Excepția conexității. Cum și de ce se unesc procesele de judecată?
Excepția conexității este reglementată la art. 139 Cod procedură civilă. Excepția conexității urmărește asigurarea unei mai bune judecăți prin conexarea mai multor procese cu aceleași părți (sau chiar împreună cu alte părți), procese al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură[1]. Astfel, spre deosebire de litispendență, unde trebuie să existe identitate între […]
Excepția litispendenței în Noul Cod de procedură civilă
Excepția litispendenței este reglementată la art. 138 Cod procedură civilă. Excepția de litispendență urmărește evitarea pronunțării unor soluții contradictorii în aceeași cauză. Potrivit art. 138 Cod procedură civilă, nicio persoană nu poate fi chemată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte în fața mai multor instanțe competente sau chiar în fața aceleiași instanțe, […]
Conflictul de competență în Noul Cod de procedură civilă
Conflictul de competență a fost definit în doctrină ca „situația în care două sau mai multe instanțe judecătorești ori alte organe cu activitate jurisdicțională se consideră deopotrivă competente să soluționeze o pricină sau, dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența”[1]. Conflictul de competență poate fi pozitiv sau negativ. Conflictul de competență pozitiv […]
Excepția de necompetență în Noul Cod de procedură civilă
Mijlocul procedural prin care se poate invoca necompetența unei instanțe este excepția de necompetență[1]. Excepția de necompetență este o excepție de procedură (absolută sau relativă) și, de regulă, dilatorie[2], tinzând la întârziere, iar nu la împiedicarea judecății. Necompetența poate fi de ordine publică sau de ordine privată. Excepția de necompetență poate fi invocată în apel […]
Incidentele procedurale privitoare la competența instanței
Incidentele procedurale privitoare la competența instanței sunt reglementate la art. 129 -147 Cod procedură civilă și sunt excepția de necompetență, conflictul de competență, excepţia litispendenţei, excepția conexității, strămutarea proceselor și delegarea instanței.
Excepțiile procesuale în Noul Cod de Procedură Civilă
Excepțiile procesuale sunt reglementate la art. 245-248 din Codul de procedură civilă și sunt definite de art. 245 Cod de procedură civilă drept mijloacele de apărare prin care partea, procurorul sau instanța de judecată invocă, fără a pune în discuție fondul dreptului, anumite neregularități procedurale cu privire la constituirea instanției, compunerea completului, competența instanței, procedura […]
Apărările de fond în procesul civil. Noțiune și clasificare
Apărările de fond reprezintă, lato sensu, totalitatea mijloacelor procesuale pe care le are un pârât pentru a respinge cererea reclamantului[1]. Apărările de fond urmăresc respingerea cererii ca neîntemeiate. Ele reprezintă un răspuns al pârâtului la cererea reclamantului și urmăresc respingerea acțiunii ca neîntemeiată sau nefondată [2]. Un exemplu de apărare de fond este beneficiul de […]
Arătarea titularului dreptului în Noul Cod de procedură civilă
Arătarea titularului dreptului este o formă a intervenției forțate reglementată la art. 75-77 Cod procedură civilă. Potrivit art. 75 Cod procedură civilă, pârâtul care a fost chemat în judecată de către o persoană care pretinde un drept real asupra unui bun și care deține pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept real […]
Chemarea în garanție conform Noului Cod de procedură civilă
Chemarea în garanție este o formă de intervenție forțată în procesul civil, reglementată de art. 72-74 Cod procedură civilă. Chemarea în garanție a fost definită în doctrină ca „o formă de atragere a terților la un proces deja pornit, admisibilă ori de câte ori avem de-a face cu drepturi garantate legal sau convențional și atunci […]
Chemarea în judecată a altor persoane. Codul de procedură civilă
Chemarea în judecată a altor persoane a fost definită în doctrină ca „mijlocul procesual prin care una dintre părțile inițiale solicită introducerea în proces a unei terțe persoane care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și reclamantul”[1]. Chemarea în judecată a altei persoane se regăsește la art. 68 Cod […]