Calitatea procesuală reprezintă una dintre cele patru condiții pentru declanșarea unui proces civil, alături de formularea unei pretenții (sau afirmarea unui drept), capacitatea procesuală și interesul de a acționa și se subclasifică în calitatea procesuală activă și calitatea procesuală pasivă. Calitatea procesuală presupune, astfel cum s-a afirmat în doctrină, „existența unei identități între persoana reclamantului și cel care se pretinde titular al dreptului subiectiv în raportul juridic dedus judecății <<calitate sau legitimare procesuală activă>> și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic <<calitate sau legitimare procesuală pasivă>>”. Astfel cum precizează chiar art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părțile din proces și subiectele raportului juridic litigios.
Este obligația reclamantului să justifice atât calitatea procesuală activă (legitimitatea sa procesuală), cât și calitatea procesuală pasivă (legitimitatea procesuală a pârâtului), iar instanța va verifica atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă.[1]
Cu toate acestea este important să se precizeze că deși stabilirea calității procesuale (calitatea procesuală activă și calitatea procesuală pasivă) este importantă, fiind o condiție a acțiunii civile, existența drepturilor și a obligațiilor este o problemă de fond, care se va soluționa o dată cu procesul. În doctrină s-a explicat astfel:
„Pentru analiza calității procesuale este suficient să se probeze că reclamantul este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, iar pârâtul este cel obligat în același raport juridic. În schimb, însăși existența/inexistența dreptului reclamantului, respectiv existența/inexistența obligației pârâtului privește chiar fondul procesului, ceea ce înseamnă că se vor stabili după cercetarea procesului și parcurgerea etapei dezbaterilor în fond”[2].
Uneori calitatea pasivă rezultă direct dintr-o lege[3], de exemplu în cazul divorțului, al stabilirii filiației față de mamă, a tăgăduirii paternității[4]. Foarte interesant, art. 37 din Codul de procedură civilă este temeiul juridic pentru acțiunile colective, stabilind faptul că, în anumite domenii prevăzute de lege, au calitate procesuală anumite persoane, organizații, instituții sau autorități care, chiar dacă nu justifică un interes personal, acționează pentru a apăra drepturile sau interesele legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau pentru a ocroti un interes general sau de grup.
Calitatea poate fi transmisă pe cale legală (e.g. succesiune) sau pe cale convențională (e.g. cesiunea contractului, cesiune de creanță)[5].
Lipsa calității procesuale poate fi invocată prin excepția lipsei calității procesuale (excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive). Excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive pot fi invocate în orice stadiu al procesului, iar admiterea acestor excepții va conduce către respingerea cererii ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă sau la respingerea cererii ca fiind formulată împotriva cuiva fără calitate procesuală pasivă. Excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive sunt excepții de fond, absolute și peremptorii[6].
Referințe:
[1] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 41.
[2] C. Roșu, Drept procesual civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 42 Apud M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. I, Vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2013.
[3] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial, Editura Național, București, 2013, p. 127.
[4] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 41.
[5] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, op. cit., p. 128.
[6] C. Roșu, op. cit., 2013.