Săptămâna trecută, pe 17 februarie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în cauza Green Alliance împotriva Bulgariei, a constatat că statul bulgar a încălcat art. 8 Convenția CEDO prin practicile de supraveghere ascunse și disproporționate a entităților private (companii, ONG-uri și profesii liberale), desfășurate de către agenții de informații „pe acoperire” („on cover”).
Conform dreptului bulgar, agenții de securitate „pe acoperire” („on cover”) sunt diferiți de agenții „sub acoperire” („under cover”) în sensul în care agenții „pe acoperire” („on cover”) nu sunt supuși acelorași garanții procedurale stricte și nu este necesară vreo autorizare judiciară prealabilă pentru interceptări și alte tehnici de supraveghere.
Potrivit legislației din Bulgaria, acești agenți erau trimiși în misiune pentru a se infiltra în companii private, ONG-uri și profesii liberale, cu excepția avocaților, ale căror informații confidențiale erau protejate de lege. Infiltrarea era netransparentă față de entitatea supravegheată, aceasta din urmă neavând, de cele mai multe ori, cunoștință de faptul că se află sub supraveghere din partea Agenției Naționale de Securitate din Bulgaria.
Te-ar putea interesa și:
Ce s-a întâmplat?
În anul 2018, o asociație pentru protecția mediului (Green Alliance) a contestat în instanță dispozițiile de drept bulgar prin care erau infiltrați, în mod netransparent, agenți de informații în entitățile private. Asociația a argumentat, în fața instanțelor naționale, că dispozițiile respective permit ingerințe arbitrare în viața privată a organizației, în corespondența acesteia și în activitatea internă a entităților vizate, fără existența unor garanții suficiente împotriva abuzului. Green Alliance a susținut că infiltrarea agenților, fără autorizare judiciară, în mod netransparent, fără limitare în timp și fără un mecanism real de contestare, creează un climat de insecuritate juridică și afectează libertatea de asociere și funcționarea normală a societății civile.
Instanțele bulgare au respins acțiunea. Acestea au considerat că această formă de supraveghere este necesară pentru protecția securității naționale și că nu se poate discuta despre o ingerință în dreptul la viață privată.
Cauza a ajuns la CEDO.
Ce a decis CEDO?
Curtea de la Strasbourg a explicat că, deși statele au dreptul să desfășoare activități de supraveghere pentru protecția securității naționale, aceste activități de supraveghere nu pot fi desfășurate oricum, ci doar cu respectarea unor garanții adecvate pentru protejarea drepturilor omului. Aceste garanții trebuie să fie suficient de puternice pentru a preveni abuzurile și ingerințele nejustificate în viața privată a oamenilor și a entităților private. Curtea explică faptul că de protecția vieții private, a corespondenței și a domiciliului trebuie să se bucure nu doar persoanele fizice, ci și entitățile private.
CEDO a constatat că legislația bulgară privind infiltrarea agenților de informații în interiorul entităților private (companii, ONG-uri, profesii liberale) nu respectă Convenția CEDO deoarece, inter alia, legislația:
- era vagă, putând da naștere unor abuzuri. Scopul „protecției securității naționale” era prea larg și interpretabil, nefiind prevăzute criterii clare și previzibile privind situațiile în care poate fi dispusă infiltrarea;
- permitea infiltrarea ascunsă și, de cele mai multe ori, entitățile private supravegheate nu cunoșteau existența supravegherii;
- nu impunea o autorizare din partea unei autorități judiciare;
- nu prevedea limite clare de durată;
- nu reglementa în mod detaliat modul de colectare, utilizare, păstrare și distrugere a informațiilor obținute;
- nu oferea un mecanism efectiv prin care entitățile vizate să poată contesta măsura.
În plus, CEDO a respins argumentul potrivit căruia nu ar exista ingerință deoarece nu sunt utilizate mijloace tehnice de interceptare. Curtea a arătat că infiltrarea unui agent într-o organizație permite accesul direct la corespondență, documente interne, strategii și spații profesionale, ceea ce reprezintă, în mod evident, o ingerință în sensul art. 8.
Curtea a considerat că o astfel de legislație, fără garanții adecvate pentru protecția vieții private și care permite infiltrarea agenților de securitate națională în orice entitate privată, poate conduce, la nivel teoretic, la situația în care orice persoană sau organizație privată din Bulgaria să fie ținta unei astfel de supravegheri. Această situație teoretică, subliniază Curtea, „constituie o ingerință semnificativă în dreptul la viață privată, inclusiv prin posibilul efect de descurajare asupra participării civice”. (par. 148). Totodată, CEDO explică faptul că „activitatea unor astfel de agenți nu este problematică în sine, ci problematică este absența oricărui control independent efectiv asupra eventualului caracter arbitrar sau abuziv al măsurilor”. (par. 148).
Implementează GDPR și evită amenzile!
Implicații practice
Odată cu dezvoltarea dreptului confidențialității din ultimele decenii, ne adresăm, în Europa de Est, pentru prima dată în istorie întrebări precum „are statul dreptul, raportat la obiectivele sale, să (…) intervină în viața mea privată, în corespondență și în domiciliul meu?”, „Este această intervenție justificată, necesară și proporțională?” și „Sunt aplicate suficiente garanții pentru respectarea vieții mele private?”.
O astfel de decizie a CEDO ne invită să reflectăm pentru un moment și să observăm cât de departe suntem noi, în Europa, de standardul CEDO privind protecția drepturilor omului. Într-o democrație perfectă, ar exista un echilibru ideal între drepturile noastre și puterea statului. În Europa de astăzi, idealul unei democrații funcționale este menținut printr-o fricțiune constantă între noi și stat, între drepturile noastre și puterea statului. Din nefericire, de multe ori, echilibrul este dificil de găsit deoarece, în unele cazuri, instanțele de judecată suferă de o prejudecată inerentă, tinzând să dea „dreptate” statului, chiar și în situații, precum cea din speța prezentată mai sus, când ingerințele în drepturile omului sunt lipsite de garanții adecvate.
În esență, ceea ce vreau să spun este că domeniul drepturilor omului nu interzice colectarea datelor și informațiilor în scopul protecției securității naționale, ci obligă că atunci când această colectare are loc, să fie însoțită de garanții adecvate, de exemplu să existe criterii clare de necesitate, să fie transparentă (dacă este posibil), să fie proporțională, să poată fi contestată și să fie justificată. În absența acestor garanții, pot avea loc abuzuri, iar riscul apariției lor este, de multe ori, teoretic și probabil.
În această cauză, CEDO a avut o abordare preventivă, constatând încălcarea art. 8 din Convenție chiar dacă Asociația Green Alliance nu a demonstrat că a fost efectiv infiltrată sau supravegheată în concret. Deși asociația nu a putut demonstra că un agent „pe acoperire” fusese plasat în interiorul organizației, Curtea a acceptat că ONG-ul poate avea calitatea de „victimă” în sensul art. 34 din Convenție chiar fără dovada unei infiltrări concrete, deoarece simpla existență a unui regim atât de larg, netransparent și lipsit de garanții poate constitui ingerință în drepturile protejate de art. 8. În plus, având în vedere caracterul ocult al acestor supravegheri, asociația ar fi avut, cel mai probabil, dificultăți în a dovedi existența și amploarea supravegherilor.
Autor Articol: Av. Ruxandra SAVA (Baroul Bucrurești)
💡Vrei să fii la curent și cu alte noutăți juridice? Atunci abonează-te la newsletterul nostru pentru a nu rata nimic din ce publicăm! Peste 4000 de persoane s-au abonat deja! Abonează-te aici!
