117/202103-02-2021
Actiune în daune contractualeCurtea de Apel BUCURESTI
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2021:047.______
Dosar nr. _____________ (Număr în format vechi _________)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 117
Ședința publică din data de 03.02.2021
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A_______ L____ Z______
JUDECĂTOR: C______ M____
JUDECĂTOR:S_____ G_______ N_____
GREFIER: G________ M________
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta S.C. A____ A_____ S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1629/24.04.2019 și a încheierii din data de 03.04.2019, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. _____________, în contradictoriu cu intimatul A______ F_____.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta, prin avocat S.Traciuc, cu împuternicire avocațială la dosar și intimata, prin avocat B______ O___, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei depune la dosar taxa de timbru în sumă de 89 lei, în original și semnează în fața instanței cererea de recurs formulată.
Recurenta, prin avocat, solicită restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 1020 lei, achitată cu O.P. din 17.04.2020 (fila 18), având în vedere că din eroare a plătit două taxe în același cuantum.
Curtea urmează a se pronunța cu privire la cererea de restituire a taxei de timbru prin hotărâre.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul pe probe.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea probei cu înscrisuri în susținerea recursului, respectiv un înscris nou referitor la situația unei intervenții la autovehiculul în cauză în luna noiembrie 2019, pentru a dovedi faptul că autovehiculul este funcțional. Înscrisul este atașat cererii de recurs.
Intimatul, prin avocat, nu se opune cu privire la înscrisurile deja atașate la dosarul cauzei, însă, în ceea ce privește înscrisul nou solicitat de recurentă la acest termen, arată că nu are relevanță în prezentul recurs. În combaterea recursului nu are probe noi de propus.
După deliberare, Curtea va încuviința proba cu înscrisuri solicitată recurentă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea cererii de recurs, limitând concluziile orale la câte 5 minute pentru fiecare parte, în baza art. 216 alin. 4 Cod Pr. Civ.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, considerând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța de apel nu a analizat și nu a motivat hotărârea prin prisma motivului de apel referitor la modalitatea în care s-a efectuat expertiza în faza fondului. Referitor la art. 488 pct. 6 Cod Pr. Civ., arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre contradictorie. Contradictorialitatea principală a motivării este clară, întrucât instanța de apel a luat în considerare și a achiesat la susținerea expertului tehnic, conform căreia nu se poate stabili pe calea unei expertize auto apariția ruginiei, iar, pe de altă parte, a validat considerentele instanței de fond cu privire la concluziile raportului de expertiză. Din punctul său de vedere, această contradictorialitate conduce la nulitatea hotărârii.
Mai arată că cel mai important aspect din art. 488 pct. 8 Cod Pr. Civ. se referă la greșita aplicare a Legii nr. 449/2003 pe care și-a întemeiat acțiunea reclamantul. Deși legea prevede clar că, după expirarea termenului de garanție legală, cumpărătorul poate pretinde remedierea sau înlocuirea bunului în condițiile legii, s-a ignorat total că această lege specială prevedea obligativitatea aplecării asupra garanției comerciale astfel cum a fost stabilită de către părți.
A mai criticat hotărârea cu privire la analizarea greșită a condițiilor de îndeplinire a viciului ascuns, având în vedere că instanța de apel a dat o interpretare proprie, contrară normelor de drept material care definesc și precizează expres caracteristicile acestuia.
În concluzie, solicită admiterea recursului pentru motivele argumentate pe larg la dosar, casarea deciziei atacate, iar pe fond, după rejudecare, să se respingă acțiunea ca neîntemeiată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește susținerea referitoare la art. 488 pct. 6 Cod Pr. Civ. arată că sentința pronunțată în apel nu cuprinde măsuri și motive contradictorii; instanța de apel a analizat corect toate solicitările invocate de apelantă și faptul că motivarea nu este așa cum ar considera apelanta nu înseamnă că acestea lipsește. Susține că a indicat în întâmpinare argumentele în raport cu punctele invocate de apelantă.
În ceea ce privește contradictorialitatea invocată de apelantă referitor la respingerea efectuării unei noi expertize în apel, susținerile acesteia sunt strict legate de motivele pentru care instanța de apel a considerat că nu este utilă efectuarea unei noi expertize. Acele motive nu au legătură cu motivarea pe fond a sentinței.
Cu privire la aplicarea art. 488 pct. 8 Cod Pr. Civ., arată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe legea protecției consumatorului și dispozițiile Codului civil, doar în subsidiar s-a formulat un capăt de cerere referitor la garanția comercială pentru coroziune, oferită de către reclamantă. Conform garanției oferite de reclamantă, caroseria includea doar anumite elemente, însă, prin expertiză, se reține că rugina este generalizată, atât la elementele de caroserie, cât și la lonjeroane, la podea, la toba de eșapament care nu ar fi putut fi niciodată reparate pe garanție. Remedierea prin reparație pe care a propus-o recurenta nu este fezabilă, se face prin metode care vor afecta structura de rezistență a autoturismului.
Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
În replică, recurenta, prin avocat, arată că susținerile intimatei au avut ca obiect fondul cauzei dedus judecății și a făcut referire la niște reparații care nu au fost menționate în raportul de expertiză.
Curtea rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2922/19.04.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă, în dosarul nr. _____________, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A______ F_____ în contradictoriu cu pârâta S.C. A____ A_____ S.R.L., aceasta fiind obligată să înlocuiască autoturismul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 20/23.09.2013 cu un autoturism nou, de același fel, lipsit de vicii. Pârâta a fost obligata să plătească reclamantului 7700 lei cheltuieli de judecată.
La data de 06.06.2018, pârâta S.C. A____ A_____ S.R.L. a depus cerere de apel împotriva sentinței civile nr. 2922/19.04.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă, în dosarul nr. _____________, prin care a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 1629/24.04.2019 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. _____________, s-a respins apelul formulat de apelanta S.C. A____ A_____ S.R.L. ca nefondat.
La data de 21.04.2020, apelanta S.C. A____ A_____ S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1629/24.04.2019 și a încheierii din data de 03.04.2019 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. _____________, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate, iar, în rejudecare, admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În motivare, cu privire la dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod Pr. Civ., s-a susținut că instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor aduse prin cererea de apel, ceea ce echivalează cu o motivare insuficientă a hotărârii.
În acest sens, s-a apreciat că tribunalul nu a analizat și nu a motivat hotărârea prin prisma criticilor din cererea de apel referitoare la modalitatea în care s-a efectuat expertiza în faza fondului.
Mai mult, s-a considerat că există o contradictorialitate a motivării întrucât, pe de o parte, prin încheierea de ședința din data de 03.04.2020, s-a luat în considerare și s-a achiesat la susținerea expertului tehnic auto, audiat în ședință, conform căreia nu poate stabili cauza apariției ruginei, iar, pe de alta parte, nu s-au prezentat motivele pentru care au fost validate considerentele primei instanțe în ceea ce privește concluziile raportului de expertiza, tot de către un expert tehnic auto.
De asemenea, s-a afirmat că instanța nu a analizat și nu a motivat hotărârea prin prisma motivului de apel referitor la neîndeplinirea condiției pentru atragerea răspunderii pentru viciile ascunse, constând în disproporționalitatea măsurii reparatorii solicitate comparativ cu cea oferită.
Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod Pr. Civ., s-a susținut că instanța a interpretat greșit prevederile art. 161 din Legea nr. 449/2003, încălcând astfel prevederile art. 22 alin. 6 Cod Pr.Civ. S-a considerat că, atât timp cât reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe prevederile Legii nr. 449/2003, care reprezintă legea specială în materie, nu pot fi ignorate celelalte prevederi ale sale.
Astfel, s-a apreciat că instanța de fond a ignorat faptul că viciul ascuns invocat de pârâtă făcea obiectul direct al unei garanții speciale stabilite între părți, iar condițiile în care recurenta era obligată să răspundă pentru apariția coroziunii, în termenii și condițiile expres agreate, erau stipulate în carnetul de garanție.
Recurenta a considerat că instanța nu a mai analizat aspectele invocate de societate referitoare la această garanție și a refuzat solicitările de refacere a expertizei astfel încât să se răspundă și la întrebările referitoare la elementele ce ar fi stabilit situațiile de responsabilitate agreate de părți privitoare la coroziune.
De asemenea, s-a învederat că instanța a apreciat greșit legea în ceea ce privește sarcina probei, încălcând astfel art. 22 alin. 2 și art. 249 Cod Pr. Civ.
În acest sens, s-a menționat că sarcina probei în litigiu revenea intimatei-reclamante, iar, în mod greșit, instanța a apreciat că recurenta este cea care trebuie să dovedească cauza apariției ruginei. Mai mult, s-a arătat că, deși a apreciat că expertiza auto nu este lămuritoare în cauză, instanța de apel a considerat ca întemeiate concluziile expertizei auto din faza fondului.
Totodată, recurenta a susținut că instanța de apel a dat o interpretare proprie noțiunii de viciu ascuns, contrară normelor de drept material ce definesc și precizează expres caracteristicile și condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca un defect să fie calificat ca viciu ascuns, respectiv art. 1707 Cod Civ.
Cu privire la interpretarea condițiilor în cazul viciului ascuns, s-a subliniat că în mod eronat instanța de apel a apreciat că un cumpărător ar avea un drept de opțiune asupra măsurii reparatorii solicitate, fiind în contradicție atât cu prevederile Legii nr. 449/2003, cât și ale art. 1710 Cod Civ. Înlocuirea bunului este posibila numai în cazul în care înlăturarea viciilor nu poate fi efectuată de către vânzător.
În același sens, referitor la susținerile instanței în legătură cu modalitatea de acoperire a viciului, s-a considerat că acestea exced prevederilor legale aplicabile în materie, atât generale cât și speciale, ambele prevăzând că vânzătorul este în primul rând obligat la repararea bunului, pe cheltuiala sa, și numai în situația în care acest lucru nu este posibil (inclusiv în situația în care după o reparare a bunului, defecțiunile persista/revin) vânzătorul este obligat să procedeze la înlocuire. Mai mult, recurentul a relevat că, deși a fost citată corect condiția prevăzută de lege referitoare la imposibilitatea folosirii bunului în scopul pentru care a fost realizat, instanța a adăugat la lege, extrapolând noțiunea de utilizare potrivit destinației bunului prin raportare la pierderi de valoare ale acestuia, elemente ce nu au legătură cu funcționalitatea avută în vedere de legiuitor.
O altă critică se referă la faptul că tribunalul nu a aplicat și analizat toate criteriile prevăzute de lege pentru stabilirea disproporționalității măsurii înlocuirii bunului. S-a apreciat că s-a rezumat la a analiza doar condiția inconvenientelor cauzate cumpărătorului, deși situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat contrazice modul de interpretare al art. 1707 și art. 1710 Cod Civ.
Prin urmare, recurentul a susținut că instanța a aplicat în mod eronat legea, dând curs opțiunii reclamantului pentru înlocuire, deși nu erau îndeplinite condițiile necesare prevăzute de lege.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 483 și urm. Cod Pr. Civ.
În susținere, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1208,47 lei.
La data de 14.09.2020, intimatul A______ F_____ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiat.
În motivare, cu titlu prealabil, s-a precizat că apelul formulat a avut în vedere doar Sentința civilă nr. 2922/19.04.2018, iar nu și Încheierile din data de 08.02.2018 și din data de 05.04.2018.
Cu privire la susținerile recurentei în legătură cu prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod Pr.Civ., s-a învederat că instanța a luat act de susținerile expertului auto cu privire la faptul că aria sa de expertiză este aceeași cu cea a expertului care a efectuat raportul în fața primei instanțe, audiat la data de 03.04.2019, iar, pe de altă parte, a reținut drept corecte considerentele instanței de fond în ceea ce privește expertiza auto. Astfel, s-a apreciat că nu există motive contradictorii, iar hotărârea cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Referitor la disproporționalitatea măsurii reparatorii, s-a subliniat că instanța de apel a argumentat considerentele pentru care se impune măsura înlocuirii autoturismului, statuând faptul că măsura nu este disproporționată.
În legătură cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, s-a susținut că, atât prin notificările trimise recurentei înainte de a demara judecata, cât și prin cererea de chemare în judecată, s-a invocat, drept temei al solicitării, calitatea de consumator și răspunderea legală a vânzătorului pentru viciile ascunse, în baza Legii nr. 449/2003 și O.G. nr. 21/1992.
Astfel, s-a apreciat că răspunderea vânzătorului față de consumator nu este limitată la garanția contractuală oferită, ci se întinde la toate neconformitățile cauzate de viciile ascunse ale bunului, ce apar pe durata medie de utilizare a bunului, sens în care s-a invocat art. 22 alin. 1 din Legea nr. 449/2003.
Având în vederea aceste aspecte, s-a considerat că prin limitarea unilaterală a răspunderii pentru coroziune de către recurentă exclusiv la elementele de caroserie, iar nu la toate elementele autoturismului, nu se poate înlătura răspunderea legală pentru viciile ascunse apărute la celelalte elemente ale autovehiculului.
Cu privire la susținerile referitoare la sarcina probei în legătură cu faptul că apariția ruginii nu a fost cauzată de defecte de fabricație sau că aceasta nu a apărut de la interior spre exterior, în baza art. 249 Cod Pr. Civ. și a modului de administrare a materialului probator în fața instanțelor de fond, intimatul a învederat că aceasta revenea recurentului.
De asemenea, s-a susținut că instanța a analizat în mod corect condițiile viciului ascuns sens în care s-a arătat că, prin raportare la expertiza efectuată, s-a reținut că apariția ruginii a fost cauzată de defecte de fabricație (de unde rezultă faptul că defectele existau de la momentul achiziționării automobilului). Mai mult, au fost necesare evaluări repetate și de întocmirea unui raport de expertiză pentru a descoperi gravitatea viciilor autoturismului.
Sub aspectul disproporționalității măsurii de înlocuire stabilită de către instanță, având în vedere dispozițiile art. 1707 și art. 1710 Cod Civ., s-a considerat că tribunalul are competența de a dispune măsura considerată ca fiind cea mai adecvată în raport de situația de fapt.
În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la Încheierea din data de 03.04.2019, s-a învederat faptul că în cererea de recurs nu se regăsesc motivele pentru care a fost recurată și această încheiere.
În drept, s-au invocat art. 483 și urm. Cod Pr. Civ., dispozițiile Legii nr. 449/2003.
În susținere, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 13.10.2020, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatului.
Curtea a încuviințat pentru recurentă proba cu înscrisuri și a luat act că intimata nu a depus probe noi în recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, instanța reține următoarele:
I. Motivul de recurs, ce se încadreazǎ în dispozițiile art. 488 pct. 6 Cod Pr.Civ., vizeazǎ insuficienta motivare a deciziei, precum și existența unor considerente contradictorii.
Astfel, se susține cǎ tribunalul nu a analizat motivele de apel referitoare la modalitatea în care s-a efectuat expertiza în fața primei instanțe și la neîndeplinirea condiției de atragere a răspunderii pentru vicii ascunse constând în disproporționalitatea măsurii înlocuirii autovehiculului. De asemenea, sub aspectul contradictorialității, se învederează că, deși tribunalul a luat act de susținerea expertului auto în sensul că nu are competența de a stabili cauza producerii ruginei, totuși a validat concluziile raportului întocmit în primă instanță cu privire la existența viciului ascuns și a întinderii acestuia.
Curtea va înlǎtura aceastǎ criticǎ.
Se remarcǎ faptul cǎ, în cadrul cererii de apel, apelanta-pârâtă a invocat, în esență, faptul că raportul de expertiză nu are suport în situația factuală și nici bază științifică-
În cadrul considerentelor deciziei atacate, instanța de apel a prezentat situația de fapt și mijloacele probatorii din care reiese, statuând că au existat mai multe constatări ale stării autovehiculului efectuate în perioada august 2016-august 2017 de către reprezentantul local, de service-ul agreat, stabilindu-se cu certitudine existența coroziunii pe multiple părți ale vehiculului, precum și extinderea acesteia de la părțile vizibile la cele ascunse, putându-se trage concluzia, fără a fi nevoie chiar de cunoștințe de specialitate, că bunul a fost afectat într-o măsură semnificativă, ceea ce nu este compatibil cu utilizarea pe durata medie de folosință.
Astfel, se constată că instanța de apel a verificat raportul de expertiză prin prisma celorlalte mijloace probatorii administrate în cauză, reieșind că concluziile acesteia sunt confirmate și de constatărilor altor entități, precum și de raționamente bazate pe logică. Ca atare, nu se poate considera că instanța de apel nu a analizat motivul referitor la raportul de expertiză. De asemenea, nu se poate reține nici că tribunalul ar fi omis să verifice motivul privind neîndeplinirea condiției de atragere a răspunderii pentru vicii ascunse constând în disproporționalitatea măsurii înlocuirii autovehiculului. În primul rând, Curtea notează faptul că aspectul proporționalității măsurii dispuse nu reprezintă o cerință (element) al răspunderii pentru vicii ascunse. Măsura pe care instanța o poate adopta reprezintă un efect al constatării activării răspunderii pentru calitatea bunurilor de folosință îndelungată comercializate, situație în care judecătorul trebuie să stabilească modalitatea de reparare a prejudiciului. În cauză, tribunalul a examinat chestiunea proporționalității măsurii dispuse și a oferit argumente de ce consideră că repararea vehiculului nu reprezintă o soluție utilă și eficientă (a se vedea pagina 7 a deciziei, penultimul și ultimul paragraf).
Totodată, Curtea apreciază că nu se poate decela vreo contradictorialitate în raționamentul instanței de apel. Chiar dacă instanța a consemnat cele învederate de expertul audiat în sensul că acesta nu poate efectua analize chimice asupra petelor de rugină, aceasta nu înseamnă că, în baza tuturor probelor administrate în dosar și a raționamentelor deductive, nu putea să stabilească dacă se poate reține o cauză pentru apariția ruginii și a extinderii acesteia imputabilă reclamantului.
Așadar, se observǎ cǎ instanța de apel a examinat mijloacele de probǎ administrate, punctele de vedere ale experților, concluzionând că, în condițiile în care nu s-a dovedit că rugina care a apărut la vehiculul achiziționat și care s-a extins într-o perioadă scurtă de timp a fost cauzată de o acțiune/omisiune a reclamantului sau de alte evenimente pentru care nu poate fi ținut răspunzător producătorul, se impune atragerea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse ale bunului.
Din aceastǎ perspectivǎ, Curtea nu deceleazǎ o încǎlcare a dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b Cod Pr. Civ. în sensul neoferirii unui răspuns la anumite motive de apel sau la contradictorialitatea argumentelor.
II. Un alt motiv de recurs se referă la încălcarea art. 22 alin. 2 și art. 249 Cod Pr. Civ. în sensul că instanța de apel a răsturnat sarcina probei, obligând pe pârâtă să facă dovada cauzei apariției ruginei. Având în vedere că acest motiv de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 5 Cod Pr.Civ. (încălcarea normelor de procedură ce atrag sancțiune nulității), Curtea îl va examina în continuare.
Prevederile art. 22 alin. 2 Cod Pr. Civ impune ca judecătorul să pronunțe o hotărâre temeinică și legală, prin stabilirea situației de fapt și aplicarea corectă a legii, sens în care acesta are dreptul să solicite părților explicații și lămuriri, să pună în discuție orice împrejurări de fapt și de drept și să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare. Astfel, se remarcă faptul că acest text nu reglementează aspectul sarcinii probei pentru o parte sau alta din proces.
Art. 249 Cod Pr. Civ. introduce noțiunea de sarcină a probei și prevede că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
În condițiile în care pârâta-apelantă a susținut faptul că reclamantul nu ar fi respectat condițiile de întreținere asumate și că ar fi contribuit la agravarea deficiențelor, sugerând că apariția ruginei s-ar putea datorat unor acțiuni intervenite la exteriorul mașinii (posibil loviri, exfolieri, afectarea vopselei de un mediu acid, etc), iar din mijloacele probatorii existente nu reiese acest mod de producere a ruginei, atunci partea este ținută să facă dovada, sarcina probei revenindu-i.
Din această perspectivă, nu se poate reține o încălcare a prevederilor art. 249 Cod Pr. Civ.
În ce privește modul de interpretare a raportului de expertiză sau a concluziilor experților de către tribunal, instanța de recurs nu poate examina aceastǎ apǎrare deoarece nu reprezintǎ o criticǎ de nelegalitate, ci de temeinicie, solicitându-se practic curții sǎ reinterpreteze dovezile administrate. Însǎ, instanța de recurs nu poate proceda astfel fațǎ de dispozițiile art. 483 alin. 3 și 4 Cod Pr. Civ. În cadrul recursului, se pot analiza numai motive de nelegalitate, actualul Cod de Procedurǎ Civilǎ nemaiprevǎzând ca motiv de recurs interpretarea eronatǎ a probelor.
III. Un alt motiv de recurs are în vedere interpretarea greșită a art. 16¹ din Legea nr. 449/2003 în sensul că instanța a ignorat faptul că viciul ascuns constând în coroziune făcea obiectul unei garanții speciale agreate de părți în carnetul de garanții.
În acest sens, Curtea constatǎ cǎ, în cadrul apelului, societatea a invocat faptul că, potrivit înțelegerii părților, aceasta acorda garanție doar în situația în care coroziunea apărea ca urmare a perforării caroseriei de la interior la exterior.
Tribunalul a statuat că acțiunea a fost analizată prin prisma legii speciale în materia protecției consumatorului (Legea nr. 449/2003), având în vedere că reclamantul a invocat în principal acest temei, nemaifiind necesară examinarea cauzei din perspectiva răspunderii bazate pe certificatul de garanție emis de vânzător (ce a fost invocată în subsidiar) ca urmare a admiterii cererii potrivit primului temei.
Conform art. 16¹ din Legea nr. 449/2003, după expirarea termenului prevăzut la art. 16 (2 ani de la data livrări, s.n.), consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor care nu pot fi folosite în scopul pentru care au fost realizate ca urmare a unor vicii ascunse apărute în cadrul duratei medii de utilizare, în condițiile legii. Textul prevede răspunderea pentru vicii ascunse, făcând trimitere la condițiile legii. Prin această din urmă sintagmă se înțelege nu numai dispozițiile legii nr. 449/2003, dar și orice altă normă specială care reglementează condițiile punerii pe piață a bunurilor de folosință îndelungată (care ar cuprinde norme derogatorii vizând răspunderea pentru vicii ascunse) sau norma generală (Codul Civil, care este aplicabil în măsura în care nu există prevederi derogatorii) de vreme ce legiuitorul nu distinge. De altfel, Legea nr. 449/2003 face trimitere la garanția convențională (garanția comercială), respectiv angajamentul asumat de vânzător față de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a prețului plătit de consumator, de reparare sau de înlocuire a produsului cumpărat, în cazul în care acesta nu corespunde condițiilor enunțate în declarațiile referitoare la garanție sau în publicitatea aferentă (a se vedea art. 19 raportat la art. 2 lit. e din Legea nr. 449/2003). Aceasta înseamnă că, prin înțelegerea părților, se stabilesc condițiile în care vânzătorul/distribuitorul răspunde pentru viciile ascunse ale bunului, în această materie art. 1708 alin. 2 Cod Civil permițând agravarea, limitarea sau exonerarea vânzătorului de garanția contra viciilor ascunse, cu excepția cazului când le-a cunoscut sau trebuia să le cunoască la data încheierii convenției.
În același timp, Curtea remarcă faptul că Legea nr. 449/2003 reglementează și o garanție legală pentru lipsa de conformitate a produsului astfel cum rezultă din prevederile art. 20 alin. 1 (garanția trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului și să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanția oferită). Deși acest act normativ, în forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 23.09.2013, nu definea ce se înseamnă garanție legală, această noțiune trebuie înțeleasă în sensul totalității normelor legale care asigură protecția consumatorului pentru lipsa de conformitate a bunului achiziționat.
În acest context, sfera garanției convenționale nu se identifică cu cea a garanției legale în sensul că aceasta din urmă poate conține o răspundere mai largă pentru vânzător (de ex., conform art. 9 din Legea nr. 449/2003, vânzătorul răspunde pentru orice lipsă de conformitate existentă la momentul când au fost livrate produsele, textul nedistingând în funcție de natura, locul viciului ascuns sau de alte caracteristici).
Ca atare, în situația existenței unei clauze convenționale care ar fi incompatibilă cu conținutul garanției legale, se impune înlăturarea acesteia față de dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 449/2003 (clauzele contractuale sau înțelegerile încheiate între vânzător și consumator înainte ca lipsa de conformitate să fie cunoscută de consumator și comunicată vânzătorului, care limitează sau înlătură, direct ori indirect, drepturile consumatorului prevăzute de prezenta lege, sunt nule de drept).
În speță, intimatul a invocat faptul că recurenta și-a limitat răspunderea pentru coroziune doar pentru elementele de caroserie, în mod unilateral, prin contractul de adeziune, ceea ce nu înlătură răspunderea legală.
Curtea reține faptul că prevederea care limitează garanția pentru coroziune, inserată în certificatul de garanție, nu ar fi compatibilă cu garanția legală deoarece, potrivit art. 9 din Legea nr. 449/2003, vânzătorul răspunde pentru orice lipsă de conformitate existentă la momentul când au fost livrate produsele. Așadar, legiuitorul nu permite nicio limitare a răspunderii pentru vicii ascunse în cazul bunurilor de folosință îndelungată achiziționate de un consumator atât timp cât o deficiență calitativă a produsului, necunoscută cumpărătorului sau care nu putea fi identificată în mod rezonabil, a condus la apariția viciului. Din această perspectivă, în baza art. 22 alin. 1 din Legea nr. 449/2003, clauza contractuală de limitare a garanției nu poate produce efecte.
În plus, Curtea constată că, din probele administrate, nu ar reieși că lipsa de conformitate s-ar datora prezenței coroziunii la exteriorul vehiculului ca urmare a unei acțiuni neimputabile vânzătorului (lovire, prezența unui mediu acid, etc). Astfel, clauza invocată nu ar avea aplicabilitate, motiv pentru care nu se poate imputa instanței de apel că a ignorat-o.
IV. O altă critică de nelegalitate vizează nerespectarea prevederilor Legii nr. 449/2003 și ale art. 1710 Cod Civil în ce privește măsura de remediere dispusă, apreciindu-se că se impunea repararea bunului, iar nu înlocuirea sa.
Sub acest aspect, Curtea reține că atât legea specială (art. 11 alin. 1 din Legea nr. 449/2003), cât și art. 1710 alin. 1 lit. a și b Cod Civil stabilesc ca primă măsură de remediere repararea produsului, iar în al doilea rând înlocuirea acestuia.
Art. 11 alin. 2 din Legea nr. 449/2003 prevede criteriile în funcție de care se determină dacă una din măsuri este nerezonabilă în raport cu cealaltă, respectiv valoarea produsului dacă nu ar fi existat viciul (lit. a), importanța acestuia (lit. b), dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru consumator (lit. c).
În speță, instanța de apel a analizat caracterul rezonabil al măsurii înlocuirii vehiculului prin prisma acestor criterii. Astfel, a statuat că, în decurs de 1 an, gradul de corodare a crescut, fiind afectate de rugină, în timp atât părțile vizibile, cât și cele ascunse (ușile în partea inferioară, capota și hayonul la îmbinare, traversa sub caroserie, șuruburile sub caroserie) într-o măsură semnificativă, analiză ce corespunde criteriului de la art. 11 alin. 2 lit. b din Legea nr. 449/2003 (importanța deficienței). Importanța lipsei de conformitate se examinează prin prisma amplorii viciului, respectiv dacă afectează în mod semnificativ bunul sau doar de o manieră superficială. În cazul autovehiculelor, nu contează doar gradul de afectare al funcționării acestuia, ci și impactul asupra valorii sale. Cu alte cuvinte, chiar dacă bunul nu devine complet inutilizabil sau greu de folosit, dacă deficiențele calitative au efecte importante asupra valorii produsului în sensul descreșterii serioase a acesteia, atunci se poate vorbi ți în această ipoteză de caracterul important al viciului.
De asemenea, tribunalul a învederat că produsul de folosință îndelungată trebuie să poată fi utilizat potrivit destinației sale pe durata medie de utilizare, ceea ce presupune nu numai păstrarea caracteristicilor funcționale în respectivul interval, dar și ca bunul să nu fie afectat de alte pierderi de valoare față de cele rezultate din exploatarea normală. Or, această analiză vizează și criteriul de la 11 alin. 2 lit. a din Legea nr. 449/2003 (valoarea pe care ar fi avut-o produsul dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate). Trebuie subliniat că acest criteriu nu privește o comparație între valoarea reparațiilor și cea a înlocuirii produsului, dispoziția prevăzând expres că se ia în considerare valoarea pe care ar fi avut-o bunul dacă nu ar fi intervenit deficiența.
În acest sens, este de notorietate că valoarea unui vehicul începe să scadă imediat ce are loc utilizarea lui, descreșterea continuând la autoturismele noi în primii 3-5 ani de folosire. Însă, dacă bunul este exploatat cu respectarea categoriei din care face parte, este întreținut și îngrijit, valoarea sa se va putea menține constantă ulterior. În schimb, dacă pe lângă exploatare și trecerea timpului intervine și necesitatea unor reparații la părțile componente și caroserie, valoarea vehiculului poate scădea drastic. Cum, în speță, reparația pentru eliminarea ruginei la toate elementele afectate nu constituie o simplă operațiune de cosmetizare a mașinii (cum ar fi vopsirea unui reper-ușă, bară, etc în situația unei daune minore), ci presupune o intervenție complexă (dezasamblarea părților componente, a elementelor de caroserie afectate, tratarea acestora șau chiar înlocuirea în cazul în care rugina nu mai poate fi îndepărtată), este evident că bunul nu va mai fi de aceeași valoare cu cea pe care ar fi avut-o dacă nu se efectua o asemenea intervenție. În condițiile în care vehiculul este achiziționat nou, iar în perioada de garanție suferă deficiențe calitative care impun o reparație de amploare, este dincolo de orice îndoială că valoarea bunului este afectată, aceasta diminuându-se considerabil. Nu există nicio rațiune pentru a pune acest risc pe seama consumatorului-cumpărător.
Din această perspectivă, nu se poate reține că repararea mașinii nu ar aduce niciun inconvenient semnificativ pentru cumpărător în condițiile în care valoarea acesteia nu ar mai identică cu cea a unui vehicul cu aceeași durată de exploatare, dar asupra căruia nu s-a efectuat nicio intervenție majoră.
În concluzie, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a criteriilor stabilite de art. 11 alin. 2 lit. a, b și c din Legea nr. 449/2003, fiind justă concluzia în sensul că măsura înlocuirii nu este disproporționată atât timp cât e singura care oferă consumatorului garanția că va obține un bun de folosință îndelungată ce va putea fi utilizat potrivit destinației sale, pe toată durata medie de utilizare și va suferi doar diminuarea valorii dată de normala exploatare.
Având în vedere argumentele expuse, Curtea va respinge critica de nelegalitate ca nefondată.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 Cod Pr. Civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În ce privește solicitarea recurentei de a i se restitui suma de 1020 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată cu OP din data de 17.04.2020 (ordin prelucrat de BRD-Societe Generale SA-fila 18, doar C__), Curtea o va încuviința având în vedere că partea a mai achitat aceeași sumă și prin OP din 23.07.2020 (fila 19), astfel încât devin incidente dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013, potrivit cărora taxa se restituie când s-a plătit mai mult față de cuantumul legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta S.C. A____ A_____ S.R.L. înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J___________, CUI RO15301079, cu sediul în București, __________________. 572-574, sector 6 și cu sediul procesual ales la SCA M__ & P________ din București, ______________________ M_______ nr. 16, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 1629/24.04.2019 și a încheierii din data de 03.04.2019 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. _____________, în contradictoriu cu intimatul A______ F_____, CNP _____________, cu domiciliul în B_____, _________________________. 38, _______________, ______________________ și cu domiciliul procesual ales la SCA I____ si Asociații din București, Calea Floreasca nr. 169, corp X, _______________, ca nefondat.
Dispune restituirea către recurentă a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1020 lei achitate prin OP din 17.04.2020.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.02.2021.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A_______ L____ Z______ C______ M____ S_____ G_______ N_____
GREFIER,
G________ M________