Importanța răspunderii juridice în dreptul mediului
Una dintre marile probleme ale omenirii este degradarea mediului înconjurător. Acesta este afectat atât de consecinţele subdezvoltării, cât şi de cele ale dezvoltării excesive. Astfel, nevoia de exploatare, dar şi de protecţie a componentelor mediului natural au determinat adoptarea unui complex de norme juridice specifice fiecărui stat. Comportamentul oamenilor poate fi dirijat în direcția respectării regulilor de conduită impuse de dreptul mediului, prin instituirea unor forme de răspundere juridică severă.
Cine răspunde juridic în dreptul mediului?
Poate fi trasă la răspundere juridică orice persoană fizică sau juridică care nu respectă legislația mediului. Persoanele ce răspund juridic se pot afla în situații de agenți poluanți (când prin faptele lor poluează efectiv mediul) sau de agenți nepoluanți (când prin faptele lor ilicite nu poluează mediul propriu-zis, dar acestea sunt sancționabile după normele de dreptul mediului).
Răspunderea juridică pentru faptele poluante
Prin aceste fapte se poluează mediul, se cauzează un prejudiciu ecologic. Răspunderea juridică pentru faptele poluante este o răspundere specială, de dreptul mediului, ce presupune existența unui element special – poluarea factorilor de mediu. Poluarea acestuia din urmă poate fi rezultatul unor fenomene naturale, prin care agenții poluanți intoxică, poluează. Poluarea factorilor de mediu (sol, subsol, păduri, ape, atmosferă) prin fapte poluante atrage răspunderea juridică.
Răspunderea juridică pentru fapte nepoluante
Normele de dreptul mediului reglementează și acele fapte care, deși nu poluează în mod eficient mediul, sunt sancționabile în condițiile stipulate prin acestea și atrag răspunderea juridică. Reglementarea-cadru în materie, dar și alte reglementări speciale prevăd astfel de fapte cum ar fi: schimbarea categoriei de folosință a terenurilor agricole sau forestiere fără aprobare, refuzul de prezentare autorităților pentru mediu a datelor privitoare la emisiile de poluanți, prezentarea de date sau informații false în studiile de impact asupra mediului etc.
Reglementarea și formele răspunderii juridice în dreptul mediului
În dreptul românesc, răspunderea pentru faptele care aduc prejudicii mediului își are sediul în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, în O.U.G. nr. 68/2007 prin care a fost transpusă Directiva 2004/35/CE și în Directiva 2008/99/CE privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal transpusă în legislația românească prin Legea nr. 101/2001 și publicată în Monitorul Oficial nr. 449 din 28 iunie 2011.
Răspunderea juridică ca formă a răspunderii sociale este o categorie juridică specifică tuturor ramurilor de drept, ce sugerează ideea de sancțiune juridică întrucât intervine în cazul încălcării prevederilor legale și are ca efect aplicarea de sancțiuni legale. În funcție de specificul normei juridice încălcate, răspunderea juridică îmbracă o serie de forme concrete, cum ar fi: răspunderea civilă, cea represivă (contravențională și penală), răspunderea disciplinară.
Legea nr. 137/1995, republicată, stabilește în art. 82 doar trei forme fundamentale ale răspunderii juridice care intervine ca urmare a încălcării prevederilor sale, respectiv: răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Răspunderea civilă în dreptul mediului
Răspunderea civilă delictuală își are sediul materiei în art. 1349 și următoarele din Codul Civil ,,(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”.
Pe același subiect:
Elemente constitutive ale răspunderii: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, culpa autorului. Aceste elemente trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ atât pentru răspunderea pentru fapta proprie cât și atunci când se răspunde pentru fapta altuia sau pentru prejudiciile cauzate de lucrurile și animalele aflate în pază. În domeniul protecției mediului, răspunderea civilă delictuală sancționează faptele licite și ilicite care provoacă daune de mediu.
În situaţiile în care se constată producerea unui prejudiciu prin diferitele comportamente care pot fi adoptate în acest domeniu, se impune a se realiza recuperarea acestuia pe calea răspunderii civile. În cadrul răspunderii civile se sancţionează, în general, o conduită antisocială a subiectelor de drept (persoane fizice şi juridice) care, prin faptele lor ilicite, produc pagube mediului în ansamblul său. În domeniul protecţiei mediului se face apel la două instituţii clasice de drept civil şi anume: la normele referitoare la raporturile de vecinătate (a căror esenţă priveşte concilierea intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se atât limitele admisibile ale poluării, cât şi obligaţia corelativă ca daunele să fie suportate de cel ce poluează) şi norme care reglementează răspunderea civilă reparatorie.
Pentru asigurarea răspunderii civile în domeniul dreptului mediului este necesară îndeplinirea mai multor condiţii şi anume: să fie săvârşită o faptă cu caracter ilicit, să existe un prejudiciu/daună ecologică, să existe culpa autorului şi existenţa capacităţii delictuale a autorului în momentul săvârşirii faptei. Şi în domeniul dreptului mediului înconjurător, prejudiciul trebuie să fie cert.
În dreptul mediului înconjurător, pentru prejudiciu se foloseşte şi termenul de ,,daună ecologică” care include atât pagubele suferite prin poluare de mediul natural, cât şi pe cele suportate de om sau de bunuri.
Definiţia legală a noţiunii de ,,prejudiciu” este dată de articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 ca fiind o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale sau al publicului, care poate să survină direct sau indirect.
Elementul subiectiv al răspunderii civile este culpa. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 consacră în articolul 95, alin. (1), două principii care guvernează răspunderea civilă pentru fapte de mediu – răspunderea obiectivă independentă de culpă şi răspunderea solidară în caz de pluralitate de făptuitori. O menţiune aparte se cuvine a fi făcută în legătură cu acţiunea civilă în domeniul protecţiei mediului. Articolul 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 consacră o regulă procedurală deosebită, aceea a acordării dreptului la acţiune în justiţie în vederea conservării mediului organizaţiilor neguvernamentale, indiferent cine este cel care a suferit prejudiciul.
Situaţia nu este specifică numai dreptului mediului din România. Şi alte sisteme juridice recunosc dreptul organizaţiilor la acţiune în justiţie în materie de protejarea mediului. Dacă în dreptul civil culpa reprezintă temeiul principal de drept comun, al răspunderii delictuale, el nu este şi unicul. Astfel, în domeniul daunelor nucleare, în legătură cu care există o reglementare specială, răspunderea delictuală nu mai este fundamentată pe ideea de culpă, ci pe cea de risc.
Răspunderea contravențională în dreptul mediului
Răspunderea contravențională în dreptul mediului reprezintă fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, de un pericol social mai redus decât infracțiunea și prin care se aduce o atingere anumitor elemente de mediu sau mediului în ansamblu. Art. 1 din OUG 2/2001 definește trăsăturile esențiale ale contravenției: – fapta să fie săvârșită cu vinovăție – să fie prevăzută de lege – și sancționată de lege. Contravențiile de mediu sunt prevăzute prin legea generală în materie – OUG 195/2005, dar și prin legi speciale – Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, Legea Apelor nr. 107/1996 cu modificările ulterioare, OUG nr. 152/2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării etc. Sancțiunile contravenționale reprezintă măsuri de constrângere și reeducare care se aplică contravenientului în scopul îndreptării și al prevenirii săvârșirii altor infracțiuni. Acestea îmbracă forma avertismentului, amenzii contravenționale sau prestarea unei activități în folosul comunității, dar pot fi complementare sub forma confiscării bunurilor destinate sau rezultate din contravenții, sau suspendarea/anularea autorizației de exercitare a unei activități.
Răspunderea penală în dreptul mediului
Infracțiunile din domeniul protecției mediului sunt prevăzute în Codul penal, în OUG 195/2005 și în alte legi cu dispoziții penale, în Directiva 2008/99/CE privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal transpusă în legislația românească prin Legea nr. 101/2001 și publicată în Monitorul Oficial nr. 449 din 28 iunie 2011. Infracțiunea de mediu reprezintă acea ,,faptă socialmente periculoasă, săvârșită cu vinovăție, ce amenință valorile și interesele în domeniul protecției mediului, constând în poluarea mediului sau în perturbarea activității de prevenire a poluării, reducerea și înlăturarea efectelor poluării”. Trăsăturile esențiale ale infracțiunii de mediu sunt reprezentate de pericolul social, vinovăția și prevederea faptei de legea penală. Actuala reglementare, OUG 195/2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede și sancționează în art. 98 o serie de fapte considerate infracțiuni, dacă sunt de natură să pună în pericol viața sau sănătatea umană, vegetală sau animală, pedeapsa putând îmbrăca forma închisorii și/sau amendă penală. Cu scopul de a alinia legislația națională la cea comunitară, legislația penală a cunoscut multe modificări, la 27 martie 2008 adoptându-se un nou Cod silvic. Acesta aduce elemente noi în sfera ilicitului penal, având în vedere că infracțiunile silvice ocupă un loc aparte în domeniul mediului.
De asemenea, Mircea Duțu precizează că răspunderea penală și contravențională reprezintă ,,un veritabil drept represiv al mediului”, al cărui principal scop este de a proteja ,,prin sancțiuni specifice, valorile ecologice recunoscute ca importante pentru societate”.
Prin urmare, idea de la care pornim este aceea că, pentru soluționarea unei probleme specifice societății umane, cum este problema protecției mediului, se cer aplicate și reguli specifice, iar având în vedere faptul că fenomenele naturii decurg independent de voința umană și că orice intervenție a omului în mediu duce, inevitabil, la modificări, concluzionăm că și procedeele utilizate la soluționarea acestor probleme trebuie să fie tot categorice, drastice și exclusive, astfel ca, în final, ele să excludă intervenția sau să înlăture în totalitate consecințele acestei activități.
Bibliografie:
- Mircea Duțu, Andrei Duțu (2015), Răspunderea în dreptul mediului, Editura Academiei Române, București
- A. I. Dușcă (2015), Dreptul mediului, Editura Universul Juridic, București
Autor Tania Diaconu
Te-ar putea interesa și:
[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]
