Cine răspunde pentru prejudiciul cauzat de oi? Răspunderea pentru animale

Conform art. 1375 din Codul civil român, proprietarul unui animal sau persoana care se servește de acesta va răspunde, în mod independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animale. Exonerarea nu se aplică nici în situația în care animalul a scăpat de sub paza persoanei în cauză. Mai multe despre răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale puteți citi și în articolul nostru de aici. 

Pentru a realiza o analiză concretă a prejudiciului cauzat de animale, ne vom raporta la jurisprudența națională, în speță la Decizia nr. 98/2014 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud la data de 02.04.2014, în dosarul nr. 3014/265/2012, Secția civilă nr. 98/R/2014.

În speța dată a fost supus examinării recursul civil declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 3028/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud, obiectul dosarului fiind pretenții-despăgubiri. În urma efectuării apelului nominal în ședință publică, s-a prezentat avocatul pârâtului-recurent, alături de pârâtul-intimat, care a fost asistat la rândul său de către avocat. Instanța de judectă a constatat faptul că procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind întocmit referatul cauzei.

În urma acordării cuvântului reprezentanților părților, aceștia au solicitat admiterea, respectiv respingerea recursului, în favoarea părții pe care o reprezentau în cauză (reclamant și pârât în fața instanțelor de fond).

Tribunalul a constatat faptul că prin sentința civilă pronunțată de instanța de fond, s-a respins acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul, fiind obligat reclamantul la plata sumei de 1.000 de lei către pârât drept cheltuieli de judecată. Pentru pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, s-a reținut faptul că reclamantul este proprietar al unei anumite suprafețe de teren, de pe care recoltează fân anual. În apropierea terenului, pârâtul are organizată o stână în câmp, loc în care ține animalele în timpul verii. În anul 2012, terenul reclamantului a fost pășunat de către animale, întrucât acesta nu mai putea să recolteze fânul.

Pârâtul a precizat că paza animalelor a revenit altei persoane, aceasta fiind în măsură să suporte repararea prejudiciului cauzat de animale. Cu toate acestea, tribunalul a statuat faptul că paza juridică a animalelor revine pârâtului, nicidecum ciobanului care a fost însărcinat numai cu paza efectivă a animalului, fiind doar un paznic material, prin aprecierea instanței de judecată. Deci, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale revine proprietarului animalelor (nu paznicului material), întocmai cum reflectă și instanța de judecată:

• Întrucât ciobanul nu exercită controlul și supravegherea asupra animalului în mod independent și în interes propriu, așa cum prevede art. 1377 NCC, calitatea sa de păzitor juridic este exclusă. Existența raportului de subordonare dintre cioban și pârât implică menținerea dreptului și obligației de control și direcție al pârâtului proprietar al animalelor.
• O anumită practică, invocată ca uzanță (obicei al locului), în sensul că răspunderea ar reveni ciobanului, nu poate fi reținută, ea contravenind prevederilor art. 1377 NCC. Ca atare, în cauză, răspunderea revine proprietarului animalelor, în calitate de păzitor juridic;
• Păzitorul juridic poate fi exonerat de răspundere numai dacă dovedește că prejudiciul se datorează faptei unui terț, faptei victimei sau forței majore.

Te-ar putea interesa și:

• Vânzarea bunului altuia în Codul Civil. Chiar este legală?
• CJUE. Pagube produse de incendiul unui vehicul. Răspunderea civilă auto
• Ce este impreviziunea și cum ne afectează în contractele de credit?

Aceeași instanță precizează faptul că prejudiciul produs de către animalele care aparțin unor proprietari diferiți între care nu există comunitate de pază juridică, atrage o răspundere divizibilă, nu una solidară. Deci, pârâtul este responsabil de paguba cauzată de cele 150 de oi care îi aparțin. Pentru modalitatea de individualizare a prejudiciului, au fost luate în considerare depozițiile martorilor; procedura contencioasă cuprinde astfel mijloace de probă adecvate în scopul pronunțării unei soluții temeinice în cauza dedusă judecății. Soluția instanței de judecată este una de admitere a recursului declarat de reclamant, obligându-l pe pârât la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de despăgubiri și a sumei de 92,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. Atunci când realizează analiza prejudiciului cauzat de animale, instanța de judecată face o distincție importantă între proprietarul animalului și ,,păzitorul” material sau temporar al acestuia. Conform jurisprudenței în această materie, va răspunde pentru prejudiciul cauzat de animale proprietarul acestora, nu și păzitorul lor material (numai în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, proprietarul este exonerat de plată). Soluția instanței de judecată este una importantă, întrucât vine în contradicție cu soluția instanțelor de fond, în sensul că acordă drept la despăgubire pentru reclamant, în speță pentru dauna produsă de către pârât acestuia, prin neacordarea pazei conforme. De asemenea, încercarea de a se sustrage de la răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale nu este validă în fața instanței de judecată, răspunderea proprietarului pentru animalul aflat sub paza sa fiind una prevăzută și sancționată de lege. Orice act contrar legii nu ține cont de păzitorul material sau temporar al animalelor, ci de proprietarul acestora. Pronunțarea acestei soluții este o măsură eficientă în scopul recuperării prejudiciului produs reclamantului de către pârât și nu face altceva decât să confirme rolul instanțelor de judecată: acela de a putea să confere dreptatea (o dreptate subiectivă, dar raportată la cazul concret) părții îndreptățite să o primească. Orice încălcare a legii atrage cu sine și sancționarea sa, atât de către și prin lege, cât și de către instanțele de judecată.