Capacitatea procesuală reprezintă una dintre cele patru condiții pentru declanșarea unui proces civil, alături de formularea unei pretenții (sau afirmarea unui drept), calitatea procesuală și interesul de a acționa și se subclasifică în capacitatea procesuală de folosință și capacitatea procesuală de exercițiu. Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea capacității civile pe plan procesual[1]. Capacitatea procesuală de folosință (art. 56 Cod procedură civilă) reprezintă, astfel cum s-a afirmat în doctrină „aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual”[2]. Capacitatea procesuală de exercițiu presupune, astfel cum au afirmat alți autori, „aptitudinea unei persoane de a-și valorifica singură drepturile procedurale și de a-și îndeplini singură obligațiile procedurale, deci de a sta în judecată”[3].
Capacitatea procesuală de folosință
Capacitatea procesuală de folosință (la fel ca și capacitatea de folosință din dreptul civil) începe la nașterea unei persoane și se încheie odată cu moartea acesteia. Persoanele care au capacitatea de folosință a drepturilor civile au și capacitatea procesuală de folosință”[4]. Capacitatea de folosință este foarte importantă și tocmai de aceea nu sunt admise nici discriminări și nici lipsirea totală de această capacitate[5]. Capacitatea de folosință a persoanei juridice se dobândește la data înregistrării și încetează la data încetării personalității juridice (e.g., prin dizolvare, nulitate).
Excepția lipsei capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, iar actele îndeplinite de cel care nu are capacitate procesuală de folosință sunt lovite de nulitate absolută. Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie (art. 56 Cod procedură civilă)[6].
Capacitatea procesuală de exercițiu
Astfel cum s-a subliniat în doctrină, capacitatea procesuală de exercițiu este o consecință a capacității procesuale de folosință astfel încât cine nu are capacitate procesuală de folosință nu are nici capacitate procesuală de exercițiu, însă este posibil ca o persoană să aibă capacitate de folosință și să nu aibă capacitate de exercițiu[7]. Capacitatea procesuală de exercițiu presupune „aptitudinea unei persoane de a-și valorifica singură drepturile procedurale și de a-și îndeplini singură obligațiile procedurale, deci de a sta în judecată”[8].
Persoanele fizice dobândesc capacitate de exercițiu la 18 ani. Capacitatea de exercițiu a persoanelor fizice încetează prin moarte, punere sub interdicție sau prin anularea căsătoriei minorului de rea-credință[9].
Minorii între 14 și 18 ani au capacitate de exercițiu restrânsă, iar minorii sub 14 ani nu au capacitate de exercițiu. Astfel, minorii sub 14 ani nu pot sta singuri în instanță, ci drepturile și obligațiile lor procesuale vor fi exercitate de reprezentații lor legali (e.g. părinți, tutori). Nici interzișii judecătorești (debilii mintali) nu pot sta singuri în instanță[10], drepturile și obligațiile lor procesuale trebuind fi exercitate de către reprezentanții legali. Minorii între 14 și 18 ani vor sta personal în instanță, însă vor fi asistați de reprezentații lor legali (e.g. părinți, tutori). Cu alte cuvinte, minorii între 14 și 18 ani vor fi citați și își vor exercita singuri drepturile și obligațiile procesuale, însă vor fi asistați de reprezentantul legal care va fi citat și vor trebui să semneze cererile minorilor[11]. Cu toate acestea, se subliniază în doctrină, „în litigiile privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia minorului care a împlinit vârsta de 15 ani, se citează numai minorul personal și tot el efectuează exclusiv actele de procedură (art. 42 C.civ.)”[12].
Capacitatea procesuală de exercițiu a persoanelor juridice se realizează prin intermediul organelor de administrare[13].
Excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu poate fi invocate în orice stare a procesului, iar actele de procedură îndeplinite de cel fără capacitate de exercițiu sunt anulabile , însă astfel cum s-a afirmat în doctrină, „nulitatea nu intervine în mod automat, ci [instanța] va acorda un termen pentru acoperirea lipsurilor, actele putând fi ratificate, total sau parțial, de părinți sau tutore”. Dacă lipsurile nu se vor împlini în termenul acordat de instanță, actul se va anula[14].
Referințe:
[1] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 37.
[2] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial, Editura Național, București, 2013, p. 124.
[3] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 38.
[4] C. Roșu, Drept procesual civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 39.
[5] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, op. cit., p. 125.
[6] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 40.
[7] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, op. cit., p. 125.
[8] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 38.
[9] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, op. cit., p. 125.
[10] Ibidem.
[11] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 38.
[12] Ibidem.
[13] C. Roșu, op. cit., p. 40.
[14] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 38.
