Formularea unei pretenții (sau afirmarea unui drept) este una dintre cele patru condiții pentru declanșarea unui proces civil, alături de capacitatea procesuală, calitatea procesuală și justificarea unui interes (art. 32 Cod procedură civilă). Formularea unei pretenții presupune că reclamantul trebuie să solicite ceva instanței[1], cum ar fi afirmarea unui drept subiectiv civil[2]. Reclamantul doar afirmă dreptul, nu trebuie să și demonstreze, pentru inițierea unui proces, că dreptul există deoarece, astfel cum s-a subliniat în doctrină, verificarea existenței sau inexistenței dreptului este tocmai scopul procesului, „hotărârea ce se va pronunța clarificând incertitudinea provocată prin susținerile contradictorii ale părților în litigiu”[3]. Cu alte cuvinte, astfel cum afirmă un alt autor, „existența dreptului subiectiv ține de admiterea acțiunii, însă afirmarea unui drept este o condiție de exercitare a acțiunii civile”[4].
Formularea unei pretenții acoperă și situațiile în care nu se afirmă un drept, ci se solicită instanței protejarea unor alte interese (e.g., luarea unor măsuri vremelnice în cazuri urgente)[5]. Dacă se afirmă un drept subiectiv civil, acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiții, una dintre acestea fiind aceea că dreptul trebuie să fie actual. Cu alte cuvinte, astfel cum s-a subliniat în doctrină, dreptul subiectiv civil nu trebuie să fie afectat de un termen sau de o condiție suspensivă deoarece „neexistând încă un drept subiectiv, nu există nici dreptul la acțiune”[6]. În legătură cu condiția dreptului subiectiv civil de a fi actual, în doctrină s-au făcut următoarele precizări:
„Cerința [dreptul să fie actual] se referă la ipotezele în care se solicită instanței realizarea dreptului, nu și atunci când se cere să se constate existența dreptului în starea în care se găsește. De asemenea, în cazul în care dreptul subiectiv civil nu este actual, deci este supus unui termen suspensiv sau unei condiții suspensive, titularul poate solicita anumite măsuri de asigurare ori de conservare sau poate proceda la o asigurare de probe. În sfârșit, în cazurile expres prevăzute de lege, se poate introduce o acțiune preventivă, care nu îl va prejudicia cu nimic pe debitor, deoarece hotărârea obținută se va putea pune în executare numai după ce dreptul subiectiv a devenit actual”[7].
Așadar există cazuri în care se poate introduce acțiune în instanță chiar dacă dreptul nu este actual, cum ar fi (1) cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului; (2) cererea pentru a se executa la termen obligația se întreținere și alte prestații periodice; (3) executarea la termen a altor obligații atunci când întârzierea ar putea produce o pagubă însemnată (art. 34 Codul de procedură civilă)[8].
Dacă, în urma judecății, se constată că dreptul nu există, cererea va fi respinsă ca nefondată[9]. Dacă dreptul nu este actual, cererea va putea fi respinsă ca prematură[10].
Referințe:
[1] I. Leș, D. Chiță (coord.), V. Lozneanu, C. Murzea, A. Stoica, A. Suciu, Tratat de drept procesual civil. Volumul I. Principii și instituții generale. Judecata în fața primei instanțe, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, 2020, București, p. 170.
[2] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 35.
[3] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial, Editura Național, București, 2013, p. 123.
[4] I. Leș, D. Chiță (coord.), V. Lozneanu, C. Murzea, A. Stoica, A. Suciu, op. cit., p. 170.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 35.
[8] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, op. cit., p. 124.
[9] Ibidem.
[10] I. Leș, D. Chiță (coord.), V. Lozneanu, C. Murzea, A. Stoica, A. Suciu, op. cit. p. 172.
