Dreptul de uzufruct (art. 703 – 748 din Codul Civil) reprezintă dreptul de a folosi un bun al altei persoane și dreptul de a culege fructele acelui bun cu obligația de a conserva substanța bunului. Cu alte cuvinte, cel care deține un drept de uzufruct poate exploata un bun (imobil sau mobil) și se poate bucura de fructele acestuia (recolte, chirii, arende etc). Exemple de uzufruct se întâlnesc adesea în domeniul imobiliar (e.g. uzufructuari ce folosesc un imobil fără a fi proprietari), în domeniul agricol (e.g. uzufructuari ce culeg recoltele fără a fi proprietari), în domeniul societar (e.g. uzufructul asupra unui fond de comerț). Dreptul de uzufruct poate avea unul sau mai mulți titulari.
Dreptul de uzufruct. Noțiune
La nivel doctrinar, dreptul de uzufruct a fost definit ca un drept real principal care conferă, în mod temporar, uzufructuarului posibilitatea de a stăpâni și utiliza un bun în aceleași condiții ca și proprietarul, dar sub condiția conservării substanței[1]. Profesorul Valeriu Stoica explică foarte frumos cum ia naștere dreptul de uzufruct:
„Dreptul de uzufruct ia naștere, așadar, prin dezmembrarea dreptului de proprietate privată, respectiv prin divizarea atributului posesiei și prin pierderea de către proprietar a elementelor usus (ius utendi) și fructus (ius fruendi), care formează atributul folosinței. Ca urmare, rezultă două drepturi, respectiv dreptul de nudă proprietate și dreptul de uzufruct”[2].
O explicație interesantă cu privire la nașterea dreptului de uzufruct aparține și Curții de Apel Ploiești[3]:
„Dreptul de uzufruct ia naștere așadar prin dezmembrarea dreptului de proprietate privată, respectiv prin divizarea atributului posesiei și prin pierderea de către proprietar a elementelor usus și fructus, care formează atributul folosinței. Ca urmare, rezultă două drepturi, respectiv dreptul de nudă proprietate și dreptul de uzufruct. Nudul proprietar păstrează o parte din atributul posesiei, precum și atributul dispoziției. Uzufructuarul preia o parte din atributul posesiei, precum și atributul folosinței. Cele două drepturi sunt distincte și autonome, fiecare având propria opozabilitate ca drept real”[4].
Astfel, atributele esențiale ale dreptului de proprietate (posesie, folosință și dispoziție) sunt împărțite între uzufructuar și nudul proprietar. Uzufructuarul este titularul dreptului de uzufruct, iar nudul proprietar este proprietarul ce a pierdut folosința. De exemplu, în situația unui drept de uzufruct asupra unei plantații de cireș, uzufructuarul are dreptul de folosință asupra plantației (e.g. dreptul de a culege cireșele, dreptul de a consuma sau comercializa cireșele), însă nudul proprietar păstrează prerogativa dispoziției asupra plantației. Păstrând prerogativa dispoziției, nudul proprietar poate efectua acte de dispoziție (e.g. vânzare, schimb, donație). În doctrină s-a subliniat faptul că folosința în cazul unui uzufruct nu trebuie confundată cu folosința ce rezultă dintr-un contract de închiriere, profesorul Bîrsan explicând astfel:
„Esențial este însă faptul că dreptul uzufructuarului de a stăpâni și de a folosi bunul nu se confundă cu folosința ce poate decurge, de exemplu, dintr-un contract de închiriere; aceasta din urmă folosință există în cadrul unui raport juridic obligațional ca un drept de creanță, pe când uzufructuarul este titularul unui drept real, care îi conferă atributele usus și fructus asupra bunului care formează obiectul dreptului său, drept real, opozabil erga omnes, inclusiv nudului proprietar”[5].
Pe de altă parte, prerogativa folosinței rezultată din dreptul de uzufruct îi conferă titularului puteri mai mari decât prerogativa folosinței dintr-un contract de închiriere deoarece, astfel cum s-a afirmat în doctrină, uzufructuarul are posibilitatea de a încheia acte de administrare și de conservare[6]. În exemplul nostru cu plantația de cireș, uzufructuarul are dreptul de culege cireșele, de a le comercializa, de a închiria plantația și a percepe chirii etc (acte de administrare). Având în vedere că folosința aparține doar uzufructuarului, în practica instanțelor de judecată sunt dese situațiile în care nudul proprietar este evacuat dintr-un imobil. De exemplu, într-o cauză ce privea o acțiune de evacuare a nudului proprietar dintr-un imobil, Tribunalul Giurgiu[7] a decis astfel:
„Cu toate acestea pârâtul refuză să lase libera posesie, încălcând dispozițiile legale în vigoare.
Așa cum a arătat, pârâtul are calitatea de nud proprietar, în timp ce reclamanta este beneficiara unui drept de uzufruct viager în baza căruia, în (sic!) cu art. 703 și (sic!) Cod civil, este îndreptățită să posede imobilul și să-l folosească în funcție de propriile sale [interese], prezenta cerere în evacuare fiind întemeiată.
Uzufructuarul exercită un dezmembrământ al dreptului de proprietate, care îi conferă dreptul de posesie (jus possidedi) și dreptul de folosință [sic!]. Pârâtul fiind doar nud proprietar nu are obligația de folosință pe durata vieții uzufructuarilor, acesta având dreptul de dispoziție, adică de a vinde proprietatea dar nu de a o folosi”.
Așadar, în paragrafele anterioare am arătat că prerogativa dispoziției rămâne la nudul proprietar, iar atributul folosinței revine uzufructuarului. Ce se întâmplă însă cu atributul posesiei? Cui revine posesia, nudului proprietar sau uzufructuarului? În doctrină s-a afirmat faptul că „atributul posesiei este în parte păstrat de nudul proprietar”, însă „uzufructuarul preia o parte din atributul posesiei”[8]?Adică posesia este împărțită între uzufructuar și nudul proprietar? Cum funcționează exact această împărțire a posesiei? În doctrină s-a afirmat că „apropierea rămâne integral la nudul proprietar, iar stăpânirea se împarte între acesta și titularul dezmembrământului”[9]. Curtea de Apel Ploiești[10] explică astfel:
„Astfel, dreptul de uzufruct, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, generează o situație de coposesiune lato sensu, care presupune că asupra aceluiași bun corporal se exercită stăpâniri de fapt distincte, două sau mai multe persoane având calitatea de posesor cu privire la același bun. Posesiile, ca puteri de fapt, sunt însă distincte. Elementul material (corpus) și elementul subiectiv (animus) au un conținut diferit, după cum posesia corespunde nudei proprietăți sau uzufructului. De aceea, stăpânirea materială pe care o exercită uzufructuarul nu se confundă cu stăpânirea materială pe care o exercită nudul proprietar.
În acest sens, este posibil ca uzufructuarul să convină cu nudul proprietar ca acesta din urmă să exercite pentru primul elementul corpus corespunzător dreptului de uzufruct, caz în care nudul proprietar este detentor precar în raport cu dreptul de uzufruct și posesor în raport cu dreptul său de proprietate astfel dezmembrat”[11].
Dreptul de uzufruct. Caractere juridice, obiect, dobândire
Trăsăturile caracteristice ale dreptului de uzufruct pot fi sintetizate astfel: (i) uzufructul este un drept real principal și un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată; (ii) uzufructul este un drept temporar (potrivit art. 708 Cod Civil, uzufructul este cel mult viager pentru persoane fizice, stingându-se prin moartea uzufructuarului, iar pentru persoane juridice are o durată de cel mult 30 de ani)[12]. Având în vedere că dreptul este cel mult viager, părțile nu pot să transmită dreptul de uzufruct moștenitorilor[13].
În ceea ce privește obiectul dreptului de uzufruct, articolul 706 Cod Civil prevede că pot fi date în uzufruct bunuri mobile, bunuri imobile, bunuri corporale sau incorporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă-parte din acestea. Așa cum s-a afirmat în doctrină, obiectul dreptului de uzufruct poate fi „orice bun aflat în circuitul civil general, o masă patrimonială, o universalitate de fapt sau chiar o cotă-parte din astfel de universalități de drept sau de fapt”[14].
Cu privire la constituirea dreptului de uzufruct, este important de menționat că, având în vedere prevederile art. 704 Cod Civil, pe de o parte, acesta nu poate fi constituit decât în favoarea unei persoane existente și, pe de altă parte, dreptul de uzufruct poate fi constituit prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege. Profesorul Stoica explică faptul că dreptul de uzufruct se poate constitui, prin convenție, în mod direct sau indirect:
„În mod direct, uzufructul se constituie prin transmiterea de către proprietar a prerogativelor care constituie dreptul de uzufruct unei alte persoane (dobândire per translationem). În mod indirect, uzufructul se constituie prin transmiterea nudei proprietăți unei alte persoane, proprietarul inițial rezervându-și dreptul de uzufruct (dobândire per deductionem)”[15]. Contractele din cea de-a doua categorie sunt foarte frecvente în practică – contractele de vânzare cu uzufruct viager. Într-o astfel de situație, cumpărătorul apartamentului dobândește nuda proprietate, iar vânzătorul își rezervă dreptul de uzufruct, putând să folosească imobilul până la moartea sa.
Dreptul de uzufruct. Întrebări frecvente
1. Poate uzufructuarul evacua proprietarul?
Conform legislației și practicii judiciare, în principiu, uzufructuarul poate evacua proprietarul în situația în care proprietarul îi îngrădește folosința imobilului. Acest lucru rezultă și din prevederile art. 709 Cod Civil care prevăd faptul că, în lipsă de stipulație contrară, uzufructuarul are folosința exclusivă a bunului.
Un remediu juridic pe care îl are uzufructuarul față de proprietar este acțiunea confesorie de uzufruct. Prin intermediul acțiunii confesorii, titularul unui drept de uzufruct se poate adresa instanței de judecată împotriva nudului proprietar (sau împotriva altei persoane), solicitând obligarea acestuia la restituirea stăpânirii materiale a bunului[16]. O condiție esențială pentru admiterea acțiunii este ca uzufructuarul să dovedească existența dreptului de uzufruct[17].
2. Ce înseamnă contract de vânzare cu uzufruct viager?
Prin intermediul unui contract de vânzare cu uzufruct viager, cumpărătorul apartamentului dobândește nuda proprietate, iar vânzătorul își rezervă dreptul de uzufruct, putând să bunul până la moartea sa. Art. 709 Cod Civil prevede faptul că, în lipsă de stipulație contrară, uzufructuarul are folosința exclusivă a bunului. Așadar, pe toată durata vieții vânzătorului (uzufructuarului), nudul proprietar nu îi poate îngrădi acestuia folosința exclusivă a bunului, cu excepția situației în care în care s-a stipulat altfel.
3. Poate fi dreptul de uzufruct cedat?
Spre deosebire de vechiul Cod Civil, dispozițiile din Noul Cod Civil (art. 714) prevăd posibilitatea ca uzufructuarul, în lipsă de stipulație contrară, să cedeze, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros[18], dreptul unei alte persoane fără acordul nudului proprietar.
4. Cum se poate stinge dreptul de uzufruct?
Potrivit art. 746 Cod Civil, dreptul de uzufruct se poate stinge prin moartea uzufructuarului; încetarea personalității juridice; prin ajungere la termen; consolidare – atunci când calitatea de uzufructuar și de nud proprietar se întrunesc în aceeași persoană; renunțarea la uzufruct, neuzul timp de 10 ani sau timp de 2 ani în cazul uzufructului unei creanțe; abuz de folosință (art. 747 Cod Civil)– atunci când uzufructuarul abuzează de folosința bunului, îi aduce stricăciuni sau îl lasă să se degradeze; prin pieirea bunului (art. 748 Cod Civil). Acestea sunt doar exemple. Uzufructul se poate stinge și prin alte moduri[19] (e.g. acordul părților, desființarea uzufructului în instanță).
5. Care sunt principalele drepturi și obligații ale uzufructuarului și ale nudului proprietar?
Uzufructuarul are, în principal, următoarele drepturi: (i) dreptul de a folosi în mod exclusiv bunul (art. 709 Cod Civil), în lipsă de stipulație contrară; (ii) dreptul de a ceda uzufructul unei acte persoane, fără acordul nudului proprietar (art. 714 Cod Civil); (iii) dreptul de a închiria sau arenda bunurile primite în uzufruct (art. 714 Cod Civil); (iv) dreptul de a-și apăra, în instanță, dreptul de uzufruct[20].
Uzufructuarul are următoarele obligații principale: (i) obligația de a conserva substanța bunului, adică de a se purta ca un bun proprietar asupra bunului, pe toată durata uzufructului; (ii) obligația de a respecta destinația bunurilor, cu excepția situațiilor în care printr-o schimbare a destinației se crește valoarea bunului sau, cel puțin, nu se prejudiciază în niciun fel interesele nudului proprietar; (iii) obligația de a efectua reparațiile de întreținere (art. 729 Cod Civil); (iv) obligația de a înștiința nudul proprietar cu privire la necesitatea efectuării reparațiilor mari (art. 730 Cod Civil); obligația de a aduce la cunoștința proprietarului orice uzurpare a fondului și orice contestare a dreptului de proprietar[21].
Nudul proprietar are următoarele drepturi principale: (i) dreptul de a poseda bunul în calitate de nud proprietar[22], fără îngrădirea folosinței uzufructuarului; (ii) dreptul de a dispune de bun (dreptul de a-l vinde, dona, schimba, ipoteca, gaja); (iii) dreptul de a cere încetarea uzufructului pentru abuz de folosință[23] atunci când uzufructuarul abuzează de folosința bunului, îi aduce stricăciuni sau îl lasă să se degradeze; prin pieirea bunului (art. 748 Cod Civil).
Referințe:
[1] Sevastian Cercel în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 763.
[2] Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 207.
[3] Curtea de Apel Ploiești, sentința civilă nr. 3619/2019.
[4] Ibidem.
[5] Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2020, p. 303-304.
[6] Sevastian Cercel în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 763.
[7] Tribunalul Giurgiu, dec.civ. nr. 982/2016.
[8] Sevastian Cercel în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 763.
[9] Valeriu Stoica, op. cit., p. 203.
[10] Curtea de Apel Ploiești, sentința civilă nr. 3619/2019.
[11] Ibidem.
[12] Valeriu Stoica, op. cit., p. 208-209.
[13] Sevastian Cercel în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 768.
[14] Corneliu Bîrsan, op. cit., p. 307.
[15] Valeriu Stoica, op. cit., p. 213.
[16] Sevastian Cercel în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 765.
[17] Ibidem.
[18] Sevastian Cercel în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 773.
[19] Corneliu Bîrsan, op. cit., p. 322.
[20] Idem, p. 312.
[21] Idem, p. 313-317.
[22] Valeriu Stoica, op. cit., p. 220.
[23] Idem, p. 220-221.
