Excepțiile procesuale sunt reglementate la art. 245-248 din Codul de procedură civilă și sunt definite de art. 245 Cod de procedură civilă drept mijloacele de apărare prin care partea, procurorul sau instanța de judecată invocă, fără a pune în discuție fondul dreptului, anumite neregularități procedurale cu privire la constituirea instanției, compunerea completului, competența instanței, procedura de judecată, lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind amânarea judecății, declinarea competenței, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii. Dreptul de a ridica excepții aparține tuturor participanților la procesul civil (e.g., reclamantului, pârâtului, instanței din oficiu, intervenientului principal, intervenientului accesoriu).
Exemple de excepții procesuale: excepția de necompetență, excepția de netimbrare, excepția insuficientei timbrări, excepții nelegalei citări, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția de perimare, excepția de conexitate, excepția de necompetență teritorială absolută, excepția de litispendență, excepția lipsei calității procesuale, excepția lipsei de interes, excepția lipsei capacității procesuale, excepția de litispendență, excepția de conexitate.
Excepțiile procesuale nu trebuie confundate cu excepțiile materiale din dreptul civil (e.g. excepția de neexecutare a contractului) și nici cu apărările de fond. În timp ce apărările de fond pun în discuție însuși fondul (e.g. existența sau inexistența dreptului), excepțiile procesuale nu discută fondul, ci invoca o anumită neregularitate procedurală pentru a atinge un anumit obiectiv (e.g., perimarea cererii, anularea cererii). De exemplu, pârâtul poate invoca prin întâmpinare excepția insuficientei timbrări, iar cererea poate fi respinsă pentru insuficientă timbrare. Într-o asemenea situație, nu s-a discutat fondul (existența sau inexistența dreptului), ci cererea a fost respinsă pentru o neregularitate procedurală. Astfel o diferență între o apărare de fond și o excepție procesuală este aceea că apărările de fond abordează probleme ce țin temeinicia unui drept, în schimb excepțiile procesuale abordează, în principiu, chestiuni formale ale procesului (e.g., lipsa de interes, necompetența instanței de judecată, lipsa calității procesuale, lipsa capacității procesuale, litispendența, conexitate, autoritatea de lucru judecat). Astfel cum s-a afirmat în doctrină, „excepțiile sunt mijloace de apărare care privesc încălcarea normelor de procedură sau de organizare și tind la amânarea cauzei sau la respingerea pretențiilor reclamantului, fără o examinare în fond a acestora”[1].
Modul de funcționare al excepțiilor procesuale a fost descris în doctrină astfel:
„Pârâtul, față de cererea reclamantului, are trei posibilități: neagă sau contestă aspectele invocate de reclamant sau chiar dreptul acestuia; adoptă o atitudine ofensivă și ridică o excepție de natură să paralizeze cererea reclamantului; ridică pretenții proprii împotriva reclamantului prin depunerea cererii reconvenționale.
Când adoptă atitudinea ofensivă, pârâtul, poate invoca împrejurări, fără să pună în discuție fondul dreptului, care au ca scop fie temporizarea (amânarea) judecății, fie respingerea acțiunii. Astfel, excepțiile procesuale reprezintă un mijloc de apărare a părții, însă, în sensul cel mai restrâns al noțiunii, deoarece nu vizează fondul obiectului dedus judecății (apărările de fond). Prin intermediul lor [excepțiilor] sunt invocate neregularități procedurale privitoare la compunerea sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri ori îngrădiri referitoare la dreptul la acțiune”[2].
Dintre caracteristicile excepțiilor procesuale putem enumera (i) excepțiile sunt mijloace de apărare; (ii) excepțiile presupun existența unui proces civil în curs; (iii) prin intermediul excepțiilor se invocă anumite neregularități procedurale; (iv) excepțiile procesuale nu discută fondul pretenției formulate; (v) hotărârea care se pronunță ca urmare a admiterii unei excepții nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul pretenției[3].
Excepțiile procesuale. Cum se clasifică ele?
Excepțiile procesuale se clasifică în funcție de trei criterii: după obiect, după efecte și după caracterul de ordine publică sau ordine privată al normei încălcate[4].
Excepții de procedură și excepții procesuale de fond
Excepțiile de procedură urmăresc aplicarea unor norme de procedură, de competență, de organizare judecătorească, iar prin intermediul lor se invocă anumite neregularități procedurale[5]. Din categoria excepțiilor de procedură fac parte acele excepții care au ca obiect:
- Invocarea încălcării unor norme de competență (excepția de necompetență)[6];
- Compunerea sau constituirea instanței (g., excepția de incompatibilitate, excepția de recuzare)[7];
- Condiții sau termene ale actelor actelor de procedură (g., excepția lipsei de citare, excepția nelegalei citări, excepția nulității cererii, excepția tardivității)[8];
- Procedura de judecată (g., excepția netimbrării, excepția perimării)[9];
- Buna desfășurare a judecății și preîntâmpinarea unor soluții contradictorii (e.g., excepția de litispendență, excepția de tardivității)[10].
Spre deosebire de excepțiile de procedură, excepțiile de fond sunt mai asemănătoare cu apărările de fond, deoarece „privesc lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune și deci intră în această categorie excepția lipsei de interes, de calitate procesuală, de capacitate procesuală, excepția prematurității, în cazul în care dreptul nu este actual, autoritatea de lucru judecat și prescripția. Acestea se aseamănă, pe planul efectelor, mai mult cu apărările de fond deoarece în caz de admitere, duc la anularea sau respingerea cererii. Cu toate acestea însă, ele nu pot fi scoase din sfera excepțiilor datorită terenului pe care se plasează dezbaterile, întrucât cel care care invocă excepția nu contrazice dreptul ce formează obiectul judecății, dar nici nu îl recunoaște, deci nu se pune în discuție fondul dreptului. Tocmai de aceea, când se admite o astfel de excepție, cererea nu se respinge ca nefondată, ci ca prescrisă, inadmisibilă, prematură etc.”[11].
Asemănarea cu apărările de fond poate servi drept un criteriu util pentru delimitarea excepțiilor de fond față de cele de procedură, mai ales având în vedere că, astfel cum s-a afirmat în doctrină, legea nu oferă niciun criteriu de delimitare între excepțiile de procedură și excepțiile procesuale de fond[12]. Dintre excepțiile procesuale de fond, enumerăm:
Excepții dilatorii și excepții peremptorii
Excepțiile procesuale se clasifică în excepții dilatorii și excepții peremptorii (sau dirimante) în funcție de efectul pe care îl produc[16]. Excepțiile dilatorii tind la întârzierea judecății pe fond (refacerea unor acte de procedură, amânarea judecății, declinarea competenței etc), iar excepțiile peremptorii (sau dirimante) tind la împiedicarea judecății pe fond (anularea cererii, respingerea cererii ca inadmisibilă, ca prematură, ca lipsită de interes, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, etc). Foarte interesant, în doctrină s-a remarcat că există și excepții procesuale care încep printr-un efect dilatoriu și tind spre un efect peremptoriu, ca de exemplu excepția lipsei capacității de exercițiu, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția de netimbrare, excepția lipsei semnăturii[17]. Astfel, aceste excepții au inițial un efect dilatoriu (de exemplu, se amână judecata pentru a se depune taxa de timbru, pentru a se semna cererea, pentru a se face dovada calității de reprezentant), dar dacă lipsurile nu sunt acoperite în termen, excepția va avea un efect peremptoriu, cererea urmând a fi anulată, respinsă ca inadmisibilă, respinsă ca netimbrată etc.
Excepțiile procesuale absolute și excepțiile relative
În raport cu norma juridică invocată, excepțiile procesuale pot fi excepții absolute (sau excepții de ordine publică) și excepții relative[18]. Astfel, dacă norma juridică ocrotește un interes de ordine publică, excepția este absolută. Corelativ, dacă norma juridică ocrotește interese părțile, excepția este relativă.
Diferența principală între excepțiile absolute și excepțiile relative este aceea că excepțiile absolute pot fi invocate de orice parte, de procuror, de către instanță în orice stadiu al procesului, dacă legea nu prevede altfel, în schimb, excepțiile relative pot fi invocate numai de către partea interesantă într-un anumit termen[19]. Astfel, excepțiile relative pot fi invocate de partea interesată, prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârșirea neregularității procedurale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune excepții pe fond. Neinvocarea în termen a excepțiilor relative atrage decăderea din dreptul de a le mai invoca (art. 185 Cod procedură civilă)[20].
Potrivit art. 178 Cod de procedură civilă, toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le mai invoca.
Excepții relative exemple: excepția de necompetență teritorială de ordine privată.
Excepții absolute exemple: excepția de necompetență, excepția de netimbrare, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția de perimare, excepția de conexitate, excepția de necompetență teritorială absolută, excepția de litispendență, lipsa calității procesuale pasive.
Excepțiile relative nu pot fi invocate de către instanță din oficiu. În doctrină[21] s-a pus o întrebare interesantă: poate instanța, în virtutea rolului activ, să atragă atenția unei părți că ar trebui să invoce o anumită excepție relativă? În doctrină s-a răspuns negativ, unul dintre argumente fiind acela că s-ar încălca principiul disponibilității, potrivit căruia „obiectul și limitele procesului sunt determinate de cererile și apărările părților”[22].
Excepțiile procesuale. Ordinea soluționării excepțiilor procesuale
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța întâi asupra excepțiilor care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a procesului.
Exemplul 1: S-au invocat două excepții: excepția necompetenței materiale a instanței și excepția lipsei de interes. Instanța va soluționa mai întâi excepția necompetenței materiale deoarece, pentru a judeca procesul, trebuie mai întâi să fie competentă.
Exemplul 2: S-au invocat două excepții: excepția netimbrării și excepția lipsei calității de reprezentant. Instanța va soluționa mai întâi excepția netimbrării deoarece, pentru a se soluționa procesul, este necesară achitarea taxei de timbru.
Referințe:
[1] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial, Editura Național, București, 2013, p. 285-287.
[2] I. Leș, D. Chiță (coord.), V. Lozneanu, C. Murzea, A. Stoica, A. Suciu, Tratat de drept procesual civil. Volumul I. Principii și instituții generale. Judecata în fața primei instanțe, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, 2020, București, p. 559.
[3] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 393-394.
[4] Idem, p. 394.
[5]Ibidem.
[6] C. Roșu, Drept procesual civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 241.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem.
[11] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, op. cit., p. 286.
[12] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 394.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] C. Roșu, op. cit., p. 241.
[17] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 396.
[18] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, op. cit., p. 287.
[19] Ibidem.
[20] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 398.
[21] I. Leș, D. Chiță (coord.), V. Lozneanu, C. Murzea, A. Stoica, A. Suciu, op. cit., p. 566.
[22] Ibidem.
