Exproprierea pentru cauză de utilitate publică este operațiunea juridică prin intermediul căreia se realizează trecerea forțată a unui bun imobil din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului pentru o cauză de utilitate publică și cu plata unei despăgubiri juste și prealabile către fostul proprietar expropriat. Un exemplu contemporan de expropriere este acela când sunt expropriate imobile stradale pentru construirea unei autostrăzi. Instituția exproprierii are și o puternică semnificație istorică, fiind asociată cu instituirea forțată a unor regimuri totalitare. Având în vedere că dreptul de proprietate privată este un drept fundamental, legislația exproprierii, în actuala sa formă, conține numeroase măsuri de protecție a proprietarilor împotriva abuzului nejustificat de putere al statului.
Cuprins:
I. Exproprierea. Care este sediul materiei?
II.Care sunt condițiile exproprierii?
III. Ce bunuri pot fi expropriate?
IV. Care este procedura de expropriere?
V. Care sunt efectele exproprierii?
I. Exproprierea. Care este sediul materiei?
Dreptul de proprietate privată este un drept fundamental, astfel, în România, protecția împotriva exproprierii abuzive a statului este reglementată prin articolul 44 alin. (3) din Constituția României, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi expropriată decât cu plata unei despăgubiri drepte și prealabile și doar dacă există o cauză de utilitate publică ce a fost stabilită potrivit legii.
Articolul 562 alin. (3) din Codul Civil statuează mai multe aspecte importante privitoare la expropriere. În primul rând, potrivit acestui articol, exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică. În al doilea rând, utilitatea publică trebuie să fie stabilită prin lege, lege care poate fi, în funcție de circumstanțe, organică sau ordinară[1]. În al treilea rând, exproprierea se poate realiza legal, doar cu o justă și prealabilă despăgubire, fixată pe cale amiabilă între proprietar și expropriator iar, în caz de divergență, fixată pe cale judecătorească.
În completarea articolului 562 alin. (3) din Codul Civil, Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică stabilește, inter alia, procedura exproprierii, stabilirea despăgubirilor, plata despăgubirilor, punerea în posesie.
II. Ce condiții trebuie să îndeplinească exproprierea?
Pentru a putea opera exproprierea, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, trei condiții fundamentale, respectiv (i) existența unei cauze de utilitate publică; (ii) existența unei despăgubiri drepte și prealabile; (iii) dispunerea exproprierii și stabilirea despăgubirii prin hotărâre judecătorească[2].
Astfel cum a statuat și Tribunalul Timiș, prin hotărârea nr. 1827/2014, „principiile ce trebuie să guverneze operațiunea juridică a exproprierii sunt: existența unei cauze de utilitate publică – ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege […]; existența unei despăgubiri drepte și prealabile – principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană ) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată de legea-cadru cu nr. 33/1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară)”[3].
În ceea ce privește prima condiție (existența unei cauze de utilitate publică), este important de subliniat faptul că nu poate exista expropriere în lipsa unei cauze de utilitate publică, iar cauza de utilitate publică trebuie să fie reglementată prin lege. Utilitatea publică poate fi declarată prin lege organică sau ordinară pentru o anumită categorie de lucrări. În doctrină s-a afirmat faptul că nu este exclusă nici declararea generică, prin lege, a utilității publice pentru o anumită categorie de lucrări, dar într-o asemenea situație legea trebuie să fie organică[4].
Cu privire la a doua condiție (existența unei despăgubiri drepte și prealabile), articolul 26 din Legea nr. 33/1994 prevede faptul că despăgubirea cuprinde valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau a altor persoane împuternicite. În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, în doctrină s-au afirmat următoarele: „în practica instanței supreme s-a decis […] că prejudiciul adus proprietarului bunului expropriat […] poate include doar acele daune efective, certe, cunoscute și determinate sau determinabile la momentul exproprierii, nu și daunele eventuale, incerte, ipotetice, care nu pot fi determinate și nici nu sunt determinabile la acest moment”[5]. Cu toate acestea, despăgubirea trebuie să fie reală și efectivă, iar nu derizorie, astfel cum a reținut Tribunalul Timiș prin hotărârea nr. 1827/2014. În această cauză, instanța a constatat că despăgubirea de 14.000,82 lei calculată de către stat este derizorie, sub valoarea pieței și contrară expertizei. În consecință, instanța a admis cererea reclamantului expropriat[6] și a majorat cuantumul despăgubirii la nivelul sumei totale de 45.560 lei, afirmând, inter alia, faptul că despăgubirea trebuie să fie dreaptă și aptă să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele care au fost afectate de expropriere.
III. Ce bunuri pot fi expropriate?
Potrivit Legii nr. 33/1994, pot fi expropriate doar bunurile imobile și care se află în proprietatea persoanelor fizice sau juridice sau cele aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor. Per a contrario, nu pot fi expropriate bunurile imobile sau bunurile proprietate publică. În ceea ce privește bunurile aflate în proprietatea privată a unităților administrativ teritoriale, acestea pot fi expropriate dacă utilitatea publică este de interes național (art. 2 din Legea nr. 33/1994). Dacă utilitatea publică este numai de interes local, atunci bunul poate fi trecut din proprietate privată în proprietate publică printr-o decizie a organului competent[7].
IV. Care este procedura de expropriere?
Procedura de expropriere este reglementată în detaliu prin Legea nr. 33/1994. Pe scurt, exproprierea cuprinde trei etape, respectiv (i) declararea de utilitate publică a exproprierii; (ii) măsurile pregătitoare exproprierii; și (iii) exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor, primele două etape fiind administrative, iar cea de a treia fiind judiciară[8].
Înainte de a prezenta cele trei etape menționate anterior, este important să subliniem faptul că bunul poate fi transferat și pe cale amiabilă, prin convenție între proprietar și expropriator, convenție care poate interveni în orice fază a procedurii de expropriere, pe calea tranzacției încheiate de părți și constatate de instanță[9]. Astfel cum s-a subliniat în doctrină, „este posibil însă ca părțile să convină numai asupra modalităților de transfer al bunului către stat, dar nu și asupra naturii sau cuantumului despăgubirilor pe care urmează a le primi proprietarul. În această ipoteza, instanța de judecată competentă va lua act de înțelegerea părților și va stabili numai cuantumul sau natura despăgubirii”[10].
A. Prima etapă. Declararea de utilitate publică a exproprierii
În această etapă, după o cercetare prealabilă efectuată de comisii numite de Guvern (pentru lucrări de interes național) sau de către consiliul județean (pentru lucrări de interes local), Guvernul sau, după caz, consiliul județean (sau Consiliul General al Municipiului București), adoptă actul de declarare a utilității publice. Acest act se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul consiliului local și prin publicare în Monitorul Oficial (pentru utilitatea publică de interes național) sau în presa locală (pentru utilitatea publică de interes local)[11].
Pentru declararea utilității publice, este necesar a fi îndeplinite, în mod cumulativ, trei condiții, respectiv (i) efectuarea unei cercetări prealabile de către o comisie specializată; (ii) existența interesului național sau local care să confere lucrărilor caracter de utilitate publică; și (iii) înscrierea lucrării în planurile urbanistice și de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii, pentru localitatea sau zona unde urmează să se execute lucrarea respectivă[12].
B. A doua etapă. Măsurile pregătitoare exproprierii
În această etapă, expropriatorul întocmește propunerile de expropriere pe care le comunică titularilor drepturilor reale, aceștia având posibilitatea să facă întâmpinare împotriva actelor respective în termen de 45 de zile de la primirea notificării[13]. Întâmpinarea se depune la primarul localității unde se află imobilul și se soluționează de o comisie specializată[14]. Hotărârea comisiei poate fi atacată în instanță, pe calea contenciosului administrativ. Măsurile premergătoare exproprierii sunt reglementate în detaliu la art. 12-18 din Legea nr. 33/1994, sunt imperative și, astfel cum s-a argumentat în doctrină, ar trebui privite drept condiții de legalitate ce vizează însăși validitatea actului administrativ[15].
C. A treia etapă. Exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor
A treia etapă a exproprierii este o etapă judiciară, care se desfășoară în instanță, în baza actului de sesizare al expropriatorului. Competența în materia exproprierii aparține tribunalului județean sau Tribunalului București, în funcție de locul unde este situat imobilul care a fost propus pentru expropriere. În această etapă, tribunalul va decide dacă cererea de expropriere este sau nu întemeiată și, dacă cererea este întemeiată, instanța va stabili valoarea despăgubirilor și modul de împărțire al despăgubirilor între persoanele îndreptățite[16]. Sunt despăgubiți atât titularii dreptului de proprietate, cât și titularii altor drepturi reale[17] (e.g. dreptul de uzufruct, dreptul de superficie, dreptul de uz, dreptul de abitație). În doctrină s-a afirmat faptul că „este echitabil ca în aceeași categorie să fie incluse, indiferent de fundamentarea juridică, și drepturile constructorilor pe terenul altor persoane, precum și drepturile chiriașilor care au făcut îmbunătățiri la locuința supusă exproprierii”[18]. Evaluarea despăgubirilor se realizează de către o comisie formată din trei experți, însă rezultatul expertizei nu este obligatoriu pentru instanța de judecată, aceasta din urmă urmând să compare rezultatul expertizei cu oferta părților și să hotărască în așa fel încât despăgubirea să se situeze între un prag minim oferit de expropriator și un prag maxim ce constă în suma solicitată de expropriat sau de către altă persoană interesată[19]. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege (i.e. apel, recurs) și trebuie să cuprindă valoarea despăgubirii, termenul de plată al despăgubirii și, dacă este cazul, modul de împărțire al despăgubirii între nudul proprietar și titularii celorlalte drepturi reale[20]. Transferul dreptului de proprietate operează la momentul la care expropriatorul și-a executat obligația de plată a despăgubirilor[21].
V. Care sunt efectele exproprierii?
Printre efectele exproprierii se numără (i) nașterea unui drept de creanță cu privire la despăgubire; (ii) încetarea oricărei locațiuni de la data rămânerii definitive a hotărârii de expropriere; (iii) încetarea dreptului de proprietate privată și nașterea dreptului de proprietate publică; (iv) punerea în posesie a expropriatorului; (v) stingerea celorlalte drepturi reale (e.g. uz, uzufruct, abitație, superficie), cu excepția servituților naturale, legale sau stabilite prin fapta omului, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu uzul sau interesul public; (vi) subrogația reală cu titlu particular, urmând ca ipoteca și privilegiul să se strămute de drept asupra despăgubirilor; (vii) dreptul de prioritate al expropriatului la închirierea viitoare a bunului sau la înstrăinare; (viii) posibilitatea expropriatului de a solicita retrocedarea imobilului în situația în care bunurile nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului exproprierii sau lucrările nu au fost începute în termen de un an[22].
Referințe:
[1] Pe larg, a se vedea Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 146.
[2] Idem, p. 145-149.
[3] Tribunalul Timis, hotărârea nr. 1827/2014, disponibilă aici.
[4] Valeriu Stoica, op. cit. supra, p. 146.
[5] Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2020, p. 160.
[6] Cererea de chemare în judecată era o contestație a despăgubirilor stabilite prin expropriere.
[7] Corneliu Bîrsan, op. cit., p. 154.
[8] Idem, p. 155.
[9] Idem, p. 154.
[10] Idem, p. 154-155.
[11] Idem, p. 156.
[12] Valeriu Stoica, op. cit., p. 151.
[13] Corneliu Bîrsan, op. cit., p. 157.
[14] Idem, p. 158.
[15] Ibidem.
[16] Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 156.
[17] Ibidem.
[18] Valeriu Stoica, op. cit., p. 157.
[19] Corneliu Bîrsan, op. cit., p. 160.
[20] Valeriu Stoica, op. cit., p. 157.
[21] Corneliu Bîrsan, op. cit., p. 161.
[22] Pe larg: Valeriu Stoica, op. cit., p. 158-166.
