Aici descoperim
dreptul tehnologiei

Odată ce Codul Administrativ a intrat în vigoare, prin Ordonanța de Urgență nr. 57/2019, o mulțime de aspecte în materie administrativă se doresc a fi facilitate. Cum se aplică prevederile Codului administrativ? Care sunt autoritățile administrației publice centrale și locale? Vom dezvolta aceste aspecte în cele ce urmează.

Ce aspecte relementează Codul administrativ al României?

Conform prevederilor Codului administrativ al României, acesta relementează atât cadrul general privind organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor administrației publice, cât și statutul personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice. Codul cuprinde în sfera sa de reglementare și răspunderea administrativă, serviciile publice, alături de regulile specifice privitoare la proprietatea publică și privată ce aparține statului și unităților administrativ-teritoriale.

Cu ce dispoziții se completează Codul administrativ adoptat prin Ordonanța de Urgență nr. 57/2019?

Legea prevede faptul că noile dispoziții ale Codului administrativ se vor completa cu Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, precum și cu alte reglementări de drept comun care se aplică în materie. În materie de aplicare și completare a dreptului, dreptul civil reprezintă o ramură de drept comun pentru celelalte materii, astfel că atunci când nu există reglementare într-o materie (fiscală, administrativă, comercială), se vor aplica dispozițiile prevăzute în și de dreptul civil.

Care sunt autoritățile administrației publice centrale și locale, în viziunea Codului administrativ?

În conformitate cu art. 2 din Codul administrativ, constituie autorităție ale administrației publice centrale:

• Guvernul;
• Ministerele;
• Alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului;
• Alte organe centrale de specialitate subordonate ministerelor;
• Autoritățile administrative autonome.

În conformitate cu art. 3 din Codul administrativ, constituie autorități ale administrației publice locale:

• Consiliile locale;
• Consiliile județene;

Care este domeniul de aplicare al Codului administrativ?

Codul administrativ se va aplica:

• activității autorităților și instituțiilor administrației publice;
• raporturilor dintre autoritățile și instituțiile administrației publice;
• raporturilor dintre autoritățile publice și instituțiile administrației publice și alte subiecte de drept public;
• raporturilor dintre autoritățile publice și instituțiile administrației publice și alte subiecte de drept privat.

Care sunt principiile aplicabile administrației publice în viziunea Codului administrativ?

În materie administrativă, principiile aplicabile sunt evidențiate prin Ordonanța de Urgență nr. 57/2019, astfel :

• Principiul legalității;

Conform acestuia, autoritățile, instituțiile și personalul administrației publice, au obligația să acționeze cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Se vor respecta de asemenea și tratatele și convențiile internaționale la care statul român este parte. Acest principiu este consacrat inclusiv în sfera procesual civilă și penală, prin instituirea respectării prevederilor legale. De asemenea, prioritatea aplicării dreptului internațional cunoaște reglementare și în materie constituțională.

• Principiul egalității;

Conform principiului egalității, beneficiarii activității autorităților și instituțiilor administrației publice au dreptul de a fi tratați în mod egal, într-o manieră nediscriminatorie, corelativ cu obligația autorităților și instituțiilor administrației publice de a trata în mod egal pe toți beneficiarii, fără discriminare pe criteriile prevăzute de lege. Principiul egalității este consacrat și la nivel procesual (civil și penal) și constituțional.

Te-ar putea interesa și:

• Investigații GDPR. 10 Lucruri pe care trebuie să le știi despre controalele GDPR.
• Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.
• Aproape tot ce trebuie să știi despre accesul la informațiile de interes public

• Principiul transparenței;

Acest principiu se aplică procesului de elaborare a actelor normative. Astfel, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a informa și de a supune consultării și dezbaterii publice proiectele de acte normative și de a permite accesul cetățenilor la procesul de luare a deciziilor administrative, precum și la datele și informațiile de interes public, în limitele legii. În privința beneficiarilor activităților administrației publice, acestora li se conferă dreptul de a obține informații de la autoritățile și instituțiile administrației publice, iar acestea au obligația corelativă a acestora de a pune la dispoziția beneficiarilor informații din oficiu sau la cerere, în limitele legii.

• Principiul proporționalității;

Principiul face referire la formele de activitate ale autorităților administrației publice, care trebuie să respecte anumite exigențe. Astfel, acestea trebuie să fie corespunzătoare satisfacerii unui interes public, precum și echilibrate din punctul de vedere al efectelor asupra persoanelor. În privința reglementărilor și a măsurilor autorităților și instituțiilor administrației publice, ele vor fi inițiate, adoptate, emise, după caz, numai în urma evaluării nevoilor de interes public sau a problemelor, după caz, a riscurilor și a impactului soluțiilor propuse.

• Principiul satisfacerii interesului public;

Prin aplicarea acestui principiu, autorităților și instituțiilor administrației publice le revine obligația de a urmări satisfacerea interesului public înaintea celui individual sau de grup. Atare principiu se aplică și personalului din cadrul autorităților și instituțiilor administrației publice.

• Principiul imparțialității;

În temeiul acestuia, personalul din administrația publică are obligația de a-și exercita atribuțiile legale, fără subiectivism, indiferent de propriile convingeri sau interese.

• Principiul continuității;

Conform acestui principiu, personalul din administrația publică are obligația de a-și exercita atribuțiile legale, fără subiectivism, indiferent de propriile convingeri sau interese.

• Principiul adaptabilității;

Atare principiu face referire la obligația autorităților și a instituțiilor publice de a satisface nevoile societății (a se vedea în acest sens  Ordonanța de Urgență nr. 57/2019, platformă online http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/215925).

Noile reglementări în materie administrativă au rolul de a facilita activitatea autorităților publice centrale, dar și a autorităților publice locale. Prevederile sale sunt aplicabile cu respectarea principiilor instituite prin Ordonanța de Urgență nr. 57/2019. Cu privire la aceste prevederi, toți cetățenii trebuie să le cunoască prin aplicarea preceptului conform căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii.

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

Opinia publică solicită, în ultima vreme, reincriminarea în legislația noastră a pedepsei cu moartea, în contextul în care se săvârșesc tot mai multe infracțiuni de violuri, tâlhărie, crime cu victime în stare juridical de minoritate. Se apreciază, așadar, că pedeapsa cu închisoare este insuficientă pentru astfel de infracțiuni.

Un astfel de caz, mediatizat intens în ultima perioadă, este cel de la Caracal, caz în care anchetatorii bănuiesc că inculpatul ar fi răpit, violat și, ulterior, ucis două minore. Opinia publică s-a revoltat față de aceste orori prin care au trecut victimele minore, solicitând insistent reincriminarea pedepsei cu moartea pentru săvârșirea acestor tipuri de infracțiuni.

De asemenea, aceeași opinie publică s-a revoltată în cazul tânărului condamnat în Malaysia la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri, solicitând statului român să intervină pentru a se preschimba pedeapsa capitală într-o pedeapsă mai blândă, a închisorii, deși pedeapsa a fost legal aplicată, având în vedere că legislația din Malaysia reglementa acest tip de pedeapsă pentru traficul de droguri.

Reincriminăm sau nu pedeapsa cu moartea?

Răspunsul este nu, nu putem reincrimina pedeapsa cu moartea din două motive:

• Protocolul nr. 13 la Convenției europene a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnat la Vilnius în 2002 și intrat în vigoare un an mai târziu, la 1 iulie 2003, prevede abolirea pedepsie cu moartea în orice circumstanțe;
• 22 alin. (3) din Constituția României, republicată, prevede că „pedeapsa cu moartea este interzisă”.

Așadar, orice inițiativă de reincriminare în legislația din România a pedepsei cu moartea va fi în neconcordanță, în primul rând, cu acordurile internaționale la care România este parte, dar și cu Legea fundamentală, astfel încât la controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțional a României, legea va fi declarată neconstituțională.

Într-adevăr, pedeapsa cu moartea poate fi reincriminată, dar pentru asta este necesară ieșirea României din Uniunea Europeană, după o procedură lungă și greoaie. De asemenea, trebuie modificat și textul Constituției, iar procedura de modificare și revizuire a Constituției este rigidă.

Ultimele persoane condamnate la pedeapsa cu moartea în România au fost soții Ceaușescu, care au fost executați la data de 25 decembrie 1989. Pedeapsa cu moartea a fost abolită în România prin decretul-lege nr. 6 din data de 7 ianuarie 1990.

În Europa, Belarus este singura țară care nu a abolit pedeapsa cu moartea. În anul 1996, s-a organizat un referendum cu privire la abolirea pedepsie capitale, iar potrivit datelor oficiale, 80% dintre votanți au fost de acord cu menținerea pedepsei, iar 20% au votat împotrivă. Execuțiile condamnaților la moarte au loc prin împușcarea în cap. Trupul neînsuflețit nu este oferit familiei, ci este îngropat într-o loc secret, care constituie secret de stat.

Te-ar putea interesa și: CEDO. Despre dreptul la viață al copilului nenăscut și despre „dreptul de a muri”.

          Referințe:

• Bianca Selejan-Guțan, Protecția europeană a drepturilor omului, ediția a 5-a, revăzută și adăugită, editura Hamangiu, 2018, p. 112-113;
• Protocolul nr. 13 la Convenției europene a drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
• Articolul 22 alin. (3) din Constituția României, republicată.

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

Ce date cu caracter personal putem prelucra și în ce condiții?

Răspuns:

Tipul și volumul de date cu caracter personal pe care o companie/organizație le poate prelucra depinde de motivul prelucrării acestora (motiv legal utilizat) și de utilizarea vizată. Compania/ organizația trebuie să respecte mai multe reguli cheie, inclusiv:

• datele cu caracter personal să fie prelucrate în mod legal și transparent, asigurând corectitudinea față de persoanele fizice ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate („legalitate, echitate și transparență);
• trebuie să existe scopuri specifice pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, iar compania/organizația trebuie să indice aceste scopuri persoanelor fizice atunci când colectează datele lor cu caracter personal; O companie/ organizație nu poate colecta pur și simplu date cu caracter personal în scopuri nedefinite („principiul limitării scopului”);
• compania/ organizația trebuie să colecteze și să prelucreze numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru îndeplinirea acestui scop („principiul reducerii la minimum a datelor”);
• compania/ organizația trebuie să se asigure că datele cu caracter personal sunt exacte și actualizate, având în vedere scopurile pentru care sunt prelucrate și să le corecteze, dacă nu („principiul acurateței”);
• compania/ organizația nu poate utiliza în continuare datele cu caracter personal pentru alte scopuri care nu sunt compatibile cu scopul inițial;
• compania/ organizația trebuie să se asigure că datele cu caracter personal sunt stocate nu mai mult decât este necesar pentru scopurile pentru care au fost colectate („principiul limitării perioadei de stocare”);
• compania/ organizația trebuie să instituie garanții tehnice și organizatorice adecvate care să asigure securitatea datelor cu caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii accidentale, distrugerii sau prejudiciilor, folosind tehnologia adecvată („principiul integrității și confidențialității”).

Exemplu:

Compania/ organizația dvs. administrează o agenție de turism. Când obțineți datele personale ale clienților dvs., ar trebui să explicați într-un limbaj clar și simplu de ce aveți nevoie de date, cum le veți utiliza și cât timp intenționați să le păstrați. Prelucrarea trebuie adaptată într-un mod care să respecte principiile cheie de protecție a datelor cu caracter personal.

Te-ar putea interesa și:

• Investigații GDPR. 10 Lucruri pe care trebuie să le știi despre controalele GDPR.
• Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.
• Cum implementezi GDPR simplu, rapid și eficient?

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

Referințe:

• Articolul 5 alineatul (1) și considerentul (39) din GDPR;
• Grupul de lucru „Articolul 29” Avizul grupului de lucru 03/2013 privind limitarea scopului (WP 203).

Hotărârea în cauza C-417/18
AW și alții/Lietuvos valstybė, reprezentat de Lietuvos Respublikos ryšių
reguliavimo tarnyba, de Bendrasis pagalbos centras și de Lietuvos
Respublikos vidaus reikalų ministerija

Întreprinderile de telecomunicaţii trebuie să transmită gratuit informaţiile care
permit localizarea apelantului autorităţii care tratează apelurile de urgenţă la „112”

Statele membre trebuie să se asigure că această obligaţie este pusă în aplicare chiar dacă
telefonul mobil nu este echipat cu o cartelă SIM

AW și alții sunt rude ale ES, o tânără de 17 ani, victimă a unui act criminal. La 21 septembrie 2013, în jurul orei 6 dimineața, într-o suburbie a Panevėžys (Lituania), ES a fost răpită, violată și arsă de vie în portbagajul unui autoturism. În timp ce se afla închisă în acest portbagaj, aceasta a format, folosind un telefon mobil, numărul european unic pentru apelurile de urgență „112” de aproximativ 10 ori pentru a solicita ajutor. Cu toate acestea, echipamentele centrului de recepție a apelurilor de urgență nu afișau numărul telefonului mobil utilizat, ceea ce a împiedicat localizarea sa. Nu s-a putut stabili dacă telefonul mobil utilizat de ES era echipat cu o cartelă SIM și nici motivul pentru care numărul său nu era vizibil la centrul de recepție a apelurilor de urgență.

AW și alții au introdus o acțiune în fața Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania), solicitând obligarea statului lituanian la repararea prejudiciului moral suferit de victimă, ES, și de ei înșiși. În susținerea acțiunii formulate, aceștia arată că Lituania nu a asigurat corect punerea în aplicare practică a Directivei privind „serviciul universal” care prevede că statele membre se asigură că întreprinderile de telecomunicaţii pun la dispoziție în mod gratuit informații privind localizarea apelantului autorității care tratează apelurile de urgență la „112” imediat ce apelul a ajuns la acea autoritate. Această normă se aplică tuturor apelurilor către numărul european unic pentru apelurile de urgenţă „112”. Această omisiune ar fi avut ca rezultat imposibilitatea de a transmite serviciilor de poliție pe teren informații privind localizarea lui ES, ceea ce le-ar fi împiedicat să îi vină în ajutor.

Vilniaus apygardos administracinis teismas solicită Curţii de Justiţie să stabilească dacă directiva privind „serviciul universal” impune statelor membre obligaţia de a asigura o astfel de punere la dispoziţie chiar dacă apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM şi dacă statele membre dispun de o marjă de apreciere la definirea criteriilor de acuratețe și fiabilitate ale informațiilor privind localizarea apelantului la „112” care le permite limitarea acestora la identificarea stației de bază care a preluat apelul.

În hotărârea pronunţată astăzi, Curtea aminteşte că rezultă din modul de redactare a directivei că „[toate] apeluril[e] către numărul european unic pentru apelurile de urgență” sunt vizate de obligația de punere la dispoziție a informațiilor referitoare la localizarea apelantului. În plus, Curtea a statuat deja că directiva privind „serviciul universal”, în versiunea sa originală, impunea statelor membre, sub condiția posibilităților tehnice, o obligație de rezultat care nu se limitează la crearea unui cadru normativ adecvat, ci impune ca informațiile privind localizarea tuturor apelanților la „112” să fie transmise efectiv serviciilor de urgență. Prin urmare, apelurile la „112” efectuate de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM nu pot să fie excluse din domeniul de aplicare al directivei privind „serviciul universal”.

În consecință, Curtea apreciază că directiva privind „serviciul universal” impune statelor membre, sub rezerva fezabilității tehnice, obligația de a se asigura că întreprinderile în cauză pun la dispoziție gratuit informațiile referitoare la localizarea apelantului autorității care tratează apelurile de urgență la „112” imediat ce apelul ajunge la autoritatea menționată, inclusiv atunci când apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM.

Curtea constată în continuare că, deşi statele membre dispun de o anumită marjă de apreciere la definirea criteriilor de acuratețe și fiabilitate ale informațiilor privind localizarea apelantului la „112”, aceste criterii trebuie, în orice caz, să asigure, în limitele fezabilității tehnice, o localizare a poziției acestui apelant cu gradul de fiabilitate și de precizie necesar pentru a permite serviciilor de urgență să îi vină în ajutor în mod util. Marja de apreciere de care beneficiază statele membre la definirea acestor criterii are, așadar, ca limită necesitatea de a garanta utilitatea informațiilor transmise pentru a permite localizarea efectivă a apelantului și, prin urmare, intervenția serviciilor de urgență. Întrucât o astfel de apreciere prezintă un caracter eminamente tehnic și este strâns legată de caracteristicile rețelei de telecomunicații mobile lituaniene, revine instanței de trimitere sarcina de a o efectua.

În sfârşit, Curtea arată că, printre condițiile care trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii unui stat membru pentru prejudicii cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii care îi sunt imputabile figurează cea legată de existența unei legături directe de cauzalitate între încălcarea acestui drept și prejudiciul suferit de acești particulari ai acestei categorii de prejudicii. Cu toate acestea, condițiile stabilite de legislațiile naționale în domeniul reparării prejudiciilor nu pot fi mai puțin favorabile decât cele referitoare la acțiuni asemănătoare de natură internă.

În consecinţă, atunci când, în conformitate cu dreptul intern al unui stat membru, existența unei legături de cauzalitate indirecte între nelegalitatea săvârșită de autoritățile naționale și prejudiciul suferit de un particular este suficientă pentru angajarea răspunderii statului, o astfel de legătură de cauzalitate indirectă între o încălcare a dreptului Uniunii imputabilă acestui stat membru și prejudiciul suferit de un particular trebuie să fie de asemenea suficientă în vederea angajării răspunderii statului membru menționat pentru această încălcare a dreptului Uniunii.

Te-ar putea interesa și:

• GDPR persoane fizice. Camere de supraveghere la domiciliu. Ce spune GDPR?
• Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.
• Răspuns oficial ANSPDCP: Persoanele fizice RĂSPUND în temeiul GDPR.

Sursa Curia

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR în domeniul medical? Îți recomandăm cursul online creat de specialiștii GDPR în domeniu medical care poate fi accesat aici.

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

Tribunalul Uniunii Europene confirmă nulitatea mărcii Uniunii a societății adidas,
care constă în trei benzi paralele aplicate în indiferent ce direcție

adidas nu dovedește că această marcă a dobândit, pe ansamblul teritoriului Uniunii, caracter
distinctiv prin utilizare

În anul 2014, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) a înregistrat, în favoarea adidas, următoarea marcă a Uniunii pentru articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și articole pentru acoperirea capului.

În cererea de înregistrare, marca a fost descrisă de adidas ca fiind alcătuită din trei benzi paralele echidistante cu aceeași lățime, aplicate pe produs în indiferent ce direcție.

În anul 2016, ca urmare a unei cereri de declarare a nulității introduse de întreprinderea belgiană Shoe Branding Europe BVBA, EUIPO a anulat înregistrarea acestei mărci pentru motivul că eralipsită de caracter distinctiv, indiferent dacă intrinsec sau dobândit prin utilizare. Potrivit opiniei EUIPO, marca nu ar fi trebuit să fie înregistrată. În special, adidas nu ar fi dovedit că aceasta a dobândit caracter distinctiv prin utilizare pe ansamblul teritoriului Uniunii Europene.

Prin hotărârea sa de azi, Tribunalul Uniunii Europene confirmă decizia de anulare, respingând acțiunea formulată de adidas împotriva deciziei EUIPO.

Tribunalul precizează, mai întâi, că marca în cauză nu este o marcă dinamică ce ar fi alcătuită dintr-o serie de elemente care s-ar repeta cu regularitate, ci o marcă figurativă obișnuită. Tribunalul reține apoi că formele de utilizare care se îndepărtează de la caracteristicile esențiale ale mărcii, cum ar fi sistemul său de culori (benzi negre pe fond alb), nu pot fi luate în considerare. Prin urmare, urmare, EUIPO a înlăturat în mod întemeiat numeroase elemente de probă prezentate de adidas pentru motivul că priveau alte semne cum ar fi, în special, semne pentru care sistemul de culori era inversat (benzi albe pe fond negru).

În sfârșit, Tribunalul constată că EUIPO nu a săvârșit vreo eroare de apreciere atunci când a considerat că adidas nu a dovedit că marca în cauză a fost utilizată pe ansamblul teritoriului Uniunii și că a dobândit, pe ansamblul acestui teritoriu, caracter distinctiv prin utilizare. Astfel, dintre elementele de probă prezentate de adidas, singurele care prezentau o anumită pertinență erau referitoare la numai cinci state membre și, în speță, nu puteau fi extrapolate la ansamblul teritoriului Uniunii.

Te-ar putea interesa și:

• CJUE. AG. Obligațiile Facebook în raport cu un comentariu calomnios.
• GDPR. În ce condiții putem accesa e-mailul unui fost angajat?
• Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.

MENȚIUNE: Marca Uniunii Europene este valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene și coexistă cu mărcile naționale. Cererile de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene se depun la EUIPO. Împotriva deciziilor acestuia se poate introduce acțiune la Tribunal.
MENȚIUNE: Împotriva deciziei Tribunalului se poate declara recurs la Curte, numai pentru motive de drept, în termen de două luni și zece zile de la comunicarea acesteia. Recursul va fi supus unei proceduri de admitere în principiu. În acest scop, va trebui să fie însoțit de o cerere de admitere în principiu care să cuprindă chestiunea sau chestiunile importante pe care le ridică recursul pentru unitatea, coerența sau
dezvoltarea dreptului Uniunii.
MENȚIUNE: Acțiunea în anulare are ca obiect anularea acelor acte ale instituțiilor Uniunii care sunt contrare dreptului Uniunii. Cu respectarea anumitor condiții, statele membre, instituțiile europene și particularii pot sesiza Curtea de Justiție sau Tribunalul cu o acțiune în anulare. Dacă acțiunea este întemeiată, actul este anulat. Instituția autoare a actului trebuie să ia măsuri pentru a elimina eventualul vid juridic creat prin anularea acestuia.

Sursa Curia

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]