Aici descoperim
dreptul tehnologiei

zara-920x518.jpg

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat recent în cauza Cauza T-655/17, privind contestarea mărcii Zara Tanzania Adventure de către societatea Inditex SA, titulara bine-cunoscutei mărci Zara.

Cererea privind înregistrarea mărcii Zara Tanzania Adventures a fost formulată în aprilie 2009 ca marcă figurativă pe clasele Nisa 39 (servicii de călătorie și de turism), 41 (educație, ecologie, safari) și 43 (agenție și servicii hoteliere). Societatea Inditex a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru toate produsele și serviciile menționate anterior, întemeindu-se pe propria sa marcă verbală UE, ZARA. Opoziția a fost admisă doar parțial, fiind respinsă cu privire la anumite servicii din clasa 39, “transport feroviar, pe căi navigabile interioare și transport aerian [și] închirierea de vehicule“.

Litigiul a ajuns în fața CJUE, ambele părți fiind nemulțumite de soluție. Prin hotărârea pronunțată, Curtea a precizat că titularul mărcii anterioare (Inditex pentru Zara) nu este obligat să dovedească atingerea efectivă și actuală a mărcii sale. Cu toate acestea, trebuie să prezinte apariția unui risc viitor, non-ipotetic, de avantaj sau dezavantaj neloial. Societatea titulară a mărcii a susținut că marca sa binecunoscută pe piața modei se dezvoltă, de asemenea și în direcția piețelor învecinate, cum ar fi cea a produselor alimentare, a serviciilor de restaurant și cazare. Având în vedere această evoluție, serviciile în cauză din clasele 39 sau 43 nu trebuie să fie similare cu produsele și serviciile pentru care s-a stabilit deja notorietatea mărcii anterioare, ci trebuie doar să existe o legătură cu sectorul comercial relevant. Unul din argumentele titularului Zara a fost că nu este neobișnuit pentru reviste de moda sau pentru bloggeri și lideri de opinie din mass-media combinarea elementelor de modă, cum ar fi îmbrăcăminte și accesorii cu articolele despre tendințele de călătorie, inclusiv destinații, hoteluri și restaurante.

CJUE a reamintit că întotdeauna trebuie efectuată o evaluare globală cu luarea în considerare a tuturor factorilor relevanți pentru circumstanțele situației și a subliniat că, cu cât este mai mare caracterul distinctiv și reputația mărcii anterioare, cu atât este mai ușor să se dovedească un eventual risc de deteriorare a acesteia. Mai mult decât atât, există în prezent o tendință spre dezvoltarea mărcilor existente pe piața modei către alte piețe și industrii. Prin urmare, nu se poate exclude faptul că marca solicitată spre înregistrare nu ar aduce marca Zara în mintea publicului relevant chiar în ciuda diferențelor dintre aceste produse și servicii, motiv pentru care Curtea decis în favoarea societății Inditex SA, titulara mărcii Zara.

 Sursa aici

 

Avocat Roxana Constantinescu

Baroul Cluj

 

 

Te-ar mai putea interesa și:


Dezmoștenirea-în-Codul-Civil-3.png

Dreptul de a fi uitat sau dreptul la ștergerea datelor

GDPR introduce dreptul persoanelor fizice de a fi uitat sau de a  șterge datele cu caracter personal.

  • Dreptul la ștergere este, de asemenea, cunoscut ca “dreptul de a fi uitat”.
  • Persoanele fizice pot face o cerere de ștergere verbală sau în scris.
  • Aveți la dispoziție o lună să răspundeți la solicitare.
  • Dreptul nu este absolut și se aplică numai în anumite circumstanțe.
  • Acest drept nu este singurul mod în care GDPR vă obligă să vă hotărâți să ștergeți datele cu caracter personal.

Listă de verificare

Cum ne pregătim?

  • Știm cum să recunoaștem o cerere de ștergere și înțelegem când se aplică dreptul.
  • Avem o procedură pentru a ști concret cum să identificăm și cum să răspundem la o cerere de ștergere.
  • Avem un registru unde înregistrăm cererile. 
  • Înțelegem când putem refuza o cerere și suntem conștienți de informațiile pe care trebuie să le furnizăm persoanelor atunci când facem acest lucru.

Cum răspundem?

  • Există procese prin care ne asigurăm că răspundem la o cerere de ștergere fără întârzieri nejustificate și în termen de o lună de la primire.
  • Suntem conștienți de circumstanțele în care putem prelungi termenul pentru a răspunde la o solicitare.
  • Înțelegem că se pune un accent deosebit pe dreptul de a fi uitat dacă cererea se referă la datele colectate de la copii.
  • Avem proceduri pentru a informa destinatarii dacă ștergem orice date pe care le-am împărtășit cu ei.
  • Avem metode adecvate pentru a șterge informațiile.

 

 

Ce reprezintă dreptul de a fi uitat?

În conformitate cu articolul 17 din GDPR, persoanele fizice au dreptul de a șterge datele cu caracter personal. Acest lucru este, de asemenea, cunoscut ca “dreptul de a fi uitat”. Dreptul nu este absolut și se aplică doar în anumite circumstanțe.

 

Când se aplică dreptul de a fi uitat?

Persoanele fizice au dreptul de a șterge datele lor personale dacă:

  • datele nu mai sunt necesare pentru scopul pentru care le-ați colectat sau le-ați prelucrat inițial;
  • vă bazați pe consimțământ ca temei legal pentru păstrarea datelor și persoana își retrage consimțământul;
  • vă bazați pe interesul legitim ca temei pentru prelucrare, iar persoana obiectează la prelucrarea datelor și nu există niciun interes legitim pentru a continua această prelucrare;
  • prelucrați datele personale în scopuri de marketing direct și persoana obiectează la prelucrarea respectivă;
  • ați prelucrat datele cu caracter personal în mod ilegal;
  • trebuie să faceți acest lucru pentru a respecta o obligație legală; sau ați prelucrat datele pentru a oferi unui copil servicii ale societății informaționale.

 

Cum se aplică dreptul de ștergere datelor colectate de la copii?

Se pune accent pe dreptul de a șterge datele cu caracter personal dacă cererea se referă la datele colectate de la copii. Aceasta reflectă protecția sporită a informațiilor copiilor, în special în mediul online, în cadrul GDPR.

Prin urmare, dacă prelucrați datele colectate de la copii, trebuie să acordați o importanță deosebită oricărei solicitări de ștergere, dacă prelucrarea datelor se bazează pe consimțământul dat de un copil – în special orice prelucrare a datelor personale pe internet. Acest lucru este valabil și în cazul în care persoana vizată nu mai este copil, deoarece este posibil ca un copil să nu fi fost pe deplin conștient de riscurile implicate de prelucrare în momentul acordării consimțământului.

 

Te-ar putea interesa și: 

 

Trebuie să înștiințăm celelalte organizații despre ștergerea datelor cu caracter personal?

GDPR specifică două situații în care trebuie să comunicați altor organizații ștergerea datelor cu caracter personal:

  • datele cu caracter personal au fost divulgate; sau
  • datele personale au fost făcute publice într-un mediu online (de exemplu, pe rețelele sociale,forumuri sau site-uri web).

Dacă ați divulgat datele cu caracter personal altor persoane, trebuie să contactați fiecare destinatar și să îl informați despre ștergere, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau implică eforturi disproporționate. Dacă vi se cere, trebuie, de asemenea, să informați persoanele despre acești destinatari.

GDPR definește un beneficiar ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism căruia i se dezvăluie datele cu caracter personal. Definiția include operatoii, persoanele împuternicite și persoanele care, sub autoritatea directă a operatorului sau a persoanei împuternicite sunt autorizate să prelucreze date cu caracter personal.

În cazul în care datele cu caracter personal au fost făcute publice într-un mediu online, ar trebui luate măsuri rezonabile pentru a informa alți operatori care prelucrează datele cu caracter personal pentru a șterge legăturile, copiile sau replicarea acestor date. Atunci când decideți ce măsuri sunt rezonabile, trebuie să țineți cont de tehnologia disponibilă și costul implementării.

 

Trebuie să ștergem datele personale din sistemele backup?

Dacă se primește o solicitare valabilă de ștergere și nu se aplică nicio excepție, va trebui să luați măsuri pentru a asigura ștergerea din sistemele backup, precum și din sistemele live. Acești pași vor depinde de circumstanțele dvs. specifice, de programul dvs. de stocare (în special în contextul copierii de rezervă) și de mecanismele tehnice disponibile.

Trebuie să fiți absolut clari când înștiințați persoanele cu privire la ce se va întâmpla cu datele lor atunci când cererea lor de ștergere este îndeplinită, inclusiv în ceea ce privește sistemele backup. Este posibil ca cererea de ștergere să poată fi îndeplinită instantaneu în ceea ce privește sistemele live, dar ca datele să rămână în backup pentru o anumită perioadă de timp, până când va fi suprascris.

Problema cheie este de a pune datele de rezervă “dincolo de utilizare”, chiar dacă nu pot fi suprascrise imediat. Trebuie să vă asigurați că nu utilizați datele din copia de rezervă pentru niciun alt scop, ceea ce înseamnă că backup-ul este pur și simplu ținut pe sistemele dvs. până când este înlocuit în conformitate cu un program stabilit. Cu toate acestea, este puțin probabil ca păstrarea datelor cu caracter personal în rezervă să reprezinte un risc semnificativ, deși acest lucru va fi specific contextului.

 

 

 

Când nu se aplică dreptul de a fi uitat?

Dreptul de a fi uitat nu se aplică în cazul în care prelucrarea este necesară pentru persoana vizată în următoarele situații:

  • când exercită dreptul la libertatea de exprimare și de informare;
  • când trebuie să respecte o obligație legală;
  • pentru îndeplinirea unei sarcini îndeplinite în interes public sau în exercitarea autorității publice;
  • pentru scopuri de arhivare în interes public, cercetare științifică istorică sau scopuri statistice, în cazul în care ștergerea este de natură să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea prelucrării respective; sau
  • pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță

De asemenea, GDPR specifică două situații în care dreptul de a fi uitat nu se aplică datelor de categorie specială:

  • dacă prelucrarea este necesară în scopuri de sănătate publică în interesul public (de exemplu, protecția împotriva amenințărilor transfrontaliere grave la adresa sănătății sau asigurarea unor standarde ridicate de calitate și siguranță a asistenței medicale și a medicamentelor sau dispozitivelor medicale); sau
  • în cazul în care prelucrarea este necesară în scopurile medicinii preventive sau profesionale (de exemplu, în cazul în care prelucrarea este necesară pentru capacitatea de muncă a unui angajat, pentru diagnosticul medical, pentru furnizarea de asistență medicală sau socială sau pentru gestionarea sănătății sau sociale sisteme sau servicii de îngrijire). Aceasta se aplică numai în cazul în care datele sunt prelucrate de către sau sub responsabilitatea unui profesionist care face obiectul unei obligații legale privind secretul profesional (de exemplu, un profesionist în domeniul sănătății).

 

Te-ar putea interesa si:

 

Putem refuza să ne conformăm unei cereri din alte motive?

Puteți refuza să vă conformați unei solicitări de ștergere dacă este vădit nefondată sau excesivă, luând în considerare dacă cererea are un caracter repetitiv.

Dacă considerați că o cerere este vădit nefondată sau excesivă, puteți să:

  • solicitați o “taxă rezonabilă” pentru a răspunde cererii; sau
  • refuza să răspundeți la cerere.

În ambele cazuri, va trebui să vă justificați decizia.

 

Ce ar trebui să facem dacă refuzăm să dăm curs unei cereri de ștergere?

Trebuie să informați persoana respectivă fără întârzieri nejustificate și în termen de o lună de la primirea cererii.

Trebuie să informați persoana despre:

  • motivele pentru care nu acționați;
  • dreptul lor de a adresa o plângere autorității de supraveghere și posibilitatea de a-și exercita acest drept printr-o cale de atac judecătorească.

De asemenea, trebuie să furnizați aceste informații dacă solicitați o taxă rezonabilă sau aveți nevoie de informații suplimentare pentru a identifica persoana respectivă.

 

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1459486208975-05d4c74eff9d.jpg

Hotărârea în cauza C-254/18

 

O reglementare națională poate să prevadă, pentru calcularea timpului mediu de
lucru săptămânal, perioade de referință care încep și se termină la date
calendaristice fixe

O asemenea reglementare trebuie să cuprindă însă mecanisme care permit să se asigure că
timpul mediu de lucru maxim săptămânal de 48 de ore este respectat în fiecare perioadă de șase
luni care se suprapune peste două perioade de referință fixe succesive

 

Un litigiu a intervenit între Syndicat des cadres de la sécurité intérieure, pe de o parte, și autoritățile franceze, pe de altă parte, în legătură cu perioada de referință utilizată pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal al funcționarilor activi ai serviciilor din cadrul poliției
naționale.

Decretul francez aplicabil acestor funcționari prevede că timpul de lucru săptămânal, pentru fiecare perioadă de șapte zile, inclusiv orele suplimentare, nu poate depăși în medie 48 de ore pe perioada unui semestru al anului calendaristic.

La 28 martie 2017, Syndicat des cadres de la sécurité intérieure a introdus o cerere la Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) prin care a solicitat anularea acestei dispoziții. Acesta susține că, prin faptul că a reținut, pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal, o perioadă de referință exprimată în semestre ale anului calendaristic (perioadă de referință fixă), iar nu o perioadă de șase luni ale cărei început și sfârșit s-ar modifica în funcție de trecerea timpului (perioadă de referință variabilă), dispoziția sus-citată ar încălca normele stabilite de Directiva privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, în special derogarea în temeiul căreia statele membre pot extinde perioada de referință până la șase luni.

Conseil d’État solicită Curții să stabilească dacă dispozițiile directivei se opun reglementării franceze care prevede, pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal, perioade de referință care încep și se termină la date calendaristice fixe, iar nu perioade de referință definite pe
o bază variabilă.

 

Te-ar putea interesa și:

CJUE. Pierd dreptul la concediu dacă nu îl solicit în cursul anului?

 

Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea constată, referitor în special la lipsa unei mențiuni în directivă cu privire la acest aspect, că statele membre sunt libere să stabilească perioadele de referință potrivit metodei alese de ele, cu condiția ca obiectivele urmărite de această directivă să fie respectate.

Curtea amintește că obiectivul directivei este să garanteze o protecție superioară a securității și a sănătății lucrătorilor, prevăzând printre altele, o limită maximă a timpului mediu de lucru săptămânal. Această limită maximă constituie o normă de drept social al Uniunii de o importanță deosebită, de care trebuie să beneficieze fiecare lucrător ca cerință minimă destinată să asigure protecția securității și a sănătății sale. Curtea arată că perioadele de referință fixe și variabile sunt conforme, în sine, cu obiectivul menționat al Directivei 2003/88, în măsura în care permit să se verifice că lucrătorul nu lucrează mai mult de 48 de ore în medie pe săptămână pe toată durata perioadei în cauză și că imperativele legate de sănătatea și de securitatea sa sunt astfel respectate. În acest sens, este irelevant faptul că începutul și sfârșitul perioadei de referință sunt stabilite în funcție de date fixe calendaristice sau în funcție de trecerea timpului.

 

 

Curtea precizează însă că incidența unor perioade de referință fixe asupra securității și sănătății lucrătorilor depinde de ansamblul împrejurărilor relevante, cum ar fi natura muncii și condițiile acesteia, precum și, în special, timpul de lucru maxim săptămânal și durata perioadei de referință reținute de către un stat membru. În această privință, Curtea arată că perioadele de referință fixe, spre deosebire de perioadele de referință variabile, pot să genereze situații în care obiectivul de protecție a sănătății și a securității lucrătorilor ar putea să nu fie atins. Astfel, metoda perioadei de referință fixe poate conduce un angajator să impună lucrătorului să efectueze fără întrerupere un
timp de lucru intens, în două perioade de referință fixe succesive, și să îl facă astfel să depășească, în medie, limita maximă de lucru săptămânal pe o perioadă care, întrucât se suprapune peste aceste două perioade fixe, ar corespunde unei perioade de referință variabile de
aceeași durată.

 

Te-ar putea interesa și:

 

În consecință, deși perioadele de referință fixe și variabile, considerate izolat, sunt, în sine, conforme cu obiectivul de protecție a sănătății și a securității lucrătorilor, combinarea a două perioade de referință fixe succesive poate, în funcție de timpul de lucru maxim săptămânal și de
durata perioadei de referință reținute de statul membru în cauză, să conducă la apariția unor situații în care acest obiectiv este susceptibil să fie compromis, chiar dacă perioadele de repaus prevăzute de directivă ar fi respectate.

 

 

Curtea concluzionează că utilizarea unor perioade de referință fixe trebuie să fie însoțită de mecanisme care permit să se asigure respectarea timpului mediu de lucru maxim săptămânal de 48 de ore în fiecare perioadă de șase luni care se suprapune peste două perioade de referință fixe succesive. Aceasta adaugă că revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă reglementarea națională a prevăzut mecanisme care permit să se asigure o asemenea respectare.

Curtea consideră la final că o reglementare națională poate să prevadă, pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal, perioade de referință care încep și se termină la date calendaristice fixe, cu condiția ca aceasta să cuprindă mecanisme care permit să se asigure că timpul mediu de lucru maxim săptămânal de 48 de ore este respectat în fiecare perioadă de șase luni care se suprapune peste două perioade de referință fixe succesive.

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



5NsvMB6arEjzGkWxkstoDj-970-80.jpg

Directiva Copyright a fost adoptată de Parlamentul European marți, 26 martie 2019 și este văzută drept legislația care va schimba internetul așa cum îl știm noi azi. Despre noutățile aduse de Directivă, vorbim în prezentul articol. Directiva va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ulterior va trebui transpusă în legislația internă de fiecare stat membru.

(Conținutul prezentului articol este o traducere neoficială a unui text al Comisiei Europene)

Ce este această Directivă?

Tehnologiile digitale au transformat modul în care conținutul creativ este produs, distribuit și accesat azi.  Noua directivă se asiguă că drepturile de autor  vor fi respectate în raport cu modul în care funcționează internetul, deoarece actualul cadru legislativ privind drepturile de autor nu abordează problemele create de noile tehnologii îndeosebi prin distribuirea conținutului în mediul online și protecția autorilor (creatorilor de conținut).

Directiva urmărește să creeze un cadru cuprinzător în care materialul protejat prin drepturi de autor, titularii drepturilor de autor, editorii, furnizorii și utilizatori să poată beneficia de reguli mai clare, adaptate erei digitale.

Urmărind acest scop, Directiva Copyright se focusează pe trei obiective principale:

  • oportunități mai largi pentru utilizarea materialelor protejate de drepturi de autor pentru educație și cercetare;
  • cetățenii vor beneficia de mai mult acces transfortalier online la conținutul protejat prin drepturi de autor; Directiva va contribui la creșterea disponibilității operelor audiovizuale pe platformele video „la cerere”, va facilita digitalizarea și difuzarea operelor care nu sunt comercializate;
  • reguli mai clare și transparente pentru platformele de tip „marketplace” unde sunt comercializate opere pentru a funcționa mai bine și a stimula crearea de conținut de calitate înaltă; un nou drept pentru presă în legătură cu utilizarea conținutului de către furnizorii de servicii online; o pozitie mai puternică a titularilor drepturilor de autor de a negocia și a fi remunerați pentru exploatarea online a conținutului protejat de către platformele unde utilizatorii postează conținut (de exemplu, Facebook) și norme mai clare de transparență pentru autori și artiști.

 

Te-ar putea interesa și:

CJUE. Încălcarea drepturilor de autor ale fotografului

Directiva privind secretele comerciale. Sfaturi practice pentru protecția secretelor.

ICCJ. Acțiune în anularea unei mărci. Noțiunea de ”marcă anterioară”

Cum va rezolva Directiva Copyright  problema „lipsei de valoare” a creațiilor online în raport cu platformele online?

Unul dintre obiectivele directivei este consolidarea poziției creatorilor și a deținătorilor de drepturi de a negocia și de a fi remunerați pentru utilizarea online a conținutului lor de către anumite platforme de conținut unde utilizatorii încarcă materialele protejate de drepturi de autor.

În conformitate cu textul adoptat pe 26 martie, platformele online sunt considerate că desfășoare acte ce intră în conținutul dreptului de autor (comunicarea sau punerea la dispoziția publicului o operă protejată de drepturi de autor) pentru care trebuie obținută o autorizație de la titularii drepturilor de autor.

În situațiile în care nu există încheiate contracte de licențiere cu deținătorii drepturilor de autor, platformele ar trebui să ia anumite acțiuni pentru a evita răspunderea. Ar trebui să depună toate diligențele pentru a obține autorizația și să elimine conținutul imediat după ce primesc o notificare în acest sens și să se asigure că previn încărcarea ulterioară a conținutului.

 

Există un regim special pentru start-up-uri?

  • platformele noi intrate pe piață vor beneficia de un regim mai puțin sever față de platformele consacrate în situația în care nu există o autorizație a titularilor drepturilor de autor;
  • regimul derogator se aplică furnizorilor de servicii online cu mai puțin de 3 ani, cu o cifra de afaceri mai mica de 10 milioane euro si cu mai putin de 5 milioane de utilizatori online;
  • cu toate acestea, dacă audiența acestor platforme este mai mare de 5 milioane de vizitatori pe lună, ele vor trebui să se asigure că materialele care au fost eliminate ca încălcând drepturi de autor, nu vor reapărea ulterior pe platformă.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Cum asigură Directiva Copyright o remunerație echitabilă autorilor și artiștilor interpreți?

Directiva conține cinci măsuri diferite pentru a consolida poziția autorilor și a artiștilor interpreți.

  • o remunerație adecvată și proporțională a autorilor și artiștilor interpreți;
  • o obligație de transparență față de autori și artiști interpreți pentru a avea acces la informațiile necesare cu privire la exploatarea muncii lor;
  • un mecanism de ajustare al contractelor pentru a permite autorilor să își renegocieze remunerația atunci când remunerația stabilită inițial devine disproporționat de scăzută în raport cu succesul operei;
  • Un mecanism de revocare a drepturilor care le permite creatorilor să-și reia drepturile atunci când operele lor nu sunt exploatate; și
  • o procedură de soluționare alternativă a litigiilor pentru autori și artiști.

 

Cum va ajuta Directiva Coppyright presa și jurnalismul de calitate?

Noul drept al editorilor de presă se va aplica utilizărilor online a publicațiilor de presă de către furnizorii de servicii ai societății informaționale, cum ar fi agențiile de știri sau serviciile de monitorizare media. Obiectivul acestui drept este de a ajuta industria editorială a presei să beneficieze de pe urma unei piețe mai echitabile și să promoveze cel mai bun mediu posibil pentru a dezvolta modele de afaceri inovatoare. Noul drept consolidează poziția de negociere a editorilor de presă atunci când negociază utilizarea conținutului lor de către serviciile online.

Jurnaliștii, autori ai articolelor și celelalte publicații de presă, sunt indispensabili azi pentru pentru furnizarea unui conținut jurnalistic de încredere și de calitate. Prin facilitarea exploatării on-line a publicațiilor de presă și a eficientizării aplicării drepturilor, directiva va avea un impact pozitiv asupra acestora.

Și, pentru a se asigura că jurnaliștii vor beneficia din punct de vedere economic de dreptul editorilor de presă, directiva prevede că vor primi o parte corespunzătoare din veniturile generate.

Prin asigurarea durabilității presei, noul drept va promova mass-media independentă și de înaltă calitate, esențiale pentru libertatea de exprimare și dreptul la informare într-o societatea democratică.

 

Te-ar putea interesa și:

CJUE. Faimoasa talpă roșie a pantofilor Christian Louboutin este marcă înregistrată

CJUE. Încălcarea drepturilor de autor ale fotografului

CJUE. Utilizarea aceleiași conexiuni împreună cu alte persoane nu vă exonerează de răspundere când încălcați drepturi de autor

CJUE. A.G. O platforma online nu e obligata sa treaca numarul de telefon pentru consumatori

 

Dreptul editorilor de presă acoperă, de asemenea, părți ale publicațiilor de presă (așa-numitele “fragmente”)?

În conformitate cu textul votat de Parlamentul European, scurtele fragmente dintr-o publicație de presă nu sunt incluse în protecția oferită de noul drept. Acest lucru înseamnă că platformele online sunt libere să folosească fragmente din publicație, fără a fi obligate să solicite vreo autorizație din partea editorilor de presă.

 

Afectează noul drept al editorilor utilizatorii individuali?

Directiva Copyright nu targehtează utilizatorii individuali, ci utilizările online ale publicațiilor de presă de către platformele online, cum ar fi cele de știri. Utilizatorii de internet vor putea în continuare să dea share la articole de pe website-uri, așa cum se întâmplă și azi. Mai mult decât atât, utilizarea hyper-link-ului și folosirea scurtelor fragmente de către platformele online vor fi excluse de la scopul noului drept al presei.

 

Cum ca proteja Directiva utilizatorii de internet și libertatea lor online?

Directiva Copyright protejează libertatea de exprimare. Ea stabilește măsuri de siguranță adecvate pentru utilizatori, și stabilește clar că oriunde în Uniune sunt permise citarea, critica, recenziile, caricatura, parodia. Acest lucru înseamnă că meme-urile și alte creații de parodie pot fi folosite liber atâta timp cât nu se încalcă alte legi. Interesul utilizatorilor este, de asemenea, protejat prin mecanisme puternice de a contesta orice eliminare nejustificată de către platforme a conținutului postat.

Noile reglementări vor contribui la îmbunătățirea remunerației creatorilor.

 

Care sunt excepțiile de la aplicarea Directivei?

Excepțiile permit beneficiarului (o persoană sau o instituție) să utilizeze conținutul protejat fără autorizare prealabilă din partea titularului dreptului. Există 4 excepții obligatorii:

  • text și data mining (TDM) pentru cercetare;
  • o excepție generală TDM pentru alte scopuri;
  • scopuri educaționale;
  • protejarea patrimoniului cultural.

Scopul este acela de a deschide posibilitățile pe care tehnologiile digitale le oferă cercetării, analizei datelor, educației și conservării patrimoniului, luând în considerare și utilizările online și transfrontaliere ale materialelor protejate prin drepturi de autor.

 

Cum va facilita directiva accesul la mai mult conținut protejate prin dreptul de autor pentru educație, cultură și cercetare?

Excepția pentru text și data mining va simplifica lucrurile pentru universități și organizațiile pentru cercetare, deoarece le va permite acestora să folosească tehnologii automate pentru a analiza seturi mari de date pentru scopuri științitice, inclusiv în situația angajării în parteneriate publice-private. Acest lucru va susține inovația și cercetare, de exemplu: găsirea leacurilor pentru boli sau noi metode pentru a rezolva probleme climatice.

Complementar, excepția extinsă și pentru alți utilizatori va conduce la dezvoltarea metodei pentru analizarea datelor și la inteligență artificială.

Noua excepție pentru educație, inclusiv educația online va îmbunătăți sistemele pentru mediul online de învățare.

Noua excepție pentru protejarea patrimoniului cultural va permite bibliotecilor și altor instituții (arhive, muzee) să realizeze copii ale operelor pentru a proteja patrimoniul cultural și pentru generațiile ce vor urma.


Ce prevede Directiva despre operele care sunt în afara circuitului comercial?

Directiva Copyright introduce un nou mecanism de licențiere pentru operele care sunt în afara circuitului comercial: cărți, filme sau alte opere care sunt încă protejate de drepturi de autor sau nu mai pot fi găsite pentru a fi cumpărate. Acest lucru va facilita instituțiilor de patrimoniu cultural, precum arhivele și muzeele, să obțină licențele necesare pentru a difuza publicului, în special online și transfrontalier, patrimoniul deținut în colecțiile lor. Acest sistem facilitează instituțiilor patrimoniului cultural obținerea de licențe negociate cu organizațiile de gestiune colectivă care reprezintă titularii de drepturi relevanți.

Noile norme prevăd, de asemenea, o nouă excepție obligatorie la dreptul de autor în cazul în care nu există o organizație reprezentativă de gestiune colectivă care să reprezinte titularii drepturilor într-un anumit domeniu și, prin urmare, instituțiile patrimoniului cultural nu au o contrapartidă cu care să negocieze o licență. Această excepție așa-numită “fall-back” permite instituțiilor patrimoniului cultural să facă lucrările care nu mai sunt în circuitul comerciale disponibile pe site-uri web non-comerciale.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Care este mecanismul de negociere pentru platformele video la cerere? Cum se vor aplica noile reguli?

Deși platformele de video au crescut în popularitate (cum ar fi Netflix, Amazon Video, Universcine, Filmin, Maxdome, ChiliTV), un procent mic din opere audio-vizual sunt disponibile pe platforme de tip VoD. Mai puțin de jumătate (47%) dintre filmele europene lansate în cinema între 2005 și 2014 sunt disponibile pe cel puțin o platformă. Acest lucru se explică din dificultățile, inclusiv contractuale, în achiziționarea drepturilor.

Directiva votată prevede un nou mecanism de negociere care să sprijine disponibilitatea, vizibilitatea și circulația operelor audiovizuale, în special europene. Aceasta va simplifica procesul de înceheire a contractelor și va debloca dificultățile legate de acordarea licențelor pentru drepturile necesare pentru a pune la dispoziție filme și serii pe platformele VoD. Mai multe licențe înseamnă că mai multe opere audiovizuale europene vor fi disponibile în platformele VoD și vor avea, de asemenea, un efect pozitiv asupra tipului și varietății de lucrări puse la dispoziție pe platformele VoD.

 

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



instagram-star-reveals-tricks-to-gain-millions-of-followers-on-the-photo-sharing-app.jpg

Consiliul pentru Publicitate din Austria (The Advertising Council) este un organism  care supraveghează industria de publicitate austriacă. Printre altele, Consiliul se concentrează pe adoptarea unui cod de etică obligatoriu pentru industria publicitară. Acest cod trebuie urmat de agenții de publicitate din Austria și impune sancțiuni în caz de încălcare. În cazul în care există încălcări, Consiliul pentru Publicitate poate emite avertizări sau solicita încetarea practicii de publicitate care încalcă regulile publicității legale.

Deoarece deciziile Consiliului pot fi făcute publice, companiile sau persoanele care nu se conformează riscă să își strice reputația. Mai mult, Curtea Supremă de Justiție din Austria ține cont în mod regulat de aceste coduri de conduită atunci când examinează practicile din industrie,

Deoarece deciziile Consiliului de Publicitate pot fi făcute publice, infractorii riscă să-și facă rău reputația sau să fie discreditați. Mai mult, Curtea Supremă de Justiție ia în considerare în mod regulat aceste coduri de etică atunci când examinează practicile din industrie, mai ales atunci când trebuie să stabilească dacă s-a respectat cerința diligenței profesionale cerută de legea concurenței.

Influencer marketing

„Influencer marketing” înseamnă a apela la bloggeri sau alte persoane influente de pe rețelele de socializare pentru a promova bunuri și servicii. Motivele pentru care se apelează la influencer marketing sunt următoarele:

  • agenții de publicitate pot apela la un influencer pentru a viza un anumit public țintă (în mod ideal, o comunitate omogenă și activă de adepți);
  • oamenii au încredere mai degrabă în recomandări decât în reclame.

Spre deosebire de recenzii, în această situație marketing-ul este realizat de o terță parte, influencerul, iar nu de agentul de publicitate. Conceptul transmiterii reclamei ascunse este problematic din punct de vedere juridic, iar consumatorii uneori nu au posibilitatea să înțeleagă unde se termină opinia personală și unde începe publicitatea ascunsă. De exemplu, influencerii ar putea:

  • să cumpere singuri un produs și să posteze despre el fără vreo implicare din partea comerciantului;
  • să utilizeze mostre gratuite, cadouri sau invitații fără vreo obligație de a cumpăra produsul;
  • să posteze despre un produs în schimbul unor mostre gratuite, cadouri sau invitații, dar fără niciun control asupra conținutului postării;
  • să aibă un contract cu o companie care îi cere să posteze despre un produs folosind conținutul furnizat de companie.

Din punct de vedere juridic, două întrebări sunt cruciale:

  • În ce condiții există o obligație de a eticheta conținutul și de a informa consumatorul că este doar marketing?
  • Ce informații (de exemplu, formularea și poziția) sunt necesare pentru a împiedica confuzia consumatorilor?

Ca o recunoaștere a acestor tendințe și incertitudini, Consiliul pentru Publicitate a emis orientări pentru a trata influencer marketing-ul ca un mijloc specific de comunicare de marketing pentru a se asigura că există reguli în beneficiul agenților de publicitate, bloggerilor și consumatori. Deoarece influencerii pot juca rolul de model (în special față de tinerii consumatori), au fost create reguli specifice privind comportamentul acestora în ceea ce privește marketing-ul. Potrivit Consiliului pentru Publicitate, două cerințe caracterizează, în esență, activitățile de influență ca comunicări de marketing: remunerația și controlul conținutului.

Dacă noțiunea de remunerație este ușor de înțeles (ce primește influencerul în schimbyul postării), „controlul conținutului” înseamnă că firma de publicitate face sugestii cu privire postarea influencerului, cum ar fi, de exemplu, textul, structura, numărul de postări, frecvența acestora, orele și zilele în care se va posta și/sau utilizarea anumitor rețele de socializare.  Controlul conținutului devine evident în special atunci când agentul de publicitate dă influencerului un script sau un text pentru publicare și/sau acestea sunt validate înainte de publicare.

Sugestiile Consiliului cu privire la etichetare

Comunicarea de marketing a influencerului, precum orice comunicare publicitară, trebuie implementată și etichetată astfel încât consumatorul să o recunoască imediat ca publicitate. Publicitatea trebuie să fie identificabilă în mod clar de terți și să fie marcată în mod adecvat ca publicitate (de exemplu, printr-un hashtag #reclamă) la începutul postării pe social media și pe platformele relevante (de exemplu, site-uri web, bloguri sau canale). Conținutul care conține destinații de plasare a produselor ar trebui să fie etichetate cu #publicitate pentru a proteja consumatorii. Acest lucru pare să fie în conformitate cu hotărârile judecătorești anterioare (în Germania) cu privire la aceste aspecte.

În plus, Consiliul de Publicitate atrage atenția asupra următoarelor prevederi din Codul deontologic, care se consideră a avea o importanță deosebită în influencer marketing:

  • în publicitatea care vizează direct copiii și adolescenții, nu se poate face o cerere evidentă sau subliminală de a achiziționa respectivul produs;
  • influencerii nu pot folosi imagini (de exemplu selfie-uri sau fotografii personale) care promovează comportamente dăunătoare precum bilimia sau anorexia.
  • influențatorii nu pot folosi violența verbală sau mentală. Aceasta include disprețul pentru anumiți indivizi sau grupuri, insultele, amenințările sau inducerea fricii, inclusiv prin folosirea farselor.

Sursa aici 


jbareham_180405_1777_facebook_0003.0-1200x800.jpg

Pe data de 6 februarie, Bundeskartellamt („Biroul Federal pentru Concurență” din Germania, German Federal Cartel Office – “FCO”) a decis că Facebook a abuzat de poziția sa dominantă prin combinarea neconformă a datelor cu caracter personal colectate de la utilizatori.  FCO a impus restricții de amploare asupra prelucrării datelor utilizatorilor Facebook, inclusiv cerința ca Facebook să obțină „consimțământul voluntar” de la utilizatori înainte de a utiliza astfel de date. Pe de o parte, decizia este văzută ca o abordare inovativă pentru protecția consumatorului, însă unele voci se întreabă dacă nu cumva hotărârea depășește limitele dreptului concurenței.

 

Situația premisă

Utilizatorii care doresc să se alăture Facebook trebuie să accepte termenii și condițiile. Printre altele, acești Termeni și Condiții permit Facebook să colecteze date despre utilizatorii săi, inclusiv colectarea de date despre utilizatori atunci când aceștia nu se află pe Facebook, ci pe alte site-uri. Facebook colectează, de asemenea, date prin intermediul serviciilor deținute de Facebook, precum WhatsApp și Instagram, precum și prin intermediul unor site-uri terțe care au încorporate instrumente de afaceri Facebook (diverse pluginuri, API, extensii). Atunci când un utilizator interacționează cu aceste servicii, datele sunt transmise către Facebook și combinate cu celelalte date din contul de utilizator al utilizatorului Facebook pentru crearea unui profil. Este posibil ca mulți utilizatori să nu fie conștienți de acest lucru.

 

Context

Ancheta a fost începută de FCO în martie 2016. Înainte de anchetă, în Germania au existat nemulțumiri cu privier la faptul că Facebook a ignorat de facto o hotărâre a unei instanțe de apel și nu a adus Termenii și Condițiile în conformitate cu legislația privind protecția datelor. Mai multe autorități pentru protecția datelor și grupuri pentru drepturile consumatorilor au contestat Termenii și Condițiile Facebook. Nicio inițiativă nu a avut succes în cele din urmă. În plus, în acest moment, sancțiunile prevăzute de GDPR nu au motivat în mod suficient Facebook să-și adapteze termenii și condițiile. În consecință, a existat o presiune politică imensă care a impulsionat FCO să utilizeze arsenalul său puternic de sancțiuni în temeiul legii concurenței împotriva Facebook. Rezultatul a fost decizia din 6 februarie a FCO. În decizia sa, FCO a hotărât că măsura în care Facebook colectează și combină datele utilizatorilor constituie un abuz de poziție dominantă în conformitate cu articolul 19 din Legea privind concurența în Germania. S-a constatat că Facebook are o poziție dominantă pe piața germană a rețelelor sociale. Conform FCO, această piață exclude alte rețele de socializare, cum ar fi LinkedIn, Snapchat, YouTube și Twitter, deoarece acestea oferă doar bucăți din serviciile unei rețele sociale private precum Facebook. Pentru slabilirea poziției dominante s-au luat în calcul barierele considerabile la intrarea pe piață a unei noi rețele de socializare, precum și cota de piață de peste 80% a rețelei de socializere Facebook.

Potrivit FCO, folosirea și punerea în aplicare de către Facebook a Termenilor și Condițiilor sale încalcă legile germane privind protecția datelor și reprezintă un abuz de poziție dominantă în legislației concurenței. Având în vedere legislația privind protecția datelor, acești Termeni sunt considerați ca exploatând utilizatorilor. FCO și-a întemeiat această aprecieze analizând două decizii ale Curții Federale de Justiție din Germania. Aceste decizii au stabilit că nu numai prețurile excesive, dar și clauzele contractuale necorespunzătoare pot constitui un abuz de poziție dominantă. Curtea de Justiție a hotărât, de asemenea, că clauzele generale de drept civil ar trebui aplicate pentru a elimina dezechilibrul puterilor de negociere în cazurile în care o parte contractantă este atât de puternică încât poate să dicteze condițiile contractului, celeilalte părți lipsindu-i autonomia contractuală. Potrivit FCO, Termenii și condițiile Facebook nu au cauzat daune financiare utilizatorilor. În schimb, prejudiciul a fost clasificat drept „pierderea controlului” de către utilizatori. Utilizatorii nu au putut să determine, să conștientizeze și să controleze în mod liber modul în care datele lor personale sunt utilizate și combinate din diferite surse de către Facebook.

 

 

 

Evaluare generală

În mai multe documente de lucru, FCO, în ultimii 5 ani, a evidențiat problematicile piețelor digitale online, observând, printer altele, că Facebook deține o poziție dominantă pe piața online a rețelelor de socializare. FCO consider că datele cu caracter personal sunt relevante pentru dobândirea unui avantaj economic și, în consecință, a unei poziții dominante, deoarece datele cu caracter personal permit monetizarea platformei prin vânzarea de publicitate online. Internetul funcționează prin publicitate targhetată, care funcționează pe procesarea datelor cu caracter personal. FCO a menționat în trecere că abuzul Facebook ar împiedica  concurenții care nu reușesc să dețină o bază de date asemănătoare, subliniind faptul că datele cu caracter personal sunt un factor decisiv în concurență.

 

Exploatare sau o situație win-win?

FCO a statuat în decizia sa din 6 februarie că colectarea, combinarea și utilizarea datelor de către Facebook exploatează utilizatorii privați, deoarece această utilizare depășește ceea ce este necesar pentru ca Facebook să opereze platforma.  Facebook este oferit gratuit utilizatorilor privați. Întreaga platformă este finanțată de reclame. Este îndeobște cunoscut faptul că utilizatorii de internet detestă reclamele cu excepția situațiilor în care este deosebit de relevantă în momentul în care este afișată. De exemplu, o persoană care planifică o primă excursie la schi poate aprecia un anunț pentru anvelope de zăpadă la acel moment, dar nu va aprecia un anunț pentru costume de înot. Pentru a genera valoare reclamei pentru consumatori  (costuri mai mici de căutare și de livitare), o platformă trebuie să știe cât mai multe despre utilizatori pentru a oferi acestora reclame relevante intereselor. Prin urmare, colectarea și combinarea datelor de către Facebook prin intermediul serviciilor externe atinge acest scop: cunoașterea utilizatorilor, profilarea și targhetarea prin reclame. Cu cât este mai relevant un anunț pentru un utilizator, cu atât este mai probabil să se convertească într-o tranzacție, iar agenții de publicitate, în consecință, sunt dispuși să plătească mai mult. Calitatea anunțurilor permite astfel platformei să afișeze mai puține anunțuri și să extindă platforma. Având în vedere aceste considerente, o întrebare apare: exploatează Facebook utilizatorii sau îi ajută, prin intermediul reclamelor, să ajungă la informația pe care o caută?

 

Care este legătura dintre poziția dominant și abuz?

FCO a încercat să stabilească o astfel de legătură între poziția dominantă pe piață și un eventual abuz, susținând că, în virtutea poziției sale dominante, Facebook a forțat utilizatorii să accepte colectarea și transferul de date din surse externe către profilurile lor de Facebook. FCO a subliniat, de asemenea, că utilizatorii nu sunt conștienți de faptul că Facebook colectează și combină date din mai multe surse. Combinarea datelor conduce la efecte pe care utilizatorii de Facebook nu le pot prevedea și datorită dezechilibrului de putere dintre Facebook și utilizatori, aceștia din urmă nu pot au opțiunea de a evita combinarea datelor. Pentru Facebook, datele au o valoare economică imensă. Din punctul de vedere al FCO, abuzul de poziție dominantă constă în utilizarea prin încălcarea legislației privind protecția datelor a acestor date cu caracter personal în vederea obținerii unui avantaj economic prin creșterea popularității platformei, a dependenței față de ea, clientul final (agentul de publicitate) devenind dependent de acest serviciu. Potrivit FCO, acest lucru lucru se reflectă și în creșterea rapidă a cifrei de afaceri pe care Facebook a reușit să o genereze în ultimii ani în dauna concurenților.


[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

Surse: https://www.bundeskartellamt.de

Lexology



Copy-of-Dezmoștenirea-în-Codul-Civil.png

Sediul materiei: art. 1270 și 1350-1351 Codul Civil

Potrivit legislației române, contractul are putere de lege între părțile care l-au încheiat (art. 1270 Codul Civil). Cu alte cuvinte, respectarea contractului este obligatorie, iar nu facultativă. În consecință, orice persoană care a încheiat un contract are obligația de a executa contractul. 

Art. 1350 din Codul Civil, denumit „răspunderea contractuală” prevede că:

„(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”

 

Cu toate acestea, există situații în practică când cel care a încheiat un contract nu poate executa contractul, îl execută defectuos sau cu întârziere. În aceste situații, intervine răspunderea civilă contractuală – răspunderea pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi. Pentru a interveni răspunderea civilă contractuală, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții:

  • persoana săvârșește o faptă ilicită care constă în neexcutarea contractului sau executarea necorespunzătoare;
  • existența unui prejudiciu;
  • legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Cu toate acestea debitorul (persoana care trebuie să execute obligația din contract) poate fi exonerat de răspundere dacă demonstrează că nu a executat sau a executat necorespunzător obligația ca urmare a intervenirii forței majore sau a cazului fortuit. Aceste elemente sunt cauze exoneratoare de răspundere deoarece apariția lor nu are legătură cu vreo culpă a debitorului, fiind, în general, evenimente externe, ale căror efecte nu pot fi anticipate sau controlate de către debitor.

 

Potrivit art. 1351 alin. (1), „Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.”

 

Ce este forța majoră?

Potrivit art. 1351 alin. (2), „Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.” În general, forța majoră se referă la evenimente care nu au nicio legătură cu fapta omului și care nu pot fi prevăzute: calamități naturale (cutremure, tsunami-uri, apocalipsa zombie). Furtunile, căderile de zăpadă și, în general, evenimentele naturale care pot fi prevăzute nu reprezintă forță majoră, ci caz fortuit.

Exemplu: o persoană și-a vândut recolta viitoare, însă intervine un cutremur care distruge recolta (forța majoră), prin urmare persoana este exonerată de răspundere.

 

Ce este cazul fortuit?

Potrivit art. 1351 alin. (3), „Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.”

Exemple de cazuri fortuite:

a) viciile ascunse ale lucrului, defectele de fabricaţie, sperietura unui animal etc.

b) împrejurări externe care nu pot fi imputabile persoanelor, care nu au caracter extraordinar şi nu puteau fi prevăzute (nu sunt forță majoră) şi nici prevenite ori evitate decât de omul cel mai capabil de o diligenţă şi prudenţă maximă. Fac parte din această categorie: ploile torenţiale, cutremurele de mică intensitate care se produc frecvent în anumite zone teritoriale, inundaţiile care se produc în mod obişnuit în unele locuri în fiecare primăvară etc.

De asemenea, potrivit Codului Civil, dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat şi în caz de forţă majoră

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

 



Dezmoștenirea-în-Codul-Civil-1.png

Directiva 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale

Noua directivă a Uniunii Europene 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegalea fost adoptată la 8 iunie 2016, iar statele membre au fost obligate să transpună directiva până la 9 iunie 2018. Legile privind secretele comerciale au variat în întreaga Uniune în trecut, unele state membre având legi sau protecții fragmentate derivate din dreptul comun.

În prezent, în România, secretele comerciale sunt protejate prin Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, neexistând însă mecanisme puternice pentru protecția acestora. Cu toate acestea, noua directivă schimbă acest lucru și introduce mecanisme puternice și o abordare uniformă a problematicii la nivelul UE.

În fiecare stat membru s-au înregistrat progrese în ceea ce privește transpunerea Directivei. În România, însă, până în prezent directiva nu a fost transpusă, fiind în prezent la stadiul de proiect.

Scopul principal al directivei este armonizarea protecției secretelor comerciale în UE prin definirea noțiunii de „secret comercial” și instituirea unui nivel minim de protecție. Directiva stabilește modalitatea în care poți dobândi, utiliza și divulga legal secrete comerciale, dar și modalitățile nepermise (ilegale) pentru dobândirea, utilizarea și divulgarea secretelor comerciale.

Modalitățile legale sunt reglementate prin art. 3 din Directivă care stabilește că:

„(1)   Dobândirea unui secret comercial este considerată legală în cazul în care secretul comercial este obținut prin oricare dintre următoarele mijloace:

(a)descoperirea sau crearea independentă;
(b)analiza, studierea, dezasamblarea sau testarea unui produs sau a unui obiect care a fost făcut public sau care se află în mod legal în posesia celui care a dobândit informațiile și căruia nu i se aplică nicio obligație valabilă din punct de vedere legal de a limita dobândirea secretului comercial;
(c)exercitarea dreptului lucrătorilor sau al reprezentanților lucrătorilor la informare și la consultare în conformitate cu dreptul Uniunii și legislațiile și practicile naționale;
(d)orice altă practică care, în condițiile date, este conformă cu practicile comerciale loiale.
(2)   Dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial sunt considerate legale în măsura în care o astfel de dobândire, utilizare sau divulgare este impusă sau permisă în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului național.”

Modalitățile ilegale sunt prevăzute la art. 4:

„(1)   Statele membre se asigură că deținătorii de secrete comerciale au dreptul să solicite măsurile, procedurile și acțiuni reparatorii prevăzute în prezenta directivă, pentru a preveni dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretelor lor comerciale sau pentru a obține reparații în urma unor astfel de fapte.

(2)   Dobândirea unui secret comercial fără consimțământul deținătorului secretului comercial este considerată ilegală ori de câte ori este efectuată prin:

(a)accesul neautorizat, însușirea sau copierea oricăror documente, obiecte, materiale, substanțe sau fișiere electronice care se află în mod legal sub controlul deținătorului secretului comercial și care conțin secretul comercial sau din care poate fi dedus secretul comercial;
(b)orice alt comportament care, în circumstanțele date, contravine practicilor comerciale loiale.

(3)   Utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este considerată ilegală ori de câte ori este săvârșită, fără consimțământul deținătorului secretului comercial, de către o persoană care îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:(a)a dobândit secretul comercial în mod ilegal;
(b)încalcă un acord de confidențialitate sau orice altă obligație de a nu divulga secretul comercial;
(c)încalcă o obligație contractuală sau de altă natură care limitează utilizarea secretului comercial.

(4)   Dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este, de asemenea, considerată ilegală atunci când o persoană, în momentul dobândirii, utilizării sau divulgării, avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință, în circumstanțele date, de faptul că secretul comercial a fost obținut, direct sau indirect, de la o altă persoană care a utilizat sau a divulgat secretul comercial în mod ilegal în sensul alineatului (3).

(5)   Producerea, oferirea sau introducerea pe piață a mărfurilor care contravin normelor sau importul, exportul sau depozitarea unor astfel de mărfuri în aceste scopuri este, de asemenea, considerată drept o utilizare ilegală a unui secret comercial atunci când persoana care desfășoară astfel de activități avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință, în circumstanțele date, de faptul că secretul comercial a fost utilizat în mod ilegal în sensul alineatului (3).”

 

 

 

Potrivit Directivei, pentru a fi în prezența unui secret comercial, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a)sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau ușor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informații în cauză;
(b)au valoare comercială prin faptul că sunt secrete;
(c)au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanțele date, luate de către persoana care deține în mod legal controlul asupra informațiilor respective, pentru a fi păstrate secrete. 

 

Cel mai important element al definiției este este al treilea element: efortul depus de o companie pentru a lua măsuri rezonabile pentru protejarea secretelor comerciale. Pe scurt, o companie va trebui să demonstreze că a luat în mod activ măsuri pentru a-și identifica și proteja secretele comerciale. Dacă aceasta nu poate să demonstreze că au fost luate astfel de măsuri, informațiile ar putea să își piardă statutul de secret comercial.

O întrebare apare în mod logic: ce înseamnă măsuri rezonabile? Din păcate, Directiva nu are un răspuns la această întrebare, însă cel mai utilizat și eficient instrument utilizat în practică pentru protecția secretelor comerciale este acordul de confidențialitate încheiat între companie și angajați sau între companie și partenerii comerciali care pot avea acces la astfel de secrete. Acordul de confidențialitate este un instrument interesant – cu el împuști doi iepuri dintr-un singur foc: îți protejezi secretele comerciale, dar protejezi și datele cu caracter personal, respectând GDPR. Acordul de confidențialitate este unul dintre cele mai eficace instrumente prin care previ divulgarea neautorizată a informațiilor confidențiale. Ne poți contacta aici dacă ai nevoie de un acord de confidențialitate.

 

 

De asemenea, dacă dorești să iei măsuri rezonabile pentru a protejeza ecretele comerciale, ar fi util să:

  • identifici secretele comerciale;
  • pui în practică proceduri pentru protecția datelor și a informațiilor confidențiale;
  • restricționezi accesul la secretele comerciale;
  • scrii și implementezi o Politică de protecție a secretelor comerciale și te asiguri că angajații semnează că au citit și au luat la cunoștință de Politică;
  • revizuiești contractele cu partenerii, furnizorii, clienții și angajații pentru a te asigura că au clauze pentru protecția secretelor comerciale;
  • închei acorduri de confidențialitate;
  • soliciți angajaților la părăsirea locului de muncă să semneze un document prin care declară că au returnat toate secretele comerciale

Deși noua Directivă introduce mecanisme pentru protecția secrelor comerciale, aceasta aduce o povară suplimentară pentru întreprinderi de a lua măsuri active pentru a-și proteja secretele comerciale. Cu cât sunt mai bine stabilite politicile și procedurile companiei și cu cât are compania mai mult controlasupra accesului la secretele și utilizării acestora, cu atât este mai probabil ca întreprindererea să poată beneficia de noua legislație. În viitor, vor exista mai multe clarificări cu privire la măsurile rezonabile pe care trebuie să ia o companie pentru protejarea secretelor comerciale, odată ce instanțele de judecată vor interpreta legislația. Până atunci, însă, companiile ar trebui să realizeze ce secretele comerciale au și să pună în practică instrumente pentru protecția acestora.


Dezmoștenirea-în-Codul-Civil.png

Sediul materiei: art. 1074-1076 din Codul Civil

Dezmoștenirea sau exheredarea este o instituție civilă prin care o persoană înlătură de la moștenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulți dintre moștenitori săi legali. Prin moștenitori legali se înțeleg persoanele care au vocație legală la moștenire (soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al IV-lea – descendenții (copiii, nepoții, strănepoții), ascendenții privilegiați (părinții), colateralii privilegiați (frații și surorile și copiii acestora), ascendeții ordinari (bunicii, străbunicii) și colateralii ordinari (unchi, mătuși, veri primari etc).

Dezmoștenirea, care poate fi totală sau parțială, este reglementată pentru prima dată prin Noul Cod Civil, în trecut instituția dezmoștenirii nefiind consacrată legal. Dezmoștenirea este de două feluri: directă sau indirectă. Dezmoștenirea directă intervine atunci când persoana dispune prin testament înlăturarea prin testament a unuia sau mai multor moștenitori legali. Dezmoștenirea indirectă intervine atunci când persoana, fără a indica direct faptul că dorește să dezmoștenească, instituie prin testament unul mai mulți legatari – persoane externe moștenitorilor legali care culeg moștenirea.

Dacă se dezmoștenește o persoană, însă nu au fost instituite legate prin testament, moștenirea va fi culeasă de celalalte persoane care au vocație succesorală, in funcție de gradul acestora. De exemplu, dacă a fost dezmoștenit copilul, moștenirea va fi culeasă, după ce copilul păstrează rezerva succesorală, de către nepoți.

Există o categorie de moștenitori (moștenitorii rezervatari) care nu poate fi dezmoștenită total. În această categorie sunt incluși soțul supraviețuitor, descendenții (copii, nepoți, strănepoți) și ascendenții privilegiați (părinții). Acețștia beneficiază de o rezervă succesorală de jumătate față de cât ar fi fost îndreptățiți dacă nu ar fi fost dezmoșteniți. De această rezerva de 1/2, testatorul nu se poate atinge. Chiar în situația în care testatorul dispune de întreaga moștenire prin testament în favoarea altei persoane, moștenitorul rezervatar are dreptul la partea lui de 1/2. Prin urmare, în situația moștenitorilor rezervatari, testatorul poate dispune doar de partea rămasă după ce a fost scăzută rezerva, denumită cotitate disponibilă.

 



Am-văzut-asta..png

În ultima perioadă, ne-am dedicat puțin mai mult lecturii, însă săptămâna trecută am citit o cărticică despre Karma. Are doar 72 de pagini, se găsește pe scribd și poate fi citită în maxim două ore. Această carte vorbește despre legi – cele 12 legi ale universului care, din punctul meu de vedere, merită câteva momente de reflecție.

 

1. The Great Law – “As you sow, so shall you reap.” – „Ce semeni, culegi”

Legea spune că ar trebui să ne asigurăm că gândurile noastre sunt în direcția constructivă și nu în cea distructivă. Legea spune că deși ai control total asupra acțiunilor tale, nu ai control asupra consecințelor, însă, în cele din urmă, acțiunile bune vor aduce întotdeauna rezultate bune, chiar dacă nu imediate.

2. The Law of Creation – „Atragi ceea ce ești, nu ceea ce vrei”

Cu alte cuvinte, dacă te uiți în jurul tău la persoanele cu care interacționezi zilnic, te poți vedea pe tine. Nu îi poți schimba pe ceilalți, dar te poți schimba tu pentru a atrage evenimente și oameni care să reflecte ceea ce ești tu.

3. The Law of Humility – “What you resist, persists for you.”

Toți ne-am născut cu un mix unic de talente și calități. Dacă ai o pasiune, ar trebui să o urmezi, chiar dacă pare impractică sau ceilalți îți spun că ar trebui să faci ceva util. Există milionari care și-au construit imperii în jurul unei pasiuni, fiind mult mai ușor să construiești și să treci peste eșecuri, atunci când ești ghidat de pasiune. Legea spune că ar trebui să eviți să îi critici pe alții, dar să eviți să te expui la critică. Dacă nu ai oameni în jur care să te susțină, ar trebui să păstrezi pentru tine și să împărtășești doar cu cei care te vor susține. Dacă cineva îți spune o idee și ți se pare stupidă, nu ar trebui să îi spui gândurile tale. Realitatea lui e diferită de realitatea ta. Legea spune că unde punem energie, va crește, chiar dacă, la prima vedere, șansele sunt improbabile.

4. The law of Growth – “Wherever you go, there you are.”

Fiecare zi are oportunități pentru a crește și a evolua, așa că ar trebui să dai cât mai mult în fiecare zi și să te compari doar cu tine, nu cu ceilalți. Așa se explică de ce există oameni care au câștigat la loterie și în câțiva ani au pierdut totul. Așa se explică de ce dacă azi iei totul unei persoane care a crescut de la 0 ceva, utilizându-și talentele, va recupera totul într-o perioadă scurtă de timp. Legea spune că nimeni are noroc sau ghinion în viață, ci diferența este acolo unde este focusul principal: către sine sau către lucruri care nu contează. Însă, pe măsură ce te focusezi mai mult pe tine și îți crești încrederea în tine, vei vedea că tot mai mulți oameni pleacă. Ești uneori acuzat pe nedrept că ești egoist, dar vor apărea alții în viață. În scurt timp, cartea spune, vei fi înconjurat doar de oameni care își văd valoarea și pun efort constant în a evolua.

 

 

5. The Law of Mirrors – “Whenever there is something wrong, there is something wrong in us.”

Această lege spune că orice vedem în altă persoană, bun sau rău, se regăsește în noi. Uneori e posibil să vedem o trăsătură într-o persoană pe care el în realitate nu o are, ci o avem noi. Cartea spune că ar trebui să faci o listă cu defectele și calitățile oamenilor din jurul tău și așa vei afla defectele și calitățile tale.

6. The Law of Synchronicity – “Whatever you do may seem very unimportant, but it is very important that you do it.”

Lucrurile nu se întâmplă cât ai bate din palme. Legea vorbește despre faptul că totul este conectat și orice acțiune/inacțiune sau gând ne duce mai aproape sau ne îndepărtează de scopul nostru. Atâta timp cât mergi în direcția potrivită, cu pași mărunți, vei ajunge la destinație, atâta timp cât nu te rătăcești.

7. The Law of Direction and Motives – “You can’t think of two things at the same time.”

Unele evenimente pur și simplu nu au fost cele mai fericite, dar ele sunt deja în trecut. Legea spune că nu poți evolua, nu te poți axa pe prezent, atâta timp cât ești în continuare aplecat spre trecut. O frază mi-a atras atenția: „Life is not a series of ups and downs, but rather a series of ups and challenges or lessons.” Dacă râmâi la stadiul de durere și resemnare, viitorul va fi construit pe aceste temelii. Legea spune că ar trebui să uităm, să ne focusăm pe azi și să ne uităm cu încredere la viitor.

„Seek good, find good. Seek bad, find bad. Seek truth, find truth.”

8. The Law of Willingness – “If you believe something to be true, then sometime in life, you must demonstrate that truth.”

Dacă credem în ceva, acel lucru se va materializa. Dacă credem că oamenii sunt răi și societatea e bolnavă, ne vom trezi într-o astfel de viață. Dacă credem în bine, vom atrage binele. Dacă credem că putem avea încredere în oameni, vom atrage oameni care ne respectă. Dacă credem că oamenii ne vor dezamagi, așa se va întâmpla. Iar lista poate continua la infinit…

9. The Law of Be Here Now – “You can’t go home again, but you must try.”

Legea spune că ar trebui să încercăm să ne întoarcem la inocență.

10. The Law of Change – “The more things change, the more they stay the same.”

Această lege e conectată cu The law of Growth. Odată ce te-ai schimbat, e normal să nu mai ai în jur aceiași oameni care s-au schimbat și ei, dar într-o direcție diferită. Timpul trece, totul din jurul tău se schimba, dar atâta timp cât credințele și valorile tale sunt aceleași, cu cât se schimbă mai multe lucruri, cu atât mai multe vor rămâne aceleași.

11. The Law of Patience and Reward – “When you focus on your life, good things happen.”

„No matter what your job is, do it as best you can. If you work with people, speak kindly and positively to them. Let every person leave your presence just a little happier than before they arrived.”

Totul este temporar, iar în fiecare moment trebuie să alegem dacă mergem în direcția constructivă sau cea distructivă. Dacă te străduiești să faci lucrurile cât mai bine, cu siguranță vei vedea rezultatele mai curând decât te aștepți.

12. The Law of Value and Upliftment – „What you put in, you get back.”

Primești ceea ce oferi. Deși seamănă cu prima lege, e totuși diferită, deoarece prima e personală, iar ultima este colectivă. Ce anume transmiți tu comunității? Când faci o faptă bună, nu doar că alții vor face fapte bune pentru tine, dar persoana care a primit de la tine, va face la rându-i fapte bune. Ca un boomerang. Energia bună e molipsitoare.

 



legalup-autor-la-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord