Aici descoperim
dreptul tehnologiei

emojis-messages_53876-89777.jpg

Articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie, în care este înglobată și protecția corespondenței, astfel încât „orice persoană are dreptul la respectarea […] corespondenței sale”.

Convenția face referire la „corespondență”, ceea ce creează incertitudine privind sfera în care se aplică. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul hotărârilor pronunțate, a stabilit că art. 8 din Convenție ocrotește, pe lângă corespondența scrisă, și corespondența prin intermediul mijloacelor de transmitere la distanță și corespondența electronică.

În temeiul paragrafului 2 al art. 8 din Convenție, statele pot să restrângă, într-o anumită măsură, drepturile prevăzute la paragraful 1, însă ingerințele trebuie:

  • să fie prevăzute de lege;
  • să fie necesare într-o societate democratică;
  • ingerința să aibă un scop legitim.

În literatura de specialitate s-a arătat că ingerințele sunt permise numai dacă privesc siguranța națională, apărarea ordinii și prevenirea săvârșirii de infracțiuni, însă și aceste ingerințe trebuie reglementate expres și în mod precis. În plus, „legea trebuie să prevadă cu precizie care tipuri de infracțiuni permit o atare ingerință din partea statului”.

 

KIT GDPR Premium

 

Problema ascultărilor telefonice a fost dezbătută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a constatat încălcări ale prevederilor art. 8, care au intervenit în cazul interceptărilor telefonice.

În jurisprudența Curții, s-a constat anumite elemente care demonstrau încălcări ale prevederilor art. 8, care sunt folosite, în prezent, drept criterii pentru a se constata violarea art. 8 de către autorități în privința interceptărilor telefonice. Astfel, în cauzele Kruslin c. Franței (1990) și Huving c. Franței (1990), Curtea a constatat că o serie de fapte care au fost în măsură să încalce reclamanților dreptul la respectarea vieții private și de familie. Statului pârât i-au fost imputate următoarele fapte:

  • nu au determinat clar persoanele a căror convorbiri erau interceptate;
  • nu erau stabilite limite privind perioada în care se efectuau interceptările;
  • nu existau reglementări privind redactarea procesului-verbal de consemnare a interceptărilor;
  • nu existau prevederi privind modalitățile în care benzile ce conțineau înregistrările trebuiau distruse.

Problema corespondenței electronice o vom analiza prin prisma dreptului la intimitate la locul de muncă. Astfel, angajatul, la locul de muncă, trebuie să se bucure de ocrotirea corespondenței electronice private, similar corespondenței scrise. Pentru a beneficia de acest drept, această corespondență care este transmisă sau deschisă în timpul programului de muncă de pe computerul angajatorului, trebuie să fie marcată în acest sens.

În cauza Copland c. Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (2007), Curtea a constatat încălcarea art. 8 din Convenție pe motivă că angajatorul colecta și păstra informații personale despre angajat, constând în folosirea telefonului mobil, al e-mailului și a internetului în timpul programului de lucru, fără ca acesta să fie înștiințat în prealabil.

Curtea a constatat violarea art. 8 din Convenție pentru că ingerința nu era prevăzută de lege, astfel încât nu s-a mai pronunțat și asupra scopului legitim avut de angajator și dacă ingerința era necesară într-o societate democratică.

Într-o altă cauză de pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, România a fost condamnată pentru violarea art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, pe motiv că reclamantul nu a fost înștiințat în prealabil de întinderea și natura supravegherii corespondenței electronice private de la locul de muncă. În fapt, reclamantul nu a fost concediat pentru abateri disciplinare constând în folosirea resurselor companiei angajatoare în scop personal, fără a cunoaște faptul că este supravegheat, angajatorul având acces inclusiv la conținutul mesajelor sale private.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



white-scissor-cutting-family-paper-cut-out-blue-background_49149-930.jpg

Simpla afirmare a unor considerații generale cu privire la membrii unei confesiuni religioase, care nu are la bază probe concrete, contravine art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit legii fundamentale a statului român, în speță art. 4, România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, făcând abstracție de rasă, naționalitate, origine etnică, religie și alte criterii de natură discriminatorie.

Cu privire la libertatea gândirii, a opiniilor și a credințelor religioase, acestea nu pot fi îngrădite și nicio persoană nu poate fi constrânsă să adopte o opinie sau să adere la o credință religioasă (care ar fi contrară convingerilor personale).

În conformitate cu prevederile internaționale, în speță art. 9, persoanele dispun de libertate de gândire, conștiință și religie. Dreptul la libertatea de religie include chiar libertate unei persoane de a-și schimba religia sau convingere, dar și libertatea de manifestarea a religiei sau a convingerilor în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin următoarele modalități : cult, învățământ, practici, îndeplinirea ritualurilor.

 

 

Referitor la libertatea unei persoane de a-și manifesta religia sau convingerilor, aceasta nu poate să fie restrânsă decât în condițiile legii și numai când sunt măsuri necesare pentru siguranța publică, pentru protecția sănătății sau a moralei publice, pentru protecția ordinii ori a drepturilor și libertăților altor persoane, conform art. 9, pct. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În materie jurisprudențială, vom avea în vedere cauza Palau-Martinez contra Franței, privind diferența de tratament pe baza religiei.  Din prezenta cauză aflăm că reclamanta a cerut la nivelul instanțelor de judecată naționale încredințarea copiilor minori.

 

Te-ar putea interesa și:

 

În perioada în care copiii se aflau în vacanță școlară la tatăl acestora, au fost înscriși la o școală de lângă domiciliul tatălui, instanțele decizând că minorii trebuie să fie scoși din sistemul educațional al martorilor lui Jehova. Sistemul educațional era unul la care mama copiilor aderase, iar instanțele au decis că un atare sistem ar impune copiilor anumite convingeri. În cauza prezentă, nr. 64927/01 din 2003, instanța a statuat asupra faptului că simpla afirmare a unor considerații generale cu privire la membrii unei confesiuni religioase, care nu are la bază probe concrete, contravine art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (conform platformei online  https://jurisprudentacedo.com/Palau-Martinez-cotnra-Franta-Diferenta-de-tratament-pe-baza-religiei.-Incredintarea-copilului.html). În conformitate cu acest articol, este interzisă discriminarea. În sensul precizat, exercitarea drepturilor și a libertăților recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie să fie asigurată fără discriminare în funcție de următoarele criterii : sex, rasă, culoare, religie, opinii politice, origine națională, origine socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere, ș.a.m.d. (conform Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 14 privind interzicerea discriminării). Raportarea Curții Europene a Drepturilor Omului s-a realizat la art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.

 

 

Conform art. 8 din Convenție, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței personale. În acest scop, autorităților publice nu le este admis niciun amestec în exercitarea dreptului în cauză, decât în măsura în care amestecul este prevăzut de lege și ar reprezenta, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru anumite subdomenii (securitate națională, siguranță publică, bunăstare economică a țării, apărare ordine, prevenire fapte penale, ș.a.m.d.). În speță, fixarea reședinței copiilor la tatăl acestora, care a intervenit după ce copiii locuiseră pe o perioadă de trei ani alături de mama lor, a reprezentat un amestec în viața familială a acestora.

Ținând cont de susținerile Guvernului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis faptul că nu a putut să opereze o intervenție implicită ce apare în urma oricărui divorț. Mai mult, s-a observat faptul că la nivel intern a operat o ,,diferență de tratament” între părinții copiilor având la bază criteriul religiei. Dar, apreciază Curtea, judecătorul nu a făcut altceva decât să enunțe afirmații generale privind secta religioasă din care făcea parte reclamanta, fără să indice elemente concrete prin care să arate în ce manieră s-ar putea produce o influență a copiilor prin intermediul religiei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat de asemenea faptul că instanțele naționale au respins o cerere de anchetă socială, deși o atare cerere era indicată în situația expusă. O atare cerere ar fi avut un rol esențial privind situația educațională a copiilor. Curtea Europeană a remarcat modalitatea în care instanțele naționale au pronunțat o hotărâre în prezenta cauză, anume având în vedere criterii vagi, de natură generală, omițânt un aspect esențial. Acest aspect era reprezentat chiar de interesul real al copiilor.

Deci, tocmai în baza acestor considerente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statuând asupra modalității în care instanțele naționale au soluționat cauza. Acestea din urmă nu au făcut o raportare la interesul copiilor, care trebuia să primeze, ci la condiții generale privind confesiunea religioasă a unei persoane. Deci, instanțele naționale au considerat aprioric faptul că o anumită confesiune religioasă ar putea să aibă efecte nu tocmai benefice asupra dezvoltării copiilor în sistemul educațional și social.

 

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

 



quadcopter-drone-flying-with-camera-lake_93200-13.jpg

Pentru ca supravegherea secretă a persoanelor să fie una în acord cu preceptele democratice, ea trebuie să fie prevăzută ca o procedură de sine stătătoare, o procedură fundamentată la nivel teoretic (legislativ) și practic (jurisprudențial).

Potrivit legii române, toate persoanele beneficiază de drepturi și libertăți fundamentale. Totodată, acestea au și anumite îndatoriri prevăzute de lege. Restrângerea drepturilor persoanelor (printr-o acțiune precum supravegherea), este prevăzută de Constituția României în cadrul art. 53. În acest sens, restrângerea se poate face numai prin lege. Condiția imediat următoare pe care o impune constituantul român este reprezentată de situația în care se impune restrângerea în subdomenii precum :

  1. Apărarea securității naționale;
  2. Apărarea ordinii ;
  3. Apărarea sănătății ;
  4. Apărarea moralei publice ;
  5. Apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor ;
  6. Desfășurarea instrucției penale;
  7. Prevenirea consecințelor unui dezastru sau ale unui sinistru deosebit de grav.

Supraveghezi prin CCTV angajații? Află mai multe despre pachetul nostru GDPR CCTV care să îți asigure conformitatea cu normele GDPR atunci când supraveghezi prin CCTV! 

 

 

În cadrul art. 53, alin. (2) este statuat faptul că restrângerea se poate dispune numai dacă este necesară într-o societate democratică. Democrația este astfel factorul în jurul căruia posibilitatea restrângerii exercițiului drepturilor și al libertăților gravitează. Caracterul democratic al statului este prevăzut la nivel constituțional în cadrul art. 1, alin. (3). Măsura restrângerii va urma la rândul său anumite condiții. Astfel, ea se va dispune numai dacă respectă principiul proporționalității prin raportare la situația determinantă. Aplicarea unei atare măsuri se va realiza pe precepte nediscriminatorii și fără a aduce atingere existenței drepturilor sau libertăților.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Supravegherea secretă a unei persoane constituie o restrângere a exercițiului drepturilor și a libertăților. În dreptul intern, supravegherea secretă a persoanei se află la art. 139 din Codul penal al României, sub denumirea de supraveghere tehnică. Măsura se dispune, după cum am specificat și într-un articol anterior referitor la supravegherea unei persoane prin sistem GPS, de către judecătorul de drepturi și libertăți, sub următoarele condiții:

  • Existența suspiciunii rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni specificate prin lege;
  • Proporționalitatea măsurii cu restrângerea drepturilor și a libertăților fundamentale ;
  • Imposibilitatea de obținere a probelor necesare în alt mod sau dificultatea obținerii acestora având ca o consecință posibilitatea de prejudiciere a anchetei (incluzând în această categorie și existența unui pericol pentru siguranța persoanelor sau a bunurilor de valoare) (a se vedea în acest sens Codul de procedură penală a României).

 

 

 

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în cauza Amann contra Elveției privind supravegherea secretă a persoanei, reclamantul era proprietar al unei firme ce avea ca obiect vânzările directe de produse. Acesta a fost contactat pentru vânzarea unui produs de către o femeie de la ambasada sovietică din Berna, apelul acestora fiind interceptat de către statul elvețian. S-a solicitat în acest sens poliției să desfășoare o anchetă penală cu privire la această situație. Cercetările poliției au condus la concluzia transmisă către statul elevețian, în speță către Ministerul Public, că reclmanatul ar acționa ca spion. Ulterior, aflând de existența dosarului, reclamantul a solicitat consultarea sa, solicitând instanțelor interne să îi acorde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, Curtea a statuat asupra cauzei prezentate, evidențiind următoarele aspecte:

  1. Supravegherea secretă a unei persoane constituie o imixtiune în dreptul persoanelor la viața privată;
  2. Imixtiunea se datorează lipsei de precizie a normei;
  3. Legalitatea supravegherii unei persoane se fundamentează numai dacă la nivel intern normele sunt ,,suficient de previzibile” pentru justificarea măsurii supravegherii;
  4. Invocarea de către autorități a unor norme ,,prea generale”, în speță a două articole din Codul ce procedură penală elvețian nu sunt suficiente pentru a justifica temeinicia măsurii;
  5. Simpla participare la conversație (fie telefonică) cu o persoană care este suspectată de activități contra statului elevețian nu conduce la concluzia imediată că persoana are și reprezentarea întregii situații faptice.

KIT GDPR Premium

 

Concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului au fost cuprinzătoare în acest caz, având în vedere faptul că legea trebuie să detalieze cadrul necesar dispunerii unor măsuri ce restrâng în mode vident drepturile și libertățile persoanelor. Per a contrario, orice persoană poate să fie supravegheată în orice condiție, prin invocarea unor dispoziții cu mult prea generale pentru situațiile și cazurile practice existente.

Se consideră astfel că la nivel statal este necesară o cât mai bună conturare a modalităților prin care se pot restrânge drepturile și libertățile persoanelor. Analizând cauza, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat. Argumentul Curții Europene a Drepturilor Omului s-a bazat în mod principal pe inexistența unei norme la nivelul statului elevețian care să fie într-atât de detaliată încât să justifice măsura supravegherii persoanelor.  Art. 8 din cadrul Convenției Europene a Drepturilor Omului statuează asupra dreptului la respectarea vieții private și de familie. S-a considerat în acest sens că instanțele naționale și implicit acțiunile Ministerului Public au fost unele prejudiciabile pentru persoana în cauză (pentru reclamant), întrucât ele nu se justificau în raport de legislația statului elvețian.

Pentru ca supravegherea persoanelor să fie una în acord cu preceptele democratice, ea trebuie să fie prevăzută ca o procedură de sine stătătoare, o procedură fundamentată la nivel teoretic (legislativ) și practic (jurisprudențial).

 

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1436450412740-6b988f486c6b.jpg

O persoană are, potrivit legii civile, anumite atribute – care în dreptul intern poată denumirea de ,,atribute de identificare”. Atributele de identificare ale persoanei fizice sunt reprezentate de:

  1. numele persoanei;
  2. domiciliul sau reședința persoanei;
  3. starea civilă (a se vedea în acest sens art. 59 din Codul civil al României).

Aceste atribute delimitează statutul persoanei fizice de cel al persoanei juridice. Cu privire la nume, în situația în care numele sau prenumele unei persoane figurează în documentele de identificare ca fiind unul eronat, persoana în cauză are dreptul la rectificare. Procedura este una complexă și se regăsește sub forma acțiunilor de anulare, completare, modificare sau rectificare a actelor de stare civilă. Art. 100 din Codul Civil român prevede în cadrul unei asemenea proceduri modalitatea în și prin care se va realiza. Astfel, conform alin. (1), anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă, inclusiv a mențiunilor care sunt înscrise pe actele de stare civilă se va putea face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive. Procedura este una clară în această materie.

 

 

Cu privire la rectificarea actelor de stare civilă care sunt înscrise pe marginea acestora, rectificarea se va face fie din oficiu fie la cererea persoanei, numai în baza unei dispoziții dată de primarul de la primăria ce păstrează actul de stare civilă respectiv. Această procedură se aplică și mențiunilor înscrise pe marginea actelor de stare civilă. În ceea ce privește starea civilă, conform alin. (3), ea se va putea modifica numai în baza unei hotărâri judecătorești de anulare, completare sau modificare a actului de stare civilă respectiv, sub condiția formulării unei acțiuni de modificare a stării civile, care a fost admisă prin hotărâre judecătorească definitivă.

În privința efectelor produse de hotărârea judecătorească prin care s-a dispus anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civilă, incluzând și înregistrarea făcută în baza prezentei hotărâri, se va aplica principiul opozabilității actelor juridice. Acesta din urmă se aplică față de oricare altă persoană, sub condiția inexistenței unei hotărâri ulterioare care să stabilească contrariul. A fortiori, legea stabilește în cadrul alin. (4) faptul că actul administrativ prin care s-a dispus efectuarea unei rectificări a unui act de stare civilă, alături de înregistrarea făcută în baza acestui act, sunt opozabile oricărei persoane, sub auspiciile inexistenței unei probe contrare (a se vedea în acest sens Codul civil român, art. 100).

Te-ar putea interesa și:

 

 

Deși procedura este una simplă la nivel intern, la nivel internațional rectificarea efectuată cu privire la numele sau prenumele persoanelor devine o procedură complexă, anevoioasă. În acest sens este relevantă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

În cauza Guzel Erdagoz contra Turciei, nr. 37483/02 din octombrie 2008, instanța internațională a fost sesizată în sensul pronunțării cu privire la refuzul autorităților de a rectifica prenumele unei persoane. Persoana în cauză a introdus o cerere prin care a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în urma imposibilității acesteia de a primi subvenții, pe motiv că numele său nu era ortografiat la fel în toate registrele ce aparțineau statului        (conform platformei https://jurisprudentacedo.com/GUZEL-ERDAGOZ-c.-Turciei-Viata-privata-si-de-familie.-Refuzul-de-a-rectifica-ortografia-unui-prenume-in-registrul-de-stare-civila-incalcare.html).

 

Deși persoana era înscrisă încă din 1933 în registrul de stare civilă sub un anumit nume, aceasta a arătat că numele său era diferit, prin substituirea unei litere (,,Guzel” în loc de ,,Gozel”), persoanele apropiate fiind obișnuite cu alt nume (cel precizat ultimul). La nivelul statului turc, cererea persoanei a fost respinsă, motiv pentru care a considerat necesară sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Motivul invocat de instanțele interne a fost acela că numele (ortografierea și pronunția) nu figurau în dicționarul limbii turce. Invocând art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a statuat în unanimitate asupra încălcării drepturilor persoanei în cauză. Conform acestui articol, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. De asemenea, Convenția interzice amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, iar restrângerea se va face numai în măsura în care legea o prevede și dacă ea reprezintă într-o societate democratică, o măsură necesară pentru anumite subdomenii (siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora) (conform prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 8, platformă online https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf).

În motivarea sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a invocat faptul că instanțele de la nivel intern nu au menționat dispozițiile legale sau interesele publice ori private ce s-ar fi aflat în conflict cu interesul legitim pe care persoana în cauză îl invocase. Utilizarea criteriului conform căruia numele nou nu figura în dicționarul limbii turce, consideră instanța internațională, nu are la bază un fundament juridic. Drept consecință, faptul că legea turcă nu prevede în mod clar modalitatea prin care autoritățile pot aprecia în domeniul cererilor de rectificare a prenumelor, a atras admiterea cererii reclamantei și statuarea în unanimitate a încălcării art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (conform platformei online https://jurisprudentacedo.com/GUZEL-ERDAGOZ-c.-Turciei-Viata-privata-si-de-familie.-Refuzul-de-a-rectifica-ortografia-unui-prenume-in-registrul-de-stare-civila-incalcare.html).

 

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



pile-3d-popular-social-media-logos_1379-881.jpg

Pe Facebook, oricine este liber să transmită și să primească orice fel de informație. Ce se întâmplă însă atunci când avem de a face cu expresii jignitoare privitoare la propria persoană? Cum tratează instanțele din România această situație?

Dreptul la imagine al persoanelor în România

În dreptul român, dreptul la imagine al persoanelor este reglementat în cadrul art. 73 din Codul civil. Conform art. 73 din Codul civil, orice persoană are dreptul la propria imagine. În acest sens, conform alin. (2) din prezentul articol, în exercitarea dreptului la propria imagine, persoana poate să interzică sau să împiedice reproducerea (în orice mod) a înfățișării sale fizice sau o vocii ori utilizarea unei asemenea reproduceri (a se vedea în acest sens Codul civil român).

Legea fundamentală a României, reprezentată de Constituția statului, face referire la dreptul la imagine al persoanelor prin raportare la libertatea de exprimare. Astfel, la nivel intern, libertatea de exprimare nu poate să prejudicieze în niciun fel, următoarele atribute ale persoanelor:

  • Demnitatea;
  • Onoarea;
  • Viața particulară;
  • Dreptul la propria imagine.

 

 

Dreptul la imagine în jurirsprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), dreptul la imagine a fost analizat și tratat în detaliu prin intermediul cauzelor aflate pe rolul instanței internaționale. Un caz prin care s-a constatat încălcarea dreptului la imagine este reprezentat de Cauza Peck împotriva Marii Britanii. În prezenta cauză, în mass-media au fost dezvăluite imaginile surprinse cu o cameră de televiziune cu circuit închis, care se afla instalată pe stradă. Imaginile îl surprindeau pe reclamant cu un cuțit în mână. Acest fapt a determinat publicarea și difuzarea în mass-media a acestor imagini, imagini ce îl prezentau pe reclamant într-o situație incriminatorie. În atare cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat încălcarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CoEDO) privitor la viața privată a persoanelor (a se vedea în acest sens platforma echr.coe.int). Conform art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Concluzia instanței internaționale a fost în sensul că viața privată a persoanei este încălcată atunci când aceasta este suprinsă în imagini într-o situație incriminatorie, imagini care ulterior ajung să fie transmise în mass-media și prezentate în maniera dorită (fără existența consimțământului persoanei).

Ce se întâmplă însă în cazul în care violarea dreptului la imagine se realizează prin intermediul platformelor de socializare? Cu privire la acest aspect, vom detalia în cele ce urmează.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

Facebook – spațiu public sau privat?

În conformitate cu Decizia nr. 4546/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție din România, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, platforma de socializare Facebook a fost declarată ca fiind spațiu public. Argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt următoarele:

  • Facebook, prin structura sa, reprezintă o rețea informațională, o ,,rețea de socializare receptivă perpetuu în web”;
  • Utilizatorii platformei de socializare pot să interacționeze în mod liber, această interacțiune neputând fi limitată sau interzisă;
  • Rețeaua, prin natura sa, este destinată accesului publicului sau oricărui utilizator;
  • Informațiile publicate, chiar într-un grup restrâns, pot să fie ușor aduse la cunoștința publicului prin procedeele de distribuire (share-uire a informațiilor);
  • Mesajele publicate pe platforma de socializare pot să fie aduse cu ușurință la cunoștința publicului, prin transmiterea în mass-media (a se vedea în acest sens https://www.clujust.ro/).

Instanțele naționale au decis că platforma de socializare Facebook constituie spațiu public, apelând la argumentul conform căruia structura platformei Facebook permite libera interacțiune și libera răspândire de informații, accesul realizându-se în mod facil și, prin procesul de distribuire (share-uire) a informațiilor, orice lucru poate fi adus la cunoștința publicului larg. Acest din urmă fapt include și transmiterea informațiilor prezentate (imagini, notițe, videoclipuri, sondaje, evenimente din viața personală, informații cu privire la propria persoană) în mass-media.

Expresiile jignitoare pe Facebook și sancționarea lor

Expresiile jignitoare publicate pe Facebook pot să fie sancționate inclusiv la nivelul instanțelor de judecată prin acordarea de daune morale reprezentând prejudiciul de imagine adus persoanei față de care au fost făcute jignirile. La nivel intern, este relevantă Sentința civilă nr. 250/2017 pronunțată de judecătoria Gura Honț. Instanța națională statuează că:

  • Lipsa indicării unui nume într-o postare pe Facebook nu constituie o atingere a dreptului la propria imagine; per a contrario, indicarea numelui persoanei/persoanelor într-o postare pe facebook prin care se aduc expresii jignitoare și se prejudiciază imaginea acesteia/acestora, reprezintă o atingere a dreptului la imagine;
  • Pentru ca răspunderea să existe este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:
  • Existența unui prejudiciu. Prejudiciul produs reprezintă dauna provocată persoanei asupra căreia s-au făcut afirmațiile calomnioase/prejudiciabile. Prejudiciul poate să fie determinat sau determinabil. Prejudiciul este determinat când el poate să fie individualizat, stabilit în mod concret, prin mijloace facile. Prejudiciul este considerat a fi determinabil în măsura în care el poate să fie anticipat, prevăzut;
  • Existența unei fapte ilicite. Fapta comisă trebuie să fie una ilicită, adică contrară normelor în vigoare. Astfel, întrebuințarea de expresii jignitoare cu privire la o persoană juridică care determină ulterior scăderea încrederii colaboratorilor/clienților/cumpărătorilor constituie un prejudiciu de imagine însemnat pentru persoană juridică în cauză și produce prejudicierea acesteia inclusiv la nivel pecuniar;
  • Existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Fapta ilicită săvârșită trebuie să determine astfel producerea prejudiciului. În acest sens prin utilizarea de expresii jignitoare persoanei în cauză i se produce un prejudiciu de imagine;
  • Existența vinovăției celui care cauzează prejudiciul. Fapta ilicită trebuie să fie comisă cu vinovăție. La fel ca în materia penală, vinovăția constituie temeiul pentru tragerea la răspundere a persoanelor;
  • Existența capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicită.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



lawyer-writing-appointments_23-2147984082.jpg

Tot mai multe persoane fizice se adresează Curții Europene a Drepturilor Omului, invocând diferite încălcări ale Convenției europene pentru drepturilor omului și a libertăților fundamentale, însă majoritatea cererilor le sunt respinse ca inadmisibile. O statistică a Curții Europene a Drepturilor Omului, efectuată în anul 2014, arăta că din 78.000 de cereri înregistrate, 92% dintre acestea au fost respinse ca inadmisibile.

Ne punem întrebarea legitimă: De ce atât de multe cereri sunt respinse ca inadmisibile? Răspunsul îl găsim în art. 45 din Convenție, unde sunt reglementate condițiile de admisibilitate ale cererii. Așadar, mulți reclamanți ignoră sau nu cunosc condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate fi sesizată. Din acest motiv, vă vom prezenta în continuare condițiile de admisibilitate ale unei cereri individuale introduse la CEDO, care se împart în condiții de formă și de fond.

Condițiile de admisibilitate de formă

În primul rând, pentru ca cererea dvs. să fie declarată admisibilă, trebuie cunoscut faptul că există o cerere-tip care trebuie completată și transmisă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În cazul utilizării altui formulat decât cel aprobat, Curtea va respinge cererea ca inadmisibilă, fără a analiza fondul dedus judecății.

Articolul 47 din Regulamentul Curții, reglementează conținutul cererii, cerere care trebuie completată corect, cu respectarea tuturor rubricilor din cerere, pentru a putea fi declarată admisibilă. În formular trebuie să se regăsească, printre altele, datele dvs. personale de identificare, statul împotriva căruia introduceți cererea, rezumatul cauzei dvs., o prezentare succintă a încălcării Convenției. Cererea trebuie să fie semnată olograf de către reclamant, în rubrica specială. De asemenea, la cerere se vor anexa toate documentele relevante, în ordine logică și cronologică.

Alineatul (4) al art. 47 din Regulamentul Curții Europene a Drepturilor Omului prevede că, în situația în care reclamantul nu dorește ca identitatea sa să fie făcută publică trebuie să precizeze această și să prezinte o expunere a motivelor care justifică derogarea de la regula publicității procedurii în fața Curții. Aceasta poate autoriza anonimatul, toate actele publicate cu privire la cerere conținând doar inițialele numelui reclamantului sau o literă a alfabetului, după caz sau poate respinge solicitarea, numele și prenumele dvs. regăsindu-se în baza de date HUDOC.

 

 

Condiții de admisibilitate de fond

Curtea Europeană a Drepturilor Omului va analiza cererea dvs. pe fond numai dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 35 din Convenție.

1.Epuizarea prealabilă a tuturor căilor de atac interne

Condiția reglementată este întâlnită în dreptul internaționale general și are ca obiect ocrotirea suveranității statului împotriva unor proceduri internaționale intempestive. Obligația reclamantului este de a parcurge toate gradele de jurisdicție puse la dispoziția sa de dreptul intern (de exemplu, în cazul unei condamnări penale de către instanța de fond, trebuie să exercitați și calea apelului sau chiar și a recursului, în cazul în care încălcarea drepturilor ocrotite de Convenție ar putea fi remediată). În cazul în care instanțele naționale nu au analizat căile de recurs din culpa dvs. (de exemplu, ați sesizat instanța după expirarea termenului de decădere, cererea nu a fost timbrată, etc.), Curtea poate să respingă cererea ca inadmisibilă.

Dovada epuizării căilor de recurs interne este în sarcina reclamantului. Desigur, dacă guvernul invocă excepția inadmisibilității a cererii pe acest motiv, sarcina probei revine acestuia.

 

 

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a dat o interpretare mai largă noțiunii de „căi de recurs interne”, considerând că obligația căilor de recurs interne se limitează numai la acele recursuri accesibile și adecvate. Regula nu se aplică acelor recursuri iluzorii, adică imposibil de exercitat, inadecvate sau ineficiente.

Pentru a ne adresa Curții de la Strasbourg, trebuie să invocăm în căile de recurs interne motivele invocate și în cererea adresată Curții, „cel puțin în substanță”, așa cum a s-a pronunțat Curtea în cauza Castells c. Spaniei (1992). În cauza Guzzardi c. Italiei (1980), s-a arătat că invocarea în substanță înseamnă menționarea, în căile de acțiune folosite în fața instanțelor naționale, a dispozițiilor convenției pe care reclamantul le consideră încălcate sau cel puțin a dispozițiilor echivalente din dreptul intern.

În concluzie, pentru a subzista obligația epuizării căilor de recurs interne, existența căilor de recurs trebuie să fie suficient de sigură nu numai în teorie, ci și în practică.

 

Te-ar putea interesa și:

 

2. Introducerea cererii într-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive

Potrivit art. 47 din Regulamentul Curții, cererea este considerată introdusă la data la care formularul de cerere corect completat este expediat Curții. Data expedierii este considerată data ștampilei poștei.

Cu privire la calculul termenului de 6 luni, trebuie menționat că „ultima decizie internă” este decizia prin care pretențiile reclamantului au fost respinse în mod definitiv. În cazul decizia nu a fost pronunțată în mod public, termenul de 6 luni curge de la data comunicării acesteia reclamantului. Prin data comunicării deciziei definitive trebuie să se înțeleagă data comunicării motivării deciziei sau a deciziei în întregul său.

3. Cererea să nu fie anonimă

Condiția este îndeplinită în cazul în care completează corect și complet formularul-tip de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului. Rubrica A din formularul-tip obligă reclamantul, în temeiul art. 47 din Regulamentul Curții, să menționeze numele, prenumele și datele de identificare.

Problema cu îndeplinirea acestei condiții se pune în cazul în care calitatea de reclamant o are o organizație sau o organizației nonguvernamentală. În cauza Confederations des Synducats Medicaux Francais c. Franței (1986), Curtea a stabilit că nu este necesară dezvăluirea identității tuturor membrilor ei, decât atunci când acționează expres în numele acestora.

4. Cererea să nu fie esențial aceeași cu o cerere anterior examinată de Curte

Această condiție dă eficacitate principiului autorității lucrului judecat în materia deciziilor și a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cazul în care se invocă aceleași fapte care au mai fost soluționate de Curte anterior, cererea va fi inadmisibilă. Totuși, în cazul în care cererea cuprinde fapte noi, aceasta poate fi admisibilă.

În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că încheierea unei înțelegeri amiabile nu presupune imposibilitatea sesizării ulterioare a Curții în aceeași cauză, dacă cererea anterioară nu a făcut obiectul unei decizii (pentru detalii a se vedea cauza Surmeli c. RFG (decembrie 2004)).

5. Cererea să nu fi fost supusă examinării unei alte instanțe internaționale, dacă nu conține fapte noi

În cazul în care cererea a mai fost supusă examinării unei alte instanțe internaționale, cum ar fi Comisia pentru drepturile Omului a Organizației Națiunilor Unite, Curtea de la Strasbourg vă va respinge cererea ca inadmisibilă, în temeiul regulii numită „litispendența internațională”.

6. Cererea să nu fie incompatibilă cu prevederile Convenției, manifest nefondată sau abuzivă

Cererea este considerată incompatibilă cu prevederile convenției atunci când nu este competentă personal (ratione personae), teritorial (ratione loc), material (ratione materiae) și în timp (ratione temporis) să soluționeze cererea.

Cererea abuzivă este cea prin care se urmărește un scop contrar celui prevăzut din Convenție sau care dovedește folosirea ca șicanatorie a dreptului de recurs la Curte. De asemenea, cererea poate fi respinsă ca abuzivă în cazul unor cererii repetate care nu au niciun fundament sau care conțin afirmații insultătoare.

Cererea este respinsă ca vădit nefondată dacă nu indică nicio încălcare a drepturilor garantate de Convenție sau dacă există  o jurisprudență constantă și amplă în cereri identice sau similare care stabilesc faptul că nu a există nicio încălcare a Convenției. Cererea poate fi vădit nefondată și în cazul în care nu ați prezentat suficiente probe în sprijinul faptelor și încălcărilor expuse.

Înainte de a fi respinsă ca vădit nefondată, cererea va fi supusă unui examen mai amănunțit al acesteia sub aspectul fondului.

7. Existența unui prejudiciu important

Absența unui prejudiciu important poate duce la respingerea ca inadmisibilă a cererii dvs. Criteriul care se are în vedere la aprecierea acestei condiții este impactul financiar semnificativ.

Totuși, condiția nu se va aplica în cazul în care este în discuție un drept intangibil (de exemplu, dreptul la viață, dreptul de a nu fi supus torturii). De asemenea, nu va fi respinsă pe acest motiv nicio cauza atunci când respectarea drepturilor omului  garantate de Convenție și Protocoale sale cere un examen pe fond al cererii, în cazul în care cauza nu a fost examinată corespunzător de o instanță.

Curtea a introdus, prin jurisprudența sa, criterii de identificare a „pragului” aplicării prejudiciului important: natura dreptului care se pretinde a fi încălcat, gravitatea pretinsei încălcări, consecințele pretinse încălcări, situația personală a reclamantului.

          Referințe:

 

Abrevieri:

  • CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
  • – contra;
  • – articol.

 

 


 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]


arhive-cedo-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord