Aici descoperim
dreptul tehnologiei

car-travelling-by-sunny-road_1088-51.jpg

Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Hotărârea în cauza C-100/18
Línea Directa Aseguradora, S.A./Segurcaixa, Sociedad Anónima de Seguros y Reaseguros

 

O situație în care un vehicul staționat într-un garaj privat al unui imobil de mai mult
de 24 de ore a luat foc, provocând un incendiu, care își are originea în circuitul
electric al vehiculului, și a cauzat prejudicii acestui imobil intră în sfera noțiunii de
„pagube produse de vehicule”, în sensul Directivei privind asigurarea de
răspundere civilă auto

În luna august a anului 2013, un vehicul care nu mai circulase de 24 de ore, staționat în garajul privat al unui imobil, a luat foc și a cauzat prejudicii. Incendiul își are originea în circuitul electric al vehiculului. Proprietarul vehiculului încheiase o asigurare de răspundere civilă auto cu Línea Directa Aseguradora, S.A. (denumită în continuare „Línea Directa”). Imobilul era asigurat la Segurcaixa, Sociedad Anónima de Seguros y Reaseguros (denumită în continuare „Segurcaixa”), iar societatea proprietară a fost despăgubită în cuantum de 44 704,34 euro în repararea prejudiciilor cauzate imobilului de incendiul vehiculului.

În luna martie a anului 2014, Segurcaixa a chemat în judecată Línea Directa pentru ca aceasta să fie obligată la rambursarea despăgubirii plătit, pentru motivul că accidentul își avea originea într-un eveniment legat de circulația vehiculului acoperit de asigurarea auto a vehiculului. Cererea Segurcaixa a fost respinsă în primă instanță însă, în cadrul procedurii de apel, Línea Directa a fost obligată la plata despăgubirii solicitate de Segurcaixa, întrucât instanța competentă a reținut că reprezintă un „eveniment legat de circulația vehiculului”, în sensul dreptului spaniol, „o situație în care un vehicul staționat în mod nepermanent într-un garaj privat a luat foc, atunci când acest incendiu a fost provocat de cauze proprii vehiculului și fără intervenția unor terți”.

Línea Directa a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la Tribunal Supremo (Curtea supremă, Spania). Întrucât are îndoieli cu privire la interpretarea care trebuie dată noțiunii de „eveniment legat de circulația vehiculului” conținute în Directiva privind asigurarea de răspundere civilă auto,această instanță a decis să adreseze întrebări Curții de Justiție.

Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea consideră că intră în sfera noțiunii de „pagube produse de vehicule” o situație în care un vehicul staționat într-un garaj privat al unui imobil a luat foc provocând un incendiu, care își are originea în circuitul electric al vehiculului, și a cauzat prejudicii acestui imobil chiar dacă vehiculul nu a fost deplasat timp de mai mult de 24 de ore înainte de producerea incendiului.

 

Curtea amintește, mai întâi, că noțiunea de „pagube produse de vehicule” constituie o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, a cărei interpretare nu poate fi lăsată la aprecierea fiecărui stat membru. Ea subliniază de asemenea că obiectivul de protecție a victimelor accidentelor provocate de aceste vehicule a fost urmărit și consolidat în mod constant de către legiuitorul Uniunii.

Curtea arată că, potrivit jurisprudenței sale, noțiunea de „pagube produse de vehicule” nu este limitată la situațiile de circulație rutieră și că în sfera acestei noțiuni intră orice utilizare a unui vehicul care este conformă cu funcția sa obișnuită, în special orice utilizare a unui vehicul ca mijloc de transport.

Pe de o parte, faptul că vehiculul implicat într-un accident era staționat la momentul în care s-a produs acesta nu ar exclude, în sine, posibilitatea ca utilizarea vehiculului respectiv în acel moment să se încadreze în funcția sa de mijloc de transport. Pe de altă parte, nicio dispoziție a directivei nu limitează întinderea obligației de asigurare și a protecției pe care această obligație urmărește să o confere victimelor unor accidente cauzate de vehicule cu motor la cazurile de utilizare a unor astfel de vehicule pe anumite terenuri sau pe anumite drumuri.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Curtea deduce din aceasta că domeniul de aplicare al noțiunii de „pagube produse de vehicule”, în sensul directivei, nu depinde de caracteristicile terenului pe care este utilizat acest vehicul și în special de împrejurarea că vehiculul în cauză este, la momentul accidentului, staționat și se află într-o parcare. În aceste condiții, ea consideră că staționarea și perioada de imobilizare a vehiculului sunt etape naturale și necesare care fac parte integrantă din utilizarea acestuia ca mijloc de transport. Vehiculul este astfel utilizat în conformitate cu funcția sa de mijloc de transport, în principiu, în timpul staționării sale între două deplasări.

În speță, Curtea consideră că staționarea unui vehicul într-un garaj privat constituie o utilizare conformă cu funcția de mijloc de transport. Această concluzie nu este repusă în discuție de faptul că acest vehicul a staționat mai mult de 24 de ore în acest garaj, întrucât staționarea unui vehicul presupune ca acesta să rămână imobilizat, uneori pentru o perioadă îndelungată, până la următoarea sa deplasare.

În ceea ce privește împrejurarea că accidentul în discuție rezultă dintr-un incendiu cauzat de circuitul electric al unui vehicul, Curtea consideră că din moment ce vehiculul care se află la originea acestui accident corespunde definiției de „vehicul” în sensul directivei, nu este necesar să se identifice printre piesele vehiculului cea care se află la originea faptei prejudiciabile și nici să se determine funcțiile pe care le asigură această piesă.

Sursa Curia

 

 

 



online-shopping-ecommmerce-delivery-service-concept_36743-296.jpg

Este permisă de către legislația română vânzarea către minori în mediul online? Potrivit legislației civile, persoana fizică dobândește capacitate deplină de exercițiu la vârsta de 18 ani. Prin capacitate deplină de exercițiu se înțelege abilitatea acesteia de a încheia contracte civile. Cu toate acestea, însă, potrivit art. 41 alin. (3) din Codul Civil „minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum și acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor.

În sfera „actelor de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor” este inclusă cumpărarea de către minor a unor bunuri. În domeniul vânzărilor clasice, situația este clară. Dar ne-am putea prevala oare de acest text legal pentru a vinde bunuri online către minori?

Răspunsul este, din punctul nostru de vedere, nu, deoarece, potrivit legii, pentru ca minorul să poată încheia acte de dispoziție, acestea trebuie să se execute la data încheierii lor, cum este cazul tradițiunii bunului – predarea lucrului de către vânzător sau intrarea în proprietatea bunului după plata produsului la casa de marcat. Or, în situația comerțului electronic, executarea se realizează la o dată ulterioară, fiind necesară livrarea bunului de la profesionist către consumator.

 

În consecință, în opinia mea, legislația nu permite vânzarea către minori, iar site-urile ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a verifica vârsta utilizatorului. Cu toate acestea, măsurile de verificare nu trebuie să fie disproportionate și, în niciun caz, nu trebuie să colecteze mai multe date personale decât sunt strict necesare pentru activitatea de verificare.

Cu toate acestea, site-ul ar putea vinde către minori cu autorizarea părinților, prin urmare ar putea considera util, în măsura în care dorește să vândă către minori, o metodă adecvată pentru obținerea consimțământului părinților.

Exemplu: Un site dorește să comercializeze produse către minori. Înainte de plasarea comenzii, utilizatorul va fi întrebat ce vârstă are sau se va folosi altă metodă pentru verificare vârstei. Dacă vârsta este mai mică de 18 ani, utilizatorului i se va cere adresa de e-mail a unui părinte sau tutore pentru ca încheierea contractului să poată fi autorizată de acesta. În pratică, aceste metode de colectarea a autorizației părinților sunt deja implementate de diverse platforme de e-learning sau jocuri online.

💡Pentru a se proteja de eventualele comenzi din partea minorilor, recomandăm afacerilor online să includă la secțiunea „Termeni și Condiții” o condiție de eligibilitate pentru a putea încheia contractul: vârsta de minim 18 ani și să prevadă ce se întâmplă în situația în care comanda este plasată de către un minor.

Te-ar putea interesa și:

 


 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]


photo-1436450412740-6b988f486c6b.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție 

Decizia nr.14 în dosarul nr.117/1/2019

 

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită atât stabilirea acestora de către instanţă, cât şi obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere şi consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2019.

 

 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1436450412740-6b988f486c6b.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia nr.13 în dosarul nr.98/1/2019

 

Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în interpretarea şi aplicarea art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie  impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.

 

Te-ar putea interesa și:

Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.

 

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2019.

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



Copy-of-Dezmoștenirea-în-Codul-Civil.png

Sediul materiei: art. 1270 și 1350-1351 Codul Civil

Potrivit legislației române, contractul are putere de lege între părțile care l-au încheiat (art. 1270 Codul Civil). Cu alte cuvinte, respectarea contractului este obligatorie, iar nu facultativă. În consecință, orice persoană care a încheiat un contract are obligația de a executa contractul. 

Art. 1350 din Codul Civil, denumit „răspunderea contractuală” prevede că:

„(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”

 

Cu toate acestea, există situații în practică când cel care a încheiat un contract nu poate executa contractul, îl execută defectuos sau cu întârziere. În aceste situații, intervine răspunderea civilă contractuală – răspunderea pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi. Pentru a interveni răspunderea civilă contractuală, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții:

  • persoana săvârșește o faptă ilicită care constă în neexcutarea contractului sau executarea necorespunzătoare;
  • existența unui prejudiciu;
  • legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Cu toate acestea debitorul (persoana care trebuie să execute obligația din contract) poate fi exonerat de răspundere dacă demonstrează că nu a executat sau a executat necorespunzător obligația ca urmare a intervenirii forței majore sau a cazului fortuit. Aceste elemente sunt cauze exoneratoare de răspundere deoarece apariția lor nu are legătură cu vreo culpă a debitorului, fiind, în general, evenimente externe, ale căror efecte nu pot fi anticipate sau controlate de către debitor.

 

Potrivit art. 1351 alin. (1), „Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.”

 

Ce este forța majoră?

Potrivit art. 1351 alin. (2), „Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.” În general, forța majoră se referă la evenimente care nu au nicio legătură cu fapta omului și care nu pot fi prevăzute: calamități naturale (cutremure, tsunami-uri, apocalipsa zombie). Furtunile, căderile de zăpadă și, în general, evenimentele naturale care pot fi prevăzute nu reprezintă forță majoră, ci caz fortuit.

Exemplu: o persoană și-a vândut recolta viitoare, însă intervine un cutremur care distruge recolta (forța majoră), prin urmare persoana este exonerată de răspundere.

 

Ce este cazul fortuit?

Potrivit art. 1351 alin. (3), „Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.”

Exemple de cazuri fortuite:

a) viciile ascunse ale lucrului, defectele de fabricaţie, sperietura unui animal etc.

b) împrejurări externe care nu pot fi imputabile persoanelor, care nu au caracter extraordinar şi nu puteau fi prevăzute (nu sunt forță majoră) şi nici prevenite ori evitate decât de omul cel mai capabil de o diligenţă şi prudenţă maximă. Fac parte din această categorie: ploile torenţiale, cutremurele de mică intensitate care se produc frecvent în anumite zone teritoriale, inundaţiile care se produc în mod obişnuit în unele locuri în fiecare primăvară etc.

De asemenea, potrivit Codului Civil, dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat şi în caz de forţă majoră

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]

 



Dezmoștenirea-în-Codul-Civil.png

Dezmoștenirea sau exheredarea este o instituție civilă prin care o persoană înlătură de la moștenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulți dintre moștenitori săi legali. Prin moștenitori legali se înțeleg persoanele care au vocație legală la moștenire (soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al IV-lea – descendenții (copiii, nepoții, strănepoții), ascendenții privilegiați (părinții), colateralii privilegiați (frații și surorile și copiii acestora), ascendeții ordinari (bunicii, străbunicii) și colateralii ordinari (unchi, mătuși, veri primari etc).

 

Sediul materiei: art. 1074-1076 din Codul Civil

 

Dezmoștenirea, care poate fi totală sau parțială, este reglementată pentru prima dată prin Noul Cod Civil, în trecut instituția dezmoștenirii nefiind consacrată legal. Dezmoștenirea este de două feluri: directă sau indirectă. Dezmoștenirea directă intervine atunci când persoana dispune prin testament înlăturarea prin testament a unuia sau mai multor moștenitori legali. Dezmoștenirea indirectă intervine atunci când persoana, fără a indica direct faptul că dorește să dezmoștenească, instituie prin testament unul mai mulți legatari – persoane externe moștenitorilor legali care culeg moștenirea.

Dacă se dezmoștenește o persoană, însă nu au fost instituite legate prin testament, moștenirea va fi culeasă de celalalte persoane care au vocație succesorală, in funcție de gradul acestora. De exemplu, dacă a fost dezmoștenit copilul, moștenirea va fi culeasă, după ce copilul păstrează rezerva succesorală, de către nepoți.

Există o categorie de moștenitori (moștenitorii rezervatari) care nu poate fi dezmoștenită total. În această categorie sunt incluși soțul supraviețuitor, descendenții (copii, nepoți, strănepoți) și ascendenții privilegiați (părinții). Acețștia beneficiază de o rezervă succesorală de jumătate față de cât ar fi fost îndreptățiți dacă nu ar fi fost dezmoșteniți. De această rezerva de 1/2, testatorul nu se poate atinge. Chiar în situația în care testatorul dispune de întreaga moștenire prin testament în favoarea altei persoane, moștenitorul rezervatar are dreptul la partea lui de 1/2. Prin urmare, în situația moștenitorilor rezervatari, testatorul poate dispune doar de partea rămasă după ce a fost scăzută rezerva, denumită cotitate disponibilă.

 

Te-ar putea interesa și:

 



Cine-răspunde-pentru-căderea-țurțurilor_.png

Când vorbim de țurțuri, putem considera că ele nu aparțin nimănui, iar producerea unui accident ca urmare a desprinderii acestora de pe imobile nu este provoacată de nicio ființă umană, ci cu hazard. Cu toate acestea, doctrina juridică spune că „în măsura în care aceste lucruri ajung în perimetrul unui imobil care se află sub paza juridică a unei persoane (acumularea de zăpadă sau gheață pe acopeișul unei case, împrăștierea de nisip, fum, deșeuri sau substanțe toxice aduse de vânt), acesta trebuie să ia toate măsurile pentru a preveni producerea de prejucii, în caz contrar răspunderea sa urmând a fi angajată”1 

În această situație, intervine răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, reglementată prin art. 1376 din Codul Civil care prevede, prin alin. (1) faptul că „oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.” Pentru angajarea răspunderii, trebuie demonstrată de către victimă îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

 

1.Existența unui prejudiciu

2.Fapta lucrului constră într-un comportament anormal generat de hazard, respectiv deprinderea unei cantități de gheață de pe acoperișul unui imobil;

3.Legătura de cauzalitate, cu alte cuvinte producerea prejudiciului este urmarea desprinderii cantității de gheață.

4. Lucrul trebuie să se afle sub paza juridică a unei persoane

Cu privire la noțiunea de pază, apreciem că aceasta aparține persoanei care locuiește în imobil (iar nu proprietarului), care are obligația de a preveni prin orice mijloace un accident,  deoarece ea exercită la acel moment controlul și supravegherea imobilului. Cu toate acestea, cu privire la părțile comune din imobil considerăm că răspunderea aparține tuturor proprietarilor, iar dacă există o Asociație de Proprietari acesteia din urmă.

Scap de răspundere dacă semnalez printr-un anunț pericolul de cădere al țurțurilor?

Pe scurt, nu. Potrivit art. 1356 (2) „Printr-un anunţ nu poate fi exclusă sau limitată răspunderea delictuală pentru prejudiciile cauzate victimei. Un asemenea anunţ poate avea însă valoarea semnalării unui pericol, fiind aplicabile, după împrejurări, dispoziţiile Art. 1371 alin. (1).” Cu toate acestea, așa cum prevede teza a II-a a art. 1356 (2), publicarea unui anunț poate limita răspunderea doar pentru partea lui din culp, deoarece victima nu a evitat producerea prejudiciului, deși ar fi putut să o facă. În această situație, vinovăția fiind comună, instanța de judecată va aprecia, de la caz la caz, gradul de vinovăție al fiecărui actor, pentru a stabili, dacă este cazul, cuantumul daunelor materiale și/sau morale.

 

Te-ar putea interesa și:

 


(1) G. Viney, P. Jourdain, Traite du droit civil, p. 692-693; Fl. A. Baias, „Nou Cod Civil. Comentariu pe articole”, p. 1451

black-friday-anpublicidad.jpg

Atunci când apar atâtea oferte de reducere a prețurilor și o limită de timp în care acestea se aplică, nu știm ce să cumpărăm mai întâi și uneori se întâmplă să facem o achiziție pe care o vom regreta.

Indiferent dacă ați cumpărat un laptop de pe un site obscur, v-a fost livrat un toaster care face pâinea crocantă în câteva secunde sau feliatorul dvs. nu a sosit niciodată, trebuie să știți că aveți opțiuni. Prețurile mai mici nu înseamnă și reducerea drepturilor. Indiferent cât de mare a fost compromisul pe care l-ați făcut, drepturile dvs. de consumator nu vor fi afectate.

Înainte de începutul marilor reduceri, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin intermediul Centrului European al Consumatorilor România a realizat un ghid foarte util consumatorilor care vor profita de reducerile comercianților din perioada 16-30 noiembrie 2018.

 

Consumatorii ar trebui să:

  • Facă o listă cu produsele pe care le doresc și cu prețurile acestora. Este util dacă vrem să depistăm o reducere falsă de prețuri (comercianții măresc prețul și aplică procentul de reducere la prețul majorat).
  • Verifice înainte de a plasa o comandă online, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături corespunde cu prețul redus indicat atunci când au ales produsul.
  • Facă plata cu cardul. În cazurile de fraudă, dacă s-a efectuat plata prin card, se poate aplica procedura refuzului la plată pentru a recupera suma plătită și durează maxim 30 de zile de la data plății.
  • Verifice modul de afișare a prețului online sau pe etichete.

 

Ce facem atunci când un produs are o problemă?

Vestea bună este că responsabilitatea va aparține întotdeauna vânzătorului, conform legii. Nu trebuie să mergem direct la service, dar dacă facem acest lucru, trebuie să anunțăm vânzătorul.

Dacă produsul ajunge deteriorat sau distrus, vânzătorul suportă pierderea. Clientul poate solicita un nou produs sau poate renunța la contract. Consumatorul are dreptul de a verifica, la momentul primirii coletului, dacă produsul se află în cea mai bună stare.

Ce știm despre garanție?

Regulile privind garanțiile se aplică indiferent de modalitatea de achiziționare a produselor și de prețul acestora, fie el afișat online sau în magazine.

Legea 449/2003 reglementează garanțiile produselor. Aceasta stabilește că există două tipuri de garanție: garanția legală de conformitate și garanția comercială, care se cumula pentru același produs.

Garanția legală se aplică pentru orice produs comercializat, cu puține excepții. În momentul vânzării, clienții beneficiază de garanția legală, în temeiul legii, chiar dacă nu a fost oferită de cineva anume. Garanția legală se întinde pe o perioadă de doi ani, dar, pentru produse a căror durată de viață este mai mică de 2 ani, poate fi redusă la durata medie de utilizare a produsului. Garanția legală este responsabilitatea vânzătorului, conform legii.

Garanția comercială este cea care se acordă suplimentar față de garanția legală și nu va aduce atingere acesteia. Poate fi acordată atât de producător, cât și vânzător. Garanția comercială poate îmbrăca mai multe forme, cum ar fi o durată de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în defecțiunilor etc., însă nu poate înlocui sau anula garanția legală.

 

Poate fi acoperit de o nouă garanție produsul reparat sau înlocuit?

Pentru produsele reparate, garanțiile legale și comerciale se prelungesc cu o perioadă egală cu timpul scurs din momentul în care clientul a notificat vânzătorul cu privire la defect sau i-a predat produsul, până în momentul în care produsul a fost reparat și clientul a fost înștiințat sau până în momentul în care produsul i-a fost livrat.

În cazul produselor cu folosință îndelungată, cum sunt dispozitivele electronice, produsul înlocuit este acoperit de o nouă garanție care începe din momentul înlocuirii.

 

Care sunt regulile aplicabile prețurilor?

Prețurile produselor trebuie întotdeauna să fie clare, lizibile, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul), indiferent de modul de afișare (online, magazin fizic) sau dacă este vorba despre un preț întreg sau un preț redus.

Preţul redus trebuie să fie mai mic decât prețul de referință. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.

 

Când știm că a fost încheiat contractul?

În magazinele fizice, contractul este încheiat în momentul în care a fost plătit prețul și produsul a fost primit. În cadrul magazinelor online, contractul este încheiat în momentul confirmării, pe suport durabil, de către vânzător, a acceptării comenzii clientului.

 

Putem renunța la achiziție după încheierea contractului?

În cazul magazinelor fizice, legea nu ne dă dreptul de a renunța la contract. Odată achiziționat un produs, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să fie rambursată decât dacă acesta este defect, conform regulilor privind garanțiile.

Pentru magazinele online, legea stabilește un termen de 14 zile calendaristice de la momentul primirii produsului în care putem renunța la achiziție, fără a oferi motive și fără costuri suplimentare. Dacă vânzătorul nu trimite un curier pentru ridicarea produsului, returul va fi plătit de către client.

Vânzătorul este obligat să ramburseze prețul plătit, inclusiv costurile de livrare a produsului, în termen de maxim 14 zile de la momentul în care clientul a renunțat la contract.

Există și cazuri în care clientul nu se poate retrage din contract, cum ar fi cazul produselor care sunt realizate conform specificațiilor clientului sau cazul înregistrărilor audio, video ori programele informatice.

 

În cât timp trebuie să aibă loc livrarea produselor comandate online?

În cel mult 30 de zile de la data comenzii sau într-un termen mai scurt stabilit și comunicat clientului. Dacă vânzătorul nu a livrat produsele în termenul stabilit, clientul îi poate solicita să le livreze cat mai repede posibil. Dacă livrarea nu se face nici în termenul suplimentar, clientul poate solicita returnarea banilor în termen de 7 zile.

 

Când putem anula contractul?

Există trei cazuri de anulare a contractului:

  • clientul nu a beneficiat nici de repararea, nici de înlocuirea produsului.
  • vânzătorul nu a reparat produsul într-o perioadă de timp rezonabilă.
  • vânzătorul nu a reparat produsul într-un termen de 15 zile, fără inconveniente semnificative pentru client.

În cazul anulării contractului, părțile vor fi repuse în situația anterioară și își vor restitui prestațiile, respectiv comerciantul va restitui clientului prețul, iar clientul îi va restitui comerciantului produsul.

 

  1. http://www.eccromania.ro/ghid-consumatori-black-friday/
  2. https://www.telegraph.co.uk/black-friday/0/black-friday-and-cyber-monday-what-are-your-consumer-rights/

 


jb_header.jpg

Emile Ratelband este un speaker motivațional de 69 de ani, cunoscut în Olanda. El spune că doctorii i-au spus că are un corp de 45 de ani și vrea să fie mai tânăr.

Olandezul de 69 de ani se luptă pentru a-și reduce vârsta cu 20 de ani, astfel încât să poată obține mai multă muncă și să atragă mai multe femei pe Tinder.

Emile Ratelband susține că, dacă li se permite transgenderilor să-și schimbe sexul, ar trebui să i se permită și lui să-și schimbe data nașterii, deoarece doctorii spun că are corpul unei persoane de 45 de ani.

Speakerul motivațional, o personalitate mediatică în Țările de Jos, dă în judecată autoritatea locală după ce a refuzat să-i modifice vârsta pe documente oficiale. Cazul domnului Ratelband a ajuns acum la o instanță din orașul Arnhmen, în provincia est-olandeză Gelderland.

S-a născut la 11 martie 1949, dar spune că se simte cel puțin cu 20 de ani mai tânăr și dorește să-și schimbe data nașterii în 11 martie 1969. Dl. Ratelband, care s-a convertit la budism, a spus: “Am făcut o verificare și ce arată? Vârsta mea biologică este de 45 de ani.

Dacă am 69 de ani, sunt limitat. Dacă am 49 de ani, atunci pot să cumpăr o casă nouă, să conduc o mașină diferită. Pot să muncesc mai mult. “Când sunt pe Tinder și spun că am 69 de ani, nu primesc niciun răspuns. Dacă aș avea 49 de ani, cu fața pe care o am, aș fi într-o poziție de lux”.

“Persoanele transgender își pot schimba acum sexul pe certificatul de naștere și, în același spirit, ar trebui să existe spațiu și pentru schimbarea de vârstă”. Olandezul a declarat că este discriminat zilnic din cauza vârstei sale. El se plânge că firmele sunt reticente să angajeze pe cineva cu vârsta unui pensionar pe un post de consultant.

El mai spune că schimbarea vârstei sale ar fi, de asemenea, o veste bună pentru guvern, deoarece el ar renunța la pensie până la vârsta de pensionare.

Judecătorul a spus că simpatizează cu domnul Ratelband, deoarece în prezent oamenii pot să-și schimbe sexul, ceea ce în trecut ar fi fost de neconceput. Însă instanța a declarat că există probleme practice în ceea ce privește permiterea schimbării datei de naștere, lucru care ar însemna ștergerea legală a unei perioade din viață.

Judecătorul l-a întrebat pe dl. Ratelband despre situația primilor săi ani, din 1949 până în 1969, în cazul în care data nașterii ar putea fi schimbată. “Pe cine au îngrijit părinții tăi în acei ani? Cine a fost băiatul acela? “, a întrebat judecătorul.

Instanța urmează să dea o hotărâre în termen de patru săptămâni.

 

https://www.dailymail.co.uk/news/article-6363439/Pensioner-69-identifies-45-year-old-tries-change-age.html


arhive-drept-civil-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord