Accesiunea mobiliară este cunoscută și sub denumirea de specificațiune. Potrivit doctrinei, accesiunea mobiliară semnifică „unirea a două bunuri mobile ce aparțin unor proprietari diferiți ori confecționarea sau producerea unui bun de către o persoană care, în cadrul unei asemenea operațiuni, folosește materialele aparținând altei persoane”[1]. Exemple: un sculptor realizează o operă cu materialele altei persoane; o croitoreasă își confecționează o rochie cu materialele altei persoane, etc.

Care sunt regulile?

Potrivit art. 598 Cod Civil, un bun mobil produs cu materialele altei persoane poate aparține ori celui care l-a confecționat, ori proprietarului materialelor? Cum se va decide cui aparține bunul final? Potrivit art. 598 alin. (1), criteriul de referință este „raportul dintre manoperă și valoarea materialelor”. În doctrină s-a explicat astfel:

„Dacă valoarea muncii va fi mai mare decât cea a materialelor, cel care a depus munca va dobândi, prin accesiune, dreptul de proprietate asupra bunului obținut: invers, dacă valoarea materialelor ce aparțin altei persoane este mai mare, aceasta din urmă va dobândi dreptul de proprietate asupra bunul în cauză”[2].

Pentru a nu opera îmbogățirea fără justă cauză, art. 598 alin. (2) Cod Civil prevede faptul că cel care devine proprietarul bunului trebuie să despăgubească cealaltă persoană cu valoarea manoperei sau valoarea materialelor. De exemplu, dacă Maria și-a confecționat o rochie cu materialele Ioanei, Maria va trebui să plătească Ioanei contravaloarea materialelor utilizate.

Cu toate acestea, dacă valoarea materialelor este egală cu manopera sau există o diferență nesemnificativă între cele două, atunci nu mai operează accesiunea mobiliară, ci ia naștere un drept de proprietate pe cote-părți între cele două persoane[3].

Accesiunea mobiliară prin unire

Ce se întâmplă atunci când se unesc două bunuri ce aparțin a doi proprietari? Într-o asemenea situație, de regulă, nu operează accesiunea deoarece, potrivit art. 600 Cod Civil, fiecare proprietar poate pretinde separarea bunurilor. Cu toate acestea, dacă prin separarea bunurilor, celălalt proprietar suferă un prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea bunului său, atunci va opera accesiunea mobiliară. Astfel, dacă operează accesiunea în acest caz, proprietarul bunului final va fi cel al cărui valoare este mai mare. Pentru a nu se îmbogăți fără justă cauză, proprietarul bunului final va trebui să despăgubească cealaltă persoană. Dacă bunurile care s-au unit sunt egale sau apropiate ca valoare, atunci cele două persoane vor dobândi proprietatea comună pe cote-părți asupra bunului final.

Referințe:

[1] C. Bîrsan, Drept Civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, Ed. Hamangiu, 2020, București, p. 436.

[2] Ibidem, p. 436.

[3] Idem, p. 437.