Fie că decizi împreună cu soțul/soția ta că nu mai doriți să formați o familie, că v-ați separat în fapt de peste 2 ani sau pur și simplu nu vă mai înțelegeți de când v-ați mutat din țară, divorțul în România poate avea loc în modalitățile prevăzute de lege. Acestea sunt: divorțul pe cale administrativă, prin procedură notarială sau judiciară.
1. Divorțul pe cale administrativă
Pentru a putea apela la această procedură, trebuie ca ambii soți să fie de acord cu divorțul și să nu aibă copii minori, indiferent că aceștia provin din căsătorie, din afara căsătoriei sau sunt adoptați.
Procedura este următoarea: Soții depun împreună o cerere de divorț, însoțită de certificatele de naștere și căsătorie ale soților și actele de identitate, la ofițerul de stare civilă de la locul căsătoriei sau de la ultima locuință comună, prin care declară pe proprie răspundere că:
– sunt de acord cu desfacerea căsătoriei;
– nu au copii minori născuţi din căsătorie sau adoptaţi;
– niciunul dintre soţi nu este pus sub interdicţie;
– nu au mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei;
– adresa ultimei locuinţe comune;
– numele pe care urmează să-l poarte după desfacerea căsătoriei.
După expirarea unui termen de reflecție de 30 zile, aceștia se prezintă personal, iar ofițerul de stare civilă verifică dacă soții stăruie să divorțeze și dacă consimțământul lor este liber și neviciat.
Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite, se eliberează un certificat de divorț, în caz contrar cererea de divorț se respinge. Deși nu există cale de atac împotria refuzului ofițerului de stare civilă, soții se pot adresa instanței de judecată în vederea pronunțării divorțului.
Trebuie avut în vedere și faptul că taxa pentru această procedură este de cel puțin 500 de lei, în funcție de primăria căreia vă adresați.
2. Prin procedura notarială
Spre deosebire de procedura administrativă, prin procedura notarială pot divorța și soții care au copii minori, doar dacă se înțeleg asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Procedură: Cererea de divorț se face în scris, de ambii soți personal sau printr-un mandatar cu procură autentică, la un notar de la locul căsătoriei sau de la ultima locuință comună. La cerere se anexează certificatele de naștere și căsătorie ale soților, actele de identitate și certificatele de naștere ale copiilor minori, dacă este cazul. După 30 de zile de la depunerea cererii de divorț ambii soți trebuie să se prezinte personal, iar notarul emite o încheiere prin care constată îndeplinite condițiile pentru divorț.
Te-ar putea interesa și:
3. Divorțul pe cale judiciară
Față de cele două variante prezentate anterior, aceasta este procedura cu durata cea mai lungă, având în vedere că primul termen de judecată este fixat la aproximativ 3 luni de la data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru a se comunica actele de procedură între părți în acest interval. Dar dacă a te întoarce în țară pe perioada divorțului nu este o opțiune pentru tine, atunci aceasta este varianta cea mai potrivită deoarece poți introducere cererea de divorț la instanța de judecată, prin intermediul unui avocat. Ba mai mult, ai posibilitatea de a nu te prezenta la judecata cauzei tale dacă îi lași o procură autentică avocatului tău sau unei alte persoane.
Procedură: În acest caz, cererea se depune la una dintre următoarele instanțe, în ordinea aceasta:
- judecătoria în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților,
- judecătoria în circumscripția căreia își are locuința pârâtul (dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună)
- judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul (când pârâtul nu are locuința în țară)
- orice judecătorie din România (dacă părțile convin expres astfel) dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară.
- judecătoria Sectorului 5 al Municipiului București (în lipsa unui asemenea acord)
La cerere se vor anexa mijloacele de probe de care soțul reclamant înțelege să se folosească, printre care și actul de identitate al acestuia și certificatul de căsătorie.
De asemenea, este necesară achitarea unei taxe de timbru de 100 de lei, în cazul divorțului întemeiat pe culpa soțului pârât sau pe separația de fapt, respectiv de 200 de lei, în cazul divorțului prin acordul soților.
Autor Elena-Irina Oprea
