Remiterea de datorie este reglementată la art. 1629 și urm. Cod și reprezintă renunțarea unui creditor la valorificarea unei creanțe împotriva debitorului său. Remiterea de datorie poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Principalul efect al remiterii de datorie este acela că obligația debitorului se va stinge, fiind liberat de executarea ei[1].
În practică, cel mai des remiterea de datorie este un act juridic cu titlu gratuit. Tocmai de aceea ea mai poartă și denumirea de „iertare de datorie”[2]. Dacă se realizează prin acte juridice între vii, remiterea de datorie este o donație indirectă și este supusă regulilor donației, cu excepția regulilor de formă[3] deoarece remiterea nu trebuie să îmbrace forma solemnă a unui înscris autentic[4]. Dacă se realizează prin testament, atunci, astfel cum s-a spus în doctrină, remiterea de datorie trebuie să respecte condițiile de formă ale testamentului, validitatea remiterii depinzând de validitatea testamentului prin care a fost făcută[5].
Remiterea poate fi totală sau parțială. Regula este aceea că remiterea este totală (art. 1629 Cod Civil), însă se poate stipula că remiterea este parțială.
Dovada remiterii de datorie se face este supusă regulilor de la proba plății[6].
Referințe:
[1] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 386.
[2] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 576.
[3] A.-T. Ștefănescu, A. M. Bârlădeanu în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1994.
[4] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 577.
[5] A.-T. Ștefănescu, A. M. Bârlădeanu în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1994.
[6] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 576.
