Curtea de Apel Ploiești. Daune morale de 30.000 lei. Violență psihologică față de angajat. Hărțuire morală

Actiune în raspundere patrimoniala

Curtea de Apel PLOIESTI

Cod ECLI ECLI:RO:CAPLO:2021:018.______ROMÂNIACURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _____________

 

 

DECIZIA NR. 555

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Președinte – A____-C_____ B____

Judecători – V_______-I______ S_______

– C________ D___ E_____

Grefier – D______ V_____

 

 

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta B_____ B____, domiciliată în ______________________________________, județul Prahova și de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI D_______, cu sediul în ________________________________, împotriva sentinței civile nr. 2665/30 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2021, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 23 februarie 2021 și apoi, la data de 9 martie 2021, iar după deliberare a decis următoarea soluție:

 

C U R T E A,

 

Deliberând, conform dispozițiilor art. 395 din noul Cod de procedură civilă, asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 616/16 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. _____________, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B_____ B____, domiciliată în comuna D_______, _____________________, județul Prahova, în contradictoriu cu pârâta A_______ A_______, cu sediul în ________________________________.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de _____ lei, cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate hărțuirea psihologică la care a fost supusă de către pârâtă, prin prepușii săi, cu scopul de a părăsi postul ocupat; încălcarea de către pârâtă prin prepușii săi a principiilor demnității în muncă și bunei credințe în relațiile de muncă; obligarea pârâtei să înceteze orice acte sau fapte care constituie hăituire psihologică la locul de muncă; obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 de lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a hărțuirii la care a fost supusă.

Verificând actele dosarului, tribunalul a constatat că între reclamantă, în calitate de salariat și pârâtă, în calitate de angajator, a fost încheiat contractul individual de muncă nr.31/17.05.2006, în temeiul căruia aceasta a fost încadrată pe perioadă nedeterminată la C_____________ Asistență Sociala, arhiva.



Ulterior, ca urmare a Organigramei aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 9 din data de 20.02.2018, reclamanta a fost mutată în cadrul Compartimentului Administrativ la Arhiva fostului C.A.P., ocazie cu care a fost întocmită o nouă fișă a postului de Inspector arhivă fost C.A.P., aprobată prin dispoziția nr. 68 din data de 02.03.2018, emisă de Primarul comunei D_______ (fila 168 dosar).

A reținut tribunalul că atât dispoziția nr. 68 din data de 02.03.2018, cât și fișa postului, au fost comunicate salariatei (reclamanta din prezenta cauză) la data de 07.03.2018, aceasta semnând de luare la cunoștință pe ambele înscrisuri.

Cu toate acestea, prin Dispoziția Primarului nr.71 din data de 14.03.2018, se dispune sancționarea salariatei cu avertisment scris conform dispozițiilor art.248 alin.1 litera a din Codul Muncii, pentru refuzul de a fi semnat fișa postului și actul adițional la contractul de muncă, aprobate prin dispoziția 68 din 02.03.2018.

Dispoziția Primarului nr.71 din data de 14.03.2018, de sancționare a salariatei, a fost contestată de aceasta, iar prin sentința civilă nr. 2244 din data de 06.07.2018, pronunțată de în dosarul nr._____________, Tribunalul Prahova a dispus anularea dispoziției și restabilirea situației anterioare prin radierea acestei dispoziții din registrul salariaților.

Sentința astfel pronunțată a rămas definitivă, ca urmare a pronunțării de către Curtea de Apel Ploiești a deciziei nr. 2949 din data de 04.12.2018, prin care a respins apelul formulat de către Primarul Comunei D_______ și Primăria Comunei D_______.

Din actele dosarului a mai rezultat că prin Decizia nr.789 din data de 05.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._____________, instanța a dispus în mod definitiv – „Anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local nr. 9 din data de 20.02.2018 cu privire la aprobarea organigramei statului de funcții și a numărului de personal din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei D_______, în sensul că modifică în parte organigrama, statul de funcții ale Primăriei comunei D_______ stabilite prin Hotărârea nr.9/20.02.2018. Reîncadrează reclamanta B_____ B____ pe funcția și locul de muncă avute anterior respectiv inspector de specialitate gradul III în cadrul compartimentului arhivă/asistență socială/resurse umane.”

Prin întâmpinare s-a susținut de angajator că schimbările cu privire la fișa postului reclamantei au avut loc ca urmare a reorganizării organigramei instituției, însă din probele administrate în cauză rezultă că în ceea ce o privește pe reclamantă, măsurile au fost luate cu nerespectarea dispozițiilor legale in materie, aspect reținut în decizia pronunțata de Curtea de Apel Ploiești prin care a fost anulată hotărârea de aprobare a noii organigrame și s-a dispus reintegrarea salariatei B_____ B____ pe funcția și locul de muncă avute anterior respectiv inspector de specialitate gradul III în cadrul compartimentului arhivă/asistență socială/resurse umane.

Din actele dosarului s-a mai reținut că angajatorul, prin dispoziția Primarului nr. 130 din 07.06.2018, a dispus sancționarea încă o data a reclamantei, cu avertisment scris, pentru refuzul acesteia de a semna fișa postului și actul adițional la contractul de muncă, aceeași fișă a postului și același act adițional pentru care fusese anterior sancționată prin dispoziția 71 din 14.03.2018, anulată în mod definitiv de instanța de judecata.

Și aceasta nouă dispoziție a Primarului (130/07.06.2018) a fost anulată în mod definitiv de instanța de judecată prin sentința civilă nr.3139 din 22.10.2018, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul civil nr._____________, definitivă ca urmare a respingerii apelului formulat de către Primarul Comunei D_______ și Primăria Comunei D_______ prin Decizia civilă nr.1684 din 04.06.2019 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești.

Prin emiterea acestei noi dispoziții de sancționare, pentru aceeași pretinsă faptă, pentru care anterior se mai întocmise o dispoziție de sancționare a reclamantei, anulată în mod definitiv de o instanță de judecată, se face dovada caracterului șicanatoriu al măsurii luate de angajator, în disprețul hotărârii judecătorești anterior pronunțate, a constatat instanța.

Tribunalul a reamintit că dispozițiile art.8 din Codul muncii statuează că relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe, ceea ce înseamnă că toate acțiunile angajatorului trebuie să urmărească îndeplinirea scopului bunei funcționări a societății.

Potrivit art.39 alin. 1 din Codul muncii, salariatul are dreptul la demnitate în muncă, securitate și sănătate în muncă, în sfera acestui drept fiind inclusă sănătatea și securitatea atât fizică, cât și cea psihică, angajatorul având obligația de a lua toate măsurile în vederea limitării afectării psihice a salariaților din mediul în care lucrează. Acestui drept al salariatului îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de a se abține de la orice gest/act care ar putea aduce atingere demnității și onoarei salariatului. De asemenea, aceasta presupune că locul de muncă al salariatului trebuie să fie astfel organizat încât să nu lezeze demnitatea salariatului.

În aceste condiții, orice încălcare adusă principiului bunei-credințe sau drepturilor salariatului, care vizează personalitatea sau integritatea morală și profesională a acestuia, poate fi încadrată în categoria acțiunilor de hărțuire la locul de muncă, a notat tribunalul.

Analizând prin prisma acestor criterii situația de fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că prin comportamentul constant sancționator la adresa salariatei, manifestat de către angajator prin primar, în condițiile în care prin hotărâri judecătorești aceste acte au fost desființate ca nelegale, a fost exercitată o hărțuire psihică asupra salariatei, aptă să îi aducă atingere onoarei si demnității.

De asemenea, tribunalul a constatat că s-a făcut dovada că angajatorul, prin acțiunile sale, mutând locul de muncă al salariatei într-un spațiu impropriu desfășurării activității, fără conexiune la internet, fără consumabile, a organizat locul de muncă al salariatului de așa natura încât să îi lezeze demnitatea salariatului.

Susținerea pârâtei conform căreia mutarea de către angajator a salariatului de la un birou la altul nu reprezintă o modificare nelegală a contractului individual de muncă dacă nu se modifică felul muncii prestate (funcția) ori salariul, este lipsita de relevanță în contextul în care în prezenta cauză, instanța nu este investită cu soluționarea unei contestații formulate împotriva unei eventuale astfel de modificări.

În speță, tribunalul a analizat și verificat dacă mutarea fizică a locului unde își desfășoară activitatea salariatul a fost de natura abuzivă, șicanatorie, în măsură a fi apreciată ca fiind o hârțuire din partea angajatorului.

Hărțuirea la locul de muncă a fost definită ca fapta ilicită constând în supunerea angajatului unor tipuri de acțiuni care, luate individual, nu prezintă caracter ilicit, dar care considerate unitar pot fi agasante și exercitate cu finalitate persecutorie, în așa fel încât să determine în angajat o atitudine de umilință legată de continuitatea practicării profesiei.

Toate situațiile în care a fost pusă reclamanta, în biroul căreia a fost identificat montat un sistem audio de supraveghere neautorizat, după care biroul său a fost mutat într-un loc impropriu desfășurării activității, fără ca din probele administrate să fi rezultat că această mutare ar fi fost determinată de necesități organizatorice, faptul ca i-a fost limitat accesul la un computer și la internet cu toate că este un angajat cu studii superioare, au fost, fără putință de tăgadă, de natura a afecta demnitatea salariatei, a stabilit tribunalul.

Raportat la probatoriul administrat, instanța a constatat că acest comportament agresiv și șicanator la adresa reclamantei din prezenta cauză a fost repetat sistematic și a îmbrăcat forme diferite, de la un limbaj nepotrivit raporturilor de muncă, la amenințări, la schimbarea în mod repetat și nejustificat a locului unde aceasta își desfășura activitatea, toate acestea având ca efect direct atingerea demnității și integrității psihice a angajatului.

În jurisprudență s-a statuat că „hărțuire la locul de muncă” există atunci când au loc acțiuni care se succed în mod anormal și constant, cum ar fi: acuzații nefondate, insidioase, izolare, crearea unei imagini negative a victimei printre colegii de serviciu, refuzul de a comunica, privarea de atribuții, responsabilități, denigrarea, intimidarea, constrângerea, încălcarea abuzivă a atribuțiilor, etc.

De asemenea, s-a afirmat în jurisprudență că faptele de excludere și de izolare la locul de muncă prin preluarea în mod abuziv a atribuțiilor de serviciu, neluarea de către angajator a măsurilor necesare pentru a i se asigura salariatului condițiile adecvate de muncă necesare îndeplinirii atribuțiilor, sunt nelegale și au condus la izolarea acestuia, la crearea unei imagini negative la locul de muncă, la privarea acestuia de dreptul de a munci, conform pregătirii sale profesionale și conform contractului individual de muncă.

Or, din întreg probatoriul administrat s-a făcut dovada că în cauza angajatorul, prin reprezentantul său legal, a luat masuri nelegale față de reclamantă (măsuri anulate prin hotărâri judecătorești definitive), de natură a-i creea acesteia o imagine negativă la locul de muncă și de a conduce la izolarea salariatei în raporturile cu colegii.

Pârâta, prin prepușii săi, avea obligația de a asigura un mediu de lucru sigur, calm, și pentru aceasta trebuia să fi aținut de la a adopta masurile care au fost mai sus enumerate în ceea ce o privește pe reclamanta din prezenta cauza.

Mutarea, în mod repetat, a locului de muncă pentru un salariat, de cele mai multe ori in mod nejustificat, este de natura ai crea acestuia o stare de disconfort, iar în condițiile în care și conducătorul instituției, primarul, are un comportament ostil față de această salariată, i se adresează în mod agresiv și nepoliticos, poate fi asimilată unei acțiuni de hărțuire a salariatei.


În cauză, având în vedere efectul produs de acțiunile angajatorului din perspectiva dreptului salariatei la demnitate în muncă, prevăzut de art. 39 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cererea reclamantei de reparare a daunelor morale produse prin hărțuirea sa la locul de muncă este justificată, în cauză fiind dovedită condiția existenței hărțuirii salariatei la locul de muncă, a stabilit prima instanță.

Referitor la acordarea despăgubirilor solicitate cu titlul de daune morale, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 253 aliniatul 1 din Codul muncii, conform cărora „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.”

În cauză, tribunalul a constatat ca fiind dovedită prin probatoriul administrat existența faptelor angajatorului de hărțuire psihologică, apte să îi producă angajatei reclamante un prejudiciu moral, astfel cum acesta a fost definit în doctrină (orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferință fizică sau morală pe care le resimte victima)

Daunele morale reprezintă prejudicii cauzate unei persoane, constând în suferințe de ordin psihic, care pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor, reclamantul având sarcina probării existenței prejudiciului moral, pentru că, deși aceste daune au caracter nepatrimonial, moral, reparația cerută este materială, patrimonială, ceea ce impune, pentru găsirea unor criterii de apreciere corectă a valorii lor, elemente probatorii adecvate.

În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate cu titlul de daune morale, atât în doctrină cât și în jurisprudență s-a reținut că valori precum demnitatea și libertățile fundamentale nu pot fi analizate contabilicește, din perspectivă pecuniară, acestea fiind componente intrinseci ale fiecărei persoane, valoarea lor fiind esențialmente personală.

A reținut tribunalul că prin modul în care a acționat, reclamanta a demonstrat că înțelege importanța drepturilor sale și pe cale de consecință și le-a apărat. Aceasta nu a stat în pasivitate, ci a reclamat de fiecare dată ilegalitățile constatate la nivel de instituție, dovada în acest sens fiind dosarele menționate, în care aceasta și-a apărat cu succes drepturile.

În jurisprudență s-a reținut că fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi, care ___________________ vieții private în sfera art. 8 din Convenția de Apărarea Drepturilor Omului, dar și a valorilor apărate de Constituție și de dreptul muncii, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

A apreciat tribunalul că este suficientă și echitabilă acordarea de daune morale, în cuantum de 20.000 de lei, alături de recunoașterea, prin prezenta hotărâre, a hărțuirii la locul de muncă a reclamantei, valoarea despăgubirilor acordate având un caracter rezonabil față de obiectul cauzei și de întinderea prejudiciului generat în patrimoniul acesteia, având în vedere importanța valorilor morale lezate, respectiv demnitatea și integritatea psihică a reclamantei, intensitatea cu care au fost percepute de către aceasta măsurile luate, de consecințele negative suferite de salariată pe plan psihic, căreia i s-a creat în mod evident o stare de disconfort psihic și mai apoi fizic.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanta privind recunoașterea prin prezenta hotărâre, a hărțuirii la locul de muncă a reclamantei și pe cale de consecință a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinței au declarat apel în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, atât reclamanta B_____ B____, cât și pârâta Primăria Comunei D_______, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta B_____ B____ a susținut că prin cererea de chemare în judecată a chemat în judecată unitatea angajatoare – Primăria Comunei D_______, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța:

– să se constate hărțuirea psihologică la care a fost supusă;

– sa se constate violența psihologică la care a fost supusă, cu scopul de a părăsi postul ocupat;

– să se constate încălcarea de către intimata-pârâtă a principiilor demnității în muncă și bunei credințe în relațiile de muncă;

– să fie obligată apelanta-pârâtă la încetarea oricăror acte sau fapte care constituie hărțuire și violență psihologică la locul de muncă;

– să fie obligată apelanta-pârâtă la plata de daune morale în cuantum de 100.000 de lei.

A arătat apelanta că prin sentința apelată, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat partea adversă la plata sumei de 20.000 de lei, cu titlu de daune morale.

În opinia apelantei-reclamante soluția instanței de fond este criticabilă sub două aspecte:

– pe de o parte, pentru că nu s-a pronunțat explicit în legătură cu toate capetele de cerere, capătul de cerere privind plata de daune morale fiind subsecvent capetelor de cerere care vizau constatarea faptelor de hărțuire și violentă psihologică;

– pe de altă parte, sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, acesta este de cinci ori mai mic decât ceea ce s-a cerut și, oricum, ceea ce s-a cerut este puțin în raport cu gravitatea hărțuirii și violenței la care a fost supusă.

A arătat apelanta că instanța de fond a analizat cererea de chemare în judecată sub toate aspectele, constatând în mod corect că a fost victima unor presiuni cu scopul final de a pleca din instituție, însă, era necesar ca toate aceste constatări ale instanței din motivarea hotărârii judecătorești pronunțate să se regăsească și în dispozitivul acesteia.

A susținut apelanta că este important ca instanța să dispună obligarea apelantei-pârâte de a înceta orice acte de hărțuire și violență psihologică, altfel acestea putând continua, fără nicio consecință juridică pentru apelanta-pârâtă. În continuare, apelanta – pârâtă va putea să-i mențină locul de muncă insalubru la Arhiva fostul C.A.P. sau să mențină camera de luat vederi instalată chiar în spatele său.

De asemenea, în continuare salariații instituției vor fi instruiți să o evite, să nu i se adreseze, nici măcar să o salute, fiind astfel discriminată, așa cum s-a întâmplat, dovadă fiind chiar amenda primită de primarul localității din partea CNCD pentru discriminare în ceea ce o privește.



În opinia apelantei-reclamante, este importanta ca hotărârea ce se va pronunța să se refere la toate capetele de cerere, astfel încât obligarea la plata de daune morale să vina ca o consecința fireasca a admiterii celorlalte petite ale acțiunii.

Sub aspectul cuantumul daunelor morale acordate, a solicitat apelanta-reclamantă ca instanța de control judiciar să constate că se impune admiterea în integralitate a acestui capăt de cerere, în raport de gravitatea hărțuirii psihologice la care a fost supusă.

A mai arătat apelanta-reclamantă că modul în care a fost tratată de către angajații Primăriei D_______, inclusiv de către primarul localității, i-a afectat grav starea de sănătate, imaginea profesională și stima de sine.

A susținut apelanta-reclamantă că urmare a numeroaselor modificări de locuri de muncă în cadrul Primăriei, a numeroaselor schimbări de funcții și atribuții a ajuns din salariat însărcinat cu starea civilă în cadrul Primăriei comunei D_______, angajat cu jumătate de normă, ostracizat într-o încăpere insalubră la arhiva fostului C.A.P. Toate acestea fără să fi fost vreodată sancționată disciplinar, fără să fi încălcat vreo norma de conduită profesională sau morală și fără nicio explicație plauzibilă.

Datorită acestei situații, s-au declanșat o ________ afecțiuni medicale, a făcut depresie, a avut discuții acasă cu familia și simțea că oamenii din localitate o privesc cu alți ochi.

A apreciat apelanta-reclamantă că instanța de fond a avut în vedere într-o mică măsură toate aceste consecințe ale atitudinii discriminatorii și de hărțuire a cărei victimă a fost, astfel că se impune acordarea unor daune morale în cuantumul solicitat.

Apelul nu a fost întemeiat în drept.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta Primăria Comunei D_______ a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocată prin întâmpinare referitoare la lipsa capacității de folosință a Primăriei comunei D_______.

A arătat apelanta-pârâtă că prin întâmpinare a invocat lipsa capacității de folosință a Primăriei, care, în conformitate cu prevederile art. 77 din Legea nr. 215/2001, este o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

Aceasta excepție nu a fost soluționată de instanța de fond, situație în care se impune anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susținut apelanta-pârâtă că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra aspectelor invocate prin întâmpinare și nu le-a înlăturat motivat, situație față de care hotărârea pronunțată este nemotivată.

Potrivit art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Hotărâre judecătoreasca trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecații, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. 1 lit. b din noul Cod de procedură civilă.

În aceste condiții, a apreciat apelanta-pârâtă i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, fiindu-i cauzată o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturata decât prin anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu privire la această critică în considerentele sentinței, sunt prezentate numai susținerile apelantei-reclamante, instanța dându-le o interpretare vădit părtinitoare, pentru a pronunța soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, expunând raționamente greșite fără să înlăture motivat susținerile formulate.

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, apelanta-reclamantă a fost și este nemulțumită ca i-au fost luate o parte din atribuții, respectiv cele referitoare la „Starea Civilă” și „Asistența Socială”.

A arătat apelanta-pârâtă că această situație a rezultat ca urmare a reorganizării organigramei de către consiliul local, motivat de faptul că apelanta-reclamantă este personal contractual și nu poate îndeplini respectivele atribuții, deoarece sunt atribuții pentru care legea specială, prevede exercitarea respectivelor atribuții de către un funcționar public.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 republicată se statuează:

Art. 23. – (1) Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locala în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, si primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

(2) Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolva treburile publice din comune, orașe si municipii, in condițiile legii.

Art. 36. – (2) Consiliul local exercita următoarele categorii de atribuții:

a) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor si serviciilor publice de interes local și ale societăților reglementate de
Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificările și completările ulterioare, și regiilor
autonome de interes local;

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 2 lit. a, consiliul local:

b) aproba, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor si serviciilor publice de
interes local, precum și reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes
local.

În urma reorganizării organigramei și statului de funcții aprobate prin Hotărârea nr. 9/20.02.2018 a Consiliul Local al comunei D_______, reclamantei i-a fost actualizata fișa postului conform competențelor acesteia și nevoilor instituției.

Conform fișei postului anexa la Dispoziția nr. 73/2015, invocată de apelanta-reclamantă, aceasta își desfășură activitatea la compartimentul „Arhiva/Asistență Sociala/Resurse umane”, astfel cum era structura organigramei la acea dată.

Ca urmare a aprobării noii organigrame și noului stat de funcții, apelanta-reclamantă își desfășoară activitatea la C_____________ „Administrativ/Arhiva al fostului C.A.P.”, tot în cadrul Primăriei comunei D_______, situație în care nu se poate vorbi de schimbarea locului de muncă.

Mutarea de către angajator a salariatului de la un birou la altul nu reprezintă o modificare nelegală a CIM (chiar și în lipsa acordului salariatului respectiv, concretizat prin încheierea unui act adițional la CIM), dacă nu se modifică felul muncii prestate (funcția) ori salariul.



Doctrina juridică a statuat că este legală trecerea definitivă a salariatului într-o altă secție/birou/atelier a unității, într-o altă formație de lucru, în vederea unei mai bune organizări a muncii dacă cel în cauză are aceleași sarcini de serviciu (aceeași funcție), fără diminuarea salariului.

Inadmisibilitatea modificării unilaterale a contractului de muncă se referă la elementele esențiale ale contractului, printre care _____________________. Locul muncii se refera la locul unde salariatul își prestează munca sa în favoarea angajatorului, respectiv, localitatea și unitatea unde salariatul lucrează.

Nu poate fi acceptată ideea că reprezintă o schimbare a locului de muncă, mutarea salariatului de la un compartiment la altul, ca urmare a reorganizării prin modificarea organigramei, în condițiile în care reclamanta își păstrează salariul și atribuțiile, pentru ca ar însemna ca angajatorul să nu-și poată gestiona și administra angajații.

Legiuitorul a avut în vedere ca să protejeze salariații de modificări unilaterale esențiale și nu să împiedice pe angajatori să își administreze unitatea prin mutarea salariaților de la un compartiment la altul, păstrând competențele și drepturile angajatului.

Raportat la atribuțiile apelantei-reclamant, a arătat apelanta-pârâtă că prin noua fișă a postului i-au fost păstrate atribuțiile privitoare la gestionarea arhivei, atribuții care erau și în vechea fișă a postului.

Prin noua fișă a postului, i-au fost luate atribuții, respectiv atribuțiile de stare civila si asistență socială, deci a beneficiat de o restrângere de atribuții și nu de atribuirea în plus a unor atribuții.

Motivul restrângerii atribuțiilor este motivat legal de faptul că apelanta-reclamantă este personal contractual, având gradul profesional de inspector principal.

Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, prevede:

Art. 3. – (1) Atribuțiile de stare civilă se îndeplinesc de consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, de serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, în unitățile administrativ-teritoriale unde acestea sunt constituite, precum și de ofițerii de stare civilă din cadrul primăriilor unităților administrativ-teritoriale în care nu funcționează servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor.

(2) Sunt ofițeri de stare civilă:

a) primarii municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor;

(3) Primarii și șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României pot delega sau retrage, după caz, exercitarea atribuțiilor de ofițer de stare civilă
viceprimarului, secretarului unității administrativ-teritoriale sau altor funcționari publici din aparatul propriu cu competentă în acest domeniu, respectiv diplomatului care îndeplinește funcții consulare, unuia dintre funcționarii consulari sau angajații consulari.

Cum apelanta-reclamantă nu este funcționar public, nu poate solicita să dețină atribuții privind starea civilă, deoarece contravine prevederilor legale anterior menționate.

În ceea ce privește atribuțiile de stare civilă, acestea au fost date în sarcina unui funcționar public, conform prevederilor legale.

Instanța a reținut în considerentele sentinței:

„Potrivit art. 39 alin. 1 din Codul muncii salariatul are dreptul la demnitate în muncă, securitate și sănătate în muncă. În sfera acestui drept fiind inclusă sănătatea și securitatea atât fizică, cât și cea psihică, angajatorul având obligația de a lua toate măsurile în vederea limitării afectării psihice a salariaților din mediul în care lucrează. Acestui drept al salariatului îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de a se abține de la orice gest/act care ar putea aduce atingere demnității și onoarei salariatului. De asemenea, aceasta presupune că locul de muncă al salariatului trebuie să fie astfel organizat încât să nu lezeze demnitatea salariatului.

 

Analizând prin prisma acestor criterii situația de fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, instanța constată că prin comportamentul constant sancționator la adresa salariatei, manifestat de către angajator prin Primar, în condițiile în care prin hotărâri judecătorești aceste acte au fost desființate ca nelegale, a fost exercitată o hărțuire psihică asupra salariatului, aptă să ii aducă atingere onoarei și demnității.

De asemenea, se reține că s-a făcut dovada că angajatorul prin acțiunile sale, mutând locul de muncă al salariatei într-un spațiu impropriu desfășurării activității, fără conexiune la internet, fără consumabile, a organizat locul de muncă al salariatului de așa natura încât să îi lezeze demnitatea salariatului.

Susținerea pârâtei conform căreia mutarea de către angajator a salariatului de la un birou la altul nu reprezintă o modificare nelegală a Contractului individual de muncă dacă nu se modifică felul muncii prestate (funcția) ori salariul, este lipsită de relevanță în contextul în care în prezenta, cauză, instanța nu este investită cu soluționarea unei contestații formulate împotriva unei eventuale astfel de modificări”.

În opinia apelantei-pârâte, astfel cum rezultă din cuprinsul mențiunilor anterior arătate, tribunalul, a analizat și concluzionat, la solicitarea apelantei-reclamante, că i-a fost modificat atât felul muncii cât și locul desfășurării muncii, și i-a fost astfel cauzată o atingere a demnității, iar argumentele invocate nu sunt luate în considerare, motivându-se o neînvestire a instanței cu privire la aceasta situație.

A arătat apelanta-pârâtă că instanța de fond a mai reținut că: „Raportat la probatoriul administrat instanța constată că acest comportament agresiv și șicanator la adresa salariatei, reclamanta din prezenta cauza, a fost repetat sistematic și a îmbrăcat forme diferite, de la un limbaj nepotrivit raporturilor de muncă, la amenințări, la schimbarea în mod repetat și nejustificat a locului unde aceasta își desfășura activitatea, toate acestea având ca efect direct atingerea demnității și integrității psihice a angajatului”.

Această argumentare este cu caracter general, fără ca instanța să prezinte în mod concret care au fost acele probe care demonstrează comportamentul „agresiv” și „șicanator”.

Totodată, se susține „schimbarea în mod repetat și nejustificat a locului de muncă”, dar fără să se prezinte în concret această situație.

A precizat apelanta-pârâtă că schimbarea locului de muncă al apelantei-reclamante și a felului muncii, s-a făcut pentru că reclamanta nu îndeplinea condițiile legale pentru exercitarea de atribuții de stare civilă, deoarece este personal contractual, iar atribuțiile de stare civilă trebuiesc îndeplinite de un funcționar public, conform Legii nr. 119/1996.

Instanța de fond nu a ținut cont de această susținere și nici nu a analizat această situație, a arătat apelanta-pârâtă. Apelanta-reclamantă a îndeplinit în mod nelegal atribuțiile de stare civilă pe mandatul fostului primar.

Activitatea de stare civilă presupune și amenajarea unui spațiu anume în care funcționarul își desfășoară activitatea, deoarece în respectivul spațiu sunt ținute actele de stare civilă întocmite.

În opinia apelantei-pârâte, era firesc și normal, ca odată ce nu mai îndeplinește atribuții de stare civilă, apelanta-reclamantă să fie mutată într-un alt loc, raportat la celelalte atribuții care i-au fost lăsate, fiindu-i reduse atribuțiile și nicidecum modificate, iar în fișa postului se regăsesc parte din atribuțiile pe care le-a avut și anterior.

S-a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. din noul Cod de procedură civilă.

Apelanta-pârâtă Primăria Comunei D_______ a formulat întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 471 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanta B_____ B____, reiterând, în esență, apărările formulate la instanța de fond.



Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 478 din noul Cod de procedură civilă, care statuează limitele efectului devolutiv al apelului și având în vedere dispozițiile art. 479 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, conform cărora instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Comunei D_______ și ca fondat apelul declarat de reclamanta B_____ B____, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:

Cu referire la apelul declarat de reclamanta B_____ B____:

Prin primul motiv de apel formulat, apelanta-reclamantă a susținut că tribunalul „nu s-a pronunțat explicit în legătură cu toate capetele de cerere”, aspect de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 22 alin. 6 din noul Cod de procedură civilă, text de lege în raport de care se va exercita verificarea sentinței de către instanța de control judiciar.

În acest context, Curtea constată că prima instanță nu a respectat pe deplin acest principiu, întrucât, deși a dispus prin minuta și dispozitivul sentinței atacate admiterea acțiunii, în paragraful doi al acestora a făcut referire doar la obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.

Or, examinând cererea de chemare în judecată, se constată că apelanta-reclamantă a învestit instanța de judecată cu soluționarea mai multor capete de cerere, vizând: „constatarea hărțuirii psihologice la care a fost supusă de pârâtă; constatarea violenței psihologice la care a fost supusă, cu scopul de a părăsi postul ocupat; constatarea încălcării de către pârâtă a principiului demnității în muncă și a bunei credințe în relațiile de muncă; obligarea pârâtei la încetarea oricăror acte sau fapte care constituie hărțuire psihologică și violență psihologică la locul de muncă; obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei” (fila 6 dosar fond).

Totodată, se impune a se observa că în considerentele sentinței, la pagina 9, judecătorul primei instanțe a menționat expres că prin hotărârea pronunțată „se recunoaște hărțuirea la locul de muncă a reclamantei”, iar la pagina 8 a sentinței s-a inserat că „cererea reclamantei de reparare a daunelor morale produse prin hărțuirea sa la locul de muncă este justificată, în cauză fiind dovedită condiția existenței hărțuirii salariatei la locul de muncă”.

În consens cu judecătorul primei instanțe, Curtea apreciază că într-adevăr, hărțuirea psihologică este motivul pentru care s-au acordat apelantei-reclamante daunele morale și care s-a realizat prin violența psihologică la care a fost supusă de către pârâtă, prin prepușii săi, precum și prin încălcarea de către pârâtă, prin prepușii săi, a principiilor demnității în muncă și bunei credințe în relațiile de muncă, toate acestea din urmă constituind, în realitate, mijloace de realizare a hărțuirii psihologice, respectiv, motiv pentru acordarea daunelor morale solicitate de apelanta-reclamantă și nu capete de cerere distincte.

Astfel, examinând motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată se observă că prin demersul judiciar inițiat, apelanta-reclamantă a pretins, în realitate, acordarea de daune pentru prejudiciul moral constând în atingerea adusă demnității sale, a reputației și respectului de sine la locul de muncă săvârșită de apelanta-pârâtă prin prepușii săi, prin hărțuirea psihologică, ce a constat în violență psihologică și încălcarea principiilor demnității în muncă, a bunei credințe în relațiile de muncă, săvârșite de pârâtă, prin prepușii săi.

Această concluzie este susținută atât de dispozițiile art. 35 din noul Cod de procedură civilă, conform cărora instanța de judecată nu poate fi sesizată decât cu cereri privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nicidecum cu solicitări de constatare a unor situații de fapt (astfel cum s-ar fi pus problema în speță), cât și de faptul că singura modalitate de constatare a unor fapte de hărțuire se realizează pe calea procedurii reglementată de OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, procedură pe care apelanta-reclamantă a și urmat-o și care a fost finalizată prin Hotărârea nr. 664/2.10.2019 adoptată de Consiliul N_______ pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Însă, în ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtei la încetarea de orice acte sau fapte care constituie hărțuire psihologică la locul de muncă, Curtea constată că aceasta reprezintă, într-adevăr, un capăt de cerere distinct de cel privind acordarea daunelor morale și asupra căruia prima instanță, deși dispusese admiterea în totalitate a acțiunii, nu realizează nicio analiză în considerentele sentinței.

În atare situație, este evident că există contradicție între dispozitiv și considerentele sentinței, care nu poate fi îndreptată decât de instanța de control judiciar în prezenta cale de atac și nu pe calea procedurii reglementată de art. 444 din noul Cod de procedură civilă (completarea hotărârii), respectiv de art. 443 din noul Cod de procedură civilă (lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii), aceasta din urmă fiind aplicabilă unor dispoziții neclare în dispozitivul hotărârii ori în caz de contradictorialitate între dispozițiile din dispozitivul hotărârii, ipoteze ce nu se regăsesc în speță.

Prin urmare, în baza caracterului devolutiv al apelului, Curtea va complini analiza realizată de judecătorul primei instanțe, reținând că atât timp cât tribunalul a stabilit că „cererea reclamantei de reparare a daunelor morale produse prin hărțuirea sa la locul de muncă este justificată, în cauză fiind dovedită condiția existenței hărțuirii salariatei la locul de muncă”, se impune ca această hărțuire să înceteze.

Curtea reamintește, sub acest aspect, că potrivit art. 39 alin. 1 lit. e și f Codul muncii, salariatul are dreptul la demnitate în muncă, securitate și sănătate în muncă.

Acest text de lege se coroborează cu art. 6 alin. 1 din același act normativ, care statuează că „orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale fără nicio discriminare”.

Curtea subliniază că necesitatea instituirii și ocrotirii dreptului la demnitate în muncă decurge din relația de subordonare care se stabilește între salariat și angajatorul său. Dar, în exercitarea prerogativelor sale, angajatorul nu trebuie să aducă atingere drepturilor fundamentale ale persoanei, ori hărțuirea psihologică, cum este cazul în speță, reprezintă o încălcare a demnității în muncă.

Ca atare, având în vedere că angajatorului îi revine, conform art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, obligația de a acorda salariatului toate drepturile ce decurg din lege; că dreptul salariatului la demnitate în muncă este statuat expres de art. 39 alin. 1 și art. 6 alin. 1 lit. e din același act normativ; raportat la argumentele de fapt expuse de judecătorul primei instanțe pentru a admite capătul de cerere vizând îndreptățirea apelantei-reclamante de a beneficia de daune pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a faptelor de hărțuire psihologică săvârșite de angajator prin reprezentantul său legal – primar (pag.5 -9 din sentință), Curtea constată că în speță, capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la încetarea oricăror acte sau fapte care constituie hărțuire psihologică la locul de muncă este întemeiat, pretenția astfel formulată având fundament legal și susținere probatorie.

Referitor la cel de al doilea motiv de apel formulat de reclamantă, prin care s-a criticat sentințe sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, Curtea apreciază că este fondat, dar nu pentru valoarea solicitată de apelantă prin cererea de chemare în judecată, de 100.000 lei, ci pentru suma de 30.000 lei.

Astfel, conform considerentelor sentinței atacate, Curtea reține că în urma examinării probatoriului administrat, prima instanță a stabilit că angajatorul a dispus de două ori, pentru aceleași pretinse fapte, sancționarea cu avertisment a apelantei-reclamante, salariata sa, ambele dispoziții de sancționare fiind anulate de instanța de judecată prin hotărâri judecătorești definitive (sentința civilă nr. 2244/6.07.2018 și sentința civilă nr. 3139/22.10.2018, pronunțate de Tribunalul Prahova).

A reținut prima instanță, sub acest aspect, că prin emiterea celei de a doua dispoziții de sancționare, pentru aceeași pretinsă faptă, „se face dovada caracterului șicanatoruiu al măsurii luate de angajator, în disprețul hotărârii judecătorești anterior pronunțate” (pag.6 din sentința atacată).

A mai reținut prima instanță că în speță „s-a făcut dovada că angajatorul, prin acțiunile sale, mutând locul de muncă al salariatei într-un spațiu impropriu desfășurării activității, fără conexiune la internet, fără consumabile, a organizat locul de muncă al salariatului de așa natură încât să îi lezeze demnitatea salariatului” (pag.7 din sentință).

De asemenea, instanța a apreciat că „Toate situațiile în care a fost pusă reclamanta, în biroul căreia a fost identificat montat un sistem audio de supraveghere neautorizat, după care biroul său a fost mutat într-un loc impropriu desfășurării activității, fără ca din probele administrate să fi rezultat că această mutare ar fi fost determinată de necesități organizatorice, faptul ca i-a fost limitat accesul la un computer și la internet cu toate că este un angajat cu studii superioare, au fost, fără putință de tăgadă, de natura a afecta demnitatea salariatei.

Raportat la probatoriul administrat, instanța constată că acest comportament agresiv și șicanator la adresa salariatei, reclamanta din prezenta cauză, a fost repetat sistematic și a îmbrăcat forme diferite, de la un limbaj nepotrivit raporturilor de muncă, la amenințări, la schimbarea în mod repetat și nejustificat a locului unde aceasta își desfășura activitatea, toate acestea având ca efect direct atingerea demnității și integrității psihice a angajatului.”

În acest context probatoriu, suma acordată, conform art. 253 alin. 1 Codul muncii, de către judecătorul primei instanțe cu titlu de daune pentru prejudiciul moral suportat de apelanta-reclamantă, ca urmare a acțiunilor de hărțuire psihologică săvârșite de angajator prin reprezentantul său legal, primarul, a fost de 20.000 lei.

Curtea notează că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au statuat că nu există critici precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, ce este supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Ca atare, deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalate unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o ________ criterii, printre care: consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În acest context, despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, iar aprecierea și cuantificarea acestora justă și echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral și real produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să le primească, dar nici să nu fie derizorii.

Curtea reamintește, sub acest aspect, că în Cauza Tolstoy Miloslavsky contra Regatului Unit, Curtea de la Strassbourg a statuat că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Revenind la datele concrete ale speței, Curtea reține că în plus față de probatoriul administrat la instanța de fond, apelanta-reclamantă a depus Hotărârea nr. 664/2.10.2019 adoptată de Consiliul N_______ pentru Combaterea Discriminări și sentința civilă nr. 37/18.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția de C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _____________ (definitivă prin nerecurare), prin care s-a respins contestația formulată de primarul A______ M_____ împotriva Hotărârii nr. 669/2019, în contradictoriu cu pârâtul CNCD.

S-a reținut în considerentele sentinței civile nr. 37/18.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, că „urmare a sesizării înregistrată sub nr.1330/12.03.2018 formulată de apelanta-reclamantă din prezenta cauză, Consiliul N_______ pentru Combaterea Discriminării a emis Hotărârea nr. nr. 664 din 02.10.2019, prin care a dispus sancționarea primarului comunei D_______, A______ M_____, cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, potrivit art.2 alin 11 și art.26 alin 1 din OG nr.137/2000 republicată, coroborat cu art.8 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor .”


Prin Hotărârea nr. 664/2.10.2019, CNCD a reținut că apelanta-reclamantă a fost mutată din C_____________ de asistență socială/stare civilă la C_____________ Cadastru agricol cu mențiunea că îi va fi dată muncă de teren, cizme cauciuc și mănuși și trimisă la măsurat terenuri agricole în câmp.

Astfel, se mai reține în sentința civilă nr. 37/18.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești că „Totodată, aceasta a fost mutată singură într-un birou, fiind amenințată de dl. primar că va sta în birou cu aceasta, fapt ce s-a și întâmplat în data de 16.08.2018, moment în care i-a înmânat și o nouă fișă de post pentru munca de teren. În mod înjositor, contrar studiilor și specializărilor sale, reclamatul (primarul A______ M_____) i-a dat funcția de femeie de serviciu.

Pentru faptul că a refuzat să semneze noua fișă de post, s-au iscat discuții contradictorii, totul culminând cu starea de rău a petentei care a fost dusă la spital. După întoarcerea din concediul medical în biroul petentei, reclamatul a instalat aparatură de înregistrare. A fost mutată la Direcția de Taxe și impozite fără a i se da nicio sarcină. Mai mult, i s-a adresat cu apelativul „fă” , iar la solicitarea unor explicații i se răspundea : „sunt Primar și fac ce vreau eu dacă nu ai demnitatea să pleci singură din Primărie o să te determin eu, prin presiune asupra ta“.

A mai reținut Colegiul că prin noua fișă a postului, petentei i-au fost luate atribuțiile privitoare la gestionarea arhivei, atribuții care erau în vechea fișă a postului.

Prin noua fișă a postului i-au fost luate atribuții, respectiv atribuțiile de stare civilă și asistență socială, beneficiind de o restrângere a activității și nu de atribuirea în plus a unor atribuții, pe motivul că petenta este personal contractual având gradul profesional de inspector .[…]

Pe baza situației de fapt expusă anterior și în aplicarea art. 2 alin 5 din OG nr.137/2000, Colegiul a reținut că efectul creat prin mutarea petentei într-un spațiu neadecvat și schimbarea atribuțiilor în mod nejustificat, au avut legătură cu faptul că petenta nu a susținut reclamantul la alegeri și a condus la crearea unui cadru intimidant, ofensiv și umilitor, în sensul prevederilor art.2 alin 5 din OG nr.137/2000 Republicată .

Colegiul a avut în vedere înregistrarea audio în care reclamatul folosește apelative precum :” fraieră, fă, să spele pe jos, poate vrei să-ți trag eu ție una, te asteaptă R_____ afară să te umilească, cu compasul te duci să măsori, fă …etc” .

A mai reținut Colegiul că petenta a fost complet izolată într-un birou impropriu care avea pe ușa de la intrare un afiș cu “interzis accesul”, neavând computer pe care să lucreze, nu i s-a pus la dispoziție niciun nomenclator pentru a desfășura activitatea. A fost pusă să păzească o arhivă a fostului CAP fără nicio utilitate, arhivă aflată într-o stare de degradare mult avansată, conform planșelor foto”.

Cu privire la temeinicia faptelor de discriminare, prin sentința menționată, Curtea a reținut „că reclamantul A______ M_____ nu a adus niciun fel de probe prin care să răstoarne prezumția de veridicitate de care se bucură actul administrativ contestat.

Mai mult decât atât, la dosar au fost depuse de către intervenientă hotărâri judecătorești definitive prin care au fot anulate toate actele administrative pe care reclamantul le invocă în susținerea legalității măsurilor dispuse împotriva reclamantei. […]

În ceea ce privește apelativele adresate de reclamant intervenientei, astfel cum au fost reținute de Colegiul director, acestea rezultă din înregistrările pe suport CD și în niciun caz nu pot fi justificate de un scop legitim și nu pot fi reținute ca necesare în contextul respectiv, ci, așa cum a apreciat și Colegiul, au fost de natură să creeze un cadru intimidant, ofensiv și umilitor la adresa intervenientei B_____ B____.”

Față de toate aceste considerente, Curtea a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului Consiliul N_______ pentru Combaterea Discriminării formulată de intervenienta B_____ B____ (apelanta-reclamantă în prezenta cauză) și în temeiul art. 20 alin 9 din OG nr.137/2000 republicată, a respins contestația ca neîntemeiată.

Având în vedere și aceste înscrisuri, Curtea constată că suma acordată de către prima instanță cu titlu de daune pentru prejudiciul moral suferit de apelanta-reclamantă nu poate fi considerată o despăgubire justă, rațională și echitabilă, care să fie în măsură că asigure o compensație suficientă, dar nu exagerată, a prejudiciului moral suferit.

Curtea apreciază că în raport de circumstanțele concrete ale speței, de prejudiciul moral real și efectiv produs victimei, evitându-se totodată să se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă acordarea daunelor morale, suma de 30.000 lei, stabilită de către instanța de apel, reprezintă o despăgubire echitabilă, în măsură să asigure o justă și integrală reparație a prejudiciului moral suferit de reclamantă, ca urmare a hărțuirii psihologice la care a fost supusă de angajator, prin reprezentantul său legal, primarul comunei D_______.

Curtea subliniază că la analizarea acestei critici și la aprecierea cuantumului de 30.000 lei ca necesar și suficient pentru a repara prejudiciul moral suferit de reclamantă, instanța de control judiciar a avut în vedere că repararea prejudiciul moral trebuie realizată printr-o compensare echitabilă, astfel încât, și fără a se minimaliza traumele evidente suferite de către apelanta-reclamantă prin actele de hărțuire psihologică dovedite prin probele la care s-a făcut referire prin prezenta decizie, nu se poate ca aceasta să se constituie într-un temei de îmbogățire, pentru că ar echivala unei deturnări a finalității acordării daunelor morale, care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral.

În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va proceda, în temeiul disp. art. 480 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 39 alin. 1 lit. e, art. 6 alin. 1 și art.40 alin. 2 lit. c Codul muncii, respectiv la art. 253 alin. 1 Codul muncii, la admiterea apelului declarat de reclamantă, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul majorării cuantumului daunelor morale la suma de 30.000 lei și obligării apelantei-pârâte să înceteze orice acte sau fapte care constituie hărțuire psihologică la locul de muncă la adresa reclamantei.

Cu referire la apelul declarat de pârâta Primăria comunei D_______:

În ceea ce privește prima critică formulată de către apelanta-pârâtă, Curtea notează că deși este reală susținerea acesteia că prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei capacității de folosință a Primăriei comunei D_______, ce fusese invocată prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, acest aspect nu constituie un motiv de anulare a sentinței, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, întrucât excede celor două cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 480 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă.

Astfel, conform textului de lege menționat, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe se dispune, la cererea expresă a părților, doar în cazurile în care prima instanță a soluționat procesul fără a ____________________________ ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, niciuna dintre aceste ipoteze neregăsindu-se în speță.

Ca atare, complinirea acestei omisiuni se va realiza, în baza caracterului devolutiv al apelului, de instanța de control judiciar, ocazie cu care se constată că apărarea formulată de apelanta-pârâtă pe calea incidentului procedural este neîntemeiată, întrucât obiectul litigiului dedus judecății este un conflict individual de muncă, întemeiat pe răspunderea patrimonială a angajatorului, reglementată de disp. art. 253 alin. 1 Codul muncii („angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”), iar pârâta Primăria comunei D_______ a fost chemată în judecată în calitatea sa de angajator al apelantei-reclamante, calitate atestată de contractul individual de muncă încheiat cu apelanta-reclamantă, aflat la filele 15-18 dosar fond.

Nefondată este și cea de a doua critică formulată de către apelanta-pârâtă, prin care s-a susținut că prima instanță nu ar fi avut în vedere apărările formulate prin întâmpinare, context în care s-a apreciat că hotărârea pronunțată ar fi nemotivată.

Astfel, examinând considerentele sentinței, Curtea constată că susținerea apelantei-pârâte este infirmată, considerentele hotărârii atacate atestând respectarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b din noul Cod de procedură civilă, care reglementează obligația judecătorului de a motiva hotărârea pronunțată.

Curtea reține, sub acest aspect, că în paginile 4-9 ale sentinței, Tribunalul Prahova a făcut referire și a examinat apărările formulate de către pârâtă cu privire la aspectele de fond ale cauzei, expunând totodată motivelele de fapt și drept în temeiul cărora și-a formulat convingerea și pentru care a apreciat ca întemeiată cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, respectând astfel obligația de motivare, reglementată de art. 425 alin. 1 lit. b din noul Cod de procedură civilă.

În acest context, Curtea subliniază că în cauză nu se poate discuta de o încălcare a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 alin. 1 din CEDO, întrucât partea a obținut examinarea apărărilor sale, însă faptul că instanța nu le-a validat nu poate fi asimilat unei încălcări a acestui drept, atât timp cât judecătorul a expus în considerentele hotărârii, astfel cum s-a menționat anterior, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și pentru care i-a înlăturat argumentele.

O deosebită relevanță prezintă, sub acest aspect, paragrafele inserate în paginile 6 și 7 ale sentinței, în care prima instanță, analizând apărările formulate de către angajator prin întâmpinare (reiterate în prezentul apel, prin care se clama legalitatea măsurilor dispuse față de salariata reclamantă), a constatat că deși „prin întâmpinare se arată că schimbările cu privire la fișa postului reclamantei au avut loc ca urmare a reorganizării organigramei instituției, din probele administrate în cauză rezultă că în ceea ce o privește pe reclamanta din prezenta cauză măsurile au fost luate cu nerespectarea dispozițiilor legale in materie, aspect ce rezultă din decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești prin care a fost anulată hotărârea de aprobare a noii organigrame și s-a dispus reintegrarea salariatei B_____ B____ pe funcția și locul de muncă avute anterior respectiv inspector de specialitate gradul III în cadrul compartimentului arhivă/asistență socială/resurse umane.”

De asemenea, tribunalul a reținut că raportat la dispozițiile art. 39 alin. 1 Codul muncii, „din probatoriul administrat în cauză, instanța constată că prin comportamentul constant sancționator la adresa salariatei, manifestat de către angajator prin Primar, în condițiile în care prin hotărâri judecătorești aceste acte au fost desființate ca nelegale, a fost exercitată o hărțuire psihică asupra salariatului, aptă să îi aducă atingere onoarei și demnității.”

Referitor la apărarea apelantei-pârâte din întâmpinare, în sensul că „mutarea de către angajator a salariatului de la un birou la altul nu reprezintă o modificare nelegală a contractului individual de muncă”, tribunalul a arătat că „este lipsită de relevanță în contextul în care în prezenta cauză, instanța nu este învestită cu soluționarea unei contestații formulate împotriva unei eventuale astfel de modificări.

In prezenta cauza instanța analizează și verifică dacă mutarea fizică a locului unde își desfășoară activitatea salariatul a fost de natură abuzivă, șicanatorie, în măsură a fi apreciată ca fiind o hărțuire din partea angajatorului.”

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în speță, contrar susținerilor apelantei-pârâte, prima instanță a supus analizei sale apărările formulate de către aceasta, fiind respectate pe deplin dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b din noul Cod de procedură civilă.

Totodată, Curtea constată că soluția de invalidare a acestora este confirmată de existența celor două hotărâri judecătorești definitive, care au stabilit caracterul nelegal al măsurilor sancționatorii dispuse față de salariată și de asemenea, de sentința depusă în apel, prin care s-a menținut Hotărârea nr. 664/2.10.2019 adoptată de Consiliul N_______ pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat că faptele săvârșite de primar, în calitate de reprezentant legal al angajatorului, împotriva reclamantei-apelante ________________________________ art. 2 alin. 1 și 5 din OG nr. 137/2000 republicată (discriminare și hărțuire), considerente pentru care Curtea va proceda, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta Primăria comunei Dumbrăvești.

Stabilind culpa procesuală a apelantei-pârâte, Curtea o va obliga, în temeiul art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, să plătească apelantei-reclamante suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în apel, conform chitanței aflată la fila 66 dosar apel.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

 

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI D_______, cu sediul în ________________________________, împotriva sentinței civile nr. 2665/30 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Admite apelul declarat de reclamanta B_____ B____, domiciliată în comuna D_______, _____________________, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2665/30 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Schimbă în parte sentința civilă nr. 2665/30 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că majorează cuantumul daunelor morale la 30.000 lei.

Obligă apelanta-pârâta Primăria Comunei D_______ să înceteze orice acte sau fapte care constituie hărțuire psihologică la locul de muncă la adresa reclamantei.

Obligă apelanta-pârâta Primăria Comunei D_______ să plătească apelantei-reclamante B_____ B____ suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

 

 

 

 

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de serviciul grefă al instanței astăzi, 9 martie 2021.

 

Președinte, Judecători,

A____-C_____ B____ V_______-I______ S_______ C________-D___ E_____

 

Grefier,

D______ V_____

fiind în concediu medical,

prezenta se semnează de către

Grefier șef secție

 

 

 

Red. ACB

Tehnored. DV

5 ex./12.04.2021

d.f. _____________ – Tribunalul Prahova

j.f. P______ A___ D______

Operator de date cu caracter personal




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată.

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!