Testamentul este un act juridic unilateral și revocabil, solemn, cu titlu gratuit, o liberalitate prin care testatorul dispune cu privire la bunurile sa pentru perioada în care nu va mai fi în viață.
Testamentul este reglementat la nivel intern prin intermediul Codului civil român, atât în privința existenței sale, cât și a modalităților de redactare sau întocmire. Cu privire la modalitatea întocmirii sale, legea este certă.
La nivel de doctrină, testamentul este definit drept un act personal, unilateral și revocabil în timpul cât testatorul este în viață, prin intermediul căruia testatorul dispune de avutul său pentru timpul cât nu va mai fi în viață. Testamentul trebuie să îndeplinească, anumite condiții, dintre care precizăm următoarele: consimţământul, capacitatea, obiectul – care trebuie să fie în circuitul civil şi poate fi atât un bun prezent cât şi unul viitor, cauza – care trebuie să fie licită, morală şi posibilă, să fie întocmit în formă scrisă, să fie întocmit printr-un act separat.
Te-ar putea interesa și: Dezmoștenirea în Codul Civil. Cum pot dezmoșteni legal moștenitorii?
Conform Codului civil român, testamentul este reglementat în cadrul art. 1034, fiind definit drept un act unilateral personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață. Acesta cuprinde dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile care fac parte din acesta, precum și la desemnarea directă sau indirectă a legatarului.
Legea instituie nulitatea absolută a testamentului în cazul în care două sau mai multe persoane dispun una în favoarea celeilalte, sau în favoarea unui terț, prin același testament. Pentru ca testamentul să fie valabil, este necesar consimțământul testatorului, care nu trebuie să fie viciat și, în plus, legea prevede necesitatea existenței discernământului la data dispunerii cu privire la bunurile sale prin testament.
Testamentul trebuie să îmbrace forma scrisă ad validitatem. Clasificarea testamentului se face prin raportare la art. 1040 din Codul civil român. Astfel, testamentul (ordinar) poate să fie olograf sau autentic. Cu privire la testamentul olograf, el trebuie să fie scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului. În privința testamentului autentic, el trebuie să fie autentificat de către un notar public sau o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, iar cu ocazia autentificării, testatorul poate să fie asistat de unul sau de doi martori, în conformitate cu dispozițiile art. 1043 din Codul civil român. Dacă se introduc clauze de inalienabilitate prin testament, acestea trebuie să fie justificate de un interes serios și legitim.
La redactarea testamentului olograf, care necesită scrierea în întregime, datarea și semnarea de mâna testatorului, la nivel de practică judiciară a fost ridicată problematica nulității testamentului. Situația în care testatorul a redactat testamentul prin inserarea hârtiei indigo, iar apoi și-a scris numele și a datat testamentul și, ulterior, a semnat documentul rezultat fără hârtia copiativă, poate să constituie o cauză de nulitate?
Relevantă în cazul precizat anterior este Decizia nr. 898/R din 14 iunie 2010, a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. În urma efectuării expertizei în prezenta cauză, s-a concluzionat faptul că testamentul a fost scris, datat și semnat de către testator. S-a remarcat faptul că în textul actului din litigiul precizat, data și numele (redat cu majuscule) au fost inserate cu ajutorului unui indigo de culoare neagră, iar semnătura testatorului a fost executată în original, în mod direct cu instrumentul scriptural. În această situație, instanța a apreciat faptul că exista posibilitatea ca testatorul să fi extras hârtia de indigo (copiativă) dintre exemplarele testamentului atunci când l-a și semnat.
În situația enunțată s-a conturat valabilitatea testamentului. Astfel, Curtea de Apel a constatat că instanțele de fond au reținut în mod corect valabilitatea testamentului, întrucât actul a fost scris în întregime, datat și semnat de testator. Faptul că testatorul a utilizat o hârtie indigo (copiativă) la redactarea testamentului, nu prezintă o relevanță din punct de vedere juridic. Utilizând preceptul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă/să distingă), instanța de judecată a precizat faptul că legea nu instituie o limitare în privința instrumentului de scris sau a suportului material la redactarea testamentului olograf.
În privința valabilității testamentului prin prisma liberei manifestări de voință, raportul de expertiză medico-legală a evidențiat faptul că testatorul a fost lucid și orientat temporo-spațial, fără să fi avut vreo tulburare psihică de natură să influențeze capacitatea sa de a testa.
Practica judiciară de la nivel intern a lămurit o problematică importantă, iar, in extenso, dacă redactarea testamentului cu ajutorul unei hârtii copiative ar fi reprezentat în fapt o cauză de nulitate a testamentului, efectele sale juridice erau însemnate pentru persoanele interesate. Instanța națională a statuat faptul că legea nu instituie o obligativitate în privința instrumentelor de scriere la realizarea testamentului de către o persoană; a fortiori, utilizarea hârtiei copiative la scrierea numelui și a datei, urmată de înlăturarea acesteia și semnarea documentului ,,în original”, nu reprezintă o cauză de nulitate a testamentului.