Cazul fortuit și forța majoră. Care este diferența dintre ele?

cazul fortuit

Cazul fortuit este ca și forța majoră, o cauză care contribuie la exonerarea debitorului de la răspunderea civilă contractuală sau delictuală. Se consideră că dacă a intervenit un caz de forță majoră, debitorul nu răspunde deoarece el nu este vinovat, cazul fortuit fiind un eveniment pe care nu l-a putut nici prevedea și nici controla. Cazul foruit intervine în situații precum desprinderea intempesivă a unei pietre dintr-un imobil, evenimente metereologice care se produc în mod frcevent. Forța majoră intervine în schimb în acele situații excepționale ce au caracter invicibil precum evenimente naturale extreme (tornade, uragane, tsunami, alunecări de teren, etc) sau evenimente sociale extreme (războaie, pandemii, greve, etc).

Potrivit legislației române, contractul are putere de lege între părțile care l-au încheiat (art. 1270 Codul Civil). Cu alte cuvinte, respectarea contractului este obligatorie, iar nu facultativă. În consecință, orice persoană care a încheiat un contract are obligația de a executa contractul. 

Sediul materiei: art. 1270 și 1350-1351 Codul Civil

Art. 1350 din Codul Civil, denumit „răspunderea contractuală” prevede că:

„(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”

 

Te-ar putea interesa și:

 

Cu toate acestea, există situații în practică când cel care a încheiat un contract nu poate executa contractul, îl execută defectuos sau cu întârziere. În aceste situații, intervine răspunderea civilă contractuală – răspunderea pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi. Pentru a interveni răspunderea civilă contractuală, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții:

  • persoana săvârșește o faptă ilicită care constă în neexcutarea contractului sau executarea necorespunzătoare;
  • existența unui prejudiciu;
  • legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Cu toate acestea debitorul (persoana care trebuie să execute obligația din contract) poate fi exonerat de răspundere dacă demonstrează că nu a executat sau a executat necorespunzător obligația ca urmare a intervenirii forței majore sau a cazului fortuit. Aceste elemente (forța majoră și cazul fortuit) sunt cauze exoneratoare de răspundere deoarece apariția lor nu are legătură cu vreo culpă a debitorului, fiind, în general, evenimente externe, ale căror efecte nu pot fi anticipate sau controlate de către debitor.

Potrivit art. 1351 alin. (1), „Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forta majora sau de caz fortuit.”

Ce este forta majora?

Potrivit art. 1351 alin. (2),Forta majora este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.” În general, forta majoră se referă la evenimente care nu au nicio legătură cu fapta omului și care nu pot fi prevăzute: calamități naturale (cutremure, tsunami-uri, apocalipsa zombie), epidemii (de exemplu coronavirus) etc. Furtunile, căderile de zăpadă și, în general, evenimentele naturale care pot fi prevăzute nu reprezintă forta majora, ci caz fortuit.

Exemplu: o persoană și-a vândut recolta viitoare, însă intervine un cutremur care distruge recolta (forta majora), prin urmare persoana este exonerată de răspundere.

Ce este cazul fortuit?

Potrivit art. 1351 alin. (3), „Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.”

Exemple de cazuri fortuite[1]:

a) viciile ascunse ale lucrului, defectele de fabricaţie, sperietura unui animal etc.

b) împrejurări externe care nu pot fi imputabile persoanelor, care nu au caracter extraordinar şi nu puteau fi prevăzute (nu sunt forță majoră) şi nici prevenite ori evitate decât de omul cel mai capabil de o diligenţă şi prudenţă maximă. Fac parte din această categorie: ploile torenţiale, cutremurele de mică intensitate care se produc frecvent în anumite zone teritoriale, inundaţiile care se produc în mod obişnuit în unele locuri în fiecare primăvară etc.

De asemenea, potrivit Codului Civil, dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat şi în caz de forta majoră. 

Care este diferența între forța majoră și cazul fortuit?

Ambele cauze de exonerare, și forța majoră și cazul fortuit trebuie să fie imprevizibile. Însă, în cazul forței majore, previzibilitatea este absolută, în schimb, în situația cazului fortuit, previzibilitatea este relativă. În doctrină a fost explicat astfel:

„Distingem între caracterul absolut imprevizibil al evenimentului specific forței majore și cel doar rezonabil imprevizibil care caracterizează cazul fortuit. Este imprevizibil acel eveniment cu privire la care persoana responsabilă nu se face vinovată că nu l-a putut prevedea. Pentru aprecierea caracterului previzibil al evenimentului se impun a fi analizate toate circumstanțele în care s-a produs (de timp, de loc, de natură economică, socială și politică) pentru a putea stabili dacă debitorul a avut la dispoziție mijloacele necesare pentru a evita producerea acestuia. Astfel, unele fenomene naturale (căderi de zăpadă, ploaie, furtună etc.) nu au caracter excepțional în raport de condițiile climatice locale, existând posibilitatea ca, pe baza informațiilor furnizate de serviciile meteorologice, debitorul să le prevadă și să evite producerea pagubelor. În măsura în care, în concret, nu putea să le anticipeze, aceste evenimente ar putea fi apreciate ca fiind împrejurări fortuite de natură să înlăture răspunderea acestuia”[2].

 

Referințe:

[1] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 368.  

[2] L. R. Boilă în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1617.







Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!