Forța majoră în Codul Civil. Exemple și jurisprudență COVID-19

Forța majoră este definită de art. 1351 Cod Civil ca orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Forța majoră se referă, în general, la acele evenimente naturale catastrofale (e.g., tsunami-uri, uragane, cutremure, erupții de teren) sau la acțiuni umane colective de amploare și gravitate deosebită ca războaiele, atentatele, revoluțiile, grevele, pandemiile[1], Apocalipsa Z. Dacă intervine un caz de forță majoră, nu va fi angajată răspunderea civilă a persoanei deoarece se consideră că a acționat fără vinovăție întrucât nu a putut nici controla și nici preveni apariția unui caz de forță majoră. Cu alte cuvinte, persoana nu este vinovată de producerea unui prejudiciu, deoarece cauza producerii acelui prejudiciu este un eveniment extern care nu a putut fi controlat și nici prevenit, un caz de forță majoră. Tocmai de aceea, nu toate evenimentele naturale sunt cauze de forță majoră.  Dacă evenimentul poate fi prevenit de către om, nu ne aflăm în prezența unui caz de forță majoră. De exemplu, căderea țurțurilor de pe un bloc nu poate fi considerat un eveniment de forță majoră deoarece acest eveniment putea fi prevenit de către proprietari sau de către asociația de proprietari. Același lucru este valabil și în privința unor evenimente naturale care nu sunt imprevizibile, ci se produc frecvent în anumite zone (e.g., cutremure de mici intensitate în anumite zone, inundații).

Apariția unui caz de forță majoră conduce către exonerarea atât de răspunderea civilă delictuală, cât și de răspunderea civilă contractuală. În materie contractuală, forța majoră apare atunci când un debitor nu își poate executa obligațiile asumate din cauza unui eveniment extern, imprevizibil și invincibil absolut și care nu a putut fi evitat în mod absolut.

Exemplu de forță majoră: între A și B se încheie un contract de locațiune cu privire la o casă de vacanță de pe o plajă dintr-o insulă exotică. În baza respectivului contract de locațiune, A trebuie să plătească lui B o chirie lunară. La scurt timp după încheierea contractului de locațiune, casa este distrusă de un tsunami (evenimentul de forță majoră). Ca urmare a acestui eveniment, obligația lui A de a asigura bunul lui B nu mai există și el nu poate răspunde pentru niciun prejudiciu cauzat lui B deoarece nu poate fi considerat în vreun fel culpabil de producerea evenimentului.

Forța majoră nu trebuie confundată cu o altă cauză care înlătură vinovățiacazul fortuit.

Din definiția conferită de art. 1351 Cod Civil, rezultă trăsăturile definitorii ale forței majore: (i) un eveniment extern; (ii) un eveniment imprevizibil; (iii) un eveniment absolut invincibil și inevitabil.

Forța majoră – trăsături definitorii

Astfel cum am precizat anterior, pentru a fi în prezența forței majore, evenimentul trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, trei condiții: să fie extern, să fie imprevizibil; să fie absolut invincibil și inevitabil.

Evenimentul trebuie să fie extern

Pentru a fi exonerat de vinovăție, evenimentul de forță majoră trebuie să fie extern celui chemat să răspundă. Astfel cum s-a afirmat în doctrină, „evenimentul este străin de acțiunea sau inacțiunea persoanei […], respectiv [evenimentul] s-a produs independent de fapta lucrului sau a animalului aflat în paza juridică a persoanei responsabile”[2]. Și mai simplu spus, forța majoră este independentă de voința unei persoane[3].

Tocmai de aceea, evenimentele de forță majoră sunt întotdeauna imposibil de controlat de către o persoană individuală, ca de exemplu evenimente naturale extraordinare (e.g., tornade, trăsnete, tsunami-uri, uragane, cutremure, erupții de teren) sau evenimentele sociale extraordinare (războaie, greve, revoluții)[4].

Evenimentul trebuie să fie imprevizibil

Ce înseamnă imprevizibilitatea forței majore? În doctrină s-a explicat că imprevizibilitatea „se referă, deopotrivă, la producerea împrejurării respective și la efectele sau consecințele sale. Dacă evenimentul putea fi prevăzut, persoana chemată să răspundă săvârșește o faptă culpabilă, deoarece, deși putea să îl prevadă, nu a făcut-o și nu a luat măsurile necesare pentru preîntâmpinarea sau evitarea urmărilor sale prejudiciale”[5].

Ca în exemplul anterior cu țurțurii. Nu se poate considera că o viitoare cădere a țurțurilor este imprevizibilă deoarece căderea țurțurilor putea fi prevăzută cu ușurință de către proprietarii imobilului. În doctrină s-a explicat că forța majoră nu poate fi invocată dacă, în raport cu împrejurările concrete ale speței, debitorul ar fi putut deduce sau anticipa pericolul provocării unui prejudiciu[6].

În legătură cu imprevizibilitatea evenimentului, în doctrină s-a subliniat o distincție importantă între răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă contractuală:

„Se cuvine a se face o singură distincție cu privire la previzibilitatea evenimentului: în cazul răspunderii delictuale, această condiție se analizează la momentul producerii faptului prejudiciabil, pe când în cazul contractului, cazul de forță majoră este analizat în raport cu momentul încheierii contractului, dat fiind faptul că în acel moment, în mod deliberat, debitorul și-a asumat numai acele riscuri considerate a fi previzibile. Astfel, acesta poate fi exonerat de răspundere numai atunci când, la momentul realizării acordului contractual, nu a putut prevedea pericolul producerii evenimentului viitor, dăunător. Dacă evenimentul a survenit ulterior acestui moment, obligația debitorului se stinge, efectul fiind extinctiv, iar în cazul contractelor cu executare succesivă, executarea se suspendă pe surata acestuia”[7].

Evenimentul trebuie să fie absolut invincibil și inevitabil

Evenimentul trebuie să fie invincibil și inevitabil absolut, adică pentru orice persoană; dacă invincibilitatea și inevitabilitatea sunt doar relative, răspunderea civilă pentru prejudiciul cauzat se va angaja[8]. Cum se apreciază dacă un eveniment este absolut invincibil și inevitabil? În doctrină s-a spus că aprecierea se face în raport cu criteriul omului cel mai diligent[9] deoarece „o simplă împrejurare externă, invincibilă doar relativ, adică numai pentru cel în cauză sau pentru un om cu capacitate medie de a fi prudent și diligent, nu constituie forță majoră, ci, eventual, un caz fortuit”.

*

În legătură cu cele trei condiții de mai sus este important de precizat că într-o situație în care părțile au inserat o clauză în contract prin care au asimilat unele evenimente ca situații de forță majoră nu vor fi incidente condițiile generale de mai sus, ci accepțiunea conferită de părți acestor situații[10].

Forța majoră. Care sunt efectele ei?

Dacă forța majoră întrunește, în mod cumulativ, toate condițiile enunțate mai sus, atunci principalul efect este înlăturarea în totalitate a răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate altei persoane[11]. Dacă prejudiciul are mai multe cauze, iar forța majoră este doar o cauză, răspunderea va fi înlăturată numai proporțional cu gradul de implicare al forței majore[12].

Într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Sector 2, instanța de judecată a exonerat reclamantul de la plata chiriei în perioada martie-mai 2020. În această speță, instanța a considerat că suspendarea activității comerciale printr-o ordonanță militară îndeplinește toate condițiile forței majore deoarece „măsura astfel dispusă de autorități întrunește toate condițiile forței majore, sus-descrise, fiind un eveniment extern, absolut imprevizibil și invincibil, iar din perspectiva efectelor produse, locatorul nu a fost în măsură ca, urmare a cazului de forță majoră, să-și execute propria obligație, respectiv aceea de a asigura exploatarea spațiului comercial potrivit contractului”[13].

În aceeași speță citată anterior, Judecătoria Sector 2 explică efectele forței majore asupra unui contract. În cuvintele instanței:

„Cât privește soarta contractului, imposibilitatea totală și definitivă de executare a obligației determinată de forța majoră conduce la încetarea de drept a acestuia, iar imposibilitatea temporară permite creditorului fie să suspende executarea propriilor obligații, fie să solicite rezoluțiunea contractului.

Totodată, într-un contract sinalagmatic, ori de câte ori un caz de forță majoră împiedică pe unul dintre contractanți să-și execute obligațiile, nu doar acesta va fi liberat, dar, în egală măsură, și celălalt contractant, deoarece în contractele sinalagmatice prestația uneia dintre părți reprezintă cauza pentru prestația celeilalte părți”[14].

 

Referințe:

[1] L. R. Boilă în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1614-1615.

[2] Idem, p. 1615.

[3] Sursa aici

[4] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 366.

[5] Ibidem

[6] L. R. Boilă în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1615.

[7] Idem, p. 1615-1616.

[8] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 367.

[9]Ibidem.

[10] L. R. Boilă în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1616.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Hotărârea poate fi citită aici.

[14] Ibidem.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!