Norma juridică, „celula de bază a dreptului”[1], este o regulă destinată să reglementeze relațiile sociale[2], a cărei respectare este asigurată de bună-voie sau prin forța coercitivă a statului[3]. Cu alte cuvinte, persoanele trebuie să respecte norma juridică fie voluntar, fie obligați de către stat. Cei care încalcă norma juridică, vor putea fi sancționați prin mijloace de drept civil, de drept penal sau contravențional. Nimeni nu este mai presus de lege, iar norma juridică se aplică, în general, tuturor persoanelor. Cu toate acestea, există cazuri când o normă juridică se aplică doar unei categorii de persoane (e.g., minori, pensionari, studenți, refugiați, elevi, funcționari publici).
Norma juridică indică condițiile de executare a acesteia, subiectele relațiilor pe care le reglementează, drepturile și îndatoririle reciproce ale subiecților, precum și sancțiunile pentru neîndeplinirea unei obligații[4] în vederea prevenirii sau combaterii comportamentului deviant[5]. În doctrină, norma juridică a fost definită atfel: „O regulă generală și obligatorie de conduită, al cărei scop este acela de a asigura ordinea socială, regulă ce poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz de nevoie prin constrângere”[6]. Norma juridică acționează în timp și în spațiu conform unor reguli clare.
Trăsăturile normei juridice
Norma juridică are un caracter social[7], un caracter specific[8], un general și impersonal, un caracter tipic, norma juridică implică un raport intersubiectiv și este obligatorie[9]. Norma juridică are și un caracter public din moment ce pentru a putea fi respectată este nevoie ca subiectul de drept să cunoască conținutul acesteia[10].
Structura normei juridice
Norma juridică are o organizare logică, structurată prin trei elemente: ipoteza, dispoziția și sancțiunea[11]. Ipoteza pregătește terenul pentru intrarea în acțiune a dispoziției și a sancțiunii, dispoziția cuprinde nucleul normei juridice și cuprinde, de exemplu drepturile subiectelor de drept și conduita acestora, iar sancțiunea cuprinde urmările nefavorabile care pot interveni în condițiile nerespectării normei[12]. În funcție de ramura de drept din care face parte norma, sancțiunile pot fi civile, disciplinare, administrative, financiare, penale[13]. Sancțiunile pot fi absolut-determinate (unde sancțiunea este clară, ca de exemplu amenda de 500 lei), alternative (de exemplu, amenda sau închisoarea) sau cumulative (amenda și interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de X zile)[14].
Clasificarea normelor juridice
După criteriul ramurii de drept, normele juridice se clasifică în norme juridice de drept civil, penal administrativ, fiscal etc[15]. După sfera de aplicare, există norme generale, norme speciale și norme de excepție[16].După criteriul forței juridice a actului normativ există norme incluse în legi, în decrete, în hotărâri guvernamentale sau ordonanțe, în acte ale administrației locale[17]. După criteriul conduitei, există norme onerative (care obligă subiectul să săvârșească o anumită acțiune), norme prohibitive (care obligă subiectul să se abțină de la săvârșirea unei acțiuni) și norme permisive (nici nu interzic, nici nu obligă subiectul la o acțiune, ci oferă subiectului libertatea de a alege conduita)[18].
Referințe:
[1] N. Popa, Teoria Generală a dreptului, Ediția 6, Ed. C.H.Beck, București, 2020, p. 142.
[2] Conform Wikipedia.
[3] I. Craioveanu, Tratat de teoria generală a dreptului, Ed. A IV-a, Ed. Universul Juridic, 2020, p. 444.
[4] Conform encyclopedia2.
[5] N. Popa, op. cit., p. 142.
[6] Ibidem.
[7] Måns Svensson, Norms in Law and Society: Towards a Definition of the Socio-legal Concept of Norms, Social and Legal Norms, Ed. Baier, p. 44, disponibil la următoarea adresă
[8] Conform Wikipedia.
[9] N. Popa, op. cit., p. 143-146.
[10] George e. Glos The Normative Theory of Law, 11 Wm. & Mary L. Rev. 151 (1969), p. 157.
[11] I. Craioveanu, op. cit., p. 447.
[12] N. Popa, op. cit., p. 149-150.
[13] Idem, p. 152.
[14] I. Craioveanu, op. cit, p. 449.
[15] N. Popa, op. cit., p. 155.
[16] I. Craioveanu, op. cit., p. 452.
[17] N. Popa, op. cit., p. 155.
[18] Idem, p. 156-157.