Contractul, ca acord de voințe dintre părți, poate fi încheiat între orice categorii de persoane, fără discriminare, însă ce facem în situația în care consimțământul pune probleme atunci când există temerea reverențiară? În acest sens, ce se întâmplă în cazul unui contract încheiat între o persoană și superiorul acesteia, care a avut la bază teama celui dintâi, motiv determinant pentru care a și consimțit la încheierea actului?
În această situație este necesar să pornim de la dispozițiile Codului civil român. Conform art. 1166 din Codul Civil din România, contractul reprezintă un acord de voințe, care apare între două sau mai multe persoane. Esențială pentru încheierea contractului este însăși intenția, Codul prevăzând condiția ca acordul să se realizeze cu intenția de a constitui, a modifica sau a stinge un raport juridic. Cu privire la raportul juridic, vom realiza raportarea în mod particular la raportul juridic civil- care presupune acea relație socială, patrimonială sau nepatrimonială, care este reglementată de normele de drept civil.
Deci, la încheierea contractului, necesare sunt voințele persoanelor și intenția acestora în sensul de modificare, constituire sau stingere a unor raporturi juridice.
Te-ar putea interesa și:
După ce am analizat definiția contractului, este necesară și analiza încheierii sale. În speță este relevant art. 1182 din Codul civil. Conform alin. (1) al prezentului articol, contractul se încheie prin două modalități: fie prin negociere de către părți, fie prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta. Alin. (2) este lămuritor, în sensul în care este suficient ca părțile să se pună de acord asupra elementelor esențiale ale contractului, putând lăsa elementele secundare spre convenirea lor ulterioară (inclusiv încredințarea determinării lor altei persoane). În situația în care părțile nu se pun de acord cu privire la elementele secundare (punctual nici persoana căreia i-a fost încredințată determinarea acestor elemente nu stabilește sau nu ajunge la un acord cu privire la stabilirea lor), revine instanței datoria de a dispune completarea cotractului, la cererea oricăreia dintre părți.
Dacă legea civilă nu îngrădește încheierea unui act juridic civil de calitatea părților (a nu se intepreta limitativ, în sensul că se vor avea în vedere excepțiile prevăzute de legea civilă), pornind de la o situație punctuală, este permisă și încheierea unui contract între angajator și angajat, sau între o persoană și superiorul acesteia. În sensul precizat, Codul civil român instituie o noțiune complexă, anume temerea reverențiară (sau temerea izvorâtă din respect). Conform Codului civil, art. 1219, simpla temere, izvorâtă din respect, fără să fi existat violență, nu atrage anularea contractului încheiat. La nivel practic s-a format opinia conform căreia angajatorul ar avea o ,,prerogativă disciplinară”, iar exercițiul unui drept nu poate să constituie act de violență, astfel că simpla temere reverențioasă față de persoanele cu funcții de conducere nu este de natură să vicieze consimțământul persoanelor (în speță al angajatului)
S-a mai apreciat faptul că există temere reverențiară în raportul copil-părinte, nepot-bunic, fiind o ,,teamă de a displace”, provocată de respect, politețe, de o atitudine binevoitoare, atentă și respectuoasă ce ar caracteriza atare relații.
Pentru a putea fi înglobată în structura viciilor de consimțământ de la nivel civil, temerea reverențiară trebuie să coexiste cu violența, în sensul că persoana va încheia actul juridic având la bază atât temerea izvorâtă din respect, cât și ca urmare a exercitării violenței asupra sa.
La nivel de practică judiciară, spețele având în vedere temerea reverențiară sunt rare; cel puțin prin raportare la principiul publicității, în sensul că nu există practică judiciară relevantă însemnată publicată în această materie. Relevantă în acest sens – și printre puținele decizii date în aceste situații juridice de către instanțele naționale- este și Decizia nr. 1376 din 16.11.2010 având ca obiect opoziția împotriva hotărârilor adunării generale ale unei societăți comerciale pronunțată de Curtea de Apel București. În acest sens, redăm următoarele:
KIT GDPR Premium
Prin sentința comercială nr. 5197/22.04.2010, Tribunalul București – Sectia a VI-a Comerciala a respins cererea prin care A.F. a formulat opoziție la decizia asociatului unic al S.C. F.A. S.R.L. nr. 1/26.08.2009 de modificare a actelor constitutive ale societății comerciale și a solicitat obligarea pârâtelor S.C. F.A. S.R.L. și S.L. la repararea prejudiciului suferit prin această modificare, respectiv, achitarea debitelor societare către bugetul de stat.
Împotriva sentinței s-a declarat recurs de către A.F., în sensul solicitării modificării cu admiterea cererii și obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat prin adoptarea unei decizii de modificare a actelor constitutive ale societății în cauză, în sensul obligării lor la plata datoriilor către bugetul de stat consolidat.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 31/1990, creditorii sociali și orice persoane interesate pot să formuleze opoziție împotriva hotărârilor adunării generale ale unei societăți comerciale, atunci când hotărârile îi prejudiciază, opoziție prin care cer instanței de judecată să dispună obligarea societății sau a asociaților săi la repararea prejudiciului astfel cauzat.
Instanța de judecată a remarcat faptul că prejudiciul solicitat nu a fost demonstrat, el fiind caracterizat numai prin temerea reverențiară că pârâtele au urmărit sustragerea societății de la plata obligațiilor fiscale, deși acest fapt nu se poate demonstra, în măsura în care, potrivit art. 205 din Legea nr. 31/1990, modificările care au fost aduse actului constitutiv – în sensul celor adoptate prin decizia asociatului unic nr. 1/26.08.2009- nu atrag crearea unei entitati juridice noi.
Temerea reverențiară este invocată prin raportare la dreptul de opoziție în prezenta speță. La nivel juridic și jurisprudențial temerea reverențiară este tratată în mod ,,suplu”, prin raportare la un criteriu esențial, anume existența violenței concomitent cu existența unei temeri care a izvorât din respect. Deși practica judiciară în această materie nu este una însemnată, apreciem faptul că problematica prezentată în cadrul prezentului articol este una de importanță juridică și practică deosebită. Existența acestei problematici și ,,validarea” sa de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, poate să atragă drept consecință chiar anularea actului juridic întocmit și încheiat în această împrejurare.
Te-ar putea interesa și:
