Acțiunea oblică este reglementată la art. 1560 – 1561 Cod Civil și reprezintă, astfel cum a fost definită în doctrină, „acea acțiune în justiție sau orice alt mijloc legal prin care creditorul exercită drepturile debitorului său, atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite”[1]. Interesul creditorului de a introduce acțiunea obligă stă în faptul că acesta este prejudiciat prin refuzul sau neglijența debitorului de a-și exercita propriile drepturi.

Exemplu: Maria a împrumutat Irinei suma de 15.000 lei. La data la care împrumutul trebuie restituit, Irina este insolvabilă și nu poate restitui suma Ioanei. Cu toate acestea, Irina ar trebui să primească o datorie mai veche de 20.000 lei de la Andrei, datorie pe care refuză să o ceară de la Andrei. Dacă Andrei ar plăti datoria sa către Irina, atunci această sumă de 20.000 lei ar intra în patrimoniul Irinei și, nemaifiind insolvabilă, Irina ar putea achita datoria către Maria. Prin exercitarea acțiunii oblice, Maria îi poate solicita direct lui Andrei să îi plătească datoria Irinei.

Acțiunea oblică poate fi o acțiune în justiție (o cerere de chemare în judecată) sau un alt mijloc prin care creditorul exercită drepturile debitorului, de exemplu, o notificare privind plata unei creanțe, un act de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă, rezilierea unui contract[2]. Acțiunea oblică poate lua forma unei acțiuni în justiție pentru plata unei creanțe, anularea unui act juridic, rezoluțiunea unui contract, o acțiune de partaj, o acțiune pentru repararea unui prejudiciu material etc[3]. Un alt exemplu de acțiune oblică este, astfel cum s-a precizat în doctrină, o acțiune în revendicare împotriva unui terț care este pe cale să uzucapeze un bun al creditorului, iar creditorul neglijează să intenteze acțiunea în revendicare.(vezi n.s. 8, p. 352)

Este important de reținut faptul că acțiunea oblică nu poate privi acordarea de daune morale sau alte acțiuni strâns legate de persoana debitorului, cum ar fi exercitarea drepturilor părintești, acțiunea de divorț, acțiunea în anularea căsătoriei[4]. Acțiunea obligă poate fi exercitată atât sub forma unei cereri de chemare în judecată, cât și sub forma unor apărări de fond[5].

->>Pentru o analiză aprofundată a subiectului, vă recomandăm să lecturați această carte!

Care sunt condițiile acțiunii oblice?

În doctrină s-a arătat acțiunea oblică trebuie să îndeplinească trei condiții, respectiv (i) creanța să fie certă și exigibilă; (ii) debitorul să fie inactiv și să refuze sau să neglijeze exercitarea dreptului sau a acțiunii, refuz sau neglijență care are drept consecință prejudicierea creditorului; (iii) debitorul să aibă un interes serios și legitim[6].

În ceea ce privește a treia condiție, respectiv aceea ca debitorul să aibă un interes serios și legitim, în doctrină s-a explicat că „pasivitatea debitorului trebuie să fie prejudiciabilă pentru creditor. Nu este necesară crearea sau agravarea stării de insolvabilitate, fiind suficientă și îngreunarea executării. Interesul aparține creditorului. În schimb, dacă debitorul este solvabil, acțiunea va fi respinsă ca fiind lipsită de interes”[7].

Acțiunea oblică. Efecte

Conform art. 1560 Cod Civil, terțul poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune și debitorului. Dacă se câștiga procesul, bunul este readus în patrimoniul debitorului și va servi drept gaj general pentru toți creditorii, fără a exista vreo preferință față de creditorul care a exercitat acțiunea[8]. Astfel cum s-a explicat în doctrină, „acțiunea oblică este o acțiune individuală prin exercițiul său, dar colectivă prin efecte. Astfel, admiterea acțiunii oblice produce efecte colective, în favoarea tuturor creditorilor, prezervând garanția comună a creditorilor. Creditorul care a exercitat acțiunea trebuie să suporte concursul celorlalți creditori”[9].

->>Pentru o analiză aprofundată a subiectului, vă recomandăm să lecturați această carte!

Referințe:

[1] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 327.

[2] Idem, p. 328.

[3] Ibidem.

[4] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 592.

[5] Ibidem.

[6] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 331.

[7] Ibidem.

[8] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 354.

[9] E. Veress, op. cit., p. 332.