Acțiunea pauliană sau revocatorie în Noul Cod Civil. Condiții și efecte

Acțiunea pauliană este reglementată de art. 1562 – 1565 Cod Civil și reprezintă „acea acțiune în justiție prin care creditorul cere declararea inopozabilității actelor juridice încheiate de către debitor în prejudicierea intereselor sale, cum sunt acele acte juridice prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate[1]. Acțiunea pauliană nu trebuie confundată cu acțiunea oblică, diferențele esențiale între cele două acțiuni fiind tratate pe parcursul prezentului articol. În doctrină a fost oferit următorul exemplu de act juridic prin care debitorul prejudiciază interesele creditorilor:

„De exemplu, debitorul A deține în patrimoniul său un imobil. Pentru a sustrage de la urmărire, donează imobilul celui mai bun prieten al său, B. Astfel, creditorii lui A nu mai pot vinde silit imobilul și nu se pot îndestula din prețul acestui imobil. A și B se înțeleg ca după un anumit termen bunul imobil va reveni în patrimoniul lui A”[2].

Acțiunea pauliană se aplică tuturor actelor juridice, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit[3]. Există totuși anumite acte juridice care nu pot fi revocate pe calea acțiunii pauliene, cum sunt, de exemplu, actele strâns legate de persoana debitorului (e.g., actul căsătoriei, actul de recunoaștere a paternității unui copil din afara căsătoriei, actul de adopție) sau actele referitoare la drepturile și bunurile insesizabile ale debitorului (renunțarea la o bursă de studiu, la alocații de stat etc)[4]. Acțiunea pauliană se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuie să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul juridic atacat (art. 1564 Cod Civil).



Condițiile acțiunii pauliene

Ca acțiunea pauliană să fie admisibilă trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiții, printre care (i) creanța să fie certă; (ii) creditorul să sufere un prejudiciu prin actul fraudulos; (iii) existența fraudei debitorului; (iv) complicitatea terțului la fraudă[5].

Creanța trebuie să fie certă

Astfel cum s-a afirmat în doctrină, „creditorul trebuie să dețină față de debitor o creanță certă la data introducerii acțiunii. Creanța nu trebuie să fie constată prin titlu executoriu, de asemenea, spre deosebire de acțiunea oblică, creanța care justifică acțiunea formulată de către creditor, nu trebuie să fie exigibilă”[6]. Alți autori sunt de părere că și în cazul acțiunii pauliene, ca și în situația acțiunii oblice, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă[7]. Oricum, este important de reținut că, în principiu, creanța trebuie să fie anterioară încheierii actului juridic a cărui inopozabilitate se solicită[8] deoarece, astfel cum s-a spus în doctrină, „în general, se consideră că această creanță trebuie să fie anterioară actului atacat, fiindcă față de creditorii posteriori un act anterior al debitorului nu poate fi prejudiciabil sau fraudulos”[9] .

 

->>Pentru o analiză aprofundată a subiectului, vă recomandăm să lecturați această carte!

Prejudiciul creditorului

Acțiunea pauliană este admisibilă doar dacă se face dovada unui prejudiciu[10]. Deși cel mai des prejudiciul creditorului rezultă din actele prin care debitorul își creează sau își accentuează o stare de insolvabilitate, ca de exemplu actele de însărăcire prin care debitorul scoate un bun din patrimoniu fără să primească ceva în schimb (e.g., donația) sau actele cu un preț lezionar (vânzarea unui bun la un preț mult prea mic, închirierea unui imobil în schimbul unei chirii derizorii), renunțarea la o moștenire solvabilă[11].

Frauda debitorului

În doctrină s-a explicat că, pentru a putea fi promovată, acțiunea pauliană trebuie să presupună frauda debitorului, „acesta din urmă urmărind sau cel puțin cunoscând faptul că prin actul respectiv își creează sau mărește insolvabilitatea”[12]. Doctrina este de părere că noțiunea de fraudă trebuie să primească o interpretare extensivă, „cuprinzând nu numai intenția directă de a-l prejudicia pe creditor, ci și simpla cunoaștere de către acesta a faptului că își provoacă sau își agravează starea de insolvabilitate”[13].

 



 

Complicitatea terțului la fraudă

În ceea ce privește condiția privind complicitatea terțului la fraudă este necesar să punctăm două aspecte.

Pe de o parte, prin complicitatea terțului la fraudă se înțelege acea situație în care terțul cunoaște că prin respectivul act de cauzează un prejudiciu creditorului[14]. Nu întotdeauna terțul participă la fraudă deoarece, astfel cum s-a explicat în doctrină, „debitorul poate avea și intenția frauduloasă să vândă un bun și către un terț de bună-credință, fiindcă banii obținuți sunt ușor de ascuns și pot fi sustrași de la urmărire. În acest caz însă trebuie verificată complicitatea terțului la fraudă, și dacă nu se dovedește că terțul s-a aflat în conivență cu debitorul, acțiunea pauliană va fi respinsă”[15].

Pe de altă parte, complicitatea terțului la fraudă este necesară doar atunci când ne aflăm în prezența unor acte cu titlu oneros. A contrario, în privința actelor cu titlu gratuit, acțiunea pauliană este admisibilă chiar în absența unei complicități a terțului la fraudă. Astfel cum s-a punctat în doctrină, „pentru atacarea pe calea pauliană a unui act juridic cu titlu gratuit, creditorul nu trebuie să dovedească complicitatea terțului”[16].

Care sunt efectele acțiunii pauliene?

Potrivit art. 1565 Cod Civil, dacă acțiunea pauliană este admisă, actul atacat va fi declarat inopozabil atât față de creditorul care a introdus acțiunea, cât și față de ceilalți creditori care au intervenit în cauză. Un alt efect este acela că acești creditorii vor avea dreptul de a fi plătiți din bunul urmărit, cu respectarea cauzelor de preferință existente între ei. Se observă astfel o diferență esențială față de acțiunea oblică. Acțiunea oblică va profita tuturor creditorilor, indiferent că au intervenit sau nu în cauză, în schimb, acțiunea pauliană va profita doar creditorilor care au intervenit în cauză.

Ce înseamnă că actul atacat va fi inopozabil față de creditori? În doctrină a fost explicat că „soluția inopozabilității presupune că actul juridic fraudulos nu va produce efecte în raportul dintre creditorul reclamant și terțul pârât, în sensul că primul se va comporta ca și cum actul nu s-ar fi încheiat, respectiv bunul care formează obiectul derivat al actului nu ar fi ieșit niciodată din patrimoniul debitorului[17].

Care este diferența dintre acțiunea pauliană și acțiunea în simulație?

Acțiunea pauliană nu trebuie confundată cu acțiunea în simulație deoarece, astfel cum s-a explicat în doctrină, „în primul rând, acțiunea în simulație are ca scop înlăturarea efectelor unui act aparent și demascarea actului real. În schimb, acțiunea revocatorie este îndreptată împotriva unui act veritabil. În al doilea rând, diferă condițiile de exercitare ale celor două acțiuni. În cazul acțiunii în simulație nu se impun condițiile specifice ale acțiunii pauliene, respectiv nu constituie o cerință de admisibilitate insolvabilitatea debitorului sau necesitatea dovedirii fraudei, cerințe care trebuie îndeplinite în cazul acțiunii pauliene. În ultimul rând, acțiunea în simulație este imprescriptibilă extinctiv, în schimb acțiunea pauliană este supusă prescripției extinctive”[18].

 

->>Pentru o analiză aprofundată a subiectului, vă recomandăm să lecturați această carte!

 

Referințe:

[1] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 332-333.

[2] Idem, p. 333.

[3] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 597.

[4] Idem, p. 598.

[5] C. Zamșa în lucrarea Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Codul Civil. Comentariu pe articole, Ediția 3, Ed. C. H Beck, București, 2021, p. 1923.

[6] E. Veress, op. cit., p. 334.

[7] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 599.

[8] Idem, p. 600.

[9] E. Veress, op. cit., p. 334.

[10]L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 601.

[11] Idem, p. 602.

[12] E. Veress, op. cit., p. 335.

[13] C. Zamșa în lucrarea Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1923; L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 603.

[14] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 602.

[15] E. Veress, op. cit., p. 337.

[16] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 603.

[17] C. Zamșa în lucrarea Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1925.

[18] E. Veress, op. cit., p. 342.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!