Excepția lipsei de interes este o excepție utilizată frecvent în practică. Dacă este admisă, excepția lipsei de interes conduce către respingerea acțiunii ca lipsite de interes. Pentru a înțelege pe deplin excepția lipsei de interes, este necesar a înțelege, în prealabil, noțiunea de interes în sensul legislației procesual civile. Interesul de a acționa reprezintă una dintre cele patru condiții pentru declanșarea unui proces civil, alături de formularea unei pretenții (sau afirmarea unui drept), capacitatea procesuală și calitatea procesuală. Înainte de a iniția o acțiune civilă, reclamantul trebuie să aibă un interes. De ce trebuie reclamantul să aibă interesul de a acționa? În doctrină a fost explicat că „este firesc, altfel spus, ca procedura judiciară să nu fie pusă în mișcare dacă nu aduce părții niciun avantaj legal, ci urmărește șicanarea adversarului sau prelungirea procesului”[1]. Dacă partea nu are un interes, atunci se poate invoca excepția lipsei de interes. Prin interes, în sensul legislației procesual civile, se înțelege folosul practic urmărit de către cel care a pus în mișcare o acțiune civilă și poate fi un interes material (e.g., recuperarea unei sume de bani, predarea unui bun) sau moral (i.e. obținerea unei satisfacții de ordin nepatrimonial)[2]. Interesul trebuie verificat în persoana reclamantului, în situația promovării unei cereri de chemare în judecată și în persoana pârâtului, în situația formulării unei cereri reconvenționale.
Din formularea articolului 33 Codul de procedură civilă se desprind condițiile interesului, respectiv (i) interesul trebuie să fie determinat; (ii) interesul trebuie să fie legitim; (iii) interesul trebuie să fie personal; (iv) interesul trebuie să fie născut și actual. Dacă se invocă excepția lipsei de interes, pentru admiterea acesteia, trebuie demonstrat că interesul nu există sau că nu este îndeplinită cel puțin o condiție de mai sus.
Cu privire la cerința ca interesul să fie determinat, în doctrină s-a afirmat că trebuie să existe un avantaj, un folos practic efectiv[3]. Interesul trebuie să fie legitim, adică în concordanță cu legea, așadar, în mod evident, scopurile ilegitime sau ilegale urmărite de o parte echivalează cu o lipsă de interes. Interesul personal presupune că acțiunea nu poate fi promovată decât de titularul dreptului subiectiv material invocat, personal, prin reprezentant legal sau prin mandatar[4]. Interesul personal există nu doar atunci când acțiunea este exercitată de către titular, ci și atunci când acțiunea este promovată de alte persoane sau organe cărora legea le acordă legitimare procesuală deoarece folosul se produce asupra titularului[5]. Interesul trebuie să fie născut și actual, adică să existe la data la care se exercită acțiunea civilă. Cu alte cuvinte, astfel cum s-a afirmat în doctrină, interesul este născut și actual atunci când „partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge la acel moment la acțiune”[6].
Înainte de a explica modul în care funcționează excepția lipsei de interes, sunt necesare două precizări în legătură cu cerințele interesului prezentate mai sus. Pe de o parte, cu titlu de excepție articolul 33 Codul de procedură civilă permite exercitarea unor acțiuni chiar dacă interesul nu este încă actual atunci când se urmărește prevenirea încălcării unui drept subiectiv amenințat sau atunci când se urmărește preîntâmpinarea producerii unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. În doctrină, s-a afirmat că nu trebuie făcută distincția între drepturile „grav amenințate” și drepturile amenințate deoarece „orice drept subiectiv care este <<amenințat>> în existența sa trebuie să se bucure de o protecție corespunzătoare”[7]. Pe de altă parte, Codul de procedură civilă instituie și o excepție de la caracterul personal al interesului. Astfel, articolul 37 Codul de procedură civilă prevede faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, au dreptul de a formula cereri și apărări, chiar fără a justifica un interes personal, organizațiile, instituțiile și autoritățile care acționează pentru a apăra drepturile sau interesele legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau care acționează pentru a ocroti un interes de grup sau un interes general.
Lipsa interesului sau lipsa oricărei condiții de mai sus se poate invoca pe cale de excepție, „excepția lipsei de interes fiind o excepție, absolută și peremptorie, iar în cazul în care instanța consideră că această excepție este întemeiată, cererea de chemare în judecată (sau, după caz, alt mijloc procedural ce intră în conținutul acțiunii civile) va fi respinsă ca lipsită de interes”[8]. Excepția lipsei de interes este frecvent admisă în practică în situații precum cererea prin care creditorul urmărește să aducă unele valori în patrimoniul debitorului, deși acesta este solvabil; excepția prin care se invoca o nulitate care nu vatămă partea care a invocat-o; exercitarea unei căi de atac de către cel care a obținut satisfacerea pretențiilor sale[9]; introducerea unei contestații în anulare pe motiv că partea adversă nu a fost legal citată la termenul de judecată[10].
Referințe:
[1] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial, Editura Național, București, 2013, p. 124.
[2] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 36.
[3] Ibidem.
[4] C. Roșu, Drept procesual civil. Partea Generală, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 47.
[5] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 36.
[6] Ibidem.
[7] I. Leș, D. Chiță (coord.), V. Lozneanu, C. Murzea, A. Stoica, A. Suciu, Tratat de drept procesual civil. Volumul I. Principii și instituții generale. Judecata în fața primei instanțe, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, 2020, București, p. 95-96.
[8] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 36.
[9] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, op. cit., p. 124.
[10] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 37.
