Noțiunea de bun poate fi utilizată într-un sens dublu[1]. În sens larg, noțiunea de bun cuprinde atât lucrurile, cât și drepturile privitoare la lucruri[2]. În sens restrâns, noțiunea de bun include doar lucrurile asupra cărora pot exista drepturi patrimoniale[3], adică orice lucru (e.g., o casă, o mașină, un fruct, un tricou). Bunul a fost definit în doctrină drept „valoarea economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoilor materiale și spirituale ale omului și care este susceptibilă de apropiere (însușire) sub forma unui drept patrimonial”[4]. Dacă majoritatea obiectelor reprezintă bunuri, o întrebare pertinentă ar fi următoarea: ce anume nu se încadrează în sintagma de bun? Apreciem că în noțiunea de bun nu se încadrează acele valori sau fenomene asupra cărora există drepturi nepatrimoniale, care nu au conținut economic. Aici se încadrează valori sau fenomene precum onoarea, reputația, libertatea, imaginea unei persoana, datele personale, numele, identitatea. De exemplu, o cămașă este un bun pentru că poate fi vândută, însă libertatea nu este un bun deoarece ea nu poate fi vândută în piață: un om se naște și moare liber, iar libertatea sa nu se află în circuitul civil. Cu alte cuvinte, orice valori intrinseci ființei umane – și care nu pot face obiectul unor drepturi patrimoniale – nu reprezintă bunuri în sens juridic. Animalele sunt, în general, considerate bunuri în sens juridic, atât timp cât ele se află în circuitul civil. Apreciem că speciile protejate prin lege nu se încadrează în noțiunea de bunuri deoarece nu fac parte din circuitul civil. Bunurile pot fi corporale (care pot avea o existența materială, de exemplu o carte, o casă) sau incorporale (e.g., creanțele, un fond de comerț, acțiuni, obligațiuni)[5].

Clasificarea bunurilor

Bunurile se clasifică în funcție de mai multe criterii.

1. după natura lor și clasificarea dată de lege, bunurile sunt mobile și imobile;
2. după modul în care sunt determinate, bunurile sunt determinate individual (certe) sau determinate generic (de gen);
3. după cum se pot sau nu se pot schimba unele cu altele, bunurile sunt fungibile sau nefungibile;
4. după durabilitatea lor, bunurile sunt consumptibile sau neconsumptibile;
5. după posibilitatea împărțirii bunurilor fără schimbarea destinației, bunurile sunt divizibile și indivizibile;
6. după corelația dintre bunuri, bunurile sunt principale și accesorii;
7. după cum bunurile sunt producătoare de fructe sau nu, bunurile sunt frugifere și nefrugifere[6];
8. după modul de perceperere, bunurile sunt corporale și incorporale [7].

Referințe

[1] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea Generală, Ediția a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2021, București, p. 85.

[2] C. T. Ungureanu, I.-A. Toader, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, p. 140.

[3] G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 85.

[4] Ibidem.

[5]  C. T. Ungureanu, I.-A. Toader, op. cit., p. 141.

[6] Idem, p. 142-153.

[7] G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 94.