Plata în Noul Cod Civil se regăsește la art. 1469 și urm. Potrivit art. 1469 Cod Civil, plata constă în remiterea unei sume de bani sau în executarea altei prestații care constituie obiectul însuși al obligației. Plata este, așadar, o executare voluntară a obligației[1], în natură[2].
Ce înseamnă plata în sens juridic? Noțiunea de plată în sens juridic cuprinde atât obligația de a plăti o sumă de bani, cât și executarea altei obligații de a da sau de a face[3]. Astfel, constituie plată următoarele situații: predarea unui bun, asigurarea folosinței unui bun într-un contract de locațiune, pictarea unui tablou conform unui contract. În doctrină a fost explicat astfel:
„Plata, ca mijloc de executare voluntară a unei obligații, are două înțelesuri: în sens restrâns, propriu totodată vorbirii curente, prin plată se înțelege executarea unei obligații de a da o sumă de bani; în sens larg, tehnic juridic, plata semnifică executarea oricărei obligații indiferent de obiectul acesteia”[4].
Orice plata valabilă presupune existența unei datorii (art. 1470 Cod Civil). Dacă datoria nu există, atunci plata va fi nedatorată, plata nedatorată fiind un fapt juridic licit reglementat separat în Codul Civil[5]. Cu toate acestea, executarea unei obligații naturale este o plată valabilă, neputând fi încadrată la plată nedatorată deoarece, potrivit art. 1471 Cod Civil, restituirea nu este admisă în privința obligațiilor naturale executate de bună-voie[6].
Cine poate face plata? Subiectele plății
Cu excepția obligațiilor intuitu personae și a unor clauze contractuale contrare[7], plata poate fi făcută de oricine, chiar dacă este un terț în raport cu respectiva obligație (art. 1472 Cod Civil). Obligațiile intuitu personae nu pot fi executate de terți. De exemplu, pictarea unui tablou este o obligație intuitu personae care trebuie executată de către un anumit pictor.
În ceea ce privește efectuarea plății de către terți, în doctrină s-a explicat astfel:
„În categoria terților pot fi incluse mai multe persoane. Astfel, plata poate fi, de asemenea, făcută: a) de o persoană ținută împreună cu debitorul (e.g., codebitorul solidar sau indivizibil); b) de o persoană ținută pentru debitor (e.g., fideiusorul, comitentul pentru prepus, părinții pentru copiii lor minori); c) de un terț care are intenția să se subroge în drepturile creditorului (e.g., dobânditorul unui imobil ipotecat care dorește să salveze bunul de la urmărirea silită – terțul devine astfel creditor al debitorului în condițiile prevăzute de art. 1593-1598 Cod Civil); d) de un terț neinteresat (caz în care plata poate fi făcută în numele debitorului, în temeiul gestiunii de afaceri […] sau în nume propriu, printr-o liberalitate făcută debitorului, ipoteză în care el nu se subrogă în drepturile creditorului)”[8].
Plata poate fi făcută și de un incapabil (art. 1473 Cod Civil).
În ceea ce privește plata efectuată de un terț, există mai multe reguli care trebuie respectate, printre care[9]:
- creditorul este obligat să refuze plata oferită de terț dacă debitorul l-a încunoștințat în prealabil că se opune la efectuarea plății de către un terț, cu excepția situației în care un asemenea refuz l-ar prejudicia pe creditor;
- creditorul nu poate refuza plata oferită de un terț decât dacă natura obligației sau convenția părților impune ca obligația să fie executată numai de debitor (ca în cazul obligațiilor intuitu personae);
Cine poate primi plata?
Art. 1475 Cod Civil prevede că plata se face creditorului, reprezentantului creditorului (legal sau convențional), persoanei indicate de creditor sau persoanei autorizate de instanță. Plata făcută unui terț este valabilă doar în trei situații (i) plata este ratificată de creditor; (ii) cel care a primit plata devine ulterior titularul creanței; (iii) plata a fost făcută celui care a arătat o chitanță liberatoare semnată de creditor[10]. În conformitate cu art. 1478 Cod Civil, plata făcută unui creditor aparent este valabilă dacă a fost efectuată cu bună-credință, adică fără ca debitorul să cunoască faptul că respectivul creditor nu era titularul creanței.
Ce se întâmplă dacă nu se respectă condițiile privind calitatea celor care pot plăti sau primi plata? În doctrină a fost explicat că o asemenea plată nu este valabilă și că ea este supusă restituirii conform regulilor de la plata nedatorată sau conform regulilor răspunderii civile delictuale, dacă plata a fost făcută ca urmare a unui delict[11].
Plata în Noul cod Civil. Obiectul plății
Plata înseamnă executarea în natură a obligației de a da sau de a face. Debitorul trebuie să plătească exact cât datorează[12], art. 1492 Cod Civil precizând faptul că debitorul nu se poate libera executând o altă prestație decât cea datorată chiar dacă respectiva prestație are o valoare mai mare. Plata trebuie realizată integral, deoarece, astfel cum prevede art. 1490, creditorul este îndreptățit să refuze o plată parțială, chiar dacă prestația este divizibilă.
Plata în Noul Cod Civil distinge între obligația de mijloace și obligația de rezultat, deoarece, în cazul obligației de rezultat, debitorul trebuie să procure creditorului rezultatul promis, în schimb, în cazul obligației de mijloace, debitorul trebuie să depună toată mijloacele și toată diligența necesare pentru atingerea rezultatul promis.
Obligația de a plăti o sumă de bani constă în remiterea către creditor a sumei nominale datorate (art. 1488 Cod Civil), împreună cu dobânzile aferente (art. 1489). Obligația de a strămuta proprietatea include (a) obligația de a conserva bunul până la predare; (b) obligația de predare; și (c) în ceea ce privește imobilele înscrise în cartea funciară, obligația de a preda înscrisurile necesare pentru efectuarea înscrierii în cartea funciară (art. 1483 Cod Civil). Un bun individual determinat trebuie predat în starea în care s-a aflat la momentul nașterii obligației.
Unde se plătesc datoriile?
Datoriile se plătesc astfel cum au stabilit părțile prin contract. În absența unei stipulații în contract, a unor uzanțe sau practici statornicite în părți sau dacă locul plății nu poate fi stabilit potrivit naturii obligației, datoriile se plătesc conform regulilor descrise la art. 1494 Cod Civil.
Cine suportă cheltuielile plății?
În lipsă de stipulație contrară, cheltuielile plății (e.g. costuri de transfer, cheltuieli cu deplasarea) sunt suportate de către debitor.
Cum se face dovada plății?
Dovada plății se poate face cu orice mijloc de probă, dacă legea nu prevede altfel (art. 1499 Cod Civil). Cel care face plata are dreptul la o chitanță liberatorie (art. 1500 Cod Civil), iar chitanța care atestă plata prestației principale face să se prezume, până la proba contrară, și plata prestațiilor accesorii (art. 1501 Cod Civil). Similar, chitanța care atestă plata unei prestații periodice face să se prezume, până la proba contrară, executarea prestațiilor devenite scadente anterior.
Cum se face plata când există mai multe datorii?
Când există mai multe datorii, plata se face conform regulilor privind imputația plății.
Datoriile se pot stinge și prin alte modalități în afară de plată, de exemplu prin compensație, dare în plată, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare.
Referințe:
[1] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 544.
[2] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 200.
[3] Ibidem.
[4] C. Zamșa în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1667.
[5] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 544.
[6] Idem, p. 545.
[7] Idem, p. 546-547.
[8] Ibidem.
[9] E. Veress, op. cit., p. 201.
[10] Idem, p. 202.
[11] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu,op. cit., p. 550.
[12] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 314.
