Regimul nulității în Codul Civil. Nulitatea absolută și relativă

Regimul juridic al nulității reprezintă regulile care guvernează materia nulității, cu alte cuvinte, sunt regulile cărora le este supusă nulitatea absolută sau, după caz, nulitatea relativă.

Aceste reguli vizează următoarele aspecte:

  1. Cine poate invoca nulitatea?
  2. Cât timp poate fi invocată nulitatea?
  3. Este nulitatea susceptibilă de confirmare?

Vom analiza:

  1. Regimul juridic al nulității relative;
  2. Regimul juridic al nulității absolute.

Regimul juridic al nulității relative

Nulitatea relativă devine incidentă atunci când actul juridic este încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular [art. 1248 alin. (1) Cod Civil].

Regulile care guvernează regimul juridic al nulității relative sunt:

  1. Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana interesată;
  2. Nulitatea relativă este prescriptibilă pe cale de acțiune și, ca regulă, imprescriptibilă pe cale de excepție;
  3. Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacită.

Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de către persoana interesată

Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată [art. 1248 alin. (2) Cod Civil].

Prin sintagma “cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată”, se înțelege:

  • Partea contractantă (spre exemplu, victima dorului, cel care s-a aflat în eroare la momentul încheierii actului etc.);
  • Reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercițiu și ocrotitorul legal al celui cu capacitate de exercițiu restrânsă, care pot invoca nulitatea relativă nu numai pentru încheierea actului juridic cu încălcarea regulilor referitoare la capacitatea de exercițiu [art.46 alin.(2) C.Civ.], ci pentru orice cauză de nulitate relativă;
  • Succesorii celui al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului, cu excepția acțiunilor intuitu personae.
  • Creditorii chirografari, prin intermediul acțiunii oblice (art. 1560 C.Civ.);
  • Procurorul, în condițiile art. 92 C.proc.civ., precum și atunci când actul juridic s-a încheiat fără autorizarea instanței de tutelă, deși o asemenea autorizare era necesară, potrivit legii [art.46 alin.(3) C.Civ.].

!Cu toate acestea, nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanța judecătorească. [art.1248 alin.(3) C.Civ.].

Nulitatea relativă este prescriptibilă pe cale de acțiune și, ca regulă, imprescriptibilă pe cale de excepție

Pe cale de acțiune, nulitatea relativă poate fi invocată numai în termenul de prescripție stabilit de lege [art. 1249 alin.(2) teza I C.Civ.].

Regula: acțiunea în nulitatea relativă a unui act juridic civil se poate introduce în termenul general de prescripție de 3 ani de la momentul nașterii dreptului la acțiune.

Excepție: se întâmplă ca termenul să fie mai scurt (spre exemplu, art.1223 C.Civ., potrivit căruia termenul este de 1 an de la data încheierii actului juridic lezionar).

Pe cale de excepție, partea căreia i se cere executarea actului juridic poate opune oricând nulitatea relativă a actului, chiar și după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare [art. 1249 alin.(2) teza a II-a C.Civ.].

Excepție: invocarea nulității relative pentru leziune pe cale de excepție este supusă prescripției extinctive în aceleași condiții ca și invocarea nulității relative pe cale de acțiune [art.1223 alin.(2) Cod Civil].

Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacită

Confirmarea reprezintă un act juridic unilateral prin care se renunță la dreptul de a invoca nulitatea relativă. Ea poate fi făcută de cel care putea solicita nulitatea relativă a actului.

Confirmarea poate îmbrăca două forme:

  • Confirmarea tacită- rezultă din orice manifestare de voință, neîndoielnică, în privința renunțării la dreptul de a mai solicita anularea actului juridic;





Constituie o prezumție de confirmare tacită: neinvocarea nulității relative în termenul de prescripție extinctivă.

  • Confirmarea expresă. Actul confirmativ trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
  • să provină de la cel îndreptățit să invoce nulitatea relativă și să fie făcut în deplină cunoștință de cauză;
  • să fi încetat motivul de nulitate la momentul actului confirmativ [art.1263 alin.(2) C.Civ.] și să fie întrunite, la acest moment, toate celelalte condiții de validitate  [art.1263 alin.(1) C.Civ.];
  • să aibă conținutul expres prevăzut de lege: să cuprindă obiectul, cauza și natura obligației și să facă mențiune despre două aspecte: motivul acțiunii în anulare și intenția de a repara viciul pe care se întemeiază acea acțiune (art.1264 C.Civ.).

A nu se confunda confirmarea cu:

  • ratificarea- modalitate de înlăturare a inopozabilității efectelor actului încheiat fără sau cu depășirea împuternicirii primite (art. 1311 C.Civ.);
  • refacerea actului nul- actul nou încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de validitate va produce efecte doar pentru viitor (art. 1259 C.Civ.);
  • Actul recognitiv (art.288 C.proc.civ).

Regimul juridic al nulității absolute

Nulitatea absolută devine incidentă atunci când actul juridic este încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general [art.1247 alin.(1) C.Civ.].

Regulile care guvernează regimul juridic al nulității absolute sunt:

  1. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție [art.1247 alin.(3) C.Civ.];
  2. Nulitatea absolută este imprescriptibilă, atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție [art.1249 alin.(1) coroborat cu art. 2502 alin. (2) pct. 3 C.Civ.];
  3. În principiu, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare.

Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție

Orice persoană, care îndeplinește și condiția interesului, poate invoca nulitatea absolută a unui act juridic civil. În cazul neîndeplinirii condiției interesului, acțiunea va fi respinsă ca lipsită de interes.

Instanța este obligată ca, din oficiu, în momentul în care este sesizată cu o acțiune în executarea unui contract, dacă constată existența unui motiv de nulitate absolută, să îl pună în discuția părților și, în cazul în care va fi dovedită cauza de nulitate, să respingă cererea de chemare în judecată.

Dacă un terț față de contract este cel care solicită constatarea nulității contractului, acțiunea va fi formulată față de toate părțile respectivului contract.

Nulitatea absolută este imprescriptibilă, atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție

Regula: Nulitatea absolută a actului juridic nu este supusă prescripției extinctive, indiferent dacă este invocată pe cale de acțiune sau pe cale de excepție [art. 1249 alin. (1) C.Civ].

Excepția: art.45 alin.(5) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare

Regula: În principiu, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare.

 

 

 

 

 

 


Excepția: Actul juridic lovit de nulitate absolută este susceptibil de confirmare în următoarele cazuri prevăzute de lege:

  1. 1010 C.Civ. prevede că moștenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului pot confirma atât donațiile, cât și legatele făcute de autorul lor, indiferent de motivul de nulitate care le afectează, deci inclusiv atunci când acestea ar fi lovite de nulitate absolută, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților;
  2. 294 C.Civ. reglementează acoperirea nulității căsătoriei încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la vârsta matrimonială. Poate fi privit drept caz particular de confirmare tacită a nulității absolute a căsătoriei.
  3. 295. C.Civ., care prevede acoperirea nulității căsătoriei fictive. Poate fi privit drept caz particular de confirmare tacită a nulității absolute a căsătoriei.

A nu se confunda inadmisibilitatea confirmării cu refacerea actului juridic nul absolut, admisibilă și valabilă, în măsura în care sunt respectate dispozițiile legale privitoare la condițiile de validitate, inclusiv cele nesocotite la încheierea primului act juridic.

Surse bibliografice: Regimul nulității în Codul Civil. Nulitatea absolută și nulitatea relativă

  • Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de Drept Civil. Partea Generală, ediția a II-a revizuită și adăugită, editura Hamangiu, 2012;
  • Gabriel Boroi, Mona-Maria Pivniceru, Carla Alexandra Anghelescu, Bogdan Nazat, Ioana Nicolae,Tudor-Vlad Rădulescu, Fișe de Drept Civil, ediția a 3-a, editura Hamangiu, 2018.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată.

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!