Beneficiul de discuțiune este reglementat la art. 2294 și urm. din Codul Civil și reprezintă facultatea fideiusorului de a solicita creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal. El reprezintă un mijloc de apărare[1] al fideiusorului față de creditor. Potrivit legii, creditorul nu are obligația de a urmări mai întâi debitorul principal, astfel încât el se poate îndrepta mai întâi asupra fideiusorului[2], iar acesta din urmă, pentru a se apăra, poate invoca beneficiul de discuțiune și solicita creditorului să îl urmărească mai întâi pe debitor. În cadrul unui proces civil, beneficiul de discuțiune este o apărare de fond. El nu trebuie confundat cu beneficiul de diviziune.
Pentru a se putea invoca cu succes beneficiul, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiții, astfel:
- fideiusorul să nu fi renunțat expres la beneficiul de discuțiune;
- invocarea beneficiului de discuțiune înainte de judecarea fondului;
- fideiusorul trebuie să indice creditorului bunurile urmăribile ale debitorului și să avanseze sumele necesare urmăririi;
Renunțarea la acest beneficiu trebuie să fie expresă, iar aceasta nu se poate prezuma.
Dacă beneficiul a fost invocat într-un litigiu, efectul invocării acestui beneficiu este, astfel cum s-a spus în doctrină, „unul dilatoriu, el suspendă urmărirea fideiusorului până la momentul la care sunt cunoscute rezultatele urmăririi debitorului. Astfel, în cazul în care creanța este realizată, se stinge și obligația fideiusorului, ca o consecință a caracterului ei accesoriu. Atunci când urmărirea nu conduce la realizarea creanței sau bunurile urmărite nu acoperă decât în parte valoarea ei, urmărirea va continua împotriva fideiusorului, în limita în care dreptul creditorului a rămas neacoperit”[3].
Referințe:
[1] C. Irimia în lucrarea Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Codul Civil. Comentariu pe articole, Ediția 3, Ed. C. H Beck, București, 2021, p. 2625.
[2] Ibidem.
[3] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 615.