Ce este impreviziunea și cum ne afectează în contractele de credit?

impreviziunea




 

 

Prezentul articol are în vedere o temă extrem de importantă și aplicabilă la nivel practic: impreviziunea. Impreviziunea este o problematică tratată recent de către Curtea Constituțională a României, prin intermediul Deciziei nr. 731/2019 publicată la data de 27 ianuarie 2020. Decizia este relevantă și importantă la nivel intern întrucât cuprinde precizări cu privire la modalitatea de aplicare sau nu a impreviziunii în urma încheierii contractelor de credit în altă monedă decât moneda statului român.

Potrivit definiției de la nivel juridic, impreviziunea este paguba pe care o suferă una dintre părțile contractante, ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestațiile sale și contraprestațiile celeilalte părți, în cursul executării contractului, determinat de fluctuațiile monetare- care cel mai adesea constă într-o inflație deschisă sau galopantă[1].

Codul civil român, în cadrul efectelor produse de către contract între părți, relevă cu titlu de exemplu impreviziunea, în cadrul art. 1271. Potrivit acestuia, părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contraprestației. Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună următoarele soluții, în conformitate cu alin. (2):

  • adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
  • încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le stabilește.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Soluțiile prevăzute de lege pot să fie dispuse numai în cazurile următoare, astfel:

  • schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
  • schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
  • debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc;
  • debitorul a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.

Problema impreviziunii a apărut în nenumărate situații în practică, în mod special prin raportare la contractele de credit bancar.

Rolul impreviziunii contractuale este acela de a reinstaura interesul faţă de executarea contractului în noile circumstanţe, prin adaptarea sa, iar dacă scopul în virtutea căruia s-a contractat nu mai poate fi atins, să se ajungă la desfiinţarea contractului, printr-o distribuire echitabilă a riscurilor între  partenerii contractuali. La un asemenea deziderat se poate ajunge pe două căi: legislativă şi judiciară. În dreptul civil român, impreviziunea este reglementată numai în câteva domenii speciale, lipsind un text legal general în această materie, cu rezultatul continuării disputelor referitoare la admiterea ei de principiu. În vederea admiterii impreviziunii pe cale judiciară, în doctrină au fost elaborate o multitudine de explicaţii, de fundamentări foarte originale; pe de altă parte, adversarii acestei teorii au demontat fiecare din argumentările propuse, de unde rezultă că principala problemă în cazul de faţă ar fi găsirea unei fundamentări care să se situeze dincolo de orice obiecţie ştiinţifică.

 


Impreviziunea se aplică tuturor tipurilor de contracte care presupun prestații eșalonate în timp, așadar tuturor tipurilor de contracte de credit. În mecanismul ei de funcționare nu există praguri de la care se aplică soluții și praguri până la care nici nu se deschid discuțiile. În impreviziune există doar ideea de echitate și de bună-credință, în mod tradițional. Ca exemple concrete, putem spune că reechilibrarea contractelor poate fi cerută de cei care au încheiat:

  • contracte de credit în programul “Prima Casă”;
  • contracte de credit imobiliar, indiferent de monedă.;
  • contracte de credit garantate cu bunuri mobile;
  • leasinguri ș.a.

 

Te-ar putea interesa și:

 

În contextul dat, cu trimitere la contractele de credit încheiate într-o anumită monedă, în speță creditele în franci elvețieni, este relevantă (și necesară supunerii spre analiză) susținerea unei instanțe din România, (Decizia civilă nr. 3911, Tribunalul Prahova) astfel :

  1. Pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a se aplica teoria impreviziunii este necesar a se avea în vedere faptul că principiul forţei obligatorii a contractului impune în mod necesar şi luarea în calcul a principiului bunei-credinţe şi a echităţii, care obligă la echilibrarea riscurilor contractuale atunci când a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta;
  2. Riscul creşterii sau descreşterii cursului de schimb valutar este inerent oricărui contract încheiat în valută, însă nu se poate nega că stabilitatea unei monede este un element care nu ţine de voinţa părţilor, ci depinde de alte elemente extrinseci, cum ar fi politica economică a unui stat, evoluţia relaţiilor comerciale internaţionale, fenomenele de criză economică sau politică;

3. Chiar din motivarea Curţii Constituţionale privind necesitatea de a lua în calcul teoria impreviziunii, rezultă că, prin chiar adoptarea legii, de fapt, legiuitorul a luat o măsură specială menită să reechilibreze contractele afectate de criza provocată de valorizarea acută şi imprevizibilă la momentul încheierii contractului, a monedei de calcul (fie că ea a fost moneda creditului, fie că a fost moneda de referinţă a acestuia) faţă de moneda naţională şi anume darea în plată.

 

În raport de cele precizate anterior, relevantă în această problematică este o decizie recentă a Curții Constituționale a României, anume Decizia nr. 731/2019, publicată la data de 27 ianuarie 2020. În sensul precizat, redăm următoarele:

  • Parlamentul poate impune criterii de individualizare a stării de impreviziune (par. 47, 50). Curtea Constituţională consideră că o variaţie de 20% a monedei creditului faţă de momentul acordării împrumutului nu reprezintă o situaţie de impreviziune. În schimb, Curtea Constituţională, astfel cum reiese din cuprinsul deciziei (par. 53, 66), arată că setarea unui prag mai înalt ar fi viabil. Aşadar, dacă Parlamentul ar institui acest prag (mai înalt) printr-o lege şi ar evidenţia şi un orizont de timp cu privire la fluctuaţiile cursului de schimb, atunci respectiva lege este de aşteptat să treacă testul Curţii Constituţionale, consecinţa firească fiind aceea că un număr mult mai mare de împrumutaţi vor putea apela la darea în plată şi/sau vor obţine reechilibrarea contractelor de credit.

 

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

 







Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!