LegalUp, autor la LegalUp

Avocatul general este de părere că vorbim de un serviciu al societății informaționale, iar nu o agenție imobiliară în situația platformelor de genul Airbnb. AIRBNB Ireland, societate de drept irlandez cu sediul în Dublin (Irlanda), administrează pentru toți utilizatorii din afara Statelor Unite o platformă online al cărei scop îl reprezintă stabilirea de contacte între, pe de o parte, gazde (profesioniști și particulari) care dispun de locuri de cazare de închiriat și, pe de altă parte, persoane care sunt în căutarea acestui tip de cazare.

Ca urmare a unei plângeri împotriva lui X cu constituire ca parte civilă, depusă, printre alții, de Association pour un hébergement et un tourisme professionnel (AHTOP), Parquet de Paris (Parchetul din Paris, Franța) a întocmit, la 16 martie 2017, un rechizitoriu introductiv pentru încălcări ale legii care reglementează condițiile de exercitare a activităților privind anumite tranzacții referitoare la imobile și fonduri de comerț (denumită Legea Hoguet), în special în ceea ce privește activitatea de agent imobiliar. AIRBNB Ireland contestă exercitarea unei activități de agent imobiliar și invocă inaplicabilitatea Legii Hoguet ca urmare a incompatibilității acesteia cu Directiva privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale.

♥ Te-ar putea interesa și:

Judecătorul de instrucție de pe lângă tribunal de grande instance de Paris [Tribunalul de Mare Instanță din Paris, Franța] a decis să adreseze întrebări Curții de Justiție pentru ca aceasta să stabilească dacă serviciile prestate în Franța de societatea AIRBNB Ireland prin intermediul unei platforme electronice operate din Irlanda beneficiază de libertatea de prestare a serviciilor prevăzută de Directiva privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale și dacă normele restrictive referitoare la exercitarea profesiei de agent imobiliar în Franța, edictate prin Legea Hoguet, îi sunt opozabile.

Pentru a răspunde la prima întrebare adresată Curții, avocatul general Maciej Szpunar, în concluziile sale prezentate astăzi, analizează dacă serviciul prestat de AIRBNB Ireland poate fi considerat un serviciu al societății informaționale.

După ce a amintit definiția conținută în Directiva referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul normelor privind serviciile societății informaționale, avocatul general constată că trebuie stabilită natura serviciului furnizat de AIRBNB Ireland, și anume dacă acesta este un serviciu prestat la distanță, fără ca părțile să fie prezente simultan, și dacă acesta este prestat în întregime prin utilizarea unor dispozitive electronice și nu se referă la serviciile al căror conținut este material, chiar dacă acestea implică utilizarea unor dispozitive electronice.

Avocatul general subliniază că, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit deja anumite criterii pentru serviciile mixte, constând într-un element prestat pe cale electronică și altul care nu este prestat pe această cale.

♥ Te-ar putea interesa și:

După ce a analizat serviciul AIRBNB Ireland în lumina acestor criterii, avocatul general propune Curții să răspundă la prima întrebare preliminară în sensul că un serviciu care constă în punerea în legătură, prin intermediul unei platforme electronice, a unor potențiali chiriași cu locatori care propun servicii de cazare de scurtă durată, într-o situație în care prestatorul serviciului menționat nu exercită un control asupra condițiilor de bază ale acestor prestații, constituie un serviciu al societății informaționale. Acesta precizează că faptul că prestatorul menționat propune și alte servicii al căror conținut este material nu împiedică calificarea serviciului prestat prin mijloace electronice drept un serviciu al societății informaționale, cu condiția ca acest din urmă serviciu să nu formeze un întreg indisolubil cu serviciile respective.

În ceea ce privește posibilitatea de a face opozabilă Legea Hoguet în raport cu AIRBNB Ireland, avocatul general observă că, în ceea ce privește speța supusă atenției Curții, această lege intră a priori în domeniul de aplicare al Directivei privind comerțul electronic, întrucât este vorba de o reglementare a unui alt stat membru decât statul membru de origine, care poate restrânge serviciile societății informaționale. Acesta continuă prin a aminti că, pentru ca o cerință stabilită de un alt stat membru decât cel în care este stabilit prestatorul serviciilor societății informaționale să îi fie opozabilă acestuia și să conducă la restrângerea liberei circulații a acestor servicii, această cerință trebuie să constituie o măsură care îndeplinește condițiile de fond și procedurale prevăzute de această directivă.

Având în vedere condițiile de fond prevăzute de Directiva privind comerțul electronic, avocatul general consideră că un alt stat membru decât cel de origine poate deroga de la libera circulație a serviciilor societății informaționale numai prin măsuri adoptate „de la caz la caz”. Acesta continuă prin a arăta că, în orice caz, revine instanței naționale sarcina să determine dacă, având în vedere toate elementele care au fost aduse la cunoștința sa, măsurile în cauză sunt necesare pentru a asigura protecția consumatorului și nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.

În ceea ce privește cerințele procedurale, avocatul general amintește că un stat membru care are în vedere adoptarea unor măsuri care restrâng libera circulație a serviciilor societății informaționale care provin dintr-un alt stat membru trebuie să notifice în prealabil Comisiei intenția sa și să solicite statului membru de origine să adopte măsuri în materia serviciilor societății informaționale. Or, acesta constată că nimic nu arată că Franța a solicitat Irlandei să adopte măsuri în materia serviciilor societății informaționale și se pare că nici condiția privind notificarea Comisiei nu a fost îndeplinită, fie înainte, fie după perioada de transpunere a directivei. Cu privire la acest ultim aspect, avocatul general consideră că lipsa notificării are ca efect sancțiunea inopozabilității unei măsuri în raport cu prestatorul acestor servicii.

Astfel, în ceea ce privește problema dacă un alt stat membru decât cel de origine poate să impună prestatorilor unei categorii de servicii ale societății informaționale, din oficiu și fără analiza condițiilor de fond, cerințe referitoare la exercitarea profesiei de agent imobiliar, precum cele prevăzute de Legea Hoguet, avocatul general consideră că directiva se opune ca un stat membru să poată restrânge, în astfel de împrejurări și în acest mod, libera circulație a serviciilor societății informaționale care provin dintr-un alt stat membru.

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

Curtea de Apel Cluj, prin hotărârea pronunțată azi în apel, a constatat existența unor practici de concurență neloială desfășurate de Uber și a dispus încetarea și interzicerea acestora pe raza municipiului Cluj Napoca. Taximetriștii au fost reprezentați în acest dosar de Societatea de avocatură Câmpan & Țimonea.

Practicile de concurență neloială constau în furnizarea de servicii de suport referitoare la verificarea documentaţiei prezentate de furnizori şi a stării autovehiculului, precum şi în sesiuni de informare a furnizorilor care doresc să utilizeze aplicaţia UBER, toate în legătură cu furnizarea de servicii de transport pe raza Municipiului Cluj Napoca.

Decizia este executorie, dar nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. În măsura în care Uber va declara recurs, acesta va fi soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Te-ar putea interesa și:

Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.

Exploatarea datelor personale – abuz de poziție dominantă. Cazul Facebook în Germania

CJUE. Intelegerea prin care se urmareste eliminarea unui concurent de pe piata, ilegala.

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat recent în cauza Cauza T-655/17, privind contestarea mărcii Zara Tanzania Adventure de către societatea Inditex SA, titulara bine-cunoscutei mărci Zara.

Cererea privind înregistrarea mărcii Zara Tanzania Adventures a fost formulată în aprilie 2009 ca marcă figurativă pe clasele Nisa 39 (servicii de călătorie și de turism), 41 (educație, ecologie, safari) și 43 (agenție și servicii hoteliere). Societatea Inditex a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru toate produsele și serviciile menționate anterior, întemeindu-se pe propria sa marcă verbală UE, ZARA. Opoziția a fost admisă doar parțial, fiind respinsă cu privire la anumite servicii din clasa 39, “transport feroviar, pe căi navigabile interioare și transport aerian [și] închirierea de vehicule“.

Litigiul a ajuns în fața CJUE, ambele părți fiind nemulțumite de soluție. Prin hotărârea pronunțată, Curtea a precizat că titularul mărcii anterioare (Inditex pentru Zara) nu este obligat să dovedească atingerea efectivă și actuală a mărcii sale. Cu toate acestea, trebuie să prezinte apariția unui risc viitor, non-ipotetic, de avantaj sau dezavantaj neloial. Societatea titulară a mărcii a susținut că marca sa binecunoscută pe piața modei se dezvoltă, de asemenea și în direcția piețelor învecinate, cum ar fi cea a produselor alimentare, a serviciilor de restaurant și cazare. Având în vedere această evoluție, serviciile în cauză din clasele 39 sau 43 nu trebuie să fie similare cu produsele și serviciile pentru care s-a stabilit deja notorietatea mărcii anterioare, ci trebuie doar să existe o legătură cu sectorul comercial relevant. Unul din argumentele titularului Zara a fost că nu este neobișnuit pentru reviste de moda sau pentru bloggeri și lideri de opinie din mass-media combinarea elementelor de modă, cum ar fi îmbrăcăminte și accesorii cu articolele despre tendințele de călătorie, inclusiv destinații, hoteluri și restaurante.

CJUE a reamintit că întotdeauna trebuie efectuată o evaluare globală cu luarea în considerare a tuturor factorilor relevanți pentru circumstanțele situației și a subliniat că, cu cât este mai mare caracterul distinctiv și reputația mărcii anterioare, cu atât este mai ușor să se dovedească un eventual risc de deteriorare a acesteia. Mai mult decât atât, există în prezent o tendință spre dezvoltarea mărcilor existente pe piața modei către alte piețe și industrii. Prin urmare, nu se poate exclude faptul că marca solicitată spre înregistrare nu ar aduce marca Zara în mintea publicului relevant chiar în ciuda diferențelor dintre aceste produse și servicii, motiv pentru care Curtea decis în favoarea societății Inditex SA, titulara mărcii Zara.

Sursa aici

Avocat Roxana Constantinescu

Baroul Cluj

Te-ar mai putea interesa și:

VEZI ARTICOLUL

Dreptul de a fi uitat sau dreptul la ștergerea datelor

GDPR introduce dreptul persoanelor fizice de a fi uitat sau de a șterge datele cu caracter personal.

Dreptul la ștergere este, de asemenea, cunoscut ca “dreptul de a fi uitat”.
Persoanele fizice pot face o cerere de ștergere verbală sau în scris.
Aveți la dispoziție o lună să răspundeți la solicitare.
Dreptul nu este absolut și se aplică numai în anumite circumstanțe.
Acest drept nu este singurul mod în care GDPR vă obligă să vă hotărâți să ștergeți datele cu caracter personal.

Listă de verificare

Cum ne pregătim?

Știm cum să recunoaștem o cerere de ștergere și înțelegem când se aplică dreptul.
Avem o procedură pentru a ști concret cum să identificăm și cum să răspundem la o cerere de ștergere.
Avem un registru unde înregistrăm cererile.
Înțelegem când putem refuza o cerere și suntem conștienți de informațiile pe care trebuie să le furnizăm persoanelor atunci când facem acest lucru.

Cum răspundem?

Există procese prin care ne asigurăm că răspundem la o cerere de ștergere fără întârzieri nejustificate și în termen de o lună de la primire.
Suntem conștienți de circumstanțele în care putem prelungi termenul pentru a răspunde la o solicitare.
Înțelegem că se pune un accent deosebit pe dreptul de a fi uitat dacă cererea se referă la datele colectate de la copii.
Avem proceduri pentru a informa destinatarii dacă ștergem orice date pe care le-am împărtășit cu ei.
Avem metode adecvate pentru a șterge informațiile.

Ce reprezintă dreptul de a fi uitat?

În conformitate cu articolul 17 din GDPR, persoanele fizice au dreptul de a șterge datele cu caracter personal. Acest lucru este, de asemenea, cunoscut ca “dreptul de a fi uitat”. Dreptul nu este absolut și se aplică doar în anumite circumstanțe.

Când se aplică dreptul de a fi uitat?

Persoanele fizice au dreptul de a șterge datele lor personale dacă:

datele nu mai sunt necesare pentru scopul pentru care le-ați colectat sau le-ați prelucrat inițial;
vă bazați pe consimțământ ca temei legal pentru păstrarea datelor și persoana își retrage consimțământul;
vă bazați pe interesul legitim ca temei pentru prelucrare, iar persoana obiectează la prelucrarea datelor și nu există niciun interes legitim pentru a continua această prelucrare;
prelucrați datele personale în scopuri de marketing direct și persoana obiectează la prelucrarea respectivă;
ați prelucrat datele cu caracter personal în mod ilegal;
trebuie să faceți acest lucru pentru a respecta o obligație legală; sau ați prelucrat datele pentru a oferi unui copil servicii ale societății informaționale.

Cum se aplică dreptul de ștergere datelor colectate de la copii?

Se pune accent pe dreptul de a șterge datele cu caracter personal dacă cererea se referă la datele colectate de la copii. Aceasta reflectă protecția sporită a informațiilor copiilor, în special în mediul online, în cadrul GDPR.

Prin urmare, dacă prelucrați datele colectate de la copii, trebuie să acordați o importanță deosebită oricărei solicitări de ștergere, dacă prelucrarea datelor se bazează pe consimțământul dat de un copil – în special orice prelucrare a datelor personale pe internet. Acest lucru este valabil și în cazul în care persoana vizată nu mai este copil, deoarece este posibil ca un copil să nu fi fost pe deplin conștient de riscurile implicate de prelucrare în momentul acordării consimțământului.

Te-ar putea interesa și:

Trebuie să înștiințăm celelalte organizații despre ștergerea datelor cu caracter personal?

GDPR specifică două situații în care trebuie să comunicați altor organizații ștergerea datelor cu caracter personal:

datele cu caracter personal au fost divulgate; sau
datele personale au fost făcute publice într-un mediu online (de exemplu, pe rețelele sociale,forumuri sau site-uri web).

Dacă ați divulgat datele cu caracter personal altor persoane, trebuie să contactați fiecare destinatar și să îl informați despre ștergere, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau implică eforturi disproporționate. Dacă vi se cere, trebuie, de asemenea, să informați persoanele despre acești destinatari.

GDPR definește un beneficiar ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism căruia i se dezvăluie datele cu caracter personal. Definiția include operatoii, persoanele împuternicite și persoanele care, sub autoritatea directă a operatorului sau a persoanei împuternicite sunt autorizate să prelucreze date cu caracter personal.

În cazul în care datele cu caracter personal au fost făcute publice într-un mediu online, ar trebui luate măsuri rezonabile pentru a informa alți operatori care prelucrează datele cu caracter personal pentru a șterge legăturile, copiile sau replicarea acestor date. Atunci când decideți ce măsuri sunt rezonabile, trebuie să țineți cont de tehnologia disponibilă și costul implementării.

Trebuie să ștergem datele personale din sistemele backup?

Dacă se primește o solicitare valabilă de ștergere și nu se aplică nicio excepție, va trebui să luați măsuri pentru a asigura ștergerea din sistemele backup, precum și din sistemele live. Acești pași vor depinde de circumstanțele dvs. specifice, de programul dvs. de stocare (în special în contextul copierii de rezervă) și de mecanismele tehnice disponibile.

Trebuie să fiți absolut clari când înștiințați persoanele cu privire la ce se va întâmpla cu datele lor atunci când cererea lor de ștergere este îndeplinită, inclusiv în ceea ce privește sistemele backup. Este posibil ca cererea de ștergere să poată fi îndeplinită instantaneu în ceea ce privește sistemele live, dar ca datele să rămână în backup pentru o anumită perioadă de timp, până când va fi suprascris.

Problema cheie este de a pune datele de rezervă “dincolo de utilizare”, chiar dacă nu pot fi suprascrise imediat. Trebuie să vă asigurați că nu utilizați datele din copia de rezervă pentru niciun alt scop, ceea ce înseamnă că backup-ul este pur și simplu ținut pe sistemele dvs. până când este înlocuit în conformitate cu un program stabilit. Cu toate acestea, este puțin probabil ca păstrarea datelor cu caracter personal în rezervă să reprezinte un risc semnificativ, deși acest lucru va fi specific contextului.

Când nu se aplică dreptul de a fi uitat?

Dreptul de a fi uitat nu se aplică în cazul în care prelucrarea este necesară pentru persoana vizată în următoarele situații:

când exercită dreptul la libertatea de exprimare și de informare;
când trebuie să respecte o obligație legală;
pentru îndeplinirea unei sarcini îndeplinite în interes public sau în exercitarea autorității publice;
pentru scopuri de arhivare în interes public, cercetare științifică istorică sau scopuri statistice, în cazul în care ștergerea este de natură să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea prelucrării respective; sau
pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță

De asemenea, GDPR specifică două situații în care dreptul de a fi uitat nu se aplică datelor de categorie specială:

dacă prelucrarea este necesară în scopuri de sănătate publică în interesul public (de exemplu, protecția împotriva amenințărilor transfrontaliere grave la adresa sănătății sau asigurarea unor standarde ridicate de calitate și siguranță a asistenței medicale și a medicamentelor sau dispozitivelor medicale); sau
în cazul în care prelucrarea este necesară în scopurile medicinii preventive sau profesionale (de exemplu, în cazul în care prelucrarea este necesară pentru capacitatea de muncă a unui angajat, pentru diagnosticul medical, pentru furnizarea de asistență medicală sau socială sau pentru gestionarea sănătății sau sociale sisteme sau servicii de îngrijire). Aceasta se aplică numai în cazul în care datele sunt prelucrate de către sau sub responsabilitatea unui profesionist care face obiectul unei obligații legale privind secretul profesional (de exemplu, un profesionist în domeniul sănătății).

Te-ar putea interesa si:

Putem refuza să ne conformăm unei cereri din alte motive?

Puteți refuza să vă conformați unei solicitări de ștergere dacă este vădit nefondată sau excesivă, luând în considerare dacă cererea are un caracter repetitiv.

Dacă considerați că o cerere este vădit nefondată sau excesivă, puteți să:

solicitați o “taxă rezonabilă” pentru a răspunde cererii; sau
refuza să răspundeți la cerere.

În ambele cazuri, va trebui să vă justificați decizia.

Ce ar trebui să facem dacă refuzăm să dăm curs unei cereri de ștergere?

Trebuie să informați persoana respectivă fără întârzieri nejustificate și în termen de o lună de la primirea cererii.

Trebuie să informați persoana despre:

motivele pentru care nu acționați;
dreptul lor de a adresa o plângere autorității de supraveghere și posibilitatea de a-și exercita acest drept printr-o cale de atac judecătorească.

De asemenea, trebuie să furnizați aceste informații dacă solicitați o taxă rezonabilă sau aveți nevoie de informații suplimentare pentru a identifica persoana respectivă.

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

Hotărârea în cauza C-254/18

O reglementare națională poate să prevadă, pentru calcularea timpului mediu de
lucru săptămânal, perioade de referință care încep și se termină la date
calendaristice fixe

O asemenea reglementare trebuie să cuprindă însă mecanisme care permit să se asigure că
timpul mediu de lucru maxim săptămânal de 48 de ore este respectat în fiecare perioadă de șase
luni care se suprapune peste două perioade de referință fixe succesive

Un litigiu a intervenit între Syndicat des cadres de la sécurité intérieure, pe de o parte, și autoritățile franceze, pe de altă parte, în legătură cu perioada de referință utilizată pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal al funcționarilor activi ai serviciilor din cadrul poliției
naționale.

Decretul francez aplicabil acestor funcționari prevede că timpul de lucru săptămânal, pentru fiecare perioadă de șapte zile, inclusiv orele suplimentare, nu poate depăși în medie 48 de ore pe perioada unui semestru al anului calendaristic.

La 28 martie 2017, Syndicat des cadres de la sécurité intérieure a introdus o cerere la Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) prin care a solicitat anularea acestei dispoziții. Acesta susține că, prin faptul că a reținut, pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal, o perioadă de referință exprimată în semestre ale anului calendaristic (perioadă de referință fixă), iar nu o perioadă de șase luni ale cărei început și sfârșit s-ar modifica în funcție de trecerea timpului (perioadă de referință variabilă), dispoziția sus-citată ar încălca normele stabilite de Directiva privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, în special derogarea în temeiul căreia statele membre pot extinde perioada de referință până la șase luni.

Conseil d’État solicită Curții să stabilească dacă dispozițiile directivei se opun reglementării franceze care prevede, pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal, perioade de referință care încep și se termină la date calendaristice fixe, iar nu perioade de referință definite pe
o bază variabilă.

Te-ar putea interesa și:

CJUE. Pierd dreptul la concediu dacă nu îl solicit în cursul anului?

Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea constată, referitor în special la lipsa unei mențiuni în directivă cu privire la acest aspect, că statele membre sunt libere să stabilească perioadele de referință potrivit metodei alese de ele, cu condiția ca obiectivele urmărite de această directivă să fie respectate.

Curtea amintește că obiectivul directivei este să garanteze o protecție superioară a securității și a sănătății lucrătorilor, prevăzând printre altele, o limită maximă a timpului mediu de lucru săptămânal. Această limită maximă constituie o normă de drept social al Uniunii de o importanță deosebită, de care trebuie să beneficieze fiecare lucrător ca cerință minimă destinată să asigure protecția securității și a sănătății sale. Curtea arată că perioadele de referință fixe și variabile sunt conforme, în sine, cu obiectivul menționat al Directivei 2003/88, în măsura în care permit să se verifice că lucrătorul nu lucrează mai mult de 48 de ore în medie pe săptămână pe toată durata perioadei în cauză și că imperativele legate de sănătatea și de securitatea sa sunt astfel respectate. În acest sens, este irelevant faptul că începutul și sfârșitul perioadei de referință sunt stabilite în funcție de date fixe calendaristice sau în funcție de trecerea timpului.

Curtea precizează însă că incidența unor perioade de referință fixe asupra securității și sănătății lucrătorilor depinde de ansamblul împrejurărilor relevante, cum ar fi natura muncii și condițiile acesteia, precum și, în special, timpul de lucru maxim săptămânal și durata perioadei de referință reținute de către un stat membru. În această privință, Curtea arată că perioadele de referință fixe, spre deosebire de perioadele de referință variabile, pot să genereze situații în care obiectivul de protecție a sănătății și a securității lucrătorilor ar putea să nu fie atins. Astfel, metoda perioadei de referință fixe poate conduce un angajator să impună lucrătorului să efectueze fără întrerupere un
timp de lucru intens, în două perioade de referință fixe succesive, și să îl facă astfel să depășească, în medie, limita maximă de lucru săptămânal pe o perioadă care, întrucât se suprapune peste aceste două perioade fixe, ar corespunde unei perioade de referință variabile de
aceeași durată.

Te-ar putea interesa și:

În consecință, deși perioadele de referință fixe și variabile, considerate izolat, sunt, în sine, conforme cu obiectivul de protecție a sănătății și a securității lucrătorilor, combinarea a două perioade de referință fixe succesive poate, în funcție de timpul de lucru maxim săptămânal și de
durata perioadei de referință reținute de statul membru în cauză, să conducă la apariția unor situații în care acest obiectiv este susceptibil să fie compromis, chiar dacă perioadele de repaus prevăzute de directivă ar fi respectate.

Curtea concluzionează că utilizarea unor perioade de referință fixe trebuie să fie însoțită de mecanisme care permit să se asigure respectarea timpului mediu de lucru maxim săptămânal de 48 de ore în fiecare perioadă de șase luni care se suprapune peste două perioade de referință fixe succesive. Aceasta adaugă că revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă reglementarea națională a prevăzut mecanisme care permit să se asigure o asemenea respectare.

Curtea consideră la final că o reglementare națională poate să prevadă, pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal, perioade de referință care încep și se termină la date calendaristice fixe, cu condiția ca aceasta să cuprindă mecanisme care permit să se asigure că timpul mediu de lucru maxim săptămânal de 48 de ore este respectat în fiecare perioadă de șase luni care se suprapune peste două perioade de referință fixe succesive.

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

Directiva Copyright a fost adoptată de Parlamentul European marți, 26 martie 2019 și este văzută drept legislația care va schimba internetul si așa cum îl știm noi azi și va introduce noutăți în materie de drepturi de autor. Despre noutățile aduse de Directivă, vorbim în prezentul articol. Directiva va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ulterior va trebui transpusă în legislația internă de fiecare stat membru.

(Conținutul prezentului articol este o traducere neoficială a unui text al Comisiei Europene)

Ce este această Directivă?

Tehnologiile digitale au transformat modul în care conținutul creativ este produs, distribuit și accesat azi. Noua directivă se asiguă că drepturile de autor vor fi respectate în raport cu modul în care funcționează internetul, deoarece actualul cadru legislativ privind drepturile de autor nu abordează problemele create de noile tehnologii îndeosebi prin distribuirea conținutului în mediul online și protecția autorilor (creatorilor de conținut).

Directiva urmărește să creeze un cadru cuprinzător în care materialul protejat prin drepturi de autor, titularii drepturilor de autor, editorii, furnizorii și utilizatori să poată beneficia de reguli mai clare, adaptate erei digitale.

Urmărind acest scop, Directiva Copyright se focusează pe trei obiective principale:

oportunități mai largi pentru utilizarea materialelor protejate de drepturi de autor pentru educație și cercetare;
cetățenii vor beneficia de mai mult acces transfortalier online la conținutul protejat prin drepturi de autor; Directiva va contribui la creșterea disponibilității operelor audiovizuale pe platformele video „la cerere”, va facilita digitalizarea și difuzarea operelor care nu sunt comercializate;
reguli mai clare și transparente pentru platformele de tip „marketplace” unde sunt comercializate opere pentru a funcționa mai bine și a stimula crearea de conținut de calitate înaltă; un nou drept pentru presă în legătură cu utilizarea conținutului de către furnizorii de servicii online; o pozitie mai puternică a titularilor drepturilor de autor de a negocia și a fi remunerați pentru exploatarea online a conținutului protejat de către platformele unde utilizatorii postează conținut (de exemplu, Facebook) și norme mai clare de transparență pentru autori și artiști.

Te-ar putea interesa și:

CJUE. Încălcarea drepturilor de autor ale fotografului

Directiva privind secretele comerciale. Sfaturi practice pentru protecția secretelor.

ICCJ. Acțiune în anularea unei mărci. Noțiunea de ”marcă anterioară”

Cum va rezolva Directiva Copyright problema „lipsei de valoare” a creațiilor online în raport cu platformele online?

Unul dintre obiectivele directivei este consolidarea poziției creatorilor și a deținătorilor de drepturi de a negocia și de a fi remunerați pentru utilizarea online a conținutului lor de către anumite platforme de conținut unde utilizatorii încarcă materialele protejate de drepturi de autor.

În conformitate cu textul adoptat pe 26 martie, platformele online sunt considerate că desfășoare acte ce intră în conținutul dreptului de autor (comunicarea sau punerea la dispoziția publicului o operă protejată de drepturi de autor) pentru care trebuie obținută o autorizație de la titularii drepturilor de autor.

În situațiile în care nu există încheiate contracte de licențiere cu deținătorii drepturilor de autor, platformele ar trebui să ia anumite acțiuni pentru a evita răspunderea. Ar trebui să depună toate diligențele pentru a obține autorizația și să elimine conținutul imediat după ce primesc o notificare în acest sens și să se asigure că previn încărcarea ulterioară a conținutului.

Există un regim special pentru start-up-uri?

platformele noi intrate pe piață vor beneficia de un regim mai puțin sever față de platformele consacrate în situația în care nu există o autorizație a titularilor drepturilor de autor;
regimul derogator se aplică furnizorilor de servicii online cu mai puțin de 3 ani, cu o cifra de afaceri mai mica de 10 milioane euro si cu mai putin de 5 milioane de utilizatori online;
cu toate acestea, dacă audiența acestor platforme este mai mare de 5 milioane de vizitatori pe lună, ele vor trebui să se asigure că materialele care au fost eliminate ca încălcând drepturi de autor, nu vor reapărea ulterior pe platformă.

Te-ar putea interesa și:

Cum asigură Directiva Copyright o remunerație echitabilă autorilor și artiștilor interpreți?

Directiva conține cinci măsuri diferite pentru a consolida poziția autorilor și a artiștilor interpreți.

o remunerație adecvată și proporțională a autorilor și artiștilor interpreți;
o obligație de transparență față de autori și artiști interpreți pentru a avea acces la informațiile necesare cu privire la exploatarea muncii lor;
un mecanism de ajustare al contractelor pentru a permite autorilor să își renegocieze remunerația atunci când remunerația stabilită inițial devine disproporționat de scăzută în raport cu succesul operei;
Un mecanism de revocare a drepturilor care le permite creatorilor să-și reia drepturile atunci când operele lor nu sunt exploatate; și
o procedură de soluționare alternativă a litigiilor pentru autori și artiști.

Cum va ajuta Directiva Coppyright presa și jurnalismul de calitate?

Noul drept al editorilor de presă se va aplica utilizărilor online a publicațiilor de presă de către furnizorii de servicii ai societății informaționale, cum ar fi agențiile de știri sau serviciile de monitorizare media. Obiectivul acestui drept este de a ajuta industria editorială a presei să beneficieze de pe urma unei piețe mai echitabile și să promoveze cel mai bun mediu posibil pentru a dezvolta modele de afaceri inovatoare. Noul drept consolidează poziția de negociere a editorilor de presă atunci când negociază utilizarea conținutului lor de către serviciile online.

Jurnaliștii, autori ai articolelor și celelalte publicații de presă, sunt indispensabili azi pentru pentru furnizarea unui conținut jurnalistic de încredere și de calitate. Prin facilitarea exploatării on-line a publicațiilor de presă și a eficientizării aplicării drepturilor, directiva va avea un impact pozitiv asupra acestora.

Și, pentru a se asigura că jurnaliștii vor beneficia din punct de vedere economic de dreptul editorilor de presă, directiva prevede că vor primi o parte corespunzătoare din veniturile generate.

Prin asigurarea durabilității presei, noul drept va promova mass-media independentă și de înaltă calitate, esențiale pentru libertatea de exprimare și dreptul la informare într-o societatea democratică.

Te-ar putea interesa și:

CJUE. Faimoasa talpă roșie a pantofilor Christian Louboutin este marcă înregistrată

CJUE. Încălcarea drepturilor de autor ale fotografului

CJUE. Utilizarea aceleiași conexiuni împreună cu alte persoane nu vă exonerează de răspundere când încălcați drepturi de autor

CJUE. A.G. O platforma online nu e obligata sa treaca numarul de telefon pentru consumatori

Dreptul editorilor de presă acoperă, de asemenea, părți ale publicațiilor de presă (așa-numitele “fragmente”)?

În conformitate cu textul votat de Parlamentul European, scurtele fragmente dintr-o publicație de presă nu sunt incluse în protecția oferită de noul drept. Acest lucru înseamnă că platformele online sunt libere să folosească fragmente din publicație, fără a fi obligate să solicite vreo autorizație din partea editorilor de presă.

Afectează noul drept al editorilor utilizatorii individuali?

Directiva Copyright nu targehtează utilizatorii individuali, ci utilizările online ale publicațiilor de presă de către platformele online, cum ar fi cele de știri. Utilizatorii de internet vor putea în continuare să dea share la articole de pe website-uri, așa cum se întâmplă și azi. Mai mult decât atât, utilizarea hyper-link-ului și folosirea scurtelor fragmente de către platformele online vor fi excluse de la scopul noului drept al presei.

Cum ca proteja Directiva utilizatorii de internet și libertatea lor online?

Directiva Copyright protejează libertatea de exprimare. Ea stabilește măsuri de siguranță adecvate pentru utilizatori, și stabilește clar că oriunde în Uniune sunt permise citarea, critica, recenziile, caricatura, parodia. Acest lucru înseamnă că meme-urile și alte creații de parodie pot fi folosite liber atâta timp cât nu se încalcă alte legi. Interesul utilizatorilor este, de asemenea, protejat prin mecanisme puternice de a contesta orice eliminare nejustificată de către platforme a conținutului postat.

Noile reglementări vor contribui la îmbunătățirea remunerației creatorilor.

Care sunt excepțiile de la aplicarea Directivei?

Excepțiile permit beneficiarului (o persoană sau o instituție) să utilizeze conținutul protejat fără autorizare prealabilă din partea titularului dreptului. Există 4 excepții obligatorii:

text și data mining (TDM) pentru cercetare;
o excepție generală TDM pentru alte scopuri;
scopuri educaționale;
protejarea patrimoniului cultural.

Scopul este acela de a deschide posibilitățile pe care tehnologiile digitale le oferă cercetării, analizei datelor, educației și conservării patrimoniului, luând în considerare și utilizările online și transfrontaliere ale materialelor protejate prin drepturi de autor.

Cum va facilita directiva accesul la mai mult conținut protejate prin dreptul de autor pentru educație, cultură și cercetare?

Excepția pentru text și data mining va simplifica lucrurile pentru universități și organizațiile pentru cercetare, deoarece le va permite acestora să folosească tehnologii automate pentru a analiza seturi mari de date pentru scopuri științitice, inclusiv în situația angajării în parteneriate publice-private. Acest lucru va susține inovația și cercetare, de exemplu: găsirea leacurilor pentru boli sau noi metode pentru a rezolva probleme climatice.

Complementar, excepția extinsă și pentru alți utilizatori va conduce la dezvoltarea metodei pentru analizarea datelor și la inteligență artificială.

Noua excepție pentru educație, inclusiv educația online va îmbunătăți sistemele pentru mediul online de învățare.

Noua excepție pentru protejarea patrimoniului cultural va permite bibliotecilor și altor instituții (arhive, muzee) să realizeze copii ale operelor pentru a proteja patrimoniul cultural și pentru generațiile ce vor urma.

Ce prevede Directiva despre operele care sunt în afara circuitului comercial?

Directiva Copyright introduce un nou mecanism de licențiere pentru operele care sunt în afara circuitului comercial: cărți, filme sau alte opere care sunt încă protejate de drepturi de autor sau nu mai pot fi găsite pentru a fi cumpărate. Acest lucru va facilita instituțiilor de patrimoniu cultural, precum arhivele și muzeele, să obțină licențele necesare pentru a difuza publicului, în special online și transfrontalier, patrimoniul deținut în colecțiile lor. Acest sistem facilitează instituțiilor patrimoniului cultural obținerea de licențe negociate cu organizațiile de gestiune colectivă care reprezintă titularii de drepturi relevanți.

Noile norme prevăd, de asemenea, o nouă excepție obligatorie la dreptul de autor în cazul în care nu există o organizație reprezentativă de gestiune colectivă care să reprezinte titularii drepturilor într-un anumit domeniu și, prin urmare, instituțiile patrimoniului cultural nu au o contrapartidă cu care să negocieze o licență. Această excepție așa-numită “fall-back” permite instituțiilor patrimoniului cultural să facă lucrările care nu mai sunt în circuitul comerciale disponibile pe site-uri web non-comerciale.

Te-ar putea interesa și:

Care este mecanismul de negociere pentru platformele video la cerere? Cum se vor aplica noile reguli?

Deși platformele de video au crescut în popularitate (cum ar fi Netflix, Amazon Video, Universcine, Filmin, Maxdome, ChiliTV), un procent mic din opere audio-vizual sunt disponibile pe platforme de tip VoD. Mai puțin de jumătate (47%) dintre filmele europene lansate în cinema între 2005 și 2014 sunt disponibile pe cel puțin o platformă. Acest lucru se explică din dificultățile, inclusiv contractuale, în achiziționarea drepturilor.

Directiva votată prevede un nou mecanism de negociere care să sprijine disponibilitatea, vizibilitatea și circulația operelor audiovizuale, în special europene. Aceasta va simplifica procesul de înceheire a contractelor și va debloca dificultățile legate de acordarea licențelor pentru drepturile necesare pentru a pune la dispoziție filme și serii pe platformele VoD. Mai multe licențe înseamnă că mai multe opere audiovizuale europene vor fi disponibile în platformele VoD și vor avea, de asemenea, un efect pozitiv asupra tipului și varietății de lucrări puse la dispoziție pe platformele VoD.

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

Cine-răspunde-pentru-accidentul-unde-sunt-implicate-mașini-autonome_-2.png

Dreptul de retragere este unul din cele mai importante mecanisme pe care îl are la dispoziție consumatorului în situația achizițiilor online.

Hotărârea în cauza C-681/17
slewo // schlafen leben wohnen GmbH/Sascha Ledowski

Dreptul de retragere al consumatorilor în cazul unei achiziții online se aplică unei
saltele a cărei folie de protecție a fost îndepărtată după livrare

Ca și în cazul unui articol de îmbrăcăminte, se poate prezuma că comerciantul este în măsură ca,
prin intermediul unei curățări sau al unei dezinfectări, să facă salteaua proprie pentru o nouă
comercializare, fără a aduce atingere imperativelor de protecție a sănătății sau de igienă

Domnul Sascha Ledowski a achiziționat pe site-ul internet al întreprinderii germane de vânzări online slewo o saltea. La primirea bunului, acesta a îndepărtat folia de protecție care acoperea salteaua. Ulterior, el a returnat salteaua întreprinderii slewo, solicitând rambursarea prețului de achiziție de 1 094,52 euro și a costurilor returnării.

slewo este de părere că domnul Ledowski nu putea exercita dreptul de retragere de care dispune în mod normal consumatorul în cazul unei achiziții online, timp de 14 zile. Astfel, în opinia sa, Directiva privind drepturile consumatorilor1 exclude dreptul de retragere în ceea ce privește „bunurile sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator”.

Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), sesizată cu litigiul, solicită Curții de Justiție să interpreteze directiva. Ea dorește în special să știe dacă un bun precum o saltea, a cărui protecție a fost îndepărtată de consumator după livrare, intră în sfera excluderii prevăzute de directivă.

Prin hotărârea sa pronunțată astăzi, 27 martie 2019, Curtea de justiție dă un răspuns negativ la această întrebare. În consecință, îndepărtarea, de către consumator, a foliei de protecție a unei saltele cumpărate pe internet nu îl împiedică pe acesta să își exercite dreptul de retragere.

Curtea amintește că dreptul de retragere urmărește protecția consumatorului în situația specială a unei vânzări la distanță, în care el nu are posibilitatea de a vedea produsul anterior încheierii contractului. Acest drept este, așadar, menit să compenseze dezavantajul ce rezultă pentru consumator dintr-un contract la distanță, prin acordarea unui termen de reflecție adecvat în decursul căruia acesta are posibilitatea de a examina și de a testa bunul dobândit în măsura necesară pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare ale acestuia.

Te-ar putea interesa și:

În ceea ce privește excluderea în cauză, natura unui bun este cea care poate justifica sigilarea ambalajului său din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă. Desigilarea ambalajului unui asemenea bun face astfel să dispară garanția în materie de protecție a sănătății sau de igienă. Odată ce ambalajul a fost desigilat de către consumator și întrucât nu mai oferă o garanție în materie de protecție a sănătății sau de igienă, un asemenea bun riscă să nu mai poată fi utilizat de un terț și, astfel, să nu mai poată fi comercializat.

Potrivit Curții, o saltea, precum cea în cauză, a cărei protecție a fost îndepărtată de consumator după livrare nu intră în sfera excepției de la dreptul de retragere în cauză.

Astfel, pe de o parte, o asemenea saltea, deși este posibil să fi fost utilizată, nu pare să fie, pentru acest simplu fapt, definitiv improprie pentru o nouă utilizare de către un terț sau pentru o nouă comercializare. Este suficient în această privință să se amintească, printre altele, că una și aceeași saltea este utilizată de clienții succesivi ai unui hotel, că există o piață a saltelelor de ocazie și că saltelele care au fost utilizate pot face obiectul unei curățări în profunzime.

Te-ar putea interesa și:

Pe de altă parte, în ceea ce privește dreptul de retragere, o saltea poate fi asimilată unui articol de îmbrăcăminte, categorie pentru care directiva prevede în mod expres posibilitatea returnării după probare. O asemenea asimilare este posibilă în măsura în care, chiar și în cazul unui contact direct între aceste bunuri și corpul uman, se poate prezuma că comerciantul este în măsură să le facă, după ce au fost returnate de consumator, prin intermediul unui tratament precum o curățare sau o dezinfecție, proprii pentru o nouă utilizare de către un terț și, prin urmare, pentru o nouă comercializare, fără a aduce atingere imperativelor de protecție a sănătății sau de igienă.

Curtea subliniază însă că, potrivit directivei, consumatorul răspunde pentru orice diminuare a valorii unui bun care rezultă dintr-o altă manipulare a bunului decât cea necesară pentru determinarea naturii, a caracteristicilor și a bunei funcționări a acestuia, fără însă ca el să fie
decăzut din dreptul său de retragere.

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

instagram-star-reveals-tricks-to-gain-millions-of-followers-on-the-photo-sharing-app.jpg

Consiliul pentru Publicitate din Austria (The Advertising Council) este un organism care supraveghează industria de publicitate austriacă. Printre altele, Consiliul se concentrează pe adoptarea unui cod de etică obligatoriu pentru industria publicitară. Acest cod trebuie urmat de agenții de publicitate din Austria și impune sancțiuni în caz de încălcare. În cazul în care există încălcări, Consiliul pentru Publicitate poate emite avertizări sau solicita încetarea practicii de publicitate care încalcă regulile publicității legale.

Deoarece deciziile Consiliului pot fi făcute publice, companiile sau persoanele care nu se conformează riscă să își strice reputația. Mai mult, Curtea Supremă de Justiție din Austria ține cont în mod regulat de aceste coduri de conduită atunci când examinează practicile din industrie,

Deoarece deciziile Consiliului de Publicitate pot fi făcute publice, infractorii riscă să-și facă rău reputația sau să fie discreditați. Mai mult, Curtea Supremă de Justiție ia în considerare în mod regulat aceste coduri de etică atunci când examinează practicile din industrie, mai ales atunci când trebuie să stabilească dacă s-a respectat cerința diligenței profesionale cerută de legea concurenței.

Influencer marketing

„Influencer marketing” înseamnă a apela la bloggeri sau alte persoane influente de pe rețelele de socializare pentru a promova bunuri și servicii. Motivele pentru care se apelează la influencer marketing sunt următoarele:

agenții de publicitate pot apela la un influencer pentru a viza un anumit public țintă (în mod ideal, o comunitate omogenă și activă de adepți);
oamenii au încredere mai degrabă în recomandări decât în reclame.

Spre deosebire de recenzii, în această situație marketing-ul este realizat de o terță parte, influencerul, iar nu de agentul de publicitate. Conceptul transmiterii reclamei ascunse este problematic din punct de vedere juridic, iar consumatorii uneori nu au posibilitatea să înțeleagă unde se termină opinia personală și unde începe publicitatea ascunsă. De exemplu, influencerii ar putea:

să cumpere singuri un produs și să posteze despre el fără vreo implicare din partea comerciantului;
să utilizeze mostre gratuite, cadouri sau invitații fără vreo obligație de a cumpăra produsul;
să posteze despre un produs în schimbul unor mostre gratuite, cadouri sau invitații, dar fără niciun control asupra conținutului postării;
să aibă un contract cu o companie care îi cere să posteze despre un produs folosind conținutul furnizat de companie.

Din punct de vedere juridic, două întrebări sunt cruciale:

În ce condiții există o obligație de a eticheta conținutul și de a informa consumatorul că este doar marketing?
Ce informații (de exemplu, formularea și poziția) sunt necesare pentru a împiedica confuzia consumatorilor?

Te-ar putea interesa și:

Ca o recunoaștere a acestor tendințe și incertitudini, Consiliul pentru Publicitate a emis orientări pentru a trata influencer marketing-ul ca un mijloc specific de comunicare de marketing pentru a se asigura că există reguli în beneficiul agenților de publicitate, bloggerilor și consumatori. Deoarece influencerii pot juca rolul de model (în special față de tinerii consumatori), au fost create reguli specifice privind comportamentul acestora în ceea ce privește marketing-ul. Potrivit Consiliului pentru Publicitate, două cerințe caracterizează, în esență, activitățile de influență ca comunicări de marketing: remunerația și controlul conținutului.

Dacă noțiunea de remunerație este ușor de înțeles (ce primește influencerul în schimbyul postării), „controlul conținutului” înseamnă că firma de publicitate face sugestii cu privire postarea influencerului, cum ar fi, de exemplu, textul, structura, numărul de postări, frecvența acestora, orele și zilele în care se va posta și/sau utilizarea anumitor rețele de socializare. Controlul conținutului devine evident în special atunci când agentul de publicitate dă influencerului un script sau un text pentru publicare și/sau acestea sunt validate înainte de publicare.

Sugestiile Consiliului cu privire la etichetare

Comunicarea de marketing a influencerului, precum orice comunicare publicitară, trebuie implementată și etichetată astfel încât consumatorul să o recunoască imediat ca publicitate. Publicitatea trebuie să fie identificabilă în mod clar de terți și să fie marcată în mod adecvat ca publicitate (de exemplu, printr-un hashtag #reclamă) la începutul postării pe social media și pe platformele relevante (de exemplu, site-uri web, bloguri sau canale). Conținutul care conține destinații de plasare a produselor ar trebui să fie etichetate cu #publicitate pentru a proteja consumatorii. Acest lucru pare să fie în conformitate cu hotărârile judecătorești anterioare (în Germania) cu privire la aceste aspecte.

Te-ar putea interesa și:

În plus, Consiliul de Publicitate atrage atenția asupra următoarelor prevederi din Codul deontologic, care se consideră a avea o importanță deosebită în influencer marketing:

în publicitatea care vizează direct copiii și adolescenții, nu se poate face o cerere evidentă sau subliminală de a achiziționa respectivul produs;
influencerii nu pot folosi imagini (de exemplu selfie-uri sau fotografii personale) care promovează comportamente dăunătoare precum bilimia sau anorexia.
influențatorii nu pot folosi violența verbală sau mentală. Aceasta include disprețul pentru anumiți indivizi sau grupuri, insultele, amenințările sau inducerea fricii, inclusiv prin folosirea farselor.

Sursa aici

VEZI ARTICOLUL

Comisia Europeană propune noi norme cu privire la platformele online, oferind întreprinderilor mici o plasă de siguranță în economia digitală.

Noile norme vor îmbunătăți funcționarea pieței unice digitale, având scopul „să protejeze un mediu de afaceri echitabil, previzibil, durabil și sigur în economia on-line”. Obiectivul noilor norme este de a crea un mediu de afaceri echitabil, transparent și previzibil pentru întreprinderile și comercianții mai mici care recurg la platformele online. Întreprinderi precum hoteluri, comercianți care vând în mediul on-line, dezvoltatori de aplicații și alte societăți comerciale similare care se bazează pe motoarele de căutare pentru atragerea traficului de internet pe site-urile lor web se numără printre cei care vor beneficia de aceste noi norme.

Vicepreședintele pentru piața unică digitală, Andrus Ansip, a declarat: „Milioane de comercianți din UE, majoritatea mici comercianți, depind în prezent de platformele online pentru a ajunge la clienții lor pe piața unică digitală. Aceste noi piețe on-line stimulează creșterea economică și inovarea în UE, dar avem nevoie de un set de norme de bază clare, care să asigure un mediu de afaceri sustenabil și
previzibil. Propunerea de astăzi asigură o transparență mai mare în economia on-line, oferă întreprinderilor previzibilitatea de care au nevoie și, în ultimă instanță, va fi în folosul consumatorilor europeni.”

Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, a afirmat: „Dorim să prevenim fragmentarea pieței unice cauzată de amalgamul de norme naționale. Astăzi, Comisia propune o abordare care va oferi întreprinderilor din UE – în special celor mai mici –mecanismele de transparență și de reparații care le vor ajuta să adere la economia digitală. De asemenea, abordarea asigură platformelor securitate juridică. ”

Mariya Gabriel, comisarul pentru economie digitală și societate digitală, a precizat: „Platformele online și motoarele de căutare sunt canale importante prin care întreprinderile europene pot ajunge la consumatori, dar trebuie să ne asigurăm că ele nu abuzează de puterea lor și că astfel nu cauzează prejudicii utilizatorilor comerciali. Realizăm acum un demers foarte important și adoptăm norme clare privind transparența, soluționarea eficientă a litigiilor și lansăm un observator care va analiza mai detaliat practicile platformelor on-line. Este esențial să ne asigurăm că platformele și motoarele de căutare tratează în mod echitabil celelalte întreprinderi, inclusiv pentru a promova încrederea în mediul platformelor on-line din UE.”

Aproape jumătate (42 %) din societățile comerciale mici și mijlocii care au răspuns la un recent sondaj Eurobarometru au declarat că folosesc platformele online pentru a-și vinde produsele și serviciile. Potrivit unui alt studiu, aproape 50 % din întreprinderile europene care își desfășoară activitatea pe platforme întâmpină probleme. Studiul arată, de asemenea, că 38 % dintre problemele legate de relațiile contractuale nu sunt soluționate și că 26 % sunt rezolvate, dar cu dificultate. Se estimează că pierderile directe pentru vânzări cauzate de aceste probleme au o valoare cuprinsă între 1,27 și 2,35 miliarde EUR.

Măsuri legislative de garantare a transparenței și echității în relațiile cu platformele online
Noile norme vor aborda aceste preocupări prin:

sporirea transparenței platformelor online: furnizorii de servicii de intermediere on-line trebuie să se asigure că termenele și condițiile pe care le impun utilizatorilor profesionali sunt ușor de înțeles și ușor de accesat. Printre acestea se numără expunerea, în prealabil, a motivelor posibile pentru eliminarea sau suspendarea unui utilizator profesional de pe o platformă. Furnizorii trebuie, de asemenea, să respecte un termen minim rezonabil de preaviz pentru aplicarea modificărilor aduse termenelor și condițiilor. În cazul în care un furnizor de servicii de intermediere on-line suspendă sau pune capăt, total sau parțial, ofertei unui utilizator comercial, furnizorul va trebui să își motiveze decizia. De asemenea, furnizorii acestor servicii trebuie să formuleze și să publice politici generale privind: (i) datele generate prin serviciile lor la care se poate avea acces, de către cine și în ce condiții;(ii)modul în care tratează propriile bunuri sau servicii comparativ cu cele furnizate de utilizatorii lor profesionali și (iii) modul în care utilizează clauzele contractuale pentru a solicita gama de produse și servicii cea mai favorabilă sau prețul cel mai favorabil pentru produsele și serviciile furnizate de utilizatorii lor profesionali [așa-numitele clauze ale națiunii celei mai favorizate (MFN)]. În fine, atât serviciile de intermediere on-line, cât și motoarele de căutare on-line trebuie să prezinte criteriile generale în baza cărora stabilesc clasamentul produselor și serviciilor în rezultatele căutării;

Te-ar putea interesa și:

soluționarea mai eficientă a litigiilor: furnizorii de servicii de intermediere on-line (platformele online) au obligația de a institui un sistem intern de tratare a reclamațiilor. Pentru a facilita soluționarea extrajudiciară a litigiilor, toți furnizorii de servicii de intermediere on-line vor trebui să indice în termenele și condițiile lor mediatorii independenți și calificați cu care sunt dispuși să colaboreze cu bunăcredință în vederea soluționării litigiilor. La nivelul sectorului de activitate, se va încuraja desemnarea în mod voluntar de mediatori independenți care să poată să trateze litigiile apărute în contextul serviciilor de intermediere on-line. În fine, asociațiile care reprezintă mediul de afaceri vor avea dreptul de a introduce acțiuni în justiție în numele întreprinderilor, astfel încât să se asigure respectarea noilor norme privind transparența și soluționarea litigiilor;
stabilirea unui observator al UE care să monitorizeze impactul noilor norme: observatorul urmează să monitorizeze problemele cu care se confruntă și oportunitățile pe care le oferă economia digitală acum și în viitor, cu scopul de a permite Comisiei să ia, dacă este cazul, măsuri în continuarea propunerii legislative de astăzi. Se va acorda o atenție deosebită evoluțiilor în abordările de politică și de reglementare din întreaga Europă.În funcție de progresele înregistrate și pe baza informațiilor obținute prin intermediul observatorului UE, Comisia va evalua necesitatea unor măsuri ulterioare în termen de trei ani.

Context

Regulamentul pe care Comisia îl propune dă curs angajamentului asumat de Comisie în cadrul evaluării la jumătatea perioadei a strategiei privind piața unică digitală, și anume de a pregăti măsuri care să abordeze problemele legate de clauzele contractuale și practicile comerciale inechitabile identificate în cadrul relațiilor dintre platformele online și mediul de afaceri, prin analizarea opțiunilor în materie de soluționare a litigiilor, a criteriilor privind practicile echitabile și a transparenței.

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

VEZI ARTICOLUL

jbareham_180405_1777_facebook_0003.0-1200x800.jpg

Pe data de 6 februarie, Bundeskartellamt („Biroul Federal pentru Concurență” din Germania, German Federal Cartel Office – “FCO”) a decis că Facebook a abuzat de poziția sa dominantă prin exploatarea datelor personale și combinarea neconformă a datelor cu caracter personal colectate de la utilizatori. FCO a impus restricții de amploare asupra prelucrării datelor utilizatorilor Facebook, inclusiv cerința ca Facebook să obțină „consimțământul voluntar” de la utilizatori înainte de a utiliza astfel de date. Pe de o parte, decizia este văzută ca o abordare inovativă pentru protecția consumatorului, însă unele voci se întreabă dacă nu cumva hotărârea depășește limitele dreptului concurenței.

Situația premisă

Utilizatorii care doresc să se alăture Facebook trebuie să accepte termenii și condițiile. Printre altele, acești Termeni și Condiții permit Facebook să colecteze date despre utilizatorii săi, inclusiv colectarea de date despre utilizatori atunci când aceștia nu se află pe Facebook, ci pe alte site-uri. Facebook colectează, de asemenea, date prin intermediul serviciilor deținute de Facebook, precum WhatsApp și Instagram, precum și prin intermediul unor site-uri terțe care au încorporate instrumente de afaceri Facebook (diverse pluginuri, API, extensii). Atunci când un utilizator interacționează cu aceste servicii, datele sunt transmise către Facebook și combinate cu celelalte date din contul de utilizator al utilizatorului Facebook pentru crearea unui profil. Este posibil ca mulți utilizatori să nu fie conștienți de acest lucru.

Context

Ancheta a fost începută de FCO în martie 2016. Înainte de anchetă, în Germania au existat nemulțumiri cu privier la faptul că Facebook a ignorat de facto o hotărâre a unei instanțe de apel și nu a adus Termenii și Condițiile în conformitate cu legislația privind protecția datelor. Mai multe autorități pentru protecția datelor și grupuri pentru drepturile consumatorilor au contestat Termenii și Condițiile Facebook. Nicio inițiativă nu a avut succes în cele din urmă. În plus, în acest moment, sancțiunile prevăzute de GDPR nu au motivat în mod suficient Facebook să-și adapteze termenii și condițiile. În consecință, a existat o presiune politică imensă care a impulsionat FCO să utilizeze arsenalul său puternic de sancțiuni în temeiul legii concurenței împotriva Facebook. Rezultatul a fost decizia din 6 februarie a FCO. În decizia sa, FCO a hotărât că măsura în care Facebook colectează și combină datele utilizatorilor constituie un abuz de poziție dominantă în conformitate cu articolul 19 din Legea privind concurența în Germania. S-a constatat că Facebook are o poziție dominantă pe piața germană a rețelelor sociale. Conform FCO, această piață exclude alte rețele de socializare, cum ar fi LinkedIn, Snapchat, YouTube și Twitter, deoarece acestea oferă doar bucăți din serviciile unei rețele sociale private precum Facebook. Pentru slabilirea poziției dominante s-au luat în calcul barierele considerabile la intrarea pe piață a unei noi rețele de socializare, precum și cota de piață de peste 80% a rețelei de socializere Facebook.

Te-ar putea interesa și:

Potrivit FCO, folosirea și punerea în aplicare de către Facebook a Termenilor și Condițiilor sale încalcă legile germane privind protecția datelor și reprezintă un abuz de poziție dominantă în legislației concurenței. Având în vedere legislația privind protecția datelor, acești Termeni sunt considerați ca exploatând utilizatorilor. FCO și-a întemeiat această aprecieze analizând două decizii ale Curții Federale de Justiție din Germania. Aceste decizii au stabilit că nu numai prețurile excesive, dar și clauzele contractuale necorespunzătoare pot constitui un abuz de poziție dominantă. Curtea de Justiție a hotărât, de asemenea, că clauzele generale de drept civil ar trebui aplicate pentru a elimina dezechilibrul puterilor de negociere în cazurile în care o parte contractantă este atât de puternică încât poate să dicteze condițiile contractului, celeilalte părți lipsindu-i autonomia contractuală. Potrivit FCO, Termenii și condițiile Facebook nu au cauzat daune financiare utilizatorilor. În schimb, prejudiciul a fost clasificat drept „pierderea controlului” de către utilizatori. Utilizatorii nu au putut să determine, să conștientizeze și să controleze în mod liber modul în care datele lor personale sunt utilizate și combinate din diferite surse de către Facebook.

Evaluare generală

În mai multe documente de lucru, FCO, în ultimii 5 ani, a evidențiat problematicile piețelor digitale online, observând, printer altele, că Facebook deține o poziție dominantă pe piața online a rețelelor de socializare. FCO consider că datele cu caracter personal sunt relevante pentru dobândirea unui avantaj economic și, în consecință, a unei poziții dominante, deoarece datele cu caracter personal permit monetizarea platformei prin vânzarea de publicitate online. Internetul funcționează prin publicitate targhetată, care funcționează pe procesarea datelor cu caracter personal. FCO a menționat în trecere că abuzul Facebook ar împiedica concurenții care nu reușesc să dețină o bază de date asemănătoare, subliniind faptul că datele cu caracter personal sunt un factor decisiv în concurență.

Te-ar putea interesa și:

Exploatare sau o situație win-win?

FCO a statuat în decizia sa din 6 februarie că colectarea, combinarea și utilizarea datelor de către Facebook exploatează utilizatorii privați, deoarece această utilizare depășește ceea ce este necesar pentru ca Facebook să opereze platforma. Facebook este oferit gratuit utilizatorilor privați. Întreaga platformă este finanțată de reclame. Este îndeobște cunoscut faptul că utilizatorii de internet detestă reclamele cu excepția situațiilor în care este deosebit de relevantă în momentul în care este afișată. De exemplu, o persoană care planifică o primă excursie la schi poate aprecia un anunț pentru anvelope de zăpadă la acel moment, dar nu va aprecia un anunț pentru costume de înot. Pentru a genera valoare reclamei pentru consumatori (costuri mai mici de căutare și de livitare), o platformă trebuie să știe cât mai multe despre utilizatori pentru a oferi acestora reclame relevante intereselor. Prin urmare, colectarea și combinarea datelor de către Facebook prin intermediul serviciilor externe atinge acest scop: cunoașterea utilizatorilor, profilarea și targhetarea prin reclame. Cu cât este mai relevant un anunț pentru un utilizator, cu atât este mai probabil să se convertească într-o tranzacție, iar agenții de publicitate, în consecință, sunt dispuși să plătească mai mult. Calitatea anunțurilor permite astfel platformei să afișeze mai puține anunțuri și să extindă platforma. Având în vedere aceste considerente, o întrebare apare: exploatează Facebook utilizatorii sau îi ajută, prin intermediul reclamelor, să ajungă la informația pe care o caută?

Care este legătura dintre poziția dominant și abuz?

FCO a încercat să stabilească o astfel de legătură între poziția dominantă pe piață și un eventual abuz, susținând că, în virtutea poziției sale dominante, Facebook a forțat utilizatorii să accepte colectarea și transferul de date din surse externe către profilurile lor de Facebook. FCO a subliniat, de asemenea, că utilizatorii nu sunt conștienți de faptul că Facebook colectează și combină date din mai multe surse. Combinarea datelor conduce la efecte pe care utilizatorii de Facebook nu le pot prevedea și datorită dezechilibrului de putere dintre Facebook și utilizatori, aceștia din urmă nu pot au opțiunea de a evita combinarea datelor. Pentru Facebook, datele au o valoare economică imensă. Din punctul de vedere al FCO, abuzul de poziție dominantă constă în utilizarea prin încălcarea legislației privind protecția datelor a acestor date cu caracter personal în vederea obținerii unui avantaj economic prin creșterea popularității platformei, a dependenței față de ea, clientul final (agentul de publicitate) devenind dependent de acest serviciu. Potrivit FCO, acest lucru lucru se reflectă și în creșterea rapidă a cifrei de afaceri pe care Facebook a reușit să o genereze în ultimii ani în dauna concurenților.

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

Surse: https://www.bundeskartellamt.de

Lexology

VEZI ARTICOLUL

Dreptul de a fi uitat sau dreptul la ștergerea datelor

Listă de verificare

Ce reprezintă dreptul de a fi uitat?

Când se aplică dreptul de a fi uitat?

Cum se aplică dreptul de ștergere datelor colectate de la copii?

Trebuie să înștiințăm celelalte organizații despre ștergerea datelor cu caracter personal?

Trebuie să ștergem datele personale din sistemele backup?

Când nu se aplică dreptul de a fi uitat?

Putem refuza să ne conformăm unei cereri din alte motive?

Ce ar trebui să facem dacă refuzăm să dăm curs unei cereri de ștergere?

Ce este această Directivă?

Cum va rezolva Directiva Copyright problema „lipsei de valoare” a creațiilor online în raport cu platformele online?

Există un regim special pentru start-up-uri?

Cum asigură Directiva Copyright o remunerație echitabilă autorilor și artiștilor interpreți?

Cum va ajuta Directiva Coppyright presa și jurnalismul de calitate?

Dreptul editorilor de presă acoperă, de asemenea, părți ale publicațiilor de presă (așa-numitele “fragmente”)?

Afectează noul drept al editorilor utilizatorii individuali?

Cum ca proteja Directiva utilizatorii de internet și libertatea lor online?

Care sunt excepțiile de la aplicarea Directivei?

Cum va facilita directiva accesul la mai mult conținut protejate prin dreptul de autor pentru educație, cultură și cercetare?

Ce prevede Directiva despre operele care sunt în afara circuitului comercial?

Care este mecanismul de negociere pentru platformele video la cerere? Cum se vor aplica noile reguli?

Influencer marketing

Sugestiile Consiliului cu privire la etichetare

Măsuri legislative de garantare a transparenței și echității în relațiile cu platformele online Noile norme vor aborda aceste preocupări prin:

Context

Situația premisă

Context

Evaluare generală

Exploatare sau o situație win-win?

Care este legătura dintre poziția dominant și abuz?

Măsuri legislative de garantare a transparenței și echității în relațiile cu platformele online
Noile norme vor aborda aceste preocupări prin: