Compensația este un mod de stingere a obligațiilor care presupune stingerea a două obligații reciproce, până la concurența celei mai mici. Finalitatea compensației urmărește plata restului necompensat[1], ca în exemplul de mai jos.
Exemplu: Maria trebuie să plătească Ioanei 100 lei, iar Ioana trebuie să plătească Mariei 80 de lei. Compensația înseamnă că nu se vor face două plăți, plata Mariei către Ioana de 100 lei, și plata Ioanei către Maria de 80 de lei, ci datoriile se vor compensa și se va face o singură plată: Maria va plăti Ioanei 20 de lei.
Ca în exemplul anterior, compensația presupune două raporturi obligaționale distincte în care aceleași persoane sunt și creditor și debitor, una față de cealaltă[2]. Cea mai importantă utilitate practică a compensației este simplificarea plăților: nu se mai fac două plăți, ci una singură, „prin intermediul ei evitându-se efectuarea a două plăți, cu cheltuielile, pierderea de timp și riscurile pe care acestea le-ar presupune”[3].
Compensația operează în cadrul oricărei obligații, cu excepția următoarelor situații (art. 1618 Cod Civil):
- creanța rezultă dintr-un act făcut cu intenția de a păgubi;
- datoria are ca obiect restituirea unui bun dat în depozit sau cu titlu de comodat;
- datoria are ca obiect un bun insesizabil.
Compensația în Noul Cod Civil este de trei feluri: compensația de plin drept (compensația legală), compensația convențională și compensația judiciară.
Compensația legală
Stingerea obligațiilor prin compensație se realizează de plin drept atunci când există două datorii certe, lichide și exigibile, obligații care au ca obiect o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile.
Reciprocitatea datoriilor
Datoriile trebuie să fie reciproce, adică să privească aceleași persoane. Fiecare persoană trebuie să fie față de cealaltă persoană atât debitor, cât și creditor[4], în doctrină explicându-se astfel:
„Compensația nu poate fi aplicată nici unei relații triunghiulare, sau în orice situație în care ar fi vorba de mai mult de două persoane. Pentru simplificarea datoriilor încrucișate există alte mecanisme cu efect extinctiv indirect, care pot fi folosite, cum este cazul stipulației pentru altul, preluării perfecte de datorie, cesiunii de contract, ori de creanță, novației, etc”[5].
Datorii certe, lichide și exigibile
Pentru a opera compensația, datoriile trebuie să fie certe, lichide și exigibile, adică să îndeplinească toate condițiile pentru executarea silită în natură sau pentru executarea silită prin echivalent[6].
Renunțarea la compensația legală
Potrivit art. 1617 alin. (3) Cod Civil, oricare dintre părți poate renunța la compensație, iar renunțarea la compensație poate fi expresă sau tacită.
În legătură cu renunțarea la compensație, într-o hotărâre recentă, Tribunalul București a reținut că „într-adevăr, oricare dintre părți poate renunța la compensație, însă această renunțare nu poate veni de la partea căreia i se opune compensație, ci semnifică faptul că părțile sunt libere să invoce sau nu compensația, fiind un drept al acestora și nu o obligație. Odată invocată însă, cealaltă parte nu se poate opune, întrucât compensația operează de plin drept, așa cum prevede art. 1617 alin. 1 Cod civil. Dacă s-ar accepta opinia primei instanțe, ar însemna că, compensația nu poate opera decât cu acordul părților. Or, o asemenea condiție nu este prevăzută de lege, iar instanța nu poate să adauge la lege, pe cale de interpretare. De altfel, și în doctrină s-a reținut că renunțarea trebuie să vină din partea creditorului creanței în cauză, întrucât compensația este considerată o modalitate de plată”(hotărârea Tribunalului București poate fi consultată aici).
Compensația convențională
Această formă de compensație reprezintă „un acord de a compensa”[7] între părți chiar dacă nu sunt întrunite toate condițiile compensației. Ea nu este reglementată de Codul Civil. În doctrină a fost definită ca „acea formă de compensație care operează prin acordul de voințe al părților”[8]. Deși nu sunt întrunite toate condițiile compensației, părțile au totuși interes să recurgă la compensație[9]. În cazul acestei forme de compensație, datoriile trebuie să fie reciproce[10]. Această condiție a reciprocității trebuie îndeplinită întotdeauna. În schimb, în cazul compensației convenționale, alte condiții pot să lipsească, de exemplu exigibilitatea[11].
Compensația judiciară
Prin intermediul compensației judiciare, o parte poate cere instanței să dispună compensația judiciară a unor datorii reciproce[12]. Efectele compensației judiciare se produc de la data la care hotărârea instanței rămâne definitivă[13].
Referințe:
[1] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 304.
[2] A.-T. Ștefănescu, A. M. Bârlădeanu în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1976.
[3] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 564.
[4] Idem, p. 567.
[5] A. Almășan, Drept Civil. Dinamica obligațiilor, Ed. Hamangiu, 2018, București, p. 394.
[6] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 567.
[7] E. Veress, op. cit., p. 304.
[8] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 569.
[9] Ibidem.
[10] E. Veress, op. cit., p. 304.
[11] Ibidem.
[12] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 569.
[13] E. Veress, op. cit., p. 305.
