Cu titlu de noutate, Codul Civil în vigoare distinge, prin art. 1481, între obligația de mijloace și obligația de rezultat. Astfel, art. 1481 alin. (1) Cod Civil prevede faptul că în situația unei obligații de rezultat, debitorul este obligat să procure creditorului rezultatul promis. În schimb, alin. (2) prevede că în situația obligațiilor de mijloace, debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis. Sună abstract? Nicio problemă, vom explica în continuare, cu exemple, ce presupun cele două obligații și care este importanța practică a distincției.
Ce este obligația de rezultat?
Obligațiile de rezultat sunt acele obligații care presupun faptul că un debitor este obligat să îndeplinească un anumit rezultat[1]. În cazul în care nu este atins rezultatul, debitorul va răspunde pentru neexecutare[2]. Astfel cum s-a afirmat în doctrină, „neatingerea rezultatului prevăzut face să se presupună că debitorul nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă, și că, deci, este răspunzător de urmăririle neîndeplinirii obligației”[3].
Exemple de obligații de rezultat: obligația vânzătorului de a preda bunul, obligația cumpărătorului de a plăti prețul, obligația transportatorului de a transporta bunuri sau persoane, obligația de plată a chiriei.
Obligația de plată a unei sume de bani este întotdeauna o obligație de rezultat[4]. În doctrină s-a precizat că din categoria obligațiilor de rezultat fac parte toate obligațiile de a da (în natură sau în bani) și toate obligațiile de a nu face[5].
Ce este obligația de mijloace?
Există situații în care atingerea unui rezultat, nu depinde doar de debitor, ci și de alți factori externi sau de hazard, cum este cazul reușitei unei intervenții medicale. Obligațiile de mijloace au fost definite ca acele obligații „prin care debitorul este îndatorat să utilizeze și să pună în valoare toate mijloacele necesare și posibile, dând dovadă de diligență și prudență, pentru a obține un anumit rezultat în favoarea creditorului”[6]. Specific obligației de mijloace este faptul că debitorul nu este obligat să atingă rezultatul, ci să depună toate diligențele necesare pentru atingerea rezultatului[7]. Dacă rezultatul nu a fost atins, deși debitorul a depus toate diligențele și a folosit toate pentru atingerea rezultatului, nu va fi atrasă răspunderea acestuia. În schimb, va putea fi atrasă răspunderea debitorului dacă nu a folosit toată diligența necesară pentru atingerea rezultatului. În această situație, creditorul va trebui să dovedească că nu au fost depuse diligențele necesare de către creditor. În doctrină s-a explicat astfel: „dacă avem în vedere, de exemplu, raportul juridic dintre un pacient și un medic, vom observa că obiectul obligației ce revine medicului constă în îndatorirea de a acționa cu toată prudența și diligența cerute de știința și etica medicală, în vederea atingerii rezultatului dorit – însănătoșirea pacientului. Neatingerea rezultatului prevăzut nu face să se presupună, ipso factu, lipsa de diligență din partea medicului, adică lipsa de prudență și de diligență din partea sa, deci neîndeplinirea obligației înseși. Revine pacientului să facă dovada culpei, culpă care, spre deosebire de situația neîndeplinirii obligațiilor de rezultat, nu mai este prezumată”[8]. Printr-o hotărâre din 2015, Judecătoria Buzău a obligat doi medici să plătească daune în valoare de 170.000 lei pentru că neglijența lor (diagnosticare greșită, proceduri medicale greșite) a condus către decesul unui pacient.
Exemple de obligații de mijloace: obligația medicului de a trata un pacient, obligația mandatarului de a îndeplini un mandat, obligația avocatului de a câștiga un proces.
Cum ne dăm seama dacă o obligație este de mijloace sau de rezultat?
Art. 1481 Cod Civil enumeră exemplificativ criteriile care sunt avute în vedere pentru a stabili dacă o obligație este de mijloace sau de rezultat, respectiv (i) modul în care obligația este stipulată în contract; (ii) existența și natura contraprestației; (iii) alte elemente ale contractului; (iv) gradul de risc pentru atingerea rezultatului; (v) influența pe care cealaltă parte o are pentru îndeplinirea obligației.
Criteriile sunt exemplificative și, în funcție de speță, pot fi aplicate unul sau mai multe pentru a stabili dacă o obligație este de mijloace sau de rezultat. De exemplu, dacă atingerea rezultatului prezintă un risc ridicat, adică sunt șanse mici ca rezultatul să se producă, obligația ar putea fi considerată obligație de diligență. Cu toate acestea, chiar dacă există șanse mici ca un rezultat să se producă, dacă debitorul s-a angajat, prin contract, să procure rezultatul, obligația va fi de rezultat, nu de mijloace. De exemplu, un mandat pentru vânzarea unei mașini presupune o obligație de mijloace – mandatarul trebuie să depună toate diligențele pentru vânzarea mașinii. Dacă nu reușește să vândă mașina, deși a depus toate mijloacele, nu va răspunde pentru neexecutare. În schimb, dacă mandatarul s-a obligat expres prin contract ca va vinde mașina până la o anumită dată, atunci obligația ar putea fi calificată ca o obligație de rezultat.
Care este importanța practică?
Principala importanță practică între obligația de mijloace și obligația de rezultat se situează pe tărâm probatoriu. Astfel, dacă avem o obligație de rezultat, iar debitorul nu a atins rezultatul, el va răspunde pentru neexecutare indiferent de culpă, cu excepția unor cauze exoneratoare de răspundere (e.g. forța majoră, cazul fortuit). Astfel, în cazul obligațiilor de rezultat, nu va trebui făcută dovada culpei. De exemplu, locatarul va răspunde pentru neplata chiriei, indiferent de culpă. Situația este diferită în privința obligațiilor de mijloace deoarece răspunderea va fi angajată doar dacă se face dovada că nu au fost depuse toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului. De exemplu, un medic poate răspunde pentru eșecul unei operații dacă se face dovada că nu a fost utilizată o procedură medicală disponibilă care ar fi garantat succesul operației.
În privința obligațiilor contractuale, operează o prezumție de culpă în detrimentul celui obligat pentru neexecutarea lor sau executarea defectuoasă[9] care a condus către un prejudiciu. Cu alte cuvinte, într-o asemenea situație, se prezumă că cel care nu a executat sau nu a executat corespunzător o obligație este în culpă, putând dovedi contrariul. Un punct de vedere foarte interesant din doctrină subliniază faptul că prezumția de culpă este aplicabilă numai obligațiilor de rezultat, deoarece în cazul obligațiilor de mijloace, vinovăția debitorului trebuie dovedită[10].
Astfel, dacă obligația este de mijloace, creditorului îi revine sarcina de a dovedi faptul că debitorul nu a depus diligența necesară pentru atingerea rezultatelor; cu alte cuvinte, în privința obligației de mijloace, nu există o prezumție de culpă, ci culpa trebuie dovedită de către creditor[11]. În schimb dacă obligația este de rezultat, operează prezumția de culpă în defavoarea debitorului, acesta din urmă, pentru a răsturna prezumția, trebuie să dovedească că o cauză externă l-a împiedicat să își îndeplinească obligația[12] (e.g., forță majoră, caz fortuit, fapta unui terț).
Referințe:
[1] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 6-7.
[2] E. Veress,
Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 17.
[3] C. Stătescu, C. Bîrsan,
Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 5.
[4] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 7.
[5]
Ibidem.
[6]
Ibidem.
[7] C. Stătescu, C. Bîrsan,
op. cit., p. 5.
[8]
Idem, p. 6.
[9] E. Veress,
Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 228.
[10]
Ibidem.
[11] François
Terré, Philippe Simler, Yves Lequette, François Chénedé,
Droit civil. Les obligations, Ed. Dalloz, 12
e édition, 2019, p. 906.
[12]
Ibidem.
