Arătarea titularului dreptului în Noul Cod de procedură civilă

Arătarea titularului dreptului este o formă a intervenției forțate reglementată la art. 75-77 Cod procedură civilă. Potrivit art. 75 Cod procedură civilă, pârâtul care a fost chemat în judecată de către o persoană care pretinde un drept real asupra unui bun și care deține pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept real asupra unui bun, va putea arăta pe acela în numele căruia deține bunul sau exercită dreptul. Astfel cum s-a afirmat în doctrină, „din această dispoziție legală rezultă că arătarea titularului dreptului poate fi făcută numai de către pârât și numai în cazul cererilor prin care se urmărește valorificarea unui drept real, în măsura în care între pârât și terțul arătat ca titular al dreptului real există un raport juridic cu privire la lucrul ce formează obiectul cererii (de exemplu, între cei doi s-a încheiat un contract de locațiune, închiriere, depozit, comodat etc). Așadar, art. 75 C.proc.civ limitează aplicabilitatea acestei forme de intervenție forțată numai la acțiunile (cererile) reale, folosirea acesteia fiind deci exclusă în cazul cererilor prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță (personal)”[1].

 



 

Această cerere se poate face de către pârât în termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată[2]. Dacă cererea este depusă tardiv, va opera sancțiunea decăderii[3]. În doctrină s-a precizat că arătarea titularului dreptului trebuie să împlinească mai multe condiții specifice, respectiv (i) cererea introductivă de instanță trebuie să urmărească valorificarea unui drept real (e.g., acțiune în revendicare, acțiune de grănițuire, acțiune de partaj, acțiune posesorie, acțiune confesorie, acțiune negatorie); (ii) pârâtul trebuie să exercite pentru altul un drept asupra lucrului sau să dețină cu titlu precar bunul; (iii) pârâtul trebuie să indice adevăratul titular al dreptului[4]. Alți autori explică și faptul că în cuprinsul cererii de arătare a titularului dreptului, trebuie să se releve calitatea în care pârâtul deține bunul sau exercită dreptul și datele privitoare la titularul dreptului[5].

Dacă instanța admite în principiu cererea de arătare a titularului dreptului, cel arătat ca titular al dreptului devine parte din proces, va prelua procedura în stadiul în care se află la momentul admiterii cererii și va depune întâmpinarea în termenul stabilit de către instanță[6]. Ca urmare a admiterii în principiu al cererii, terțul arătat ca titular al dreptului va dobândi calitatea de parte în proces, cu toate drepturile și obligațiile unei părți, iar hotărârea ce se va pronunța îi va fi opozabilă[7].

În funcție de poziția terțului și a reclamantului, cauza poate fi soluționată diferit[8] deoarece, așa cum s-a explicat în doctrină, „dacă cel indicat ca titular al dreptului, recunoaște susținerile pârâtului și reclamantul consimte la substituire, el va lua locul acestuia, care va fi scos din proces.

 




 

Dacă însă, reclamantul nu este de acord cu înlocuirea sau terțul nu recunoaște susținerile pârâtului sau nu se înfățișează deși a fost legal citat, el va dobândi calitatea de intervenient principal, hotărârea devenindu-i opozabilă, în acest caz i se aplică regulile de la intervenția principală”[9]. Astfel, într-o asemenea situație, litigiului se va soluționa în continuare cu privire la ambele cereri (cererea introductivă și arătarea titularului dreptului), instanța urmând să se pronunțe asupra ambelor cereri printr-o singură hotărâre[10].

 

Referințe:

[1] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 138.

[2] V. M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial, Editura Național, București, 2013, p. 162.

[3] I. Leș, D. Chiță (coord.), V. Lozneanu, C. Murzea, A. Stoica, A. Suciu, Tratat de drept procesual civil. Volumul I. Principii și instituții generale. Judecata în fața primei instanțe, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, 2020, București, p. 121.

[4] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 138.

[5] I. Leș, D. Chiță (coord.), V. Lozneanu, C. Murzea, A. Stoica, A. Suciu, op. cit., p. 121.

[6] C. Roșu, Drept procesual civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 74.

[7] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 139.

[8] Ibidem.

[9] C. Roșu, op. cit., p. 74.

[10] I. Leș, D. Chiță (coord.), V. Lozneanu, C. Murzea, A. Stoica, A. Suciu, op. cit., p. 122.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!