Spre deosebire de bunurile mobile, bunurile imobile sunt acelea care nu se deplasează, care au o așezare fixă, permanentă[1]. Bunurile imobile sunt de trei tipuri: imobile prin natura lor, imobile prin destinație și imobile prin determinarea legii[2].
Bunurile imobile prin natura lor sunt, potrivit art. 537 Cod Civil, terenurile, izvoarele, cursurile de apă, plantațiile, construcțiile şi orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, platformele și alte instalații de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum și alte bunuri care sunt încorporate în acestea cu caracter permanent.
Bunurile imobile prin destinație sunt, în general, bunuri mobile, însă, dată fiind destinația lor, legea le consideră imobile. Potrivit art. 538 Cod Civil, bunuri imobile prin destinație sunt:
- materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuințate dacă sunt păstrate în aceeași formă;
- părţile integrante ale unui imobil temporar detașate, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate;
- materialele aduse pentru a fi întrebuințate în locul celor vechi din momentul în care au dobândit destinația de a fi întrebuințată în locul celor vechi.
Bunurile imobile prin determinarea legii sunt drepturile reale care se referă la bunuri imobile[3], altele decât dreptul de proprietate, precum și acțiunile în justiție care au ca scop valorificarea unui drept real asupra unui lucru imobil[4]. Cu toate acestea, este important de precizat faptul că, astfel cum s-a afirmat în doctrină, „dreptul de proprietate asupra unui lucru imobil nu este un bun imobil prin determinarea legii, ci un bun imobil prin natura lui, deoarece dreptul de proprietate este încorporat și materializat în obiectul său, deci se confundă cu lucrul ce îi formează obiectul”[5].
Referințe:
[1] G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea Generală, Ediția a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 86.
[2] Ibidem.
[3] C. T. Ungureanu, I.-S. Toader, Drept civil. Partea Generală. Persoanele, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2019, p. 145.
[4] G. Boroi, C. A. Anghelescu, op. cit., p. 86.
[5] Ibidem.
