Potrivit art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”.
Hotărârile pronunțate în fond de Secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor sau curților de apel, spre exemplu, sunt atacate doar cu recurs, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că: „Hotărârea pronunțate în primă instanță poate fi atacată cu recurs […]”.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă, în cadrul Deciziei nr. 873/2016 a stabilit natura căii de atac a recursului, și anume: „Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept”.
Motivarea recursului se realizează, conform art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin însăși cererea de recurs, iar potrivit art. 489 alin. (1), recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică.
Legiuitorul a reglementat prin art. 486 din Codul de procedură civilă cerințele obligatorii care trebuie cuprinse în cererea de recurs, prin ele numărându-se și indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Cerința reglementată la art. 486 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, face referite tot la motivarea recursului, astfel încât se coroborează cu dispozițiile art. 487.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în jurisprudența sa, a arătat că „condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri” (ÎCCJ, Secția I Civilă, decizia nr. 14/2018).
Motivele pe care se întemeiază cererea de recurs și dezvoltarea acestora pot fi transmise ulterior declarării recursului, însă numai înăuntrul termenul legal de declarare a recursului, care potrivit art. 485 din Codul de procedură civilă este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Astfel, în cazul hotărârilor pronunțate de Secțiile de contencios administrativ și fiscale ale tribunalelor și curților de apel, spre exemplu, legea specială, și anume: Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, reglementează un termen mai scurt pentru exercitarea recursului, și anume, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Dacă recurentul depune motivele de recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, instanța le va respinge ca tardive și nu vor fi luate în considerare la analiza legalității hotărârii atacate, deoarece „căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordină publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează” (ÎCCJ, Secția I Civilă, decizia nr. 921/2018).
Cu toate acestea, legiuitorul a reglementat și o excepție de la motivarea recursului în termenul prevăzut de lege. Astfel, dacă motivele au fost invocate peste termenul prevăzut de lege, dar sunt catalogate drept motive de ordine publică, atunci instanța de judecată le va analiza și se va pronunța asupra lor, cu condiția ca recursul să fi fost declarat în termenul legal, iar numai motivele să fie depusă după expirarea termenului instituit de lege.
Autor Cocirlau Andrei
Referințe:
