Fideiusiunea este reglementată la art. 2280 și urm. Cod Civil și reprezintă „contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută”[1]. Exemplu de fideiusiune: O societate contractează un credit de la o bancă. Pentru a garanta rambursarea creditorului, banca încheie cu administratorul, în cadrul contractului de credit, o convenție de fideiusiune prin care administratorul se obligă să ramburseze creditul în cazul în care creditul devine scadent anticipat (e.g., într-o situație în care societatea, fiind în incapacitate de plăți, intră în insolvență)[2]. Astfel cum s-a explicat în doctrină, „prin efectul fideiusiunii, fideiusorul se angajează față de creditor să execute obligația debitorului acestuia, dacă acest debitor nu execută el însuși această obligație, creditorul dobândind o creanță față de fideiusorul, supusă regimului juridic aplicabil contractului de fideiusiune. Din punctul de vedere al creditorului, se naște o garanție personală, creanța sa fiind garantată cu patrimoniul a două persoane, având două gajuri generale: al debitorului și al fideiusorului”[3].
De câte feluri este fideiusiunea?
Fideiusiunea este de trei feluri:
- fideiusiunea convențională – când opțiunea de a încheia fideiusiunea aparține creditorului și debitorului[4];
- fideiusiunea legală – când legea impune debitorului să aducă un fideiusor, cum este cazul uzufructuarului care, la constituirea unui uzufruct, este obligat să aducă o garanție (art. 726 Cod Civil)[5];
- fideiusiunea judiciară – când instanța de judecată obligă debitorul să aducă un fideiusor[6].
Și în cazul fideiusiunii legale și în cazul fideiusiunii judiciare, fideiusiunea rămâne un contract deoarece, astfel cum s-a explicat în doctrină, „existența fideiusiunii legale și judecătorești nu contrazice caracterul de contract al fideiusiunii, în toate cazurile. În adevăr, legea sau instanța judecătorească impune numai aducerea unui fideiusor. Fidejusiunea, ea însăși, nu ia naștere însă decât prin convenția încheiată între fideiusor și creditor, prin care primul își asumă față de cel de-al doilea obligația de garanție”[7].
Fideiusiunea. Trăsături
Trăsăturile fideiusiunii pot fi rezumate astfel:
1.contract accesoriu față de contractul principal[8];
Fideiusiunea presupune întotdeauna existența unui raport obligațional principal și „urmează soarta obligației principale (accesorium sequitur principale) astfel, dacă obligația principală este ineficace sau se stinge, încetează și fideiusiunea”[9].
2. un contract solemn deoarece trebuie să existe un contract autentic sau un înscris sub semnătură privată (art. 2.282 Cod Civil), ea nu se prezumă (art. 2282 Cod Civil) și nici nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată (art. 2289 Cod Civil)[10];
3. poate fi un contract unilateral sau sinalagmatic[11];
4. poate fi un contract cu titlu gratuit sau cu titlu oneros[12];
Ce efecte are fideiusiunea?
Fideiusiunea are mai multe efecte, iar acestea vor fi prezentate în continuare.
Efecte între raportul dintre creditor și fideiusor
Dacă debitorul nu achită datoria, creditorul poate cere plata direct de la fideiusor, însă fideiusorul are la îndemână două excepții specifice: beneficiul de diviziune și beneficiul de discuțiune[13]. Fideiusorul poate totodată să opună creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului principal, cu excepția acelora strict personale sau excluse prin angajamentul asumat de fideiusor[14].
Efecte între debitor și fideiusor
Dacă datoria a fost plătită de către fideiusor, acesta are un drept de regres împotriva debitorului[15] deoarece, astfel cum s-a spus în doctrină, „fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului”[16].
Efecte între cofideiusori
Dacă obligația a fost garantată de mai mulți cofideiusori și doar unul a efectuat plata, acesta din urmă are un drept de regres împotriva celorlalți pentru partea fiecăruia[17]. Dacă unul dintre fideiusori este insolvabil, partea lui se divide proporțional între ceilalți fideiusori și cel care a plătit[18].
Stingerea fideiusiunii
Fideiusiunea se stinge prin mai multe modalități, ca de exemplu:
- remitere de datorie, atunci când creditorul renunța la fideiusiune[19]. Remiterea de datorie convenită cu unul dintre fideiusori nu liberează și pe ceilalți fideiusori (art. 1633 Cod Civil), aceștia rămânând obligați să garanteze pentru tot și, în măsura în care au consimțit la exonerarea fideiusorului, ei vor fi obligați să garanteze și pentru partea acestuia (art. 1633 Cod Civil).
- confuziunea calității de debitor și fideiusor (de exemplu, atunci când creditorul decedează și fideiusorul este unicul moștenitor)[20].
- dare în plată;
- novație[21];
- compensație[22].
->>Pentru o analiză aprofundată a subiectului, vă recomandăm să lecturați această carte!
Referințe:
[1] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 348.
[2] Exemplu furnizat de domnul avocat Alexandru Bajdechi, cu ocazia unor discuții cu redacția LegalUp.ro.
[3] E. Veress, op. cit., p. 348-349.
[4] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 608.
[5] Idem, p. 608-609.
[6] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 609.
[7] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 420.
[8] E. Veress, op. cit., p. 349.
[9] Ibidem.
[10] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 610.
[11] Ibidem.
[12] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 350.
[13] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 614.
[14] E. Veress, op. cit., p. 354.
[15] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 617.
[16] E. Veress, op. cit., p. 355.
[17] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 619.
[18] E. Veress, op. cit., p. 357.
[19] Idem, p. 358.
[20] Ibidem.
[21] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 620.
[22] Ibidem.
