Dreptul de proprietate și atributele sale: posesia, folosința și dispoziția

Dreptul de proprietate este un drept fundamental regăsit în Constituția României. Art. 44 alin. (2) din Constituția României precizează faptul că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”, iar art. 44 alin. (3) prevede faptul că exproprierea nu poate fi realizată decât pentru o cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire. Dreptul de proprietate este cel mai important drept real[1] și are o vastă reglementare în Codul Civil, art. 555 din Codul Civil stipulând faptul că „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege”. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv și perpetuu și a fost definit în doctrină ca „dreptul real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție (ius possidendi, ius utendi, ius fruendi și ius abutendi) asupra bunului apropiat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și a limitelor juridice[2].  

Care este conținutul dreptului de proprietate?

Doctrina este unanimă în a considera că dreptul de proprietate cuprinde trei atribute: posesia, folosința și dispoziția, respectiv dreptul de a poseda bunul (ius possidendi), dreptul de a folosi bunul (ius utendi și ius fruendi) și dreptul de a dispune de bun (ius abutendi). În doctrină s-a afirmat, pe bună dreptate, că „aceste atribute configurează puterea pe care proprietarul o are asupra lucrului. Sub acest aspect, dreptul de proprietate este o putere asupra lucrului. Nu întâmplător în dreptul roman, în timpul epocii postclasice, proprietatea era desemnată prin termenul dominium. […]. Chiar dacă are influențe din dreptul public, dreptul de proprietate, indiferent de forma sa, publică sau privată, este o putere asupra bunurilor […]”[3].

Posesia (ius possidendi) reprezintă apropierea și stăpânirea bunului de către titularul care are reprezentarea psihologică a împrejurării că el are calitatea de proprietar[4]. Astfel cum subliniază profesorul Stoica, pentru existența posesiei, este importantă reprezentarea intelectuală a îndreptățirii apropierii și stăpânirii deoarece posesia este un element de drept și nu un element de fapt[5]. Așadar, posesia și dreptul de proprietate sunt interconectate. Care este totuși diferența dintre posesie și proprietate? O diferență esențială este aceea că posesia poate fi exercitată nu doar de către proprietarul bunului, ci și de către o altă persoană care se comportă față de un ca un adevărat proprietar. Dacă sunt îndeplinite anumite condiții materiale și temporare, posesia utilă poate conduce către dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă (uzucapiune). Cu toate acestea, posesia nu trebuie confundată cu detenția precară – detenția precară intervine atunci când un bun este stăpânit de către un detentor precar (e.g., locatar, comodatar, titularul dreptului de superficie, titularul dreptului de uzufruct) care nu are reprezentarea intelectuală că ar fi proprietar.

Folosința (ius utendi și ius fruendi) reprezintă dreptul de a folosi un bun și de a culege fructele acestuia (e.g., recolte, chirii). Folosința poate fi transmisă către alte persoane prin diverse acte și mecanisme juridice. Atunci când proprietarul nu își mai poate exercita folosința asupra bunului, el are la îndemână remedii juridice specifice. De exemplu, într-o acțiune ce privea evacuarea de către proprietarul reclamant a pârâților ce ocupau, fără drept, un imobil, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 5572/2017, a arătat că „atributul folosinței din conținutul dreptului de proprietate asupra imobilului poate fi valorificat de titularul dreptului pe calea acțiunii în evacuare a persoanelor care ocupă fără titlu bunul”. Proprietarul are libertatea de a nu-și exercita dreptul de folosință, nefiind obligat, de exemplu, să locuiască în casă sau să își conducă mașina [6].

Dispoziția (ius abutendi) reprezintă prerogativa unui proprietar de a hotărî cu privire la soarta bunului, atât din punct de vedere material, cât și juridic[7]. Într-un limbaj colocvial, am putea spune că proprietarul poate dispune astfel cum dorește de bunul aflat în proprietate. El poate, așadar, să îl dezmembreze în alte drepturi reale, să îl distrugă sau să îl demoleze, să îl înstrăineze prin contracte de vânzare, donație, legate etc. În legătură cu atributul dispoziției, sunt importante de menționat două aspecte. Un prim aspect este acela că atributul dispoziției diferențiază în mod clar dreptul de proprietate de celelalte drepturi reale deoarece titularii celorlalte drepturi reale (e.g. dreptul de superficie, dreptul de uzufruct) au obligația de a păstra substanța bunului. De exemplu, în timp ce un proprietar poate distruge sau înstrăina un bun, titularul dreptului de uzufruct nu are și atributul dispoziției[8]. Un alt aspect important este acela că atributul dispoziției nu poate fi niciodată transmis mai departe deoarece „a transmite acest atribut [atributul dispoziției] semnifică însăși transmisiunea dreptului de proprietate; titularul dreptului de proprietate și, implicit, al atributului dispoziției, va fi noul dobânditor al bunului […]”.

Dreptul de proprietate privată poate fi dobândit prin mai multe moduri: act juridic cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, hotărâre judecătorească, posesie de bun-credință (bunuri mobile), uzucapiune (bunuri imobile), tradițiune, ocupațiune (bunuri mobile), accesiune.

 

Referințe:

[1] Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 93. [2] Ibidem.  [3] Idem, p. 95. [4] Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2020, p. 48. [5] Valeriu Stoica, op. cit., p. 96. [6] L. Leveneur, S. Mazeaud-Leveneur, Droit des biens. Le droit de propriété et ses démembrements, Ed. LexisNexis, Paris, 2021, p. 47. [7] Corneliu Bîrsan, op. cit., p. 51. [8] Ibidem. 




 

 

AFLĂ MAI MULTE!