Punerea în întârziere a creditorului poate fi realizată atunci când creditorul refuză în mod nejustificat plata sau când refuză să îndeplinească actele pregătitoare pentru executarea obligației. De cele mai multe ori, atitudinea creditorului este de rea-credință și urmărește, prin refuzul de a primi plata, adăugarea unor dobânzi suplimentare creanței sau activarea unei clauze penale. În doctrină s-a exemplificat astfel:
„Debitorul are interes de a pune în întârziere pe creditor, de exemplu în situația în care are îndatorirea de a preda un bun, și contractul stabilește o clauză penală de 100 euro/zi de întârziere.
Dacă debitorul este gata să execute această obligație și creditorul în mod abuziv împiedică executarea, pentru a încasa și penalități, debitorul, pentru a evita curgerea acestor penalități, poate pune în întârziere pe creditor. Plata acestor penalități de întârziere este condiționată de culpa debitorului, iar debitorul care nu execută obligația din vina creditorului, nu este în culpă”[1].
Cum se realizează punerea în întârziere a creditorului?
La fel ca și punerea în întârziere a debitorului, punerea în întârziere a creditorului poate fi realizată prin intermediul unei notificări care poate fi comunicată creditorului prin intermediul executorului judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării[2].
Care sunt efectele punerii în întârziere?
Dintre efectele punerii în întârziere a creditorului, amintim (1) creditorul preia riscul imposibilității de executare a obligației; (2) creditorul este ținut să repare prejudiciile cauzate prin întârziere; (3) creditorul trebuie să asigure cheltuielile de conservare a bunului datorat; (4) debitorul nu este ținut să restituie fructele culese după punerea în întârziere[3].
Dacă creditorul, deși a fost pus în întârziere, persistă în comportamentul său abuziv, atunci debitorul poate consemna bunul pe cheltuiala și pe riscurile creditorului în conformitate cu procedura ofertei de plată și a consemnațiunii din Codul de procedură civilă. În situația în care consemnarea este imposibilă (e.g., bun perisabil, depozitarea necesită costuri ridicate), debitorul poate porni vânzarea publică a bunului, în conformitate cu art. 1514 Cod Civil.
Referințe:
[1] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 214.
[2] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 561.
[3] E. Veress,op. cit., p. 214.
