LegalUp, autor la LegalUp

private-investigator-desk-3d-illustration_68747-135.jpg

CEDO a decis în Hotărârea Copland împotriva Mării Britanii că acțiunea angajatorului de a consulta factura detaliată a telefonului angajatului la locul de muncă poate constitui o încălcare a art. 8 din CEDO, respectiv dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Extras din Hotărârea CEDO:

„43. Curtea observă că utilizarea informaţiei legate de data şi durata convorbirilor telefonice şi, în special, numerele apelate, poate constitui o încălcare a articolului 8, deoarece astfel de informaţie constituie un “element integral al comunicărilor prin telefon” (a se vedea Malone c. Marii Britanii, 2 august 1984, § 84, Seria A nr. 82). Simplul fapt că aceste date ar fi putut fi obţinute în mod legitim de către Colegiu sub forma facturilor telefonice, nu constituie un impediment în constatarea unei imixtiuni în drepturile garantate conform articolului 8 (ibid.). Mai mult, stocarea datelor personale legate de viaţa privată a unei persoane cade, de asemenea, sub incidenţa articolului 8 § 1 (a se vedea Amann, citată mai sus, § 65). Astfel, nu este relevant faptul că datele deţinute de Colegiu n-au fost dezvăluite sau utilizate împotriva reclamantei în proceduri disciplinare sau de alt ordin.

44. În mod corespunzător, Curtea consideră că colectarea şi stocarea informaţiei personale ce ţine de telefonul reclamantei, precum şi de utilizarea e-mailului şi a Internetului, fără ştirea reclamantei, au constituit o ingerință în dreptul ei la respectarea vieţii private şi corespondenţei în temeiul articolului 8.”

Te-ar putea interesa și:

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

Consultanță și implementare GDPR. Scrie-ne pe LinkedIn sau pe Facebook
KIT complet de documente prin care îți faci singur implementarea, cu suportul nostru juridic. Află mai multe aici
Curs GDPR online care 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. Află mai multe aici
Curs de securitate informatică din care înveți cum să asiguri securitatea în cadrul companiei tale și cum să preîntâmpini incidentele de securitate.

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

Cui-rămâne-inelul-după-ruperea-logodnei_-1200x675.png

Logodna a cunoscut ample reglementări și definiții. Într-o accepțiune, aceasta presupune ,,o promisiune reciprocă pe care două persoane și-o fac, în scopul de a se căsători”. În altă accepțiune, logodna a fost catalogată drept o ,,promisiune reciprocă de căsătorie” care se realizează, de regulă, într-un cadru festiv. În materie de legislație, logodna este reglementată în Cartea II, Despre familie, în cadrul dispozițiilor art. 266-270 din Codul civil român.

În accepțiune juridică, conform art. 266 din Codul civil al României, logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. În privința încheierii logodnei, se statuează că aceasta nu va fi supusă niciunei formalități, iar dovedirea sa se va putea realiza cu orice mijloc de probă. În cadrul alin. (4) al aceluiași articol este prevăzut faptul că încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei (întocmai cum este cazul încheierii căsătoriei religioase, aceasta din urmă fiind condiționată de încheierea căsătoriei civile). Se precizează totodată faptul că logodna se poate încheia numai între un bărbat și o femeie. Deși dispozițiile legii civile apar ca fiind idealiste, s-a impus necesitatea reglementării și a modalității în care se va proceda din punct de vedere legal în caz de rupere a logodnei (punctual, dacă este sau nu necesară restituirea bunurilor primite la încheierea logodnei).

Pentru a realiza analiza acestei problematici, este necesar să pornind de la un caz practic. Relevantă în cazul dat este Sentința nr. 3641/2015 pronunțată de Judecătoria Sectorul 3, București, în data de 13.03.2015, în dosarul nr. 3641/2015.

În prezenta cauză s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 264.250 euro primită de către aceasta din urmă cu ,,titlu de dar manual” în timpul logodnei, în vedere încheierii căsătoriei, pentru cumpărarea unor bunuri determinate.

Prin raportare la speța dată, prezentăm dispozițiile legii civile în materie de rupere a logodnei și de restituire a darurilor, astfel:

Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria.
Clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă.
Ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Te-ar putea interesa și:

În privința restituirii darurilor, conform art. 268 din Codul civil român, reflectăm următoarele:

În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite.
Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.

Obligaţia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici.

În speța precizată anterior, părțile din proces au ajuns la o relație personală, cu precizarea că reclamantul își dorea să întemeieze o familie și să aibă un copil. Se remarcă faptul că pârâta a cunoscut dorințele reclamantului, speculându-le în acest sens și obținând un autoturism. După acest fapt, pârâta a acceptat cererea în căsătorie a reclamantului, iar ca ,,garanție” a cerut să primească un apartament pe numele său și o casă (ce urma să fie deținută atât de reclamant, cât și de către pârâtă). După ce reclamantul a îndeplinit toate aceste ,,cerințe”, pârâta a rupt logodna.

Pe de altă parte, pârâta a motivat că nu a avut intenția de a se căsători cu reclamantul și nici nu a încheiat o logodnă cu acesta, iar dispozițiile legii civile ar viza numai restituirea bunurilor primite de logodnici, nu darurile reciproce. În acest din urmă sens s-a conturat următoarea opinie: ,,pentru că legea nu distinge, putem interpreta că legiuitorul a avut în vedere atât darurile pe care şi le-au făcut logodnicii unul altuia, cât şi darurile primite de unul sau de către ambii logodnici de la terţi la momentul încheierii logodnei sau în considerarea căsătoriei proiectate”.

În cazul precizat anterior însă, instanța a luat act de tranzacția încheiată între părți, astfel că nu a mai fost necesară analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată în sensul obligării (sau nu a) pârâtei la restituirea bunurilor, fiind vorba despre un caz aparte, acela prin care părțile au consfințit înțelegerea lor prin intermediul unei tranzacții. Tranzacția este reglementată în materie civilă în cadrul art. 2267, fiind un contract prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.

În materie civilă, dacă părțile continuau procedura contencioasă, exista dreptul reclamantului la recuperarea bunurilor și a ,,darurilor” făcute sau transmise pârâtei. Cu toate acestea, părțile au încheiat o tranzacție în cursul procesului, în acest caz instanța fiind nevoită să ia act de aceasta – în măsura în care părțile au convenit cu privire la toate aspectele speței date și la toate bunurile și sumele precizate.

Te-ar putea interesa și:

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

gdpr-general-data-protection-regulation-protection-personal-data_68196-50.jpg

Regulamentul privind protecția datelor cu caracter personal nu mai este o necunoscută la nivel juridic și social. Prevederile sale sunt aplicabile erga omnes și presupun, în caz de încălcare, aplicarea sancțiunilor necesare. Actualmente s-a statuat că și persoanele fizice se vor conforma și pot să fie sancționate prin prezentul regulament. Ce se întâmplă însă cu asociațiile de proprietari? Au acestea calitatea de subiect activ – prin aceasta înțelegându-se subiectul asupra căruia se va aplica sancțiunea pentru încălcarea prevederilor privind protecția datelor cu caracter personal?

Înainta de a trata propriu-zis problematica enunțată, este necesar să pornim de la pct. (129) din Regulamentul privind protecția datelor cu caracter personal. În acest sens, sunt precizate următoarele:

pentru a se asigura consecvența monitorizării și a aplicării prezentului regulament în întreaga Uniune, autoritățile de supraveghere ar trebui să aibă în fiecare stat membru aceleași sarcini și competențe efective, inclusiv competențe de investigare, competențe corective și sancțiuni, precum și competențe de autorizare și de consiliere, în special în cazul plângerilor depuse de persoane fizice, precum și, fără a aduce atingere competențelor autorităților de urmărire penală în temeiul dreptului intern, de a aduce în atenția autorităților judiciare cazurile de încălcare a prezentului regulament și de a se implica în proceduri judiciare. Aceste competențe ar trebui să includă și competența de a impune o limitare temporară sau definitivă, inclusiv o interdicție, asupra prelucrării.

Atare prevederi conferă o protecție sporită persoanei, în sensul de a preciza modalitatea în care se va realiza protecția datelor cu caracter personal, dacă se produce o încălcare a acestora. Astfel, Regulamentul prevede posibilitatea de stabilire a unor competențe clare, care se vor subsuma în competențe de investigare, corective și sancționatorii, dar și în competențe de consiliere și autorizare.

La nivel intern, în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor privind încălcarea prevederilor în materie de protecție a datelor cu caracter personal, regăsim ca entitate îndreptățită Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). În privința subiectului aplicării sancțiunilor, apare întrebarea cu privire la calitatea de subiect ,,activ” în materie de nerespectare a prelucrării datelor cu caracter personal a asociațiilor de proprietari.

Asociația de proprietari este definită drept o formă de asociere autonomă și nonprofit a majorității proprietarilor dintr-un codominiu. Poate aceasta fi sancționată pentru nerespectarea prevederilor privind protecția datelor cu caracter personal?

Te-ar putea interesa și:

Pentru lămurirea acestei problematici vom porni de la un caz practic, anume de la sancțiunea aplicată de către Autoritatea Națională de Supraveghere unei asociații de proprietari. Sancțiunea aplicată a fost urmare a unei plângeri, ce avea ca obiect accesarea, utilizarea și dezvăluirea către terțe persoane, fără temei legal, a unor imagini cu persoana în cauză. Imaginile respective proveneau de la sistemul de supraveghere al asociației. Investigarea realizată de către Autoritatea de Supraveghere a condus la concluzia că nu s-au adoptat măsurile de securitate pentru protejarea datelor personale colectate.

Sancțiunea aplicată a fost amenda în valoare de 500 de euro, pentru încălcarea prevederilor art. 83, alin. (5), lit. a) și b) și ale art. 83, alin. (4) din Regulamentul privind protecția datelor cu caracter personal. De asemenea, s-au aplicat următoarele măsuri corective:

de a asigura conformitatea cu RGPD a operațiunilor de prelucrare efectuate prin intermediul sistemului de supraveghere video în sensul informării persoanelor vizate conform art. 12 și 13 din RGPD, inclusiv prin postarea unor avertizări și note de informare în apropierea locurilor unde sunt montate camerele video, în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării prezentului proces-verbal (art. 58 alin. (2) lit. d) din RGPD);

KIT GDPR Premium

de a asigura conformitatea cu RGPD a operațiunilor de prelucrare prin adoptarea unor măsuri de securitate, tehnice și organizatorice, adecvate pentru protejarea datelor personale colectate prin intermediul sistemului de supraveghere video, inclusiv sub aspectul integrării principiilor de protecție a datelor (cum ar fi cel al stocării limitate a înregistrărilor), al stabilirii unui număr limitat de persoane care să aibă acces la acest sistem, al drepturilor ce pot fi alocate fiecăreia dintre acestea, al prevederii unor instrucțiuni clare de prelucrare pentru persoanele care prelucrează date sub autoritatea asociației, astfel încât să se evite accesarea, diseminarea sau prelucrarea în alt mod neautorizat a datelor personale prelucrate prin intermediul acestui sistem, conform art. 25 și art. 32 din RGPD, în termen de 30 zile de la data comunicării prezentului proces-verbal (art. 58 alin. (2) lit. d) din RGPD).

Măsurile au fost aplicate în scopul asigurării conformității operațiunilor de prelucrare cu prevederile Regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal. Pe aceste considerente și având în vedere cazul expus anterior, asociațiile de proprietari pot să fie supuse aplicării sancțiunilor în materie de prelucrare a datelor cu caracter personal (punctual în stituația în care se realizează stocări ale anumitor înregistrări video, care pot să fie accesate, diseminate sau prelucrate în mod neautorizat).

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

Consultanță și implementare GDPR. Scrie-ne pe LinkedIn sau pe Facebook
KIT complet de documente prin care îți faci singur implementarea, cu suportul nostru juridic. Află mai multe aici
Curs GDPR online care 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. Află mai multe aici
Curs de securitate informatică din care înveți cum să asiguri securitatea în cadrul companiei tale și cum să preîntâmpini incidentele de securitate.

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

Decizia Curții Constituționale a României nr. 535/2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 589, alin. (1), lit. b), fraza întâi, teza a doua din Codul de procedură penală este extrem de importantă, întrucât aduce spre analiză luarea unei măsuri numai pentru o anumită categorie de persoane, aducând cu sine și întrebarea dacă aplicarea unei atare măsuri ar produce discriminare față de celelalte persoane.

Excepția de neconstituționalitate vizează măsura de amânare a executării pedepsei închisorii sau a pedepsei detențiunii pe viață, acordată numai femeilor condamnate care sunt însărcinate sau care au un copil mai mic de un an. Se apreciază că atare măsură înlătură și dreptul bărbaților de a beneficia de această prevedere juridică, în speță al bărbaților condamnați care au un copil mai mic de un an.

Excepția are în vedere prevederile Codului de procedură penală, în speță ale art. 589, alin. (1), lit. b), fraza întâi, teza a doua, articol care dispune cu privire la amânarea executării pedepsei închisorii și a detențiunii pe viață. Aceasta (executarea pedepsei) se va amâna în situația în care o condamnată este gravidă sau dacă are un copil mai mic de un an. Cadrul normativ precizează faptul că executarea pedepsei se va amâna până când încetează cauza care a determinat această amânare. Guvernul României a calificat excepția ca fiind una neîntemeiată, pe motiv că reglementarea ar avea în vedere nevoile nou-născutului, care pot să fie asigurate numai de către mamă în primul an de viață. Se precizează, de asemenea, faptul că se urmărește în acest sens interesul superior al copilului și nu un drept al unei persoane de sustragere ,,temporară” de la executarea unei pedepse. Totodată se conturează, prin transmitere la jurisprudența anterioară a Curții Constituționale a României, opinia conform căreia egalitatea persoanelor în dreptul implică tratament juridic egal la situații egale, nu același tratament juridic pentru situații diferite. Se accentuează faptul că nu există identitate de situație între o persoană de sex feminin care este gravidă sau care are un copil mic și o persoană de sex masculin care are un copil mai mic de un an.

Autorul excepției de neconstituționalitate a invocat încălcarea art. 16, alin. (1) din Constituția României, ce are în vedere egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (fără privilegii și fără discriminări), dar și a art. 26, alin. (1) ce vizează respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private. Curtea Constituțională a remarcat faptul că dispozițiile actuale ale Codului de procedură penală român sunt similare cu cele ale Codului din 1968, făcând trimitere și la Hotărârea din 3 octombrie 2017, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în Cauza Alexandru Enache contra României, prin care s-a constatat că nu ar exista o încălcare a prevederilor legale privind discriminarea și respectarea vieții private și de familie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut trimitere la faptul că autoritățile naționale vor lua în considerare interesele societății printr-o analiză ,,în ansamblu”, acestea beneficiind de o ,,largă marjă de apreciere” atunci când trebuie să se pronunțe asupra unor asemenea chestiuni (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale a României în materi amânării executării pedepsei.

Privind egalitatea în drepturi, Curtea Constituțională a României a precizat faptul că egalitatea în drepturi presupune un tratament egal pentru situații care nu sunt diferite, având în vedere scopul pe care acestea îl urmăresc. Deci, se presupune că nu ar putea exista soluții diferite pentru situații diferite. Curtea, cu privire la dreptul de îngrijire a copilului, califică un atare drept ca fiind o componentă ,,fundamentală” a dreptului la respectarea vieții de familie, statuând că bărbatul condamnat care are un copil mai mic de un an este în situație similară cu femeia condamnată care are un copil de aceeași vârstă. A fortiori, existența unei diferențe de tratament între aceste două categorii nu ar fi una nici ,,obiectivă”, nici ,,rezonabilă”. Cu trimitere la rolul tatălui, se apreciază că acesta este unul definitoriu, prin raportare la vârsta copilului, iar excluderea bărbatului condamnat care are un copil mai mic de una an de la aplicarea măsurii amânării executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață nu ar conduce nicidecum la ocrotirea interesului superior al copilului. Principiul egalității în drepturi, în viziunea Curții Constituționale a României, ar impune ca și tatăl copilului să aibă dreptul de i se aplica o măsură precum amânarea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, rolul fundamental în această situație revenind instanței de judecată, care va aprecia dacă amânarea este una justificată prin raportare la circumstanțele cauzei.

Concluzionând, Curtea Constituțională a României, în cauza precizată, statuează că legiuitorul a decis să reglementeze o atare măsură precum amânarea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, dar fără a avea în vedere și compatibilitatea acestor dispoziții cu prevederile constituționale ale României. Pentru acest motiv, Curtea Constituțională a României a decis că excluderea bărbaților condamnați de la aplicarea prevederilor amânării executării pedepsei, este în întregul său neconstituțională. Deci, dispozițiile Codului de procedură penală care oferă posibilitatea (numai) femeii gravide de a beneficia de amânarea executării pedepsei, sunt neconstituționale. Se produce pe acest fond o discriminare față de bărbați, în materie procesual penală, discriminare care nu s-ar putea justifica și care reprezintă o încălcare a dreptului la viață privată, dar și a dreptului la egalitate între cetățeni (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale a României în materi amânării executării pedepsei)

Te-ar putea interesa și:

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

Curtea de Justiție a Uniunii Europene
COMUNICAT DE PRESĂ nr. 6/20
Luxemburg, 22 ianuarie 2020
Hotărârile în cauzele C-175/18 P
PTC Therapeutics International Ltd/Agenția Europeană pentru Medicamente
(EMA), și C-178/18 P MSD Animal Health Innovation și Intervet
International/Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)

Curtea confirmă dreptul de acces la documentele conținute în dosarul unei cereri de
autorizare a introducerii pe piață a medicamentelor

O opoziție la un astfel de acces trebuie să furnizeze explicații privind natura, obiectul și domeniul
de aplicare al datelor a căror divulgare ar aduce atingere intereselor comerciale

În Hotărârile PTC Therapeutics International/EMA (C-175/18 P) și MSD Animal Health Innovation și Intervet International/EMA (C-178/18 P), pronunțate la 22 ianuarie 2020, Curtea a examinat pentru prima dată chestiunea accesului la documentele Uniunii Europene ridicată în cadrul unor cereri de autorizare a introducerii pe piață (în continuare „AIP”). Cu această ocazie, Curtea a respins recursurile formulate, pe de o parte, de PTC Therapeutics International și, pe de altă parte, de MSD Animal Health Innovation și Intervet International împotriva hotărârilor Tribunalului1 de respingere a acțiunilor lor de anulare a deciziilor2 prin care Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) acordase accesul la documente care conțin informații prezentate în cadrul procedurii privind cereri de AIP a medicamentelor.

Cele două cauze privesc legalitatea deciziilor EMA de a acorda, în temeiul Regulamentului nr. 1049/20013, accesul la mai multe documente, și anume la rapoarte de studii toxicologice și la un raport de studiu clinic (denumite în continuare „rapoartele în litigiu”), prezentate de recurente în cadrul cererilor lor de AIP având ca obiect două medicamente, dintre care unul de uz uman (cauza C-175/18 P) și celălalt veterinar (cauza C-178/18 P). În speță, după ce a autorizat introducerea pe piață a respectivelor medicamente, EMA a decis să divulge către terți conținutul acestor rapoarte, sub rezerva unor ocultări. Contrar susținerilor recurentelor, care arătau că aceste rapoarte trebuie să beneficieze în întregime de o prezumție de confidențialitate, EMA estima că, cu excepția informațiilor deja ocultate, respectivele rapoarte nu prezintă un caracter confidențial.

Astfel, Curtea a examinat, într-o primă etapă, aplicarea unei prezumții generale de confidențialitate de către o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii, sesizată cu o cerere de acces la documente. În această privință, ea a subliniat că, atunci când instituției, organului, oficiului sau agenției respective îi este permis să se bazeze în această privință pe prezumții generale care se aplică anumitor categorii de documente, pentru a-i permite să decidă dacă divulgarea acestor documente aduce, în principiu, atingere interesului protejat de una sau de mai multe excepții prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, aceasta nu are obligația de a-și întemeia decizia pe o astfel de prezumție generală. Curtea a concluzionat astfel că recurgerea la o prezumție generală de confidențialitate nu constituie decât o simplă posibilitate pentru instituția, organul, oficiul sau agenția în cauză, care are în continuare posibilitatea să efectueze o examinare concretă și individuală a documentelor în cauză pentru a determina dacă acestea, în tot sau în parte, sunt protejate de una sau mai multe dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001. Prin urmare, Curtea a înlăturat motivul recurentelor potrivit căruia rapoartele în litigiu beneficiau de o prezumție generală de confidențialitate, arătând că EMA nu era obligată să aplice o asemenea prezumție respectivelor rapoarte și că ea efectuase o examinare concretă și individuală a acestor rapoarte, care a determinat-o să oculteze anumite pasaje din acestea.

Te-ar putea interesa și:

Într-o a doua etapă, Curtea a examinat chestiunea dacă decizia EMA de a acorda accesul la rapoartele în litigiu a adus atingere intereselor comerciale ale recurentelor, excepție prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Astfel, Curtea a precizat mai întâi că persoana care solicită aplicarea uneia din excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 de către o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție căreia i se aplică regulamentul menționat, trebuie să furnizeze, la fel ca instituția, organul, oficiul sau agenția în cauză atunci când are în vedere să refuze accesul la documente, explicații cu privire la modul în care accesul la documentele respective ar putea să aducă atingere concret și efectiv interesului protejat de una dintre aceste excepții. Apoi Curtea a apreciat că existența unui risc de utilizare abuzivă a datelor cuprinse într-un document pentru care se solicită accesul trebuie stabilită și că o simplă afirmație nesusținută referitoare la un risc general al unei astfel de utilizări nu poate conduce la considerarea acestor date ca intrând sub incidența excepției privind protecția intereselor comerciale, în absența oricărei alte precizări, făcută de persoana care solicită aplicarea acestei excepții înainte ca instituția, organul, oficiul sau agenția în cauză să ia o decizie în această privință, cu privire la natura, obiectul și domeniul de aplicare al datelor menționate, susceptibilă să lămurească instanța Uniunii cu privire la modul în care divulgarea acestora ar fi în măsură să aducă în mod concret atingere, într-o manieră previzibilă în mod rezonabil, intereselor comerciale ale persoanelor vizate de aceste date. În sfârșit, Curtea a concluzionat, confirmând raționamentul urmat de Tribunalul Uniunii Europene, că pasajele din rapoartele în litigiu care fuseseră divulgate nu constituiau date susceptibile să intre sub incidența excepției privind protecția intereselor comerciale. Referitor la recurenta din recursul C-175/18 P, Curtea a constatat că aceasta, pe de o parte, nu furnizase EMA, înaintea adoptării deciziei sale, explicații cu privire la natura, obiectul și domeniul de aplicare al datelor în cauză, care permit să se concluzioneze existența unui risc de utilizare abuzivă a datelor cuprinse în rapoartele în litigiu și, pe de altă parte, nu identificase în mod concret și precis, în fața EMA, care dintre pasajele din rapoartele în litigiu, dacă erau divulgate, puteau aduce atingere intereselor sale comerciale. Referitor la recurentele din recursul C-178/18 P, Curtea a arătat că acestea nu furnizaseră, în fața Tribunalului, asemenea explicații și nici nu identificaseră concret și precis pasajele din rapoartele în litigiu care pot aduce atingere intereselor lor comerciale în caz de divulgare.

KIT GDPR Premium

Într-o a treia etapă, Curtea a amintit că Tribunalul putea recurge la o motivare implicită în prezența unor argumente, invocate de o parte, care nu sunt suficient de clare și de precise. În acest sens, ea a subliniat că revenea recurentelor sarcina să prezinte EMA, în etapa procedurii administrative în fața acesteia, explicații cu privire la natura, obiectul și domeniul de aplicare al datelor a căror divulgare ar aduce atingere intereselor comerciale ale acestora și că, în absența unor asemenea explicații, Tribunalul în mod întemeiat a concluzionat, în mod implicit, dar necesar, că mărturiile prezentate de recurente după adoptarea deciziilor EMA nu erau relevante în scopul aprecierii legalității acestor deciziei. Astfel, Curtea a precizat că legalitatea unei astfel de decizii privind divulgarea unui document nu poate fi apreciată decât în funcție de informațiile de care EMA putea dispune la data la care a adoptat această decizie.

Într-o a patra etapă, Curtea a analizat excepția de la dreptul de acces la documente referitoare la protecția procesului decizional, astfel cum este prevăzută la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001. Astfel, referitor la reproșul făcut Tribunalului de recurente, privind faptul că divulgarea rapoartelor în litigiu în perioada de exclusivitate a datelor ar aduce grav atingere procesului decizional privind eventualele cereri de AIP pentru medicamente generice în această perioadă, Curtea a statuat că acestea se referă la procese decizionale distincte de procesul decizional privind AIP a medicamentelor în cauză, care, astfel cum a constatat deja Tribunalul, era închis la data cererii de acces la rapoartele în litigiu.

Te-ar putea interesa și:

Sursa: Curia

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

În ședința din 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit în fiecare cauză, a soluționat cinci recursuri în interesul legii, fiind pronunțate următoarele soluții:

Decizia nr.1 în dosarul nr.2236/1/2019

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările si completările ulterioare și art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă [fost art. 452 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă de la 1865], sumele destinate plății drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unitățile de trezorerie și societăți bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 ianuarie 2020.

Decizia nr.2 în dosarul nr.2411/1/2019

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 raportat la art. 35 alin. (2), art. 9 şi art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt supuse taxei judiciare de timbru căile de atac atunci când acestea vizează soluţiile pronunţate de instanţele anterioare asupra cererii accesorii formulate în proces de părţi, de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 ianuarie 2020.

Decizia nr.3 în dosarul nr.2412/1/2019

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 ianuarie 2020.

Decizia nr.4 în dosarul nr.1141/1/2019

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și stabilește că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul penal, când pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută, chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20 ianuarie 2020.

Decizia nr.5 în dosarul nr.885/1/2019

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

În soluționarea cererilor formulate de către titularii de librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, având ca obiect obligarea C.E.C. Bank S.A. și a Statului Român la restituirea sumelor depuse şi a dobânzii aferente, actualizate cu indicele de inflaţie, nu sunt aplicabile dispozițiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C.-S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 232/2008, cu completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2020.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Te-ar putea interesa și:

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

close-up-girl-s-hand-drawing-house-with-colored-pencil-paper-against-white-backdrop_23-2148026286.jpg

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2020 s-a prorogat intrarea în vigoare a art. I, pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Care este motivul adoptării Ordonanței de Urgență nr. 2/2020 privind prelungirea sau prorogarea majorării alocației de stat pentru copii?

Ca mențiune în Ordonanța de Urgență a Guvernului, regăsim următoarele:

În vederea asigurării acestui drept constituțional ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare, precum și pentru a asigura sustenabilitatea plății sumelor în cuantumul majorat al alocației de stat pentru copii conform Legii nr. 14/2020

Se invocă totodată necesitatea ,,încadrării în limita de deficit bugetar”, care nu trebuie să depășească procentul de 3% din Produsul Intern Brut:

Având în vedere necesitatea încadrării în limita de deficit bugetar, instituită prin reglementări europene (Sistemul European de Conturi — deficit ESA), care nu trebuie să depășească 3% din PIB

Practic, motivul prorogării este reprezentat de necesitatea încadrării în limita deficitului bugetar, legătură indisolubilă între acesta și posibilitatea acordării sumelor precizate și necesare în timp util.

Se precizează totodată următoarele:

Întrucât cuantumurile alocației de stat prevăzute de Legea nr. 14/2020 sunt aplicabile de la data de 1 februarie 2020, în absența prevederilor bugetare necesare, sunt afectate drepturile a 3,6 milioane de copii pentru care va fi imposibilă efectuarea plății acestui drept care constituie o sursă de venituri pentru cheltuielile destinate creșterii și îngrijirii copilului, cu consecințe sociale negative asupra acestora.

Motivarea în prezenta Ordonanță gravitează în jurul criteriului economic, în mod implicit a lipsei prevederilor bugetare necesare; în acest sens, lipsa prevederilor bugetare în cauză, va afecta drepturile a 3,6 milioane de copii, invocându-se imposibilitatea de plată.

Care sunt prevederile Ordonanței de Urgență în materie de majorare a alocațiilor de stat pentru copii?

În cele ce urmează, vom prezenta articolele adoptate prin prezenta Ordonanță de Urgență:

Art. I. — Se prorogă intrarea în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2020, până la data de 1 august 2020.

Art. II. — Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 februarie 2020.

În raport de Ordonanța de Urgență precizată, se va prelungi intrarea în vigoare a art. I, pct. 1 din Legea nr. 14/2020, în speță a următoarelor dispoziții:

La articolul I punctul 1, alineatul (1) al articolului 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 3

(1) Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);
c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap[i].

În ceea ce privește intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 14/2020, data prevăzută este 1 februarie a anului în curs, dar în materie de aplicabilitate a prevederilor legislative privind majorarea alocației de stat pentru copii, acestea sunt prorogate până la data de 1 august 2020.

În materia adoptării ordonanțelor de urgență, menționăm că ordonanța este un act normative emis de Guvern în situații extraordinare, ,,a căror reglementare nu poate fi amânată”. La nivel de doctrină se remarcă faptul că ordonanța de urgență este chiar o formă prin care puterii executive din România i se atribuie un ,,drept legislativ” sau un drept ,,de legiferare” (drept pe care l-ar avea în mod exclusiv Parlamentul)[ii]. Spre deosebire de ordonanțele de urgență, care necesită această ,,situație extraordinară” pentru adoptare, în materia ordonanțelor simple reglementarea constituțională instituie adoptarea unei legi speciale de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice[iii]. Această ,,delegare legislativă” se supune aprobării Parlamentului, până când se va considera împlinit termenul de abilitare[iv]. La nivel doctrinar s-au conturat opinii în privința intervenției Guvernului în materie de adoptare a legilor, pornind de la considerentul conform căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. Deci, această competență de adoptare a legilor este conferită în mod exclusiv Parlamentului. Este însă posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență o imixtiune în sfera legislativului și implicit o încălcare a principiului separației puterilor în stat? În acest sens se menționează că nu se produce o imixtiune, legea fundamentală a statului conferind și soluția: controlul parlamentar ca modalitate de supunere a aprobării ordonanței adoptate de către Guvern.

[i]Întocmai cum se prevede în cadrul prezentei legi, platformă online http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/222123.

[ii]A se vedea https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordonan%C8%9B%C4%83_de_urgen%C8%9B%C4%83.

[iii]A se vedea Constituția României, https://www.constitutiaromaniei.ro/tag/lege-de-abilitare/.

[iv]Ibidem.

Te-ar putea interesa și:

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

closeup-accountant-hands-counting-calculator_1262-3170.jpg

Executarea silită este o procedură reglementată la nivel juridic de către dispozițiile Codului de procedură civilă, în Cartea a V-a, intitulată Despre executarea silită. Executarea silită constă în recuperarea debitului restant pe care debitorul îl are față de creditor. Art. 622 din Codul de procedură civilă este relevant în sensul precizat anterior, astfel că, în situația în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, ea se va aduce la îndeplinire prin procedura de executare silită.

1.Ce este executarea silită? (art. 622 Cod procedură civilă)

executarea silită este procedura de aducere la îndeplinire a executării obligației unui debitor față de creditorul său (plata unei sume de bani, predarea unui bun), debitor care, anterior, nu a dorit executarea acesteia de bunăvoie.

2.Când începe procedura de executare silită? (art. 622, alin. (2), Cod procedură civilă)

Respectând prevederile legale, executarea silită începe:

odată cu sesizarea organului de executare, cu excepția situației în care legile speciale dispun altfel.

3.Cum se realizează executarea silită? (art. 624, Cod procedură civilă)

prin urmărirea bunurilor mobile și imobile ale debitorului (sau ale terților care sunt ținuți să răspundă pentru obligațiile acestuia), în scopul îndestulării creditorilor;
prin predarea către creditor a bunurilor care sunt prevăzute în titlul executoriu (bunuri considerate ca fiind deținute fără drept de către debitor);
prin alte măsuri care sunt prevăzute de lege.

4. Care este rolul statului în procedura de executare silită? (art. 626 Cod procedură civilă)

statul are obligația de asigurare a executării prompte și efective a hotărârilor judecătorești, a altor titluri executorii;
asigurarea se va realiza prin intermediul agenților statului, cu mențiunea că persoanele vătămate au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit.

5. Care este rolul executorului judecătoresc în procedura de executare silită? (art. 627 Cod procedură civilă)

executorul judecătoresc are rol activ în tot cursul executării, în sensul că acesta stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, în scopul realizării obligației prevăzute în titlul executoriu;
executorul poate să ceară debitorului lămuriri în legătură cu veniturile și bunurile sale, asupra cărora se poate efectua procedura de executare silită; orice refuz nejustificat al debitorului de a se prezenta sau de a da lămuririle necesare, va atrage răspunderea acestuia.

6.Ce obligații pot să fie executate silit? (art. 628 Cod procedură civilă)

obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani;
obligațiile al căror obiect constă în predarea unui bun sau a folosinței bunului;
desființarea unei construcții;
desființarea unei plantații sau a unei lucrări;
încredințarea minorului;
stabilirea locuinței minorului și vizitarea sa;
orice altă măsură care a fost stabilită prin titlul executoriu.

KIT GDPR Premium

7. Cine sunt participanții la procedura de executare silită? (art. 644 Cod procedură civilă)

părțile;
terții garanți;
creditorii intervenienți;
instanța de executare;
executorul judecătoresc;
Ministerul Public;
agenții forței publice;
martorii asistenți;
experții;
interpreții;
alți participanți, în condițiile pe care legea le prevede.

8. Cine sunt părțile în procedura de executare silită? (art. 645 Cod procedură civilă)

creditorul;
debitorul

9. Care sunt condițiile pentru declanșarea procedurii de executare silită? (art. 663, art. 664 Cod procedură civilă)

existența unei creanțe; aceasta trebuie să întrunească trei condiții esențiale, anume să fie certă, lichidă și exigibilă;
să fie formulată o cerere de executare silită din partea creditorului; fără această cerere executarea silită nu poate să fie pornită;
un aspect esențial, dar pe care legea nu îl încadrează ca fiind o cerință necesară, este chiar verificarea validității dreptului de a solicita executarea, în sensul că dreptul de a solicita executarea silită nu trebuie să se fi prescris (dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu dispune altfel, iar pentru titlurile emise în materia drepturilor reale termenul de prescripție este de 10 ani).

10. Când încetează executarea silită? (art. 703 Cod procedură civilă)

când s-a realizat în mod integral obligația prevăzută în titlul executoriu și s-au achitat cheltuielile de executare și alte sume datorate în temeiul legii;
când executarea nu mai poate fi efectuată sau continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilității de valorificare a acestora;
când creditorul a renunțat la executare;
când a fost desființat titlul executoriu;
când a fost anulată executarea.

Întrebările și răspunsurile formulate anterior au în vedere prevederile legale, în speță dispozițiile Codului de procedură civilă în materie de executare silită. Este important să specificăm faptul că executarea silită este o procedură complexă, care a cunoscut modificări legislative însemnate și dese.

În sensul precizat, încuviințarea executării silite a fost o procedură lăsată în competența judecătorului, ca ulterior să fie modificată, iar competența de încuviințare a executării silite să revină executorului judecătoresc. Criticile de la nivel doctrinar au fost însemnate, astfel că s-a statuat opinia conform căreia executorul judecătoresc intervenea peste însăși puterea judecătorească, fiind categoric o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat. Date fiind aceste aspecte, legiuitorul român a revenit asupra prevederilor în materie procesual civilă și a lăsat competența încuviințării executării silite în mâinile judecătorului.

Pentru a nu ajunge în situația de a se declanșa executarea silită, este necesar ca persoanele să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, în termenul prevăzut de lege. În situația în care s-a declanșat procedura de executare silită, pentru a nu exista situația de blocare a conturilor unei persoane (debitor), aceasta poate să încheie un angajament (intitulat la nivel practic angajament de plată), prin intermediul căruia se va obliga să achite debitul către creditorul său în mod eșalonat, în maniera stabilită.

Te-ar putea interesa și:

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

La adoptarea Regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal, conform punctului (6), au fost avute în vedere evoluțiile tehnologice rapide și globalizarea. Acestea, în raport de prezentul Regulament, au generat ,,provocări” pentru protecția datelor cu caracter personal. În cadrul aceluiași punct s-a remarcat faptul că schimbul de date și colectarea datelor cu caracter personal au devenit un proces în plină creștere și dezvoltare. Prin trimitere la prezentul articol, există din ce în ce mai multe informații cu caracter personal care sunt făcute publice, în mod practic de către orice persoană, iar la nivelul tehnologiei acest ,,schimb” de informații și de prezentare a lor în sfera publică, este atât unul benefic, cât și unul potențial vătămător pentru persoană. Există în prezent o posibilitate acordată oricăror persoane de a transfera date în manieră facilă, rapidă, la nivel intern și internațional.

Facilitatea cu care datele personale pot să fie transferate și aduse la cunoștința publicului se remarcă în mod special în cadrul platformelor online, în mod implicit în cadrul celor de tipul forumurilor.

Problematica prezentului articol se poate subsuma astfel, prin raportare la sfera online-ului: trebuie să existe acordul expres al unei persoane (în speță al unui profesor) la publicarea datelor sale cu caracter personal prin intermediul unui forum, atunci când se solicită utilizatorilor să evalueze aceste persoane, prin acordarea anumitor calificative (deci calitatea și competența sa în sfera educațională)?

Prin raportare la prevederile Regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal, consimțământul persoanei este unul esențial în materie de prelucrare a datelor cu caracter personal, dar nu întotdeuna oblșigatorie.

Conform punctului (4) din Regulament, dreptul la protecția datelor cu caracter personal nu este un drept absolut; acesta trebuie luat în considerare în raport cu funcția pe care o îndeplinește în societate și echilibrat cu alte drepturi fundamentale, în conformitate cu principiul proporționalității.

Te-ar putea interesa și:

Regulamentul, în materie de prelucrare, nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către o persoană fizică în cadrul unei activități exclusiv personale sau domestice și care, prin urmare, nu are legătură cu o activitate profesională. Activitățile personale sau domestice ar putea include corespondența și repertoriul de adrese sau activitățile din cadrul rețelelor sociale și activitățile online desfășurate în contextul respectivelor activități. Per a contrario, Regulamentul se aplică operatorilor sau persoanelor împuternicite de operatori care furnizează mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal pentru astfel de activități personale sau domestice.

Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, aceasta ar trebui efectuată pe baza consimțământului persoanei vizate sau în temeiul unui alt motiv legitim, prevăzut de lege, fie existent în Regulament, fie în alt act din dreptul Uniunii sau din dreptul intern.

Conform art. 2 din Regulament, acesta nu se va aplică prelucrării datelor cu caracter personal:

în cadrul unei activități care nu intră sub incidența dreptului Uniunii;
de către statele membre atunci când desfășoară activități care intră sub incidența anumitor prevederi și dispoziții din Tratatul UE;
de către o persoană fizică în cadrul unei activități exclusiv personale sau domestice;
de către autoritățile competente în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor, sau al executării sancțiunilor penale, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa siguranței publice și al prevenirii acestora.

KIT GDPR Premium

Dacă, prin raportare la problematica prezentată, revine obligația de obținere a acordului expres al persoanei (profesorului) asupra căreia se solicită acordarea unui calificativ prin raportare la activitatea educațională desfășurată de acesta, de către persoana care îi expune datele (precum instituția de învățământ la care își desfășoară activitate), cu atât mai mult este nevoie de protecția datelor cu caracter personal și atunci când publicarea acestora ajunge în sfera accesibilă publicului, fără o informare anterioară a persoanei în cauză. Trebuie să existe astfel posibilitatea oricărei persoane de a fi informată cu privire la transmiterea datelor sale în sfera online-ului, inclusiv prin intermediul forumurilor în care se solicită acordarea unui calificativ pentru activitatea desfășurată de persoana respectivă (publicându-se date precum numele, prenumele, instituția de învățământ la care își desfășoară activitatea). Dacă fiecare instituție de învățământ în parte are obligația de obținere a acordului expres al profesorilor atunci când publică date personale pe site-urile acestora, conform Regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal există și obligația (o obligație anterioară, de desfășurare și transmitere în online a datelor cu bună-credință, fără prejudicierea imaginii persoanei, fără dezvăluirea identității sale) de a informa persoana în cauză cu privire la transmiterea datelor sale către facila accesare de către public.

În sensul precizat anterior, utilizarea de date cu caracter personal pe site-urile ,,de review”, încalcă protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor, prelucrarea realizându-se fără acordul expres al persoanei, acord precizat de către Regulament privind protecția datelor cu caracter personal.

Te-ar putea interesa și:

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

Consultanță și implementare GDPR. Scrie-ne pe LinkedIn sau pe Facebook
KIT complet de documente prin care îți faci singur implementarea, cu suportul nostru juridic. Află mai multe aici
Curs GDPR online care 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. Află mai multe aici
Curs de securitate informatică din care înveți cum să asiguri securitatea în cadrul companiei tale și cum să preîntâmpini incidentele de securitate.

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

Deși astăzi căsătoria este o ,,procedură facultativă”, fiind încheiată prin acordul sau consimțământul comun al bărbatului și femeii, în dreptul roman căsătoria în Roma antică a cunoscut o perioadă în care s-a prefigurat într-o ,,procedură obligatorie”, determinată de condițiile existente în societate: o criză apărută la nivel moral. De asemenea, în funcție de modalitatea în care se încheia căsătoria, femeia fie se supunea bărbatului, fie rămânea parte componentă a familiei sale anterioare.

Încă din epoca cea mai veche a istoriei statului roman, familia era organizată pe baze patriarhale monogamice; în ceea ce privește noțiunea de familie, aceasta avea, față de sensul actual al termenului, un conținut mai complex. Conținutul său a fost reflectat în dreptul roman prin jurisconsultul roman Modestin, urmând a fi reflectat prin comparație cu reglementările actuale.

În familia romană, autoritatea tatălui era nelimitată și absolută, având drept de viață și de moarte asupra soției și copiilor săi. Atare drept conferit tatălui nu făcea altceva decât să sporescă autoritatea sa în familie, acesta fiind centrul puterii, pe care o exercita chiar cu prețul vieții membrilor familiei sale.

Te-ar putea interesa și: Discriminarea femeilor la locul de muncă. Femei versus bărbați

Căsătoria și implicit alegerea soțului sau soției în dreptul roman revenea părinților, între cele două familii încheindu-se un contract prin care era prevăzută data căsătoriei, iar căsătoria în Roma Antică se celebra printr-o ceremonie tradițională, în centrul cărora erau momentele semnării contractului și al împreunării spirituale a mâinilor celor doi miri. Deci bazele căsătoriei la romani se fundamentaseră pe existența unui act, pe o procedură scriptică și obligatorie pentru existența acestui raport pe care astăzi îl încadrăm în sfera raporturilor juridice nepatrimoniale.

Cea mai veche formă de căsătorie era căsătoria cum manu, astfel că femeia căsătorită rupea orice legătură cu familia de origine, intrând în familia soțului și căzând sub puterea (manus) a șefului de familie.

Dacă femeia se căsătorea sine manu, ea rămânea din punct de vedere juridic în familia ei de origine; la fel ca în căsătoria cum manu, ea primea numele soțului, domiciliul său era cel al bărbatului, iar dacă părăsea fără voie casa familială, putea să fie urmărită de soț și readusă prin folosirea interdictului pentru găsirea și readucerea soției (denumit de uxore exhibenda et ducenda).

Formele căsătoriei la romani le regăsim la nivel doctrinar și prin următoarea clasificare: confarreatio (formă de căsătorie rezervată patricienilor și presupunea prezența viitorilor soți, a lui pontifex maximus, a flaminului lui Jupiter, a 10 martori), usus (coabitarea vreme de un an a viitorilor soți, după care femeia cădea asupra puterii bărbatului) și coemptio (autovânzarea fictivă a viitoarei soții către viitorul soț)

KIT GDPR Premium

În cele ce urmează vom realiza trecerea de la sfera doctrinară la sfera legislativă, prin analiza comparativă a definiției căsătoriei în dreptul roman și în prevederile civile actuale.

Pornind de la dispozițiile civile actuale, vom avea în vedere Cartea a II-a, intitulată Despre familie, în speță dispozițiile art. 259 privind căsătoria din Codul civil român. Conform acestora, căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii. Alin. (2) precizează faptul că bărbatul și femeia au dreptul să se căsătorească în scopul întemeierii familiei. Condiția prevăzută la alin. (3) este aceea că celebrarea religioasă a căsătoriei se va putea face numai după încheierea căsătoriei civile.

Definiția căsătoriei de astăzi are ca punct de plecare definiția realizată de jurisconsultul roman Modestin, astfel: ,,căsătoria reprezintă uniunea bărbatului și a femeii, o uniune pe toată viața, o comunicare în dreptul uman și divin”.

De remarcat faptul că în dreptul roman căsătoria era fundamentată ca fiind ,,o uniunea pe toată viața” (cu trimitere către divinitate ; dreptul uman și dreptul divin), în vreme ce astăzi, din definiția precizată anterior, a rămas doar ,,o uniune liber consimțită”, care poate să fie desfăcută în orice situație și cu o mai mare ușurință.

Modalitatea în care se va încheia căsătoria în reglementarea actuală, dar și cauzele care privesc nulitatea căsătoriei, sunt prevăzute în mod clar și concis în dispozițiile civile. Încetarea căsătoriei se produce la decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți. În privința desfacerii căsătoriei, aceasta se va realiza prin divorț.

Deși actualmente căsătoria este o procedură ,,facultativă”, modalitatea sa de încheiere realizându-se prin consimțământul bărbatului și al femeii, în dreptul roman căsătoria în Roma antică a cunoscut momente în care constituia o procedură obligatorie. Prin trimitere la nevoia reală de naștere a unei norme care să oblige persoanele la căsătorie, un exemplu concret în acest sens este reflectat în istoria romană. Astfel, obligația (sau nevoia) de căsătorie a fost determinată ,,de luxul considerabil dezvoltat pe timpul lui August și a faptului că oamenii considerau viața de familie prea grea și creșterea copiilor o dificultate prea mare”. Legiuitorul a considerat că este necesară o normare în atare sens și, pentru înlăturarea conceptelor considerate greșite, a instituit legile caducare prin care stabilea dispoziții contra celibatarilor dar și contra celor care, deși erau însurați, nu aveau copii.

Consecința neîndeplinirii acestei obligații avea urmări importante pe plan juridic. În timpul împăratului August cu privire la căsătoria în Roma Antică au fost introduse două mari categorii de dispoziții prin Legea Iulia și Legea Plautia Poppaea:

pars nuptiaria: femeia între 25-50 de ani și bărbatul între 25-60 de ani erau obligați să se căsătorească și să aibă copii ;
pars caducaria: femeia între 25-50 de ani și bărbatul între 25-60 de ani care nu se căsătoreau (celibes) nu aveau dreptul de moștenire față de moștenitorii pentru care au fost instituiți; pe de altă parte, cei care erau căsătoriți, dar nu aveau copii, nu aveau dreptul decât la ½ din moștenire.

S-a remarcat faptul că legea, edictată în timpul împăratului Augustus, a apărut din cauza condițiilor existente în societatea romană care ,, se confrunta cu o gravă criză pe plan moral, care dusese la evitarea în mod constant a constituirii de familii; acest fapt punea în pericol stabilitatea instituţiilor romane. De altfel, familia reprezenta un element fundamental în organizarea romanilor şi a instituţiilor lor”

Persoanele care nu erau căsătorite, în temeiul legilor edictate, nu putea fi succesori testamentari, consecințele fiind edictate de politica dusă de statul roman, în vedere măririi numărului căsătoriilor încheiate, nașterilor, precum și fortificării instituției familie, din toate punctele de vedere, prevederile fiind însă abolite în sec. IV d.Hr.

Cu timpul, raporturile familiale și-au pierdut din rigiditate, iar femeile au devenit tot mai moderne și au pretins o viață independentă. De asemenea, s-a renunțat la ideea de obligativitate a căsătoriei, iar femeia și bărbatul au un rol egal (și șanse egale) în societatea modernă.

Te-ar putea interesa și:

Bibliografie selectivă:

Bogdan Dumitru Moloman, Căsătoria civilă și religioasă în dreptul roman, Editura Universul juridic, București, 2009, op.cit., p. 37.

Vladimir Hanga, Drept privat roman, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978, op.cit., p. 194.

Ulpian, D. 24, 1, 31, 13, apud Vladimir Hanga, op.cit., p. 197.

Emil Molcuț, Drept privat roman, Editura Universul Juridic, București, 2007, op.cit., p. 98.

Paul Negulescu, Curs de drept constituțional român, Editat de Alex Th. Doicescu, București, 1927, op.cit., pp.11-12.

A se consulta în acest sens https://drept.hyperion.ro/attachments/article/29/Drept%20Roman%20-%20modul%20de%20curs.pdf.

Victor Volcinschi, Daniela Turcan, Serghei Cebotari…, Drept privat roman, Note de curs, Tipografia Reclama, Chișinău, 2014, op.cit., p. 155.

Vladimir Hanga, Drept privat roman, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978, op.cit., p. 195.

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

Cart

Aici descoperim
dreptul tehnologiei

CEDO. Consultarea facturii detaliate a telefonului angajatului încalcă dreptul la viață privată

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

Dacă rup logodna trebuie să dau înapoi cadourile primite?

Asociațiile de proprietari și sancționarea lor pentru încălcarea GDPR

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

Curtea Constituțională. Amânarea aplicării pedepsei doar femeilor însărcinate este neconstituțională

CJUE. Dreptul de acces la documentele Uniunii și prezumția de confidențialitate

Curtea confirmă dreptul de acces la documentele conținute în dosarul unei cereri de
autorizare a introducerii pe piață a medicamentelor

ICCJ. Recursuri în interesul legii – 20 ianuarie 2020

Actualitate. Prelungirea majorării alocației de stat pentru copii

Care este motivul adoptării Ordonanței de Urgență nr. 2/2020 privind prelungirea sau prorogarea majorării alocației de stat pentru copii?

Care sunt prevederile Ordonanței de Urgență în materie de majorare a alocațiilor de stat pentru copii?

Întrebări și răspunsuri despre executarea silită

GDPR și informațiile online despre profesori

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

Căsătoria în Roma Antică. Cum erau oamenii obligați să se căsătorească

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

Curtea confirmă dreptul de acces la documentele conținute în dosarul unei cereri de autorizare a introducerii pe piață a medicamentelor

Care este motivul adoptării Ordonanței de Urgență nr. 2/2020 privind prelungirea sau prorogarea majorării alocației de stat pentru copii?

Care sunt prevederile Ordonanței de Urgență în materie de majorare a alocațiilor de stat pentru copii?

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

Curtea confirmă dreptul de acces la documentele conținute în dosarul unei cereri de
autorizare a introducerii pe piață a medicamentelor