Gestiunea de afaceri este reglementată la art. 1330-1340 Cod Civil și a fost definită în doctrină ca „fapta unilaterală a unei persoane, denumită gerant (negotiorum gestor), care, fără să fie obligată, gestionează în mod voluntar și oportun afacerile altei persoane, numită gerat (dominus), care nu cunoaște existența gestiunii sau, cunoscând gestiunea, nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să se îngrijească în alt fel de afacerile sale”[1]. Exemplul clasic de gestiune de afaceri este exemplul unui proprietar plecat de acasă pentru o perioadă de timp în care se ivește o stricăciune la imobil, care este reparată de un terț[2]. În exemplul anterior, terțul care repară este gerantul, iar proprietarul este geratul. Între cei doi nu există un contract, și tocmai de aceea spunem că gestiunea de afaceri are la bază un fapt juridic, iar nu un contract.
Astfel, deși între părți nu există un contract, din gestiunea de afaceri (fapt juridic) se va „naște un raport juridic civil, în temeiul căruia rezultă drepturi și obligații reciproce între părți, adică între gerant și gerat”[3]. Gestiunea de afaceri naște un raport de obligații civile între gerant și gerat care este asemănător cu efectele contractului de mandat dintre mandant și mandatar. Cu toate acestea, între mandat și gestiune de afaceri există numeroase diferențe, cea mai importanță fiind aceea că mandatul presupune un acord prealabil între mandant și mandatar, iar gestiunea de afaceri nu prezintă un astfel de acord între gerant și gerat.
În doctrină s-a explicat astfel: „gestiunea de afaceri se obiectivizează în acte de imixtiune în afacerile altuia, fiind un serviciu gratuit, necesar sau cel puțin util, săvârșit pentru salvgardarea ori realizarea interesului sau intereselor unor persoane”[4].
Alte exemple de gestiune de afaceri[5]:
„O persoană asigură înmormântarea persoanei decedate, solicitând restituirea acelor cheltuieli de la moștenitorii care trăiesc în străinătate.
Clientul fiind plecat să lucreze în străinătate, avocatul său exercită o cale de atac în termen fără a avea o împuternicire în acest sens[6]”
Gestiunea de afaceri. Care sunt condițiile ei?
În doctrină[7] s-a considerat că, pentru a fi în prezenta gestiunii de afaceri, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiții, astfel:
- Gerantul și geratul nu trebuie să se afle într-un raport juridic născut anterior manifestării faptului juridic[8];
- Acțiunea gerantului trebuie să fie voluntară și oportună, intervenția sa trebuind să fie necesară și să se realizeze în interesul geratului[9];
- Geratul nu cunoaște existența gestiunii sau, dacă o cunoaște, nu este în măsură să își gestioneze afacerile sau să mandateze un mandatar[10];
- Intervenția trebuie să fie utilă, să profite geratului[11].
Gestiunea de afaceri. Efecte
Dacă sunt îndeplinite condițiile gestiunii de afaceri, se vor naște anumite drepturi pentru gerant și pentru gerat.
Prin hotărârea nr. 9649/2020, Judecătoria Sector 1 București a precizat că fapta unor părinți de a achita datoriile la întreținere ale copiilor îndeplinesc condițiile gestiunii de afaceri. Redăm mai jos un extras din hotărârea Judecătoriei Sector 1 București:
„Gestiunea de afaceri este un fapt juridic licit si voluntar care presupune faptul că o persoana, numita gerant, din proprie initiativa si fara sa fie obligata, incheie acte juridice sau savarseste fapte materiale licite, care sunt necesare sau, dupa caz, utile, in favoarea sau interesul altei persoane, numita gerat.
Pentru ca gestiunea de afaceri sa produca efectele sale specifice, aceasta trebuie sa indeplineasca anumite conditii, care se desprind din prevederile art. 1.330 C.civ. Astfel, este necesar să existe o gerare oportună a intereselor altuia, iar actele de gestiune trebuie sa fie savarsite, fara imputernicire si fara stirea geratului sau, cu stirea geratului, dar fara ca acesta sa poata desemna un mandatar sau fara a se putea ocupa de afacerile sale. Totodată, este necesar ca gestiunea sa fie voluntara, în sensul ca actele si faptele sa fie facute cu intentia de a gera interesele altuia, iar gerantul trebuie sa aiba, în principiu, capacitatea de a contracta”
Redă, în continuare, obligațiile gerantului și are geratului, astfel cum au fost ele evidențiate în doctrina juridică.
A. Obligațiile gerantului
1. Obligația de înștiințare. Gerantul trebuie să înștiințeze geratul despre gestiunea începută în cel mai scurt timp (art. 1331 Cod Civil);
2.Obligația de perseverență.
În legătură cu această obligație de perseverență, în doctrină s-a explicat că aceasta „este impusă pentru a-l descuraja pe gerant dacă acesta ar fi tentat să abandoneze gestiunea începută, fiind obligată la continuarea gestiunii începute. Gestiunea de afaceri îl obligă pe gerant să continue gestiunea începută până când o poate abandona fără riscul vreunei pierderi ori până când geratul, personal sau prin reprezentant, ori, după caz, moștenitorii acestuia sunt în măsură să o preia”[12]. Mai mult, obligația de perseverență se extinde și la moștenitorii gerantului deoarece, astfel cum s-a afirmat în doctrină, „moștenitorii gerantului care cunosc gestiunea sunt ținuți să continue afacerile începute de acesta din urmă în aceleași condiții ca și gerantul”[13].
3.Obligația de a se îngriji de afacerile geratului cu diligența unui bun proprietar (art. 1334). Această obligație a fost explicată, în doctrină, astfel: „Cu alte cuvinte, gerantul trebuie să se comporte cu diligența pe care un proprietar o depune în administrarea bunurilor sale. Așadar, gestiunea de afaceri nefiind o activitate remunerată, conduita gerantului se va aprecia in concreto, prin raportare la grija pe care trebuie să o depună pentru a se îngriji de propriile afaceri. Urmează că gerantul va răspunde pentru prejudiciile cauzate geratului prin orice culpă ce-i poate fi imputabilă, având în vedere calitățile sale personale și capacitatea proprie de a se îngriji de bunurile pe care le are în proprietate. De la această regulă există și o excepție; astfel, art. 1334 alin. (2) Cod Civil dispune că, atunci când gestiunea a urmărit să îl apere pe gerat de o pagubă iminentă, gerantul va răspunde numai pentru prejudiciile cauzate geratului cu intenție sau din culpă gravă”[14].
4.Obligația de a da socoteală. Potrivit acestei obligații, atunci când încetează gestiunea, gerantul trebuie să remită geratului toate bunurile obținute cu ocazia gestiunii[15].
B. Gestiunea de afaceri și Obligațiile geratului
Printre obligațiile geratului se numără (i) obligația de a plăti cheltuielile necesare și utile pe care geratul le-a făcut cu gestiunea, cheltuielile voluptoare urmând a fi restituite doar dacă au procurat un avantaj geratului (art. 1339 Cod Civil); și (ii) obligația de a-l despăgubi pe gerant pentru prejudiciul pe care acesta, fără culpa sa, l-a suferit din cauza gestiunii[16].
În legătură cu remunerația gerantului, în doctrină s-a atras atenția cu privire la faptul că geratul nu este, în principiu, obligat să remunereze pe gerant[17]. Cu toate acestea, potrivit autorilor citați anterior, principiul gratuității gestiunii de afaceri trebuie interpretat cu suplețe deoarece „obligația de remunerare a gerantului există totuși în acele cazuri în care activitățile respective au fost îndeplinite sau executate de către gerant în virtutea profesiunii sale, cum ar fi: tratamentul medical aplicat de un medic unei persoane rănite, reparația la conducta de gaze sau de apă făcută de un instalator etc.”[18]
Referințe:
[1] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 119.
[2] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 105.
[3] Ibidem.
[4] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 280.
[5] E. Veress, op. cit., p. 119.
[6] Ibidem.
[7] A.-G. Uluitu în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1593.
[8] Ibidem.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem.
[12] E. Veress, op. cit., p. 122.
[13] Ibidem.
[14] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 295.
[15] E. Veress, op. cit., p. 122.
[16] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 295.-296
[17] Ibidem
[18] Ibidem.
