Îmbogățirea fără justă cauză este reglementată în Noul Cod Civil prin art. 1345 – 1348. Există situații în care o persoană se îmbogățește în dezavantajul altei persoane. De exemplu, o persoană care ajută un prieten la întemeierea unei afaceri poate solicita, pe tărâmul îmbogățirii fără justă cauză, ca pierderea să îi fie acoperită[1]. La fel, un avocat care acordă sfaturi unei persoane la cererea unei persoane la un eveniment informal poate solicita ca pierderea să îi fie acoperită.

Potrivit doctrinei, „îmbogățirea fără justă cauză este un fapt juridic licit  prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără a exista un temei juridic, și care să naștere îndatoririi de restituire în sarcina îmbogățitului”[2]. Acțiunea pe care o are la îndemână însărăcitul împotriva persoanei care s-a persoanei care s-a îmbogățit în detrimentul său se numește actio de in rem verso[3]. Un exemplu clasic de îmbogățire fără justă cauză este situația în care un locatar aduce îmbunătățiri unui imobil, și solicită ulterior, pe calea unei acțiuni în restituire, sporul de valoare adus imobilului închiriat[4].

Exemplu: un locatar montează o centrală termică într-un apartament, iar proprietarul păstrează centrala la data încetării contractului de locațiune[5].

Îmbogățirea fără justă cauză a fost definită în doctrină ca acel „fapt juridic licit care generează un raport obligațional în al cărui conținut se găsesc îndatorirea celui care și-a sporit injust patrimoniul de a restitui însărăcitului valoarea cu care s-a îmbogățit, precum și dreptul corelativ îndatoririi respective”[6].

Pentru a fi în prezenta îmbogățirii fără justă cauză, este nevoie ca îmbogățirea să nu fie rezultatul unei fapte ilicite, deoarece, într-o asemenea situație sunt aplicabile normele răspunderii civile delictuale[7].

Îmbogățirea fără justă cauză. Condiții

Pentru a ne afla în prezența îmbogățirii fără justă cauză, se cer a fi îndeplinite mai multe condiții:

1. Existența unei măriri a patrimoniului îmbogățitului (e.g., dobândirea unui bun, executarea unei lucrări[8], dobândirea unei creanțe, evitarea unei cheltuieli, folosirea de un bun al altuia[9], obținerea unei consultații juridice gratuite, primirea unor servicii medicale gratuite). Printr-o îmbogățire se înțelege și evitarea unei cheltuieli. De exemplu, o persoană care primește un sfat juridic de la un prieten avocat evită o cheltuială cu plata unei consultații juridice.

2. Existența unei micșorări a patrimoniului însărăcitului (e.g., ieșirea unui bun din patrimoniu, efectuarea unor cheltuieli, efectuarea unor prestații care nu au fost plătite[10]). Astfel cum s-a explicat în doctrină, „noțiunea de însărăcire este inversul îmbogățirii și constă în diminuarea patrimoniului alei persoane […], putând fi obiectivată într-o pierdere economică, privarea de un drept, ieșirea unui bun din patrimoniul însărăcitului și trecerea lui în patrimoniul îmbogățitului ori distrugerea unor bunuri aparținând altei persoane pentru a salva, conserva sau mări patrimoniul îmbogățitului”[11].

Mai mult, micșorarea patrimoniului poate fi și pierderea unei șanse sau neachitarea unui serviciu de asistență sau de consiliere (n.s.1).

3. Îmbogățirea și însărăcirea trebuie să fie legate, adică să aibă aceeași cauză

Cu alte cuvinte, îmbogățirea unei persoane trebuie să rezulte din însărăcirea altei persoane. De exemplu, o persoană s-a îmbogățit cu repararea unei mașini în detrimentul unui prieten mecanic care nu a fost plătit pentru serviciile sale.

4. Îmbogățirea și însărăcirea să nu aibă o cauză justă (un temei juridic) care să le justifice[12], adică îmbogățirea sau însărăcirea să nu își aibă, de exemplu, temeiul într-un contract, într-un act juridic unilateral, într-o hotărâre judecătorească, într-o lege etc. Astfel cum s-a afirmat în doctrină, „când niciunul din aceste temeiuri nu există și s-a creat totuși un dezechilibru patrimonial, se recunoaște dreptul la acțiune al celui care și-a micșorat patrimoniul împotriva celui care și l-a mărit”[13];

5. Îmbogățirea să nu fie imputabilă îmbogățitului[14]. Pentru a fi în prezenta îmbogățirii fără justă cauză, este nevoie ca îmbogățirea să nu fie rezultatul unei fapte ilicite, deoarece, într-o asemenea situație sunt aplicabile normele răspunderii civile delictuale[15];

De exemplu, dacă o persoană s-a îmbogățit în detrimentul alteia prin sustragerea unui bun, va fi obligat la restituire pe tărâmul răspunderii civile delictuale, iar nu pe tărâmul îmbogățirii fără justă cauză. În mod similar, dacă o persoană a primit un serviciu conform unui contract, însă nu a plătit prețul contractului, acea persoană va fi obligată la plata prețului pe tărâmul răspunderii civile contractuale, iar nu pe tărâmul îmbogățirii fără justă cauză.

6. Să nu existe un alt mijloc juridic, o altă acțiune în justiție[16]. În doctrină s-a explicat că „pentru admisibilitatea acțiunii de actio de in rem verso, trebuie să lipsească orice alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite. Această acțiune are caracter subsidiar, și va fi respinsă ca inadmisibilă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat. Astfel, dacă există calea acțiunii răspunderii contractuale sau răspunderii delictuale, acțiunea în îmbogățire fără justă cauză este inadmisibilă”. Foarte interesant de notat este un punct de vedere exprimat într-un alt articol potrivit căruia îmbogățirea fără justă cauză poate fi inclusă ca petit subsidiar al unei acțiuni contractuale sau delictuale.

Care sunt efectele îmbogățirii fără justă cauză?

Dacă sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, cel care s-a îmbogățit în detrimentul altuia va fi obligat la restituire în condițiile art. 1345 Cod Civil. Astfel, el va fi obligat să restituie în măsura pierderii patrimoniale a celeilalte persoane, dar fără a depăși propria îmbogățire. În doctrină, acest mecanism al restituirii a fost exemplificat astfel:

„De exemplu, dacă A fost însărăcit cu 10.000 lei, dar B s-a îmbogățit cu 5.000 lei, B poate fi obligat la plata sumei de 5.000 lei, chiar dacă însărăcirea este semnificativ mai mare”[17].

Cu toate acestea, în conformitate cu art. 1347 Cod Civil, restituirea este posibilă doar dacă îmbogățirea subzistă la data sesizării instanței.

Așadar, cel care dorește să își recupereze pierderea și sunt îndeplinite toate condițiile enunțate anterior pentru admisibilitatea acțiunii de actio de in rem verso (inclusiv caracterul subsidiar), poate introduce o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză în termenul general de prescripție de 3 ani. Termenul de prescripție începe să curgă, conform art. 2523 Cod Civil, de la data la care însărăcitul a cunoscut nașterea dreptului la acțiune. Conform doctrinei, termenul începe să curgă „de la data la care însărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască însărăcirea sa lipsită de justă cauză, precum și persoana care s-a îmbogățit în acest fel, obligată la restituire”[18].

Referințe:

[1] Conform lagbd.org, link accesat 15.10.2022.

[2] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 127.

[3] Ibidem.

[4] A se vedea, de exemplu, Decizia nr. 2306/2014 a ICCJ.

[5] E. Veress, op. cit., p. 127.

[6] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 309.

[7] A.-G. Uluitu în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1600.

[8] E. Veress, op. cit., p. 127.

[9] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 310.

[10] E. Veress, op. cit., p. 127.

[11] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 310-311.

[12] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 120.

[13] Ibidem.

[14] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 313.

[15] A.-G. Uluitu în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1600.

[16] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 313.

[17] E. Veress, op. cit., p. 132.

[18] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 317.