Conflictul de competență a fost definit în doctrină ca „situația în care două sau mai multe instanțe judecătorești ori alte organe cu activitate jurisdicțională se consideră deopotrivă competente să soluționeze o pricină sau, dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența”[1]. Conflictul de competență poate fi pozitiv sau negativ.
Conflictul de competență pozitiv este acel conflict în care două sau mai multe instanțe se declară competente să soluționeze aceeași pricină[2]. De exemplu, într-un litigiu de drepturile consumatorului, reclamantul a sesizat cu o acțiune atât instanța de la domiciliul pârâtului, cât și instanța de la domiciliul reclamantului. Competența teritorială fiind alternativă într-o asemenea situație, ambele instanțe sunt competente, așadar ne aflăm în prezența unui conflict de competență. Soluționarea conflictului de competență este necesară pentru a descoperi care instanță de judecată va soluționa procesul. Pentru a se evita soluțiile contradictorii în aceeași cauză, litigiul nu poate fi soluționat de ambele instanțe.
Conflictul negativ de competență este apare atunci când două instanțe se declară necompetente declinându-și reciproc competența. De exemplu, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat dosarul către Tribunalul București. Tribunalul București, după ce a primit dosarul, s-a declarat necompetent în același dosar și a declinat înapoi dosarul către Curtea de Apel București. Există, de asemenea, un conflict negativ de competență și în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță își declină competența către o altă instanță care anterior s-a declarat necompetentă (art. 133 Cod procedură civilă).
Cum se soluționează conflictul de competență?
Conflictul de competență se soluționează după o regulă simplă și clară: instanța comună și superioară instanțelor aflate în conflict va decide care instanță este competentă.
De exemplu, în situația unui conflict între Judecătoria Sector 1 și Judecătoria Sector 6, va soluționa conflictul instanța comună și superioară acestor instanțe, adică Tribunalul București! Un conflict între Tribunalul București și Judecătoria Sectorului 1, va fi soluționat de către Curtea de Apel București. Similar, un conflict între Tribunalul București și Curtea de Apel București, va fi soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
Cu toate acestea, dacă instanțele nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, conflictul va fi soluționat de ICCJ. De exemplu, un conflict între Tribunalul Dolj și Judecătoria Sectorului 6, va fi soluționat de ICCJ. Similar, ICCJ va soluționa și conflictul între două curți de apel.
Foarte important de reținut este faptul că nu se poate crea conflict de competență cu ICCJ. Hotărârea prin care ICCJ își declină competența este obligatorie pentru instanța de trimitere[3]. Astfel, de exemplu, dacă există un conflict între Tribunalul București și ICCJ, hotărârea prin care ICCJ declină dosarul către Tribunalul București este obligatorie pentru această instanță. Astfel cum s-a afirmat în doctrină, „dacă Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu are competența să judece un proces, hotărârea prin care aceasta își declină competența constituie, în același timp, atât declinator de competență, cât și regulator de competență”[4].
Referințe:
[1] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 259.
[2] C. Roșu, Drept procesual civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 138.
[3] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 264.
[4] Ibidem.