Prejudiciul reprezintă o condiție a răspunderii civile (delictuale și/sau contractuale). Prejudiciul a fost definit în doctrină drept „consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană”. Dacă a fost lezat un drept sau un interes al unei persoane este posibil ca această persoană să fi suferit un prejudiciu ca, de exemplu, o pierdere financiară (e.g., pierderea clientelei, decesul unui susținător legal, pierderea capacității de muncă) sau un disconfort sau o suferință fizică, psihică sau emoțională (e.g., o atingere adusă demnității unei persoane, o atingere adusă vieții private, suferința încercată de o persoană ca urmare a decesului unei persoane apropiate).
Astfel, prejudiciul este de două feluri: prejudiciul patrimonial și prejudiciul moral.
Clasificarea prejudiciului
În legislația română, prejudiciul este de două feluri: prejudiciu patrimonial și prejudiciul moral.
Ce este prejudiciul patrimonial?
Prejudiciul patrimonial este acel prejudiciu care are consecințe economice asupra unei persoane, putând fi evaluat în bani. Așa cum s-a explicat în doctrină, aceste prejudicii „rezultă, în primul rând, din încălcarea drepturilor și intereselor economice ale victimei, cum sunt sustragerea, distrugerea sau degradarea unui bun, uciderea unui animal, pierderea unui profit, pierderea clientelei etc. De asemenea, pot să fie și urmarea încălcării unui drept nepatrimonial, cum sunt: diminuarea sau pierderea câștigului din muncă, drept urmare a vătămării sănătății sau integrității corporale: valoarea cheltuielilor făcute cu tratamentul și îngrijirea medicală a victimei unei agresiuni etc.”[1].
Ce este prejudiciul moral?
Prejudiciul moral este acela care nu poate fi evaluat în bani și care reprezintă un disconfort sau o suferință fizică, psihică și/sau emoțională. În doctrină s-a explicat că „prejudiciul este moral, de exemplu, în cazul prejudiciului estetic, în cazul atingerilor aduse onoarei și demnității, vieții private, numelui persoanei, pentru suferințele provocate de durerile fizice sau pentru suferința de ordin afectiv (cauzat de moartea sau de starea de infirmitate a unei persoane apropiate, de divorț, de ruperea logodnei)”[2].
Prejudiciul moral include și pe cel estetic (atingerea adusă înfățișării unei persoane), prejudiciul afectiv (decesul unei persoane apropiate), prejudiciul de agrement (restrângerea posibilităților de viață familială și socială normală)[3].
În unele situații, prejudiciul poate fi atât moral, cât și patrimonial. Astfel de situații includ situațiile în care o persoană agresată își pierde capacitatea de muncă sau o persoană își pierde locul de muncă în urma unor afirmații calomnioase[4]. În asemenea situații, persoana va trebui să fie despăgubită, în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului, și pentru prejudiciul patrimonial și pentru cel moral.
Repararea prejudiciului – condiții
Repararea prejudiciului se poate realiza dacă acesta îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții[5]:
- Este cert, adică existența prejudiciului este sigură și neîndoielnică, chiar dacă prejudiciul este viitor;
- Este direct, adică rezultă direct și nemijlocit din săvârșirea unei fapte ilicite;
- Este personal;
- Prejudiciul nu a fost încă reparat[6], deoarece, într-un caz contrar, ne-am afla în prezența unei îmbogățiri fără justă cauză (prin repararea prejudiciului de două ori);
- Prejudiciul să rezulte din încălcarea unui drept sau a unui interes legitim[7].
Repararea prejudiciului se poate realiza prin înțelegerea părților sau, dacă părțile nu se înțeleg, prin hotărârea instanței de judecată. Astfel, pentru a obține despăgubiri, persoana vătămată va trebui să introducă o acțiune civilă la instanța de judecată solicitând obligarea persoanei responsabile să repare prejudiciul prin acordarea unor daune materiale și/sau daune morale. Pentru obținerea despăgubirilor pentru repararea prejudiciului, persoana va trebui să facă dovada îndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv (i) prejudiciul; (ii) fapta ilicită; (iii) vinovăția; și (iv) legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Acțiunea poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data la care persoana păgubită a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea (termen de prescripție). Repararea prejudiciului nepatrimonial se realizează prin sistemul compensării disconfortului sau suferinței fizice, psihice, emoționale, prin acordarea unor daune morale.
Principiul reparării integrale a prejudiciului
Repararea prejudiciului se realizează, potrivit art. 1531 Cod Civil, în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului. Astfel, despăgubirile acordate pentru acoperirea pagubei rezultate dintr-o faptă ilicită trebuie să cuprindă atât pierderea suferită, cât și beneficiul nerealizat.
Referințe:
[1] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 348.
[2] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 137.
[3] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 349.
[4] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 148.
[5] L. R. Boilă în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1627.
[6] Ibidem.
[7] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 355.
