Aici descoperim
dreptul tehnologiei

friends-social-media_53876-90180.jpg

În dreptul intern, răspunderea civilă delictuală se aplică inclusiv înregistrărilor abuzive de nume de domenii. În acest sens, instanțele naționale au decis că achiziționarea unui nume de domeniu de internet în scop speculativ reprezintă o faptă ilicită, ce poate avea ca sancțiunea anularea înregistrării.

Răspunderea delictuală în dreptul intern

În societate actuală și în domeniul juridic, orice persoană este datoare să respecte anumite reguli de conduită. Aceste reguli vor avea în vedere legea sau obiceiul locului. Persoanele nu pot să aducă atingere prin acțiuni sau inacțiuni drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Încălcarea îndatoririlor precizate anterior atrag, în raport de art. 1349 din Codul civil român răspunderea civilă delictuală. Pentru ca răspunderea să existe, este necesar ca persoană să aibă discernământ.

Răspunderea civilă delictuală include toate prejudiciile cauzate, persoana în cauză fiind obligată să asigure repararea lor integrală. Răspunderea delictuală include în structura sa și obligația la reparare a prejudiciului cauzat de fapta altuia, de lucrurile sau animalele aflate sub paza unei persoane. De asemenea, legea impune obligația de reparare a prejudiciului cauzat de ruina edificiului.

Noțiunea de ,,domeniu de internet” în România

Conform Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, art. 1, pct. 5, domeniul reprezintă o zonă dintr-un sistem informatic pe care o deține fie o persoană fizică, fie o persoană juridică. De asemenea, acesta poate fi deținut și de grupuri de persoane fizice sau persoane juridice. Deținerea acestei zone din sistemul informatic se realizează în scopul prelucrării, al stocării sau al unui transfer de date (a se vedea în acest sens legislatie.just.ro).

 

 

Înregistrarea abuzivă a numelor de domenii și răspunderea delictuală

În jurisprudența din România s-a constatat faptul că răspunderea civilă delictuală are aplicabilitate și în materia achiziționării și a înregistrării numelor de domenii. Instanțele naționale au decis că principiile aplicabile răspunderii civile delictuale se vor aplica și înregistrărilor abuzive ale numelor de domenii. În acest sens este relevantă Sentința civilă nr. 1682/2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. S-a statuat faptul că înregistrarea unui nume de domeniu nu conferă dreptul de proprietate asupra denumirii deținătorului și nici nu reprezintă un drept ,,exclusiv” precum cel de proprietate intelectuală. Dreptul dobândit este unul de folosință.

În prezenta cauză, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea judecătorească să se dispună obligarea pârâtelor la desființarea unui site aflat pe internet la o adresă specifică. Solicitarea reclamantei a vizat și obligarea acestora la renunțarea denumirii înregistrate, precum și utilizarea unui alt nume pentru domeniul ales. În fapt, în anul 2000, în sfera online, a apărut o adresă ce purta numele companiei reclamante. Domeniul a fost achiziționat în conformitate cu prevederile legale. Cu toate acestea, alegerea domeniului, precum și înregistrarea sa au împiedicat-o pe reclamantă să deshidă o pagină cu acest nume în online. S-a menționat, de asemenea, faptul că scopul era chiar blocarea domeniului respectiv și împiedicarea reclamantei de a deschide o pagină de internă cu acel nume.

 

 

Pentru ca reclamantei să îi fie fie reparat prejudiciul suferit, instanța națională a decis ca pârâtele să desființeze site-ul aflat la adresa respectivă, iar în privința anulării înregistrării domeniului menționat anterior, instanța a decis anularea înregistrării sale. De asemenea, s-a statuat faptul că au fost întrunite condițiile cumulative necesare pentru ca răspunderea civilă delictuală să poată fi angajată. În acest sens, la nivel intern, s-a conturat următoarea structură pentru existența răspunderii civile delictuale:

  • Existența unui prejudiciu;
  • Existența unei fapte ilicite;
  • Existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs;
  • Existența vinovăției.

Instanța de judecată a decis că într-adevăr, reclamanta a fost privată de dreptul de a achiziționa un nume de domeniu de internet corespunzător denumirii sale comerciale, deci că aceasta a suferit un prejudiciu, fiind într-o dublă imposibilite:

  1. Imposibilitatea reclamantei de a se prezenta în fața partenerilor de afaceri care utilizau platforme online;
  2. Imposibilitatea reclamantei de a putea să își facă oferta cunoscută către partenerii de afaceri care utilizau platforme online.

În motivarea instanței, s-a stabilit că fapta ilicită comisă a fost aceea de a achiziționa un nume de domeniu de internet în scop pur speculativ. S-a statuat, de asemenea, că există un raport de cauzalitate între fapta comisă și prejudiciul rezultat. În privința ultimului aspect al răspunderii civile delictuale, s-a constatat că fapta a fost comisă cu vinovăție. La nivel intern s-a acordat astfel câștig de cauză situației în care la achiziționarea unui nume de domeniu de internet (în scopuri speculative) se poate produce prejudicierea unei persoane, deci este întemeiată tragerea la răspundere civilă delictuală. În acest sens, prejudiciul produs prin folosirea numelui de domeniu de internet ce ar fi putut fi utilizat în justă măsură de către o altă persoană este reprezentat chiar de discreditarea în fața partenerilor contractuali și de punerea în imposibilitate a persoanei de a putea să își facă oferta cunoscută.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR în domeniul meidcal? Îți recomandăm cursul online creat de specialiștii GDPR în domeniu medical care poate fi accesat aici.

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



metal-security-lock-with-password-computer-keyboard_35355-5620.jpg

Atunci când permitem unei persoane accesul la un sistem informatic (cel personal) prin intermediul anumitor sisteme, trebuie să avem în vedere și faptul că informațiile accesate pot să fie stocate și utilizate cu încălcarea prevederilor legale. Informațiile obținute printr-o asemenea procedură intră în sfera ilicitului, în mod special atunci când vizează modificări semnificative și urmăresc limitarea accesului persoanei la propriu sistem informatic. O atare situație este reflectată la nivel jurisprudențial național, purtând denumirea de acces fără drept la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate. În această situație, atunci când instanțele de judecată constată săvârșirea infracțiunii de accesare fără drept la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, dispun măsurile necesare pentru sancționare și pentru reparare a prejudiciului produs.

Ce presupune accesul fără drept la un sistem informatic?

În legislația națională, accesul fără drept la un sistem informatic constituie infracțiune. Această infracțiune se pedepsește, conform Codului penal român, cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Conform art. 360, alin. (2) din Codul penal, atunci când accesul fără drept la un sistem informatic se realizează în scopul obținerii datelor informatice ale persoanelor, pedeapsa închisorii crește considerabil, de la 6 luni la 5 ani. Pentru săvârșirea faptei cu privire la un sistem informatic la care accesul este fie interzis, fie restricționat anumitor categorii de utilizatori, pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani.

 

 

Jurisprudență națională: accesul la un sistem informatic prin Team Viewer

În materie penală, vom avea în vedere Sentința nr. 1794/2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. 6981/231/213, ce face referire la accesul la un sistem informatic prin intermediul aplicației Team Viewer. Pornind de la situația de fapt, aflăm că în data de 29.01.2013 partea vătămată a oferit acces la distanță, prin intermediul calculatorului personal (instalat la domiciliul său, conectat la Internet prin aplicația Team Viewer) unei alte persoane neidentificate. Pe această din urmă persoană o cunoștea prin intermediul rețelelor de profil de pe Internet.

Persoana neidentificată și-a oferit ajutorul pentru instalarea de la distanță a unor aplicații în sistemul informatic al persoanei vătămate, prin intermediul Team Viewer. Persoana avea astfel acordul persoanei vătămate pentru instalarea aplicației Team Viewer, în scopul dezvoltării de la distanță a unor operațiuni de joc pe un anumit site (a se vedea în acest sens platforma legeaz.net). În această situație, în sistemul informatic al persoanei vătămate a fost instalată și o altă aplicație informatică cu rolul înregistrării datelor introduse de la tastatură și transmiterii lor către o destinație stabilită. Mai mult, persoana care s-a ocupat de instalare a modificat anumite setări dintr-un browser pentru facilitarea transmiterii datelor informatice către un server extern. După instalare, persoana vătămată nu a mai putut accesa contul personal de pe un anumit site, parola sa fiind schimbată. Totodată, aceasta a observat că anumite e-mail-uri primite pe o adresă electronică au fost șterse, în mod inexplicabil.

În urma efectuării de percheziții la domiciliul persoanei care efectuase instalarea, s-a identificat un sistem informatic de tip desktop, alături de 30 de medii de stocare a datelor informatice, dar și aplicația Team Viewer, împreună cu aplicația instalată în sistemul informatic al persoanei vătămate. În plus, s-au găsit fișiere ce conțineau date privind conturi și parole, metode de trecere a măsurilor de siguranță ale mai multor persoane.

Cu privire la efectuarea perchezițiilor asupra inculpatului, Codul de procedură penală al României prevede o modalitate specială de efectuare a acestora asupra sistemului informatic, denumită percheziția informatică. Conform art. 168 din Codul de procedură penală, percheziția în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice presupune:

  • Un procedeu de cercetare, descoperire, identificare, strângere a probelor care sunt stocate într-un sistem informatic sau care sunt stocate într-un suport de stocare a datelor informatice;
  • Un procedeu realizat prin mijloace tehnice și proceduri adecvate;
  • Un procedeu de natură să asigure integritatea informațiilor conținute.

Măsura se dispune în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi și libertăți.

Ca urmare a efectuării perchezițiilor și a descoperirii faptului că inculpatul deținea informațiile din sistemul informatic al persoanei vătămate, instanța a dispus aplicarea pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de accesare fără drept la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate (a se vedea în acest sens platforma legeaz.net). Pedeapsa aplicată a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni. De asemenea, au fost confiscate sistemele de stocare a datelor.

La ce trebuie să fim atenți atunci când acordăm acces unei persoane la sistemul informatic propriu?

Deși relațiile interumane trebuie să fie guvernate de principiul bunei-credințe, în sfera online acest principiu își pierde sensul. Practic, a acorda acces la propriul sistem informatic unei persoane a cărei identitate este necunoscută este considerat fie un act de curaj, fie un act de inconștiență. Atunci când acordăm acces unei persoane la sistemul informatic propriu, trebuie să ținem cont de:

  • Posibilitatea de identificare a persoanei care are acces direct la propriul sistem informatic;
  • Evitarea pe cât posibil a utilizării aplicațiilor care conferă acces nelimitat la propriul sistem informatic;
  • Păstrarea caracterului confidențial al datelor personale precum: adrese de e-mail, parole de acces, date de contact;
  • Apelarea la specialiști în domeniu, în situații care conferă acces nelimitat la propriul sistem informatic;

Concluzionând, în urma situațiilor expuse (inclusiv de la nivel jurisprudențial), persoanele trebuie să acorde atenție sporită oricărui tip de acces la propriul sistem informatic.

Te-ar putea interesa și:

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



grey-marble-column-details-building_1359-886.jpg

În conformitate cu Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, există anumite categorii de informații pe care autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să le comunice din oficiu. În prezentul articol vom analiza tipurile de informații care sunt supuse comunicării din oficiu, alături de obligațiile prevăzute de către lege în sarcina autorităților și instituțiilor publice.

Informațiile de interes public

În accepțiunea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, informația de interes public reprezintă:

  • Orice informație care privește activitățile unei autorități publice sau instituții publice;
  • Orice informație care rezultă din activitățile unei autorități sau instituții publice;

În ceea ce privește informația de interes public, nu contează suportul informației, forma, ori modul de exprimare (a se vedea în acest sens art. 2, lit. b), Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public).

Cum este asigurat accesul la informațiile de interes public de către autoritățile și instituțiile publice?

Respectând prevederile legale în vigoare, există două modalități prin care accesul la informațiile de interes public este asigurat de către autoritățile și instituțiile publice. Aceste două modalități de acces sunt următoarele:

  • Accesul la informațiile de interes public din oficiu – reprezentând modalitatea obligatorie de informare;
  • Accesul la informațiile de interes public la cerere – la solicitarea persoanelor interesate.

Accesul la informațiile de interes public la cererea persoanelor interesate se realizează prin intermediul unui compartiment specializat, denumit compartiment pentru relații publice. De asemenea, accesul se poate realiza și prin intermediul unei persoane care a fost desemnată în scopul precizat.

Legea națională cuprinde prevederi în vederea asigurării unui acces eficient al oricărei persoane la informațiile de interes public. În atare sens, autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să organizeze compartimente specializate de informare și relații publice. Acestea pot să desemneze și persoane care să exercite atribuțiile necesare informării persoanelor.

Informații de interes public solicitate pentru efectuarea unui studiu personal – practică judiciară națională

Practica judiciară națională a tratat și problematica obligativității comunicării din oficiu a informațiilor de interes public de către autoritățile și instituțiile publice. În acest sens, este relevantă Sentința nr. 8/2016 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 8/2016. Cauza are ca obiect solicitarea de copii anonimizate, din anumite dosare aflate pe rolul unei instanțe de judecată, ale soluțiilor pronunțate. În motivare, reclamantul a specificat că acele copii îi sunt necesare pentru efectuarea unui studiu personal. De asemenea, reclamantul a învederat faptul că instanța de judecată pârâtă este singura instanță națională care i-ar refuza accesul la asemenea informații.

Instanța de judecată căreia îi erau solicitate informațiile a arătat că acestea din urmă, deși publicate pe o platformă online, nu ar face parte din informațiile de interes public. A accentuat totodată faptul că nu a fost adoptată nicio hotărâre din partea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la posibilitatea ca o hotărâre judecătorească să constituie obiect al comunicării la cererea oricărei persoane. Acest fapt ar presupune că instanțele de judecată însele vor aprecia în funcție de caracterul raporturilor de drept ale litigiului.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Solicitarea reclamantului a fost considerată de către instanța pârâtă drept una neîntemeiată, întrucât informațiile pe care acesta le-a solicitat nu ar face obiectul art. 2, lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. În conformitate cu prezenta lege, constituie informații de interes public următoarele categorii:

 actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice;
 structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice;
 numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;
 coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet;
 sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil;
 programele și strategiile proprii;
 lista cuprinzând documentele de interes public;
 lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate;
 modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice, în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate (a se vedea în acest sens platforma online legislatie.just.ro).

În motivarea refuzului transmiterii informațiilor solicitate din dosarele aflate pe rolul instanței, s-a precizat că un asemenea acces ar aduce atingere intereselor părților. Totodată, instanța pârâtă a accentuat faptul că accesul la informațiile din dosare, informații solicitate de către persoanele care nu sunt părți în dosarele respective, este limitat la cele obținute (informațiile) prin asistarea la ședințele de judecată (ședințe publice) și la pronunțarea hotărârilor judecătorești.

În prezentul caz s-a folosit argumentul conform căruia anumite informații sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor, în această categorie fiind incluse și informațiile privind procedurile contencioase penale, informațiile cu privire la datele personale, informațiile care ar duce la dezvăluirea de surse confidențiale, precum și informațiile privind procedurile judiciare în situația în care publicitatea lor ar aduce atingere:

  • principiului asigurării unui proces echitabil;
  • interesului legitim al părților implicate în proces.

            Cu privire la această cauză, instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei a admis cererea reclamantului, motivând faptul că:

  1. orice persoană are dreptul să obțină acces la informații în mod direct la instituțiile sau autoritățile publice;
  2. accesul se va realiza numai în măsura în care informațiile sunt de interes public;
  3. accesul este permis în urma efectuării unei solicitări din partea persoanei interesate;
  4. solicitarea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de formă, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public;
  5. prin raportare la prezenta cauză, nu este necesară dovedirea motivului pentru care sunt solicitate informațiile atunci când acestea vizează soluții ale instanțelor naționale;
  6. informațiile privind soluțiile pronunțate de către instanțele naționale ce reprezintă copii ale unor hotărâri judecătorești irevocabile constituie informații de interes public;
  7. informațiile cu privire la hotărârile judecătorești irevocabile constituie informații de interes public întrucât privesc (sau rezultă) din activitățile unei instanțe de judecată;
  8. instanța de judecată care deține informațiile precizate anterior reprezintă o instituție publică (a se vedea în acest sens platforma legeaz.net, Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 8/2016. Tribunalul Bihor).

 


 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]


pile-3d-popular-social-media-logos_1379-881.jpg

Pe Facebook, oricine este liber să transmită și să primească orice fel de informație. Ce se întâmplă însă atunci când avem de a face cu expresii jignitoare privitoare la propria persoană? Cum tratează instanțele din România această situație?

Dreptul la imagine al persoanelor în România

În dreptul român, dreptul la imagine al persoanelor este reglementat în cadrul art. 73 din Codul civil. Conform art. 73 din Codul civil, orice persoană are dreptul la propria imagine. În acest sens, conform alin. (2) din prezentul articol, în exercitarea dreptului la propria imagine, persoana poate să interzică sau să împiedice reproducerea (în orice mod) a înfățișării sale fizice sau o vocii ori utilizarea unei asemenea reproduceri (a se vedea în acest sens Codul civil român).

Legea fundamentală a României, reprezentată de Constituția statului, face referire la dreptul la imagine al persoanelor prin raportare la libertatea de exprimare. Astfel, la nivel intern, libertatea de exprimare nu poate să prejudicieze în niciun fel, următoarele atribute ale persoanelor:

  • Demnitatea;
  • Onoarea;
  • Viața particulară;
  • Dreptul la propria imagine.

 

 

Dreptul la imagine în jurirsprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), dreptul la imagine a fost analizat și tratat în detaliu prin intermediul cauzelor aflate pe rolul instanței internaționale. Un caz prin care s-a constatat încălcarea dreptului la imagine este reprezentat de Cauza Peck împotriva Marii Britanii. În prezenta cauză, în mass-media au fost dezvăluite imaginile surprinse cu o cameră de televiziune cu circuit închis, care se afla instalată pe stradă. Imaginile îl surprindeau pe reclamant cu un cuțit în mână. Acest fapt a determinat publicarea și difuzarea în mass-media a acestor imagini, imagini ce îl prezentau pe reclamant într-o situație incriminatorie. În atare cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat încălcarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CoEDO) privitor la viața privată a persoanelor (a se vedea în acest sens platforma echr.coe.int). Conform art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Concluzia instanței internaționale a fost în sensul că viața privată a persoanei este încălcată atunci când aceasta este suprinsă în imagini într-o situație incriminatorie, imagini care ulterior ajung să fie transmise în mass-media și prezentate în maniera dorită (fără existența consimțământului persoanei).

Ce se întâmplă însă în cazul în care violarea dreptului la imagine se realizează prin intermediul platformelor de socializare? Cu privire la acest aspect, vom detalia în cele ce urmează.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

Facebook – spațiu public sau privat?

În conformitate cu Decizia nr. 4546/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție din România, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, platforma de socializare Facebook a fost declarată ca fiind spațiu public. Argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt următoarele:

  • Facebook, prin structura sa, reprezintă o rețea informațională, o ,,rețea de socializare receptivă perpetuu în web”;
  • Utilizatorii platformei de socializare pot să interacționeze în mod liber, această interacțiune neputând fi limitată sau interzisă;
  • Rețeaua, prin natura sa, este destinată accesului publicului sau oricărui utilizator;
  • Informațiile publicate, chiar într-un grup restrâns, pot să fie ușor aduse la cunoștința publicului prin procedeele de distribuire (share-uire a informațiilor);
  • Mesajele publicate pe platforma de socializare pot să fie aduse cu ușurință la cunoștința publicului, prin transmiterea în mass-media (a se vedea în acest sens https://www.clujust.ro/).

Instanțele naționale au decis că platforma de socializare Facebook constituie spațiu public, apelând la argumentul conform căruia structura platformei Facebook permite libera interacțiune și libera răspândire de informații, accesul realizându-se în mod facil și, prin procesul de distribuire (share-uire) a informațiilor, orice lucru poate fi adus la cunoștința publicului larg. Acest din urmă fapt include și transmiterea informațiilor prezentate (imagini, notițe, videoclipuri, sondaje, evenimente din viața personală, informații cu privire la propria persoană) în mass-media.

Expresiile jignitoare pe Facebook și sancționarea lor

Expresiile jignitoare publicate pe Facebook pot să fie sancționate inclusiv la nivelul instanțelor de judecată prin acordarea de daune morale reprezentând prejudiciul de imagine adus persoanei față de care au fost făcute jignirile. La nivel intern, este relevantă Sentința civilă nr. 250/2017 pronunțată de judecătoria Gura Honț. Instanța națională statuează că:

  • Lipsa indicării unui nume într-o postare pe Facebook nu constituie o atingere a dreptului la propria imagine; per a contrario, indicarea numelui persoanei/persoanelor într-o postare pe facebook prin care se aduc expresii jignitoare și se prejudiciază imaginea acesteia/acestora, reprezintă o atingere a dreptului la imagine;
  • Pentru ca răspunderea să existe este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:
  • Existența unui prejudiciu. Prejudiciul produs reprezintă dauna provocată persoanei asupra căreia s-au făcut afirmațiile calomnioase/prejudiciabile. Prejudiciul poate să fie determinat sau determinabil. Prejudiciul este determinat când el poate să fie individualizat, stabilit în mod concret, prin mijloace facile. Prejudiciul este considerat a fi determinabil în măsura în care el poate să fie anticipat, prevăzut;
  • Existența unei fapte ilicite. Fapta comisă trebuie să fie una ilicită, adică contrară normelor în vigoare. Astfel, întrebuințarea de expresii jignitoare cu privire la o persoană juridică care determină ulterior scăderea încrederii colaboratorilor/clienților/cumpărătorilor constituie un prejudiciu de imagine însemnat pentru persoană juridică în cauză și produce prejudicierea acesteia inclusiv la nivel pecuniar;
  • Existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Fapta ilicită săvârșită trebuie să determine astfel producerea prejudiciului. În acest sens prin utilizarea de expresii jignitoare persoanei în cauză i se produce un prejudiciu de imagine;
  • Existența vinovăției celui care cauzează prejudiciul. Fapta ilicită trebuie să fie comisă cu vinovăție. La fel ca în materia penală, vinovăția constituie temeiul pentru tragerea la răspundere a persoanelor;
  • Existența capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicită.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



golden-dollar-sign-midst-silver-dollar-signs-3d-rendering_118019-252.jpg

Dacă persoana fizică este susceptibilă de a primi sume de bani cu titlu de daune morale, în privința persoanelor juridice instanțele naționale au decis că acestea nu pot să primească daune morale întrucât nu pot să fie suspectate de ,,suferințe morale”.

La nivel de practică a instanțelor, prezentul articol pornește de la Decizia nr. 763/2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul cu nr. 14922/3/2010, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, în cadrul căreia este tratată problematica acordării de daune morale persoanelor juridice.

Constituie informațiile privind angajații unei instituții publice date cu caracter personal?

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 14922/3/2010 are la bază solicitarea de daune morale de către o persoană juridică, în temeiul lipsei comunicării de informații privind angajata persoanei juridice în cauză (persoana căreia i-au fost solicitate informațiile necesare despre angajată), fapt care ar fi produs un prejudiciu material și moral.

Informațiile solicitate persoanei juridice despre angajată vizau:

  • Anul angajării persoanei;
  • Studiile avute la angajare;
  • Susținerea unui concurs pentru post;
  • Existența studiilor superioare;
  • Promovarea concursului organizat de persoana juridică;
  • Data desfășurării concursului;
  • Rezultatele obține de persoana angajată pe post.

Datele solicitate au fost considerate de persoana juridică drept unele exceptate de la comunicare, motiv pentru care acestea nu au fost comunicate solicitantei. În prezenta cauză, instanța de fond a considerat că datele privind postul ocupat de un funcționar public nu constituie date cu caracter personal exceptate de la comunicare. Temeiul legal a fost reprezentat de art. 12, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

 

 

Conform art. precizat anterior:

  • Sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii.

În temeiul aceleiași legi, sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor următoarele informații:

  • informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate;
  • informațiile privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate;
  • informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum și principiului concurentei loiale;
  • informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare;
  • informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces;
  • informațiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecție a tinerilor (a se vedea Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, legislatie.just.ro).

Te-ar putea interesa și:

Curtea de Apel București a considerat că nu s-a probat faptul că raportul de serviciu al unui funcționar ar reprezenta date personale în temeiul art. 12, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. De asemenea, Curtea a făcut trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în speță la limitarea datelor cu caracter personal. Prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, derogarea de la protecția datelor cu caracter personal se va realiza în limitele strictului necesar.

 

Persoana juridică și ,,daunele morale”

Conform deciziei Curții de Apel București în cauza menționată anterior, au fost solicitate daune materiale și morale de către o persoană juridică, alături de comunicarea informațiilor privind un angajat.

Instanța de fond a decis respingerea cererii privind acordarea de daune materiale și morale. Conform instanței de fond, daunele materiale nu au fost probate. În privința daunelor morale, s-a considerat că necomunicarea informațiilor cu privire la un angajat nu dă naștere unei daune morală produsă persoanei juridice în cauză. Aceeași instanță de fond a considerat că persoana juridică nu poate fi suspectată de suferințe morale.

Curtea de Apel București a respins recursul formulat ca fiind nefondat. S-a menținut astfel soluția pronunțată de instanța de fond.

Recomandările Consiliului Europei privind acordarea de daune morale

Privitor la daunele morale, Consiliul Europei a făcut recomandări în sensul acordării de daune morale. Astfel :

  • dauna morală reprezintă prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare ;
  • semnificaţia şi conţinutul său exact prezintă diferenţe nesemnificative în diferitele sisteme de drept.
  • principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte în cazul de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalităţii umane ca defăimarea, amestecul în viaţa privată, sechestrarea ilegală a persoanei;
  • la acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincţie între dauna materială şi dauna morală (a se vedea în acest sens Revista Dreptul, Anul VII, Seria a III-a, Nr. 8/1996).

 


 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



two-pirate-skull-three-human-skull-forest_1357-500.jpg

Odată cu evoluția științei și a tehnologiei, raporturile comerciale au început să se deruleze tot mai mult pe internet. De la cumpărarea unor produse și până la încheierea de contracte, oamenii descoperă cu fiecare zi ce trece facilitățile oferite de platformele online. Ce se întâmplă însă când datele și informațiile sunt utilizate în scopul prejudicierii anumitor persoane?

Folosirea datelor unor societăți fără împuternicire din partea acestora

În scopul derulării raporturilor comerciale cu celeritate sau al îndeplinirii unor formalități pentru persoanele juridice, acestea pot să împuternicească o persoană fizică care să acționeze în scopul enunțat mai sus.

Această împuternicire este reglementată în România de către Codul civil, în cadrul art. 2009 privind contractul de mandat. Prin intermediul contractului, o parte se obligă să încheie mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți (mandatar și mandant).

Există însă situații în care persoanele, prevalându-se de așa-zisa ,,bună-credință”, acționează folosind date ale anumitor societăți, fără a fi primit împuternicirea în acest sens. Deci, calitatea pe care și-o adjudecă este una falsă.

Folosirea datelor societăților comerciale și acționarea în numele lor, deși nu există nicio împuternicire în acest sens, având ca scop ulterior obținerea de sume de bani de la terțe persoane (care consideră că au încheiat raporturi cu societatea comercială însăși), constituie infracțiunea de înșelăciune.

Înșelăciunea este prevăzută în Codul penal al României în cadrul art. 244. Infracțiunea de înșelăciune are următoarea structură:

  • Presupune inducerea în eroare a unei persoane;
  • Inducerea se poate realiza prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase;
  • Inducerea se poate realiza și prin prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate;
  • Scopul urmărit este obținerea pentru sine sau pentru altă persoană a unui folos patrimonial;
  • Folosul patrimonial trebuie să fie injust;
  • Este necesar să se producă o pagubă;
  • Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani;
  • Sporul de pedeapsă crește de la unu la 5 ani atunci când înșelăciunea este săvârșită prin folosirea de nume sau de calități mincinoase (inclusiv de alte mijloace frauduloase);
  • Împăcarea înlătură răspunderea penală a persoanei care a comis infracțiunea.

 

 

Înșelăciunea pe internet – Caz practic relevant în România 

Pentru a face referire la infracțiunea de înșelăciune în sfera online, ne vom raporta la Sentința nr. 3043/2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara. Speța este relevantă întrucât se pliază pe forma tipică de înșelăciune.

Situația de fapt din cazul practic precizat anterior este următoarea:

  • Inculpatul G.S.M. a indus în eroare un număr de 37 de persoane în perioada decembrie 2012-februarie 2013;
  • Inducerea în eroare s-a realizat prin postarea pe platformele de internet mercador.ro, bizcaf.ro, tocmai.ro a unor anunțuri de angajare nereale;
  • Anunțurile de angajare vizau recrutarea în scopul angajării în afara României, în domeniul agriculturii, silviculturii și al construcțiilor;
  • Inculpatul a indus în eroare persoanele prin folosirea numelor unor societăți comerciale, fără să aibă însă împuternicire din partea acestora;
  • Pentru persoanele care aplicau pentru acest loc de muncă exista o taxă care se percepea de inculpat, cu titlul de taxă de traducere a contractului de muncă ce urma a fi semnat (traducere din limba română în limba germană);
  • Taxa era în valoare de 35 de lei;
  • Sumele de bani urmau să fie virate direct în contul inculpatului (a se vedea în acest sens legeaz.net, Sentința nr. 3043/2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara).

În această speță, Judecătoria Timișoara a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani. Instanța s-a orientat către aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dată fiind conduita inculpatului dar și a faptului că nu a mai fost condamnat anterior.

Te-ar putea interesa și:

Înșelăciunea pe internet. Ce determină persoanele să încheie acte juridice în sfera online-ului, care ulterior se dovedesc păgubitoare ?

În luarea și fundamentarea unei decizii stau la bază mai mulți factori. Aceștia sunt în principal factori de natură psihologică. Cu toate acestea, de cele mai multe ori oamenii acționează instinctual, în scopul satisfacerii unor nevoi de bază, primare. Persoanele din speța prezentată anterior au fost interesate de o asemenea ofertă tocmai prin prisma avantajelor sale: salarii foarte bune, transport gratuit, cazare gratuită, ș.a.m.d.. Oamenii acționează instinctual, furnizând atât date, cât și sume de bani unor ,,reprezentanți fictivi”  sau unor persoane ce figurează în altă calitatea decât cea reală.

Nevoia de înavuțire rapidă îi determină pe mulți să nu verifice veridicitatea informațiilor ce apar în sfera online.

Un caz de actualitate din România este tot o infracțiune tipică de înșelăciunea pe internet comisă față de o femeie de 51 de ani din Brăila, care a transferat o sumă de bani în valoare de 30.000 de euro în contul unui așa-zis general american. Raporturile dintre cele două persoane s-au desfășurat în sfera online-ului, pe platforma de socializare Facebook (a se vedea și realitatea.net, O nouă metodă de înșelăciune pe internet în România).

Atenție la datele de identificare ale societăților și la calitatea ,,reprezentantului” acestora

Faptul că o persoană pretinde că acționează în numele unor societăți nu implică automat și veridicitatea susținerilor sale.

În nenumărate cazuri persoanele acționează pentru obținerea unui folos material, utilizând date care le sunt la îndemână (date publice). De aceea, este necesară atât o mai bună protecție asupra datelor societăților comerciale, cât și o atentă verificare a tuturor anunțurilor publicate în sfera virtuală.

Acest lucru se poate schimba prin acțiuni de informare a persoanelor despre riscurile la care se expun, sau la care se pot expune, atunci când furnizează date prin intermediul internetului și, în special, atunci când aleg să transmită sume de bani în conturi despre a căror origine nu au informații.

Faptul că o persoană poate pretinde că se ocupă de formalitățile necesare  în vederea încheierii unui contract sau că reprezintă o societate comercială pe o anumită perioadă de timp, trebuie să fie verificat. Accesul rapid la informație nu presupune în mod categoric și faptul că acea informație este reală. Iar infracțiunile de înșelăciune în sfera virtuală au început să fie din ce în ce mai dese.

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR în domeniul meidcal? Îți recomandăm cursul online creat de specialiștii GDPR în domeniu medical care poate fi accesat aici.

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



Pot-accesa-e-mailul-unui-angajat-dupa-ce-a-parasit-locul-de-munca_-2.png

Prin hotărârea nr. 747/2019, Judecătoria Sectorului 5 București a obligat Compania Națională „Aeroporturi București” SA să achite reclamantei suma de 10.000 lei daune morale pentru publicarea pe pagina de internet (platforma http://www.bucharestairports.ro) a unei hotărâri societare care conținea datele personale ale reclamantei (CNP, adresă, număr și serie de buletin etc). Instanța a considerat că încălcarea confidențialității acestor date încalcă principiile prelucării datelor: limitarea la ceea ce este necesar (principiul minimizării). 

Ce s-a întâmplat?

Reclamanta a introdus acțiune împotriva pârâtei Compania Națională „Aeroporturi București” SA, solicitând:

  • înlăturarea (ștergerea) datelor personale constând în adresa de domiciliu, cod numeric personal,  data și locul eliberării cărții de identitate publicate și menținute de către societatea pârâtă în cadrul platformei online http://www.bucharestairports.ro;
  • obligarea acesteia la plata unor daune morale în cuantum de 60 000 lei pentru prejudiciul continuu cauzat, constând în lezarea drepturilor garantate privind protecția datelor cu caracter personal prin prelucrarea în cadrul platformei online indicate anterior a datelor cu caracter personal; și
  • obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În drept, reclamanta a invocat prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului nr. 679/2016, dispozițiile art. 70-77 C.civ., art. 252-253 C.civ., art. 1349 C.civ., art. 1357-1358 C.civ., art. 1382-1382 C.civ., art. 1385-1386 C.civ., art. 194 și următoarele C.proc.civ.

Ce a decis instanța?

Instanța a considerat că fapta ilicită de a publica datele cu caracter personal fără a avea un temei juridic atrage răspunderea civilă delictuală a societății și, în consecință:

  • a obligat pârâta să  inlature (stergerea) datelor personale ale reclamantei constand in adresa de domiciliu, cod numeric personal,  data si locul eliberarii cartii de identitate, publicate si mentinute de parata in cadrul platformei online http//www.bucharestairports.ro;
  • a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei – daune morale;
  • a obligat pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 625 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a decide în sensul celor precizate anterior, instanța a avut în vedere inexistența unui temei legal.

„Cu privire la fondul litigiul, instanța reține că art. 6 din Regulamentul nr. 679/2016 reglementează că prelucrarea datelor cu caracter personal este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una din următoarele condiții: persoana vizată și-a dat consimțământul (…), prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract , prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale ce revine operatorului, prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice, prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public  sau prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță”

Deși pârâta s-a apărat, invocând că a obținut consimțământul reclamantei, instanța a apreciat că „având în vedere lipsa unui consimțământ expres al reclamantei în sensul publicării datelor sale personale pe site-ul pârâtei și în lipsa unor elemente din care să se întrevadă existența unui consimțământ tacit în același sens, instanța reține inaplicabilitatea art. 6 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul nr. 679/2016” .Dacă vrei să afli mai multe despre consimțământul GDPR, poți consulta ghidul nostru de aici, iar formulare de consimțământ la standardele GDPR găsești în pachetul nostru de formulare (click aici)

Recomandări. Concluzii

Decizia instanței întărește concluzia că protecția datelor cu caracter personal este un subiect de maximă importanță în actualul context economic și social. Se spune că datele sunt noua monedă de schimb, prin urmare companiile trebuie să întreprindă acțiuni concrete pentru a respecta drepturile persoanelor fizice cu privire la protecția și confidențialitatea datelor cu caracter personal. Pentru a evita litigiile, vă recomandăm următoarele:

Înțelegeți noile prevederi europene și naționale în materie de protecție a datelor. Externalizarea poate părea o soluție la îndemână, însă personalul companiei trebuie să fie instruit corespunzător pentru a proteja datele și a respecta drepturile persoanelor vizate. Vă recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. 

Înțelegeți că GDPR este despre protecția datelor persoanelor fizice, de aceea, aveți grijă să aveți focusul potrivit – către persoana fizică vizată. Clientul, angajatul, candidatul, colaboratorul, reprezentatul sau persoana de contact din cadrul unei companii sunt persoane vizate, iar datele lor trebuie protejate. Înțelegeți-le drepturile și respectați-le. 

Numiți un responsabil cu protecția datelor, chiar dacă nu este necesar. În mod ideal, ar trebui că responsabilul să fie un angajat care să fie la curent cu activitățile de zi cu zi ale companiei, însă, în măsura în care doriți să apelați la un responsabil extern, asigurați-vă că îl țineți la curent cu toate activitățile companiei care pot afecta viața privată a persoanelor fizice. De aemenea, responsabilul cu protecția datelor ar trebui verificat că își îndeplinește sarcinile, deoarece răspunderea este a companiei, indiferent că a numit sau nu un responsabuil cu protecția datelor. În situația unei amenzi sau a unor despăgubiri, compania se poate îndrepta împotriva responsabilului dacă prin acțiunea sau inacțiunea lui a declanșat premisele unei răspunderi.

Implementați juridic, tehnic și organizatoric prevederile GDPR și aveți grijă să documentați în scris toate procesele. Având în vedere că atât în instanță, cât și în fața ANSPDCP pot fi aduse înscrisuri care să ateste că v-ați respectat obligațiile, documentația nu este opțională, ci obligatorie. Vă recomandăm KIT-ul nostru de implementare, care conține documentația standard și adaptabilă oricărei companii (click aici).

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



judge-s-gavel-with-book_23-2148172272.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia 4050/2017 că „Orice restrângere a concurenței, pentru a intra sub incidența prevederilor art. 5 alin.(1) din Legea  concurenței nr. 21/1996 şi art. 101 alin. (1) TFUE trebuie  să fie apreciabilă, adică să aibă un caracter  semnificativ, sarcina  probei acestui caracter semnificativ revenind autorității de  concurență care,  în acest  scop,  trebuie  să definească piaţa relevantă şi să stabilească cotele pe această piaţă ale părţilor participante la înţelegere. De asemenea, întreprinderilor  care  invocă beneficiul art. 101 alin.(3) din TFUE, respectiv al prevederilor art. 8 din Legea concurenţei,  le revine sarcina de a dovedi  că sunt îndeplinite condiţiile  aplicării  acestui  beneficiu.

În condiţiile în care dezlegarea chestiunilor litigioase ale unei cauze de concurenţă implică  o analiză complexă economico-juridică, respingerea de către instanţa de fond, ca neconcludentă, a probei cu expertiza de specialitate menită să servească în analiza  motivelor  cererii  introductive, combinată cu înlăturarea  unora dintre aceste motive fără o argumentare pe fond, reprezintă o încălcare a  dreptului la un proces echitabil al părţii reclamante, vătămarea produsă acesteia atrăgând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5. din Codul de procedură civilă.

Sursa ICCJ

Te-ar putea interesa și:

 

 


photo-1554252117-53f26a5ebdbd.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin Decizia nr. 520 din 7 martie 2019 că o cerere adresată instanței transmisă și semnată electronic așa aceleași efecte ca o semnătură olografă pe un document fizic.

Cu toate acestea, ÎCCJ menționează că pentru a avea aceleași efectele juridice, semnătura digitală trebuie să îndeplinească condițiile Legii 455/2001, existenţa semnăturii scanate a semnatarului nefiind suficientă.

„Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanţei o garanţie a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

Aşadar, pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei de judecată, recurentul-reclamant avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă ataşat o semnătură electronică validă, în condiţiile legii speciale anterior menţionate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poştă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă.”

Te-ar putea interesa și:

 


 

Decizia în integralitate mai jos:

 

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 520/2019

Şedinţa publică din data de 7 martie 2019

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 585/A din data de 9 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1924/F din data de 11 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, în cauza având ca obiect asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, înregistrat la data de 11 iunie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin rezoluţia din data de 14 iunie 2018, completul de filtru CF x, învestit prin repartizare aleatorie cu soluţionarea căii de atac, a stabilit termen la data de 20 septembrie 2018, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea discutării admisibilităţii căii de atac.

De asemenea, recurentul-reclamant a fost citat cu menţiunea de a semna cererea sau de a expedia un exemplar semnat al cererii de recurs.

La termenul astfel stabilit, constatând lipsa părţilor şi faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 pct. 2 C. proc. civ., instanţa a dispus suspendarea cauzei.

La data de 18 februarie 2019, reclamantul a transmis prin e-mail cerere de repunere pe rol a cauzei. Cererea nu poartă semnătura părţii, recurentul-reclamant precizând că nu poate transmite un exemplar semnat, întrucât nu deţine scanner.

Cu privire la solicitarea de repunere pe rol a cauzei, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 415 C. proc. civ., judecata cauzei suspendate se reia: 1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor.

În cauză, deşi cererea de reluare a judecăţii formulată în scris şi transmisă prin e-mail nu este semnată de către recurentul-reclamant, având în vedere poziţia procesuală a reprezentantului intimatelor-pârâte, prezent în faţa instanţei la termenul de judecată, în sensul de a se depăşi acest incident procedural şi a se relua judecata, Înalta Curte dispune repunerea cauzei pe rol şi rămâne în pronunţare asupra excepţiei nulităţii căii de atac.

Examinând cererea de recurs în raport de excepţia nulităţii pentru nesemnarea recursului, a cărei analiză este prioritară celorlalte excepţii invocate în cauză, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (2) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) – e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauza de faţă, se constată că deşi recurentul-reclamant A. a fost citat cu menţiunea de a semna cererea de recurs înaintată prin e-mail sau de a expedia un exemplar semnat al cererii, sub sancţiunea nulităţii, partea nu s-a conformat obligaţiei dispuse de instanţă.

Chiar mai mult decât atât, prin notele scrise depuse la dosar recurentul-reclamant a adus la cunoştinţa instanţei faptul că nu poate transmite un exemplar semnat la cererii de recurs întrucât nu deţine scanner.

Cu referire la această precizare a recurentului-reclamant, se reţine că, în situaţia în care o parte înţelege să transmită instanţei cereri în format electronic, existenţa semnăturii scanate a semnatarului nu este suficientă, având în vedere dispoziţiile speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001, act normativ care stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare.

În asemenea cazuri precum cel din speţa dedusă judecăţii, în care cererile sunt adresate instanţelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparţine persoanei semnatare, iar autorul documentului nu îşi poate declina răspunderea pentru conţinutul documentului cu semnătură electronică valida).

Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanţei o garanţie a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

Aşadar, pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei de judecată, recurentul-reclamant avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă ataşat o semnătură electronică validă, în condiţiile legii speciale anterior menţionate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poştă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă.

În lipsa semnăturii părţii, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturii părţii, cum recurentul-reclamant nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de judecată de a semna memoriul de recurs, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de recurs formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 585/A din data de 9 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2019

 

 

 


f452c7aefd72a6f52b36705c8015464e-1200x630.jpg

Curtea de Apel Cluj, prin hotărârea pronunțată azi în apel, a constatat existența unor practici de concurență neloială desfășurate de Uber și a dispus încetarea și interzicerea acestora pe raza municipiului Cluj Napoca. Taximetriștii au fost reprezentați în acest dosar de Societatea de avocatură Câmpan & Țimonea.

Practicile de concurență neloială constau în furnizarea de servicii de suport referitoare la verificarea documentaţiei prezentate de furnizori şi a stării autovehiculului, precum şi în sesiuni de informare a furnizorilor care doresc să utilizeze aplicaţia UBER, toate în legătură cu furnizarea de servicii de transport pe raza Municipiului Cluj Napoca.

Decizia este executorie, dar nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. În măsura în care Uber va declara recurs, acesta va fi soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție. 

 

Te-ar putea interesa și:

Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.

Exploatarea datelor personale – abuz de poziție dominantă. Cazul Facebook în Germania

CJUE. Intelegerea prin care se urmareste eliminarea unui concurent de pe piata, ilegala.

 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



arhive-jurispruden-naional-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord