Aici descoperim
dreptul tehnologiei

facebook-users-people-diversity1-ss-1920-1200x675.jpg

Instanța: Tribunalul București

Sentința nr. 313/21.02.2018

Ce s-a întâmplat?

Reclamanta a arătat că , în fapt, este artist interpret recunoscut la nivel național sub numele de scenă _____. Imaginea și modalitatea în care înțelege să își exercite drepturile la imagine au o importanță deosebită, în condițiile în care deciziile pot influența într-o manieră pozitivă sau egativă percepția publicului cu privire la persoana sa și prestațiile sale ca artist. Deseori imaginea sa este folosită în mod abuziv de persoane sau entități juridice, în scopul de a promova interese proprii sau pentru a-și face publicitate în scopuri comerciale, fără a ține cont de faptul că îi pot aduce atingere reputației și imaginii față de public, provocând însemnate prejudicii materiale și morale care cu greu pot fi reparate.

La începutul lunii martie 2017 re clamantei i s-a adus la cunoștință faptul că pârâții O____ I____ și societatea A___ M___ S____ S.R.L., în cadrul căreia asociat unic și administrator este O____ I____, se folosesc de imaginea sa pe pagina Facebook „Atelier Faiblesse”, unde își promovează produse vestimetare și de încălțăminte, existând poze ale relamantei purtând unul dintre respectivele produse (cizme). Reclamanta nu a cumpărat acest produs de la vreunul din magazinele A___ M___ S____ S.R.L., ci de la alt distribuitor, și în niciun caz nu și-a dat acordul ca pârâții să utilizeze imaginea în scopuri publicitare.

Scopul urmărit de pârâți a fost în mod evident acela de a crea impresia că reclamantă promovează produsele Atelier Faiblesse, comercializate de A___ M___ S____ S.R.L., și de a influența clienții să le cumpere. Se poate observa de către orice persoană care accesează această pagină de Facebook faptul că există postări ale clienților alăturate fotografiilor reclamantei, prin care solicită informații de la Atelier Faiblesse referitoare la prețul produsului pe care îl poartă în fotografie și modalitatea de livrare folosită, precum și răspunsuri la aceste întrebări din partea administratorului contului.

Reclamanta a solicitat inițal telefonic pârâtei O____ I____ să înceteze să mai folosească numele și imaginea sa pentru a-și promova produsele, să înlăture fotografiile personale de pe site-ul și de pe pagina de Facebook aflată în administrarea sa și a societății A___ M___ S____, însă  pârâta O____ I____ a refuzat categoric să se conformeze solicitării reclamantei.

În data de 13.03.2017 reclamanta a notificat prin intermediul B.E.J. C_________, N______ și Asociații pe A___ M___ S____ S.R.L. și pe administratorul O____ I____, că folosesc fără acordul său fotografii pe internet în scopuri comerciale inducând în eroare clienții, că i-a fost prejudiciat dreptul la imagine și a solicitat repararea acestui prejudiciu. Notificările înregistrate sub nr. 54N/10.03.2017 au fost comunicate de executorul judecătoresc la toate cele 3 spații comerciale deținute de societatea A___ M___ S____, în București și Voluntari, însă până până în prezent pârâții nu s-au conformat solicitării și continuă să se folosească în mod abuziv de numele de scenă și de imaginea reclamantei în scopuri comerciale, aducându-i în fiecare zi prejudicii patrimoniale și morale prin conduita lor ilicită.

Pretențiile reclamantei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a III-a civilă sub nr.XXXXXXXXXXXX la data de 20.04.2017, reclamanta G______ A__-C______ în contradictoriu cu pârâta O____ I____, A___ M___ S____ S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța:

1.    să se constate încălcarea de către pârâți a dreptului la imagine și a drepturilor reclamantei de a autoriza utilizarea portretului, prin folosirea fără drept de fotografii pe pagina publică de Facebook „Atelier Faiblesse” în scopul de a obține profit prin comercializarea de produse, asociind imaginea relamantei cu respectiva marcă de produse;

2. să se dispună înlăturarea tuturor fotografiilor sau imaginilor care conțin portretul reclamantei publicate pe pagina publică de Facebook „Atelier Faiblesse” și de pe site-urile de promovare a produselor comercializate de A___ M___ S____ S.R.L.;

3. să se dispună obligarea pârâților la plata despăgubirilor estimate provizoriu la valoarea de 5.000 euro, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin încălcarea dreptului la imagine prevăzut de dispozițiile art. 88 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe și folosirea ilicită a fotografiilor reclamantei, fără acordul său, în scopuri comerciale;

4. să se dispună obligarea pârâților la plata daunelor moratorii în valoare de 1000 RON/zi începând cu data de 13.03.2017, când au fost notificați cu privire la folosirea fără autorizare a fotografiilor reclamantei, până la înlăturarea efectivă a acestora de pe pagina Facebook și de pe site-urile aflate în proprietatea sau administrarea pârâților, valoarea acestora fiind de 3.800 RON la data formulării prëzentei cereri, 20.04.2016 (38 zile x 1.000 RON)

5. să se dispună obligarea pârâților la publicarea în trei ziare de largă circulație, pe cheltuiala proprie, a hotărârii pronunțată de instanță în cazul admiterii acțiunii.

6. obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

 

Ce a decis instanța?

Față de susținerile reclamantei și apărările pârâtelor, tribunalul constată că în mod întemeiat reclamanta a arătat că îi sunt încălcate derpturile cu privire la imagine și la utilizarea portretului, întrucât, contrar susținerilor pârâtelor în sensul că nu au nicio legătură cu pagina Facebook „Atelier Faiblesse”, se poate constatata din înscrisurile extrase int5ernet depuse la dosar de către reclamantă, că pe pagina principală a site-ului atelier-faiblesse.ro există un link care face trimitere la pagina Facebook „Atelier Faiblesse”, pagină pe care sunt promovate produse ale pârâtelor, iar pe pagina de facebook se folosește aceeași siglă a societății pârâte. De asemenea, informațiile de pe Facebook privind utilizatorul si administratorul paginii sunt identice cu cele de pe site-ul oficial al pârâtei A___ M___ S____ S.R.L.: numere de telefon, adrese de e-mail pentru contact clienți, sunt indicate inclusiv sediile și showroom- urile acestei societăți ( f. 21- 30).

Tribunalul constată astfel că pârâta A___ M___ S____, având ca administrator pe pârâta O____ I____, au publicat fotografia reclamantei, cu nume de scenă ______, pe pagina de Facebook „Atelier Faiblesse” (f. 26) prin care promovează online produse vestimentare, fără a cere acordul reclamantei. Acest fapt atrage incidența dispozițiilor legale de la 88 alin.l din Legea nr.8/1996, modificată, privind dreptul de autor și drepturile conexe, text de lege care interzice publicarea imaginii unei persoane fără consimțământul său, neexistând niciuna dintre situațiile de excepție, când nu este necesar consimțământul (alin.2), deoarece persoana reprezentată nu este de profesie model și nu a primit o remunerație pentru a poza. Deși reclamanta este o persoană cunoscută, portretul său nu a fost executat cu ocazia activităților sale publice, ci într-un cadru privat. De asemenea, nu se poate prezuma acordarea consimțământului pentru utilizarea fotografiilor de către pârâți, întrucât portretul reclamantei nu a fost prezentat într-o fotografie de grup, pentru a fi considerat un detaliu al unei opere ce prezintă o adunare, un peisaj sau o manifestare publică, ci este singular.

Refuzul reclamantei este clar, de vreme ce s-au trimis notificări pârâtelor în sensul de a înlătura portretul reclamantei de pagina de facebook, fapt care nu s-a întâmplat, pârâtele menținând-ul, probabil pentru  a profita de asocierea numelui de scenă și imaginii artistei cu produsele comercializate de A___ M___ S____ si cu brandul Atelier Faiblesse.

În cauză sunt incidente și dispozițille de la art. 73 C.civ., privind dreptul la propria imagine: orice persoană are dreptul la propria imagine, iar în exercitarea acestui drept, persoana poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, precum și utilizarea unei asemenea reproduceri, nefiind cazul vreunei  excepții, când atingerile sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului. Totodată, potrivit art. 74 alin. 1 lit. c) C.civ., captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spațiu privat, fără acordul acesteia, constituie atingere adusă vieții private, iar conform lit. h) utilizarea cu rea-credință a numelui sau imaginii unei persoane reprezintă tot o atingere adusă vieții private. Aceste dispoziții sunt de asemenea incidente în cauză, prin folosirea fără drept a imaginii reclamantei pe pagina de facebook a pârâtelor, așa cum s-a reținut, astfel că tribunalul va admite cererea reclamantei sub acest aspect și va dispune înlăturarea fotografiilor sau imaginilor care conțin portretul reclamantei G______ A__ C______, publicate pe pagina de Facebook “Atelier Faiblesse” și pe site-urile de promovare comercializate de pârâtele O____ I____ și A___ M___ S____.

Tribunalul constată că sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtelor, respectiv existența faptei ilicite, așa cum s-a arătat mai înainte, existența culpei acestora, existența prejudiciului, respectiv afectarea imaginea reclamantei și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, așa încât tribunalul va obliga pârâtele din cauză la  plata despăgubirilor către reclamantă, în sumă de 500 euro, în echivalent lei la data plății, pentru prejudiciul cauzat, apreciind că această sumă este rezonabilă în raport cu faptul publicări unei singure fotografii a reclamantei  de către pârâte.

În ce privește obligarea pârâtelor la plata de daune moratorii, așa cum s-a solicitat de către reclamantă, această cerere nu este întemeiată, având în vedere natura juridică a daunelor moratorii, respectiv faptul că reprezintă sume de bani care se datorează pentru întârzierea în executarea obligațiillor, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Tribunalul va respinge ca neîntemeiată și cererea de obligare a pârâtelor la publicarea în trei ziare de largă circulație a hotărârii instanței, iar în aplicarea disp. art. 453 C.pr.civ. va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, reduse proproțio0nal cu admiterea acțiunii, în sumă de 1.382 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru de 100 lei și 1.282 lei onorariu de avocat.

 

Pe scurt, instanța a dispus înlăturarea fotografiilor sau imaginilor care conțin portretul reclamantei G______ A__ C______, publicate pe pagina de Facebook “Atelier Faiblesse” și pe site-urile de promovare comercializate de pârâtele O____ I____ și A___ M___ S____.

A obligat pârâtele la plata despăgubirilor către reclamantă, de 500 euro, în echivalent lei la data plății, pentru prejudiciul cauzat.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 


photo-1523822050965-9c9f5813560c.jpg

În luna ianuarie a anului trecut, o femeie a fost ucisă de fostul concubin cu o armă de vânătoare. Ucigașul a fost condamnat definitiv la detențiune pe viață, însă prea târziu. Deși victima a fost amenințată cu moartea în repetate rânduri și a depus mai multe plângeri penale împotriva agresorului pentru vătămare corporală și amenințare, organele statului nu ar fi luat în timp util măsuri pentru a proteja viața victimei, tergiversând urmărirea penală, așa cum precizează Radu Chiriță, unul din avocații care au reprezentat familia victimei în instanță pe blogul său. 

Potrivit hotnews.ro prin decizia Curții de Apel Târgu Mureș, mai multe instituții ale statului, între care Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) sunt obligate să plătească în total 150.000 de euro fiului și părinților unei femei care a fost împușcată în cap, de fostul concubin, cu o armă de vânătoare, în luna ianuarie a anului trecut.

„Cred că este una dintre cele mai importante soluţii obţinute de firma pe care o conduc, dacă nu cea mai importantă. Am obţinut o grămadă de achitări, am cîştigat la CEDO tot felul, am câştigat la CCR tot felul, am căştigat procese în care era vorba despre foarte mulţi bani etc. Totuşi, parcă niciodată nu m-am bucurat mai mult decât ieri, gândindu-mă că acel copil – care are acum 6 ani – are poate o şansă în viaţă. Nu ştiu dacă îşi va mai aduce aminte vreodată de mama sa, nu ştiu dacă va vorbi vreodată cu tatăl său, nu cred că banii pe care îi va primi de la stat o să îi schimbe viaţa cu totul. Dar ştiu că măcar, prin hotărârea Curţii de Apel Tg. Mureş, statul român şi-a cerut scuze. I-a oferit o sumă de bani care să îi ajute pe bunicii care îl cresc şi i-a oferit speranţă că poate va ajunge într-o ţară în care instituţiile se comportă responsabil.

O ţară în care poliţia nu mai susţine că nu o avut timp o săptămână să proteje viaţa unei persoane. În care poliţia nu mai susţine că violenţa domestică nu este o infracţiunea gravă, care să necesite o reacţie rapidă. În care STS nu va mai afirma că ei nu răspund de ceea ce spun operatorii 112, deşi şi unii şi alţii vor susţine asta în recurs. Sper că, poate, văzând hotărârea instanţei, vor ajunge totuşi în al 15-lea ceas la concluzia că au greşit. Şi data viitoare când o femeie mai este ameninţată cu moartea şi bătută, poliţia, STS şi statul român vor face ceva pentru a-i proteja viaţa. Dacă la anul vom avea mai puţine femei ucise în violenţe domestice, poate că asta se va datora şi hotărârii pe care o laud acum. Pentru toate astea, ca om, nu ca avocat implicat în dosar, mulţumesc celor două doamne din completul Curţii de Apel.”, scrie domnul avocat Radu Chiriță pe blogul său.

Decizia Curții de apel nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la ICCJ.



photo-1519377345644-937ef9754740.jpg

Instanța: Înalta Curte de Casație și Justiție

Dosar: 2450/1/2018

Minuta deciziei nr. 82 /26 noiembrie 2018

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 7568/99/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor Notei 2 lit. c) pct. II lit. A, cap. I din Anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, stabileşte că:

–  majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018;

– pentru perioada 2019 – 2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017;

– prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2018

 


 


photo-1499424180600-8d243b10320a.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă,

Decizia nr. 1069 din 23 martie 2018  

 

Potrivit legii, o cerere de înregistrare depusă de către titularul cererii în anularea mărcii poate constitui o „marcă anterioară” în accepțiunea art. 6 alin. (1) din Legea r. 84/1998, doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: marca a fost înregistrată, iar data sa de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii a cărei anulare se solicită. Aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, cu consecința că neîndeplinirea uneia împiedică producerea efectelor preconizate de legiuitor. Atare definire a mărcii anterioare prin norma particulară din art. 6 alin. (2) din Legea mărcilor corespunde semnificației de principiu date noțiunii de „marcă anterioară” din art. 3 lit. b) din lege, ca reprezentând „marca depusă pentru a fi înregistrată în Registrul mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată”.

Simpla împrejurare a depunerii cererii de înregistrare a unei mărci nu poate fi luată în considerare în analiza validității înregistrării altei mărci fără verificarea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi vorba despre o marcă anterioară.

De asemenea, nici depunerea cererii de înregistrare înainte de formularea cererii pentru marca a cărei anulare se solicită nu este semnificativă ca atare, întrucât nu însăși data cererii de înregistrare este relevantă prin prisma art. 6 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, ci anterioritatea datei de depozit a mărcii înregistrate.

 

Prin cererea formulată la data de 30.01.2015 și înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Parlamentul României – Camera Deputaţilor a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi C., în calitate de succesori ai lui D., şi cu pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, anularea înregistrării mărcii individuale combinate cu element figurativ nr. 127465 (nr. depozit M 2013 04032), având ca titular pe D., pentru toate clasele pentru care a fost acordată, precum şi obligarea OSIM la radierea mărcii şi anularea înregistrării în Registrul Naţional al Mărcilor.

Prin sentinţa nr. 724 din 24.05.2016, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a mărcii nr. 127465, formulată în baza art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.

Prin decizia nr. 808 din 2.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantul Parlamentul României – Camera Deputaţilor împotriva sentinţei menţionate.

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

1. Ambele instanţe de fond din cauză au soluţionat şi motivat cauza care a format obiectul dosarului nr. x/3/2016 prin prisma art. 3 lit. b) din Legea nr. 84/1998, fără a analiza şi incidenţa art. 8 din acelaşi act normativ, temei legal invocat de recurentă în susţinerea cererii de anulare a mărcii aparţinând autoarei pârâţilor.

Astfel, la data de 27.05.2013, Parlamentul României – Camera Deputaţilor a depus la OSIM patru cereri de înregistrare marca individuală figurativă reprezentând imaginea imobilului Palatul Parlamentului, proprietate publică şi aflat în administrarea Camerei Deputaţilor.

Constatând că au fost îndeplinite condiţiile minime de constituire a depozitului reglementar, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a atribuit date de depozit şi a înscris datele conţinute în cerere în Registrul mărcilor, sub numerele M 2013 03618, M 2013 03619, M 2013 03620 şi M 2013 03621 pentru serviciile menţionate, fiind publicate în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială la data de 3.06.2013.

Abia la data de 11.06.2013 – deci, ulterior chiar publicării în BOPI a cererilor recurentei – s-a depus la OSIM spre înregistrare de către D. aceeaşi marcă individuală combinată, cererea fiind publicată în BOPI la data de 18.06.2013, pentru clasele de produse/servicii 16, 18, 24, 35, 41, 42, număr depozit M 2013 04032 şi înregistrată ca marca sub nr. 127465.

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 84/1998, republicată, dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.

În aplicarea acestei norme, dreptului recurentei de a obţine protecţia asupra mărcii cu număr de depozit M 2013 03621 nu îi pot fi opuse în mod legal drepturile titularei prin înregistrarea mărcii nr. 127465, în condiţiile în care titulara a depus cererile de înregistrare a mărcilor, inclusiv a celei contestate, la o dată ulterioară cererilor depuse de recurentă la OSIM.

Recurenta a mai arătat că cele patru cereri de înregistrare marcă, astfel cum rezultă din Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, cuprind aceleaşi produse şi servicii, fiind diferite culorile revendicate şi reprezentarea grafică a mărcii. A formulat aceste cereri în exercitarea dreptului de administrare asupra acele corpuri ale imobilului aflate în administrarea Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care întregul imobil este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Dreptul la imagine asupra bunului constituie un atribut al dreptului de proprietate, iar dreptul de administrare deţinut de Camera Deputaţilor este un drept real derivat din dreptul de proprietate publică al statului asupra imobilului cu aceleaşi caractere juridice ca şi dreptul de proprietate publică a statului.

2. Sunt nelegale considerentele referitoare la decizia definitivă nr.201/A din 16.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/3/2014, pentru care au fost înlăturate argumentele recurentei atât la prima instanţă, cât şi în apel.

Susţinerile recurentei nu au vizat înlăturarea puterii de lucru judecat a acestei decizii definitive, ci efectele sale în cauză, în sensul că hotărârea produce efecte de la data rămânerii definitive şi nu retroactiv, cu consecinţa că atât la data depunerii de către arhitect D. a cererii de înregistrare marcă, respectiv 11.06.2013, cât şi la data înregistrării cererii de anulare marcă din prezentul dosar, exista dreptul provizoriu de înregistrare din 27.05.2013, conform art. 3 lit. b) şi art. 8 din Legea nr. 84/1998.

Prin hotărârea definitivă în discuţie, instanţa nu s-a pronunţat şi nici nu a analizat cererile de marcă potrivit principiului prior tempore, potior jure aplicabil procedurii de înregistrare marcă, şi pe cale de consecinţă, nu a înlăturat anterioritatea cererilor sale de înregistrare marcă la data constituirii depozitelor naţionale – 27.05.2013, nu a înlăturat dreptul prioritar privitor la data constituirii depozitului naţional reglementar din 27.05.2013 comparativ cu depozitul pârâtei constituit ulterior la data de 11.06.2013.

Or, examinarea condiţiilor de registrabilitate a unei mărci se face la momentul constituirii depozitului naţional reglementar, adică la momentul depunerii cererii de înregistrare mărcii şi în aceste condiţii OSIM ar fi trebuit să emită un aviz de refuz provizoriu pentru cererea de înregistrare marcă a pârâtei întrucât Camera Deputaţilor avea deja constituit propriul depozit naţional reglementar asupra mărcii M 2013 03621, anterior depozitului pârâtei M 2013 04032. Ca atare, cererea de înregistrare a mărcii M 2013 04032 s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. b) şi art. 8 din Legea nr.84/1998, republicată, nefiind respectată anterioritatea dreptului provizoriu de marcă având depozitul naţional reglementar constituit M 2013 03621.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C.proc.civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art.493 alin. (4) din acelaşi cod.

Prin încheierea din 23.03.2018, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, inclusiv sub aspectul termenului de formulare a recursului și al calității procesuale a titularului cererii de recurs, pentru motivele expuse în încheiere. În consecință, au fost respinse excepțiile tardivităţii recursului și a lipsei calităţii procesuale active, iar recursul declarat a fost apreciat drept admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C.proc.civ., fixându-se termen de judecată pe fond a acestuia.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

1. Instanța de judecată a fost învestită în cauză cu soluționarea cererii în anularea mărcii individuale combinate cu element figurativ nr. 127465 (nr. depozit M 2013 04032), având ca titular pe autoarea pârâților, D., întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Potrivit acestei norme, o marcă este refuzată la înregistrare sau, după caz, este susceptibilă a fi anulată „dacă este identică cu o marcă anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca este solicitată sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată”.

Prima instanță a considerat că norma nu este incidentă, în absența unei „mărci anterioare” a reclamantului, în sensul art. 3 lit. b) din Legea nr.84/1998.

Instanța de apel a confirmat aprecierea tribunalului, fiind fără relevanță împrejurarea că a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din lege drept motiv de anulare a mărcii,

din moment ce și această normă are drept premisă conflictul cu o „marcă anterioară”.

Prin motivele de recurs, reclamanta a criticat ignorarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 84/1998, invocate în motivarea în drept a cererii de anulare a mărcii, susținând că depunerea unor cereri proprii de înregistrare a unor mărci, înainte de depunerea de către autoarea pârâtei a cererii de înregistrare a mărcii a cărei anulare se solicită în cauză, îi conferă reclamantei un drept la marcă provizoriu.

Susținerile recurentei nu sunt fondate.

Toate motivele de nulitate relativă enumerate limitativ în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 se fundamentează pe existența unei mărci anterioare aparținând titularului cererii în anulare.

Art. 6 alin. (2) din lege prevede că „În accepţiunea alin. (1) sunt mărci anterioare mărcile a căror dată de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, a dreptului de prioritate invocat în susţinerea acesteia şi care fac parte din următoarele categorii:

a) mărcile comunitare;

b) mărcile înregistrate în România;

c) mărcile înregistrate în baza unor acorduri internaţionale şi având efect în România;

d) mărcile comunitare în privinţa cărora este invocată, în mod valabil, vechimea anterioară (…);

e) cererile de înregistrare a mărcilor prevăzute la lit. a) – d), sub condiţia înregistrării ulterioare a mărcilor”.

Așadar, potrivit legii, o cerere de înregistrare depusă de către titularul cererii în anularea mărcii

poate constitui o „marcă anterioară” în accepțiunea art. 6 alin. (1) doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: marca a fost înregistrată, iar data sa de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii a cărei anulare se solicită. Aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, cu consecința că neîndeplinirea uneia împiedică producerea efectelor preconizate de legiuitor.

Atare definire a mărcii anterioare prin norma particulară din art. 6 alin. (2) corespunde semnificației de principiu date noțiunii de „marcă anterioară” din art. 3 lit. b) din lege, ca reprezentând „marca depusă pentru a fi înregistrată în Registrul mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată”.

În acest context, simpla împrejurare a depunerii unei cereri de înregistrare a unei mărci nu poate fi luată în considerare în analiza validității înregistrării altei mărci fără verificarea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi vorba despre o marcă anterioară.

De asemenea, nici măcar depunerea cererii de înregistrare înainte de formularea cererii

pentru marca a cărei anulare se solicită nu este semnificativă ca atare, observându-se că nu însăși data cererii de înregistrare este relevantă prin prisma art. 6 alin. (2), ci anterioritatea datei de depozit a mărcii înregistrate.

Art. 8 din Legea nr. 84/1998, la care face referire recurenta, nu are nicio legătură cu determinarea existenței unei mărci anterioare, întrucât nu este prevăzut de legiuitor drept un motiv de anulare a înregistrării mărcii și nici nu conține vreo derogare de la art. 6 alin. (2) pe aspectul condițiilor necesare stabilirii preexistenței unei mărci.

Contrar susținerilor recurentei, faptul că dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii, astfel cum prevede art. 8, nu înseamnă că primul solicitant este, prin simpla depunere a cererii, titular al unei mărci anterioare, fiind necesară în acest sens întrunirea condițiilor din art. 6 alin. (2) [implicit, și din art. 3 lit. b)]. După cum a arătat, în mod corect, instanța de apel, dreptul la marcă al primului solicitant se naște abia la momentul înregistrării acestei mărci.

Față de considerentele expuse, este nefondată critica referitoare la incidența art. 8 din Legea nr. 84/1998.

2. În ceea ce privește efectele deciziei nr. 201/A din 16.03.2016 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2014, se rețin următoarele:

Hotărârea judecătorească în discuție a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect

contestația împotriva unei hotărâri a Comisiei de Contestaţii Mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Ca urmare a dispozițiilor adoptate de instanță, a fost menținută Decizia OSIM nr. 3621 din 03.12.2013, prin care s-a respins de la înregistrare marca individuală figurativă nr. depozit M 2013 03621, solicitată la înregistrare de Parlamentul României – Camera Deputaţilor la data de 27.05.2013.

Trimiterea instanțelor de fond la hotărârea judecătorească irevocabilă este de natură a releva faptul că un eventual conflict dintre marca pârâților nr.127465 și o marcă anterioară, pe temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr.84/1998, a fost analizat în raport de situația juridică a unei singure mărci depuse la înregistrare de către reclamantă, anume cea cu nr. depozit M 2013 03621. Nu s-a făcut referire la mărcile M 2013 03618, M 2013 03619 și M 2013 03620 sub un alt aspect decât cel invocat în mod explicit de către reclamantă, respectiv relevanța momentului formulării cererii de înregistrare, fără verificarea condițiilor din art. 6 alin. (2) din lege.

Motivele de recurs au vizat exclusiv aprecierile expuse în decizia de apel, fără a se pretinde verificarea condițiilor din art. 6 alin. (2) din lege în privinţa celorlalte trei mărci. Ca atare, în limitele învestirii, evaluările instanței de recurs au în vedere relevanța momentului formulării cererii de înregistrare, din perspectiva art. 8 din Legea nr. 84/1998 (analizată la pct. 1) și existența unei mărci anterioare în raport cu una dintre mărcile depuse la înregistrare (motivul 2 de recurs).

Cât priveşte conflictul dintre marca pârâţilor nr. 127465 şi marca reclamantei cu nr. depozit M 2013 03621, recurenta – pârâtă a susţinut că, deşi marca reclamantei nu a fost înregistrată, acest efect al deciziei nr.201/A din 16.03.2016 se produce de la data rămânerii definitive, şi nu retroactiv, astfel încât nu se aduce atingere dreptului provizoriu la marcă desprins din art. 3 lit. b) şi art. 8 din Legea nr. 84/1998.

Această argumentare demonstrează aceeaşi confuzie a reclamantei în privinţa efectelor cererii de înregistrare a unei mărci, relevată în analiza primului motiv de recurs, în sensul că simpla formulare a cererii ar putea conduce la anularea înregistrării altei mărci – identice sau similare, pentru produse şi/sau servicii identice sau similare -, dacă aceasta din urmă a fost solicitată ulterior la înregistrare, indiferent dacă marca solicitată prima la înregistrare a fost sau nu înregistrată.

După cum s-a arătat deja, simpla formulare a unei cereri de înregistrare a unei mărci nu poate constitui prin ea însăşi o „marcă anterioară” în accepțiunea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, în raport cu o marcă înregistrată, din art. 6 alin. (2) rezultând că este necesar, în primul rând, ca marca solicitată prima la înregistrare să fi fost înregistrată.

Până la clarificarea situaţiei juridice a mărcii, prin parcurgerea procedurii administrative şi, eventual, a celei jurisdicţionale, cu rezultatul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi/sau irevocabile (în funcţie de aplicarea noului sau a vechiului cod de procedură civilă), marca depusă la înregistrare nu poate fi opusă mărcii înregistrate, neavând relevanţă momentul formulării cererilor de înregistrare a mărcilor în conflict.

Întrucât condiţia prevăzută de art. 6 alin. (2) [implicit, și de art. 3 lit. b)] nu este întrunită în cauză în privinţa mărcii cu nr. depozit M 2013 03621, din moment ce respingerea cererii pentru neplata taxelor de înregistrare şi examinare a fost menţinută prin decizia nr. 201/A/ din 16.03.2016 a Curţii de Apel București, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a constatat că reclamanta nu poate opune pârâţilor o marcă anterioară, ca premisă a conflictului de mărci reglementat de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ.

 

Sursa aici