Într-un proces civil, există mai multe acte de procedură cu diverse roluri, cel mai cunoscut act de procedură fiind cererea de chemare în judecată. Cu titlu prealabil, este important de subliniat că un proces civil parcurge inițial o etapă scrisă, prin intermediul căreia părțile formulează și depun o serie de acte de procedură. Cererea de chemare în judecată este primul act de procedură adresat instanței. Prin intermediul unei cereri de chemare în judecată, reclamantul învestește instanța cu soluționarea unui proces civil[1]. De regulă, reclamantul solicită instanței să dispună ceva în legătură cu o altă persoană sau entitate – pârâtul. Exemplu: reclamantul (Mihai) este deranjat că vecinul său (pârâtul) ascultă muzică la maxim și îi solicită instanței să oblige pârâtul la despăgubiri. Într-o astfel de situație, reclamantul depune la instanță o cerere de chemare în judecată împotriva vecinului său. Deoarece pârâtul are dreptul să se apere pe parcursul procesului civil, legislația procesuală civilă îi oferă un instrument necesar pentru apărare: întâmpinarea. Întâmpinarea este, potrivit art. 205 Cod de procedură civilă, actul de procedură prin care pârâtul are posibilitatea să se apere față de o cerere de chemare în judecată. După ce a fost depusă întâmpinarea, aceasta se va comunica reclamantului pentru ca acesta din urmă să depună răspuns la întâmpinare.

Este întâmpinarea obligatorie?

În sistemul de drept român, de regulă, întâmpinarea scrisă este obligatorie pentru a da posibilitatea pârâtului să arate în scris, instanței și părții adverse, apărările sale și probele pe care se sprijină aceste apărări[2]. Un astfel de act este și necesar pentru simplificarea procesului de judecată, astfel încât instanța și părțile să cunoască, de la început, susținerile și probele părților adverse. Art. 208 Cod de Procedură Civilă prevede în mod expres faptul că întâmpinarea este obligatorie, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Așa cum vom arata mai târziu în articol, nedepunerea întâmpinării scrise în termen are o serie de consecințe neplăcute pentru pârât. Întâmpinarea este obligatorie nu doar la judecata în primă instanță, ci și la judecata în apel, în căile extraordinare de atac (recurs, revizuire, contestație în anulare) sau în cadrul contestației la executare[3]. Întâmpinarea nu este obligatorie în anumite cazuri expres prevăzute de lege: în cererile de ordonanță președințială, procedura de evacuare etc.

Ce trebuie să conțină întâmpinarea?

Conform art. 205 Cod de Procedură Civilă, întâmpinarea trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, mai multe elemente, respectiv:

• datele de identificare ale pârâtului;
• adresa poștală unde se vor comunica actele de procedură din România pentru pârâtul ce locuiește în străinătate;
• excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului (e.g. excepții de necompetență, excepția lipsei calității procesuale, excepția prematurității). Pârâtul ar trebui să acorde o importanță deosebită invocării acestor excepții deoarece ele pot conduce către respingerea mai rapidă a cererii reclamantului. De exemplu, pârâtul ar putea invoca excepția prescripției pentru situațiile în care reclamantul nu mai este în termenul legal să îl acționeze în instanță.
• răspunsul la toate pretențiile reclamantului;
• răspunsul la motivele de fapt și de drept ale reclamantului; Este important ca pârâtul să își construiască, prin intermediul întâmpinării, atât apărări în fapt, cât și apărări în drept. Prin apărări în fapt se înțeleg acele apărări care tind să contrazică situații faptice precum întâmplări, evenimente. Prin apărări în drept se înțeleg acele apărări care au diverse scopuri precum negarea aplicabilității unui text de lege, propunerea unor interpretări diferite, identificarea erorilor de drept, de interpretare sau de raționament logic.
• dovezile pe care se sprijină întâmpinarea; Dacă dovada se face prin înscrisuri, pârâtul va trebui să anexeze, la fiecare exemplar al întâmpinării, copii de pe înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul. Dacă pârâtul solicită dovada cu martori, va trebui să indice numele, prenumele și adresa martorilor. Dacă se solicită interogatoriul se va solicita înfățișarea personală a părții adverse sau, dacă legea prevede răspunsul scris la interogatoriu, interogatoriul (întrebările) vor fi atașate întâmpinării.
• Semnătura. Dacă întâmpinarea este transmisă pe cale electronică, cererea poate fi semnată electronic.

De asemenea, astfel cum s-a arătat în doctrină, este important ca întâmpinarea să cuprindă numărul dosarului și instanța căreia îi este adresată[4].

Care este termenul de depunere a întâmpinării?

Cererea de chemare în judecată se comunică, de către instanță, prin poștă sau prin alte mijloace, pârâtului. Pârâtul este obligat să depună întâmpinarea în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată[5]. În unele cazuri, termenul este mai scurt, fiind indicat în mod expres de lege. Întâmpinarea se comunică reclamantului care poate depune răspuns la întâmpinare.

Ce se întâmplă dacă întâmpinarea nu a fost depusă în termen?

În dreptul procesual civil, nedepunerea întâmpinării în termen este sancționată foarte aspru. Art. 208 Cod Procedură Civilă prevede faptul că, într-o atare situație a nedepunerii în termen a întâmpinării, pârâtul este decăzut din dreptul de a mai propune și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică. Cu alte cuvinte, dacă pârâtul nu depune întâmpinarea în termen, acestuia îi va fi mult mai dificilă construirea și susținerea apărării pe parcursul procesului civil[6]. Mai mult, astfel cum s-a arătat în doctrină, pârâtul nu va mai putea formula nici cerere reconvențională[7].

Ai nevoie de ajutor în redactarea întâmpinării? Contact: avruxandrasava@gmail.com.

Referințe:

[1] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial, Editura Național, București, 2013, p. 251.

[2] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 351.

[3] Ibidem. 

[4] Idem, p. 352.

[5] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, op. cit., p. 256.

[6] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 353.

[7] Ibidem.