Dacă rup logodna trebuie să dau înapoi cadourile primite?

logodnă




Logodna a cunoscut ample reglementări și definiții. Într-o accepțiune, aceasta presupune ,,o promisiune reciprocă pe care două persoane și-o fac, în scopul de a se căsători”. În altă accepțiune, logodna a fost catalogată drept o ,,promisiune reciprocă de căsătorie” care se realizează, de regulă, într-un cadru festiv. În materie de legislație, logodna este reglementată în Cartea II, Despre familie, în cadrul dispozițiilor art. 266-270 din Codul civil român.

În accepțiune juridică, conform art. 266 din Codul civil al României, logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. În privința încheierii logodnei, se statuează că aceasta nu va fi supusă niciunei formalități, iar dovedirea sa se va putea realiza cu orice mijloc de probă. În cadrul alin. (4) al aceluiași articol este prevăzut faptul că încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei (întocmai cum este cazul încheierii căsătoriei religioase, aceasta din urmă fiind condiționată de încheierea căsătoriei civile). Se precizează totodată faptul că logodna se poate încheia numai între un bărbat și o femeie. Deși dispozițiile legii civile apar ca fiind idealiste, s-a impus necesitatea reglementării și a modalității în care se va proceda din punct de vedere legal în caz de rupere a logodnei (punctual, dacă este sau nu necesară restituirea bunurilor primite la încheierea logodnei).

Pentru a realiza analiza acestei problematici, este necesar să pornind de la un caz practic. Relevantă în cazul dat este Sentința nr. 3641/2015 pronunțată de Judecătoria Sectorul 3, București, în data de 13.03.2015, în dosarul nr. 3641/2015.

În prezenta cauză s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 264.250 euro primită de către aceasta din urmă cu ,,titlu de dar manual” în timpul logodnei, în vedere încheierii căsătoriei, pentru cumpărarea unor bunuri determinate.

Prin raportare la speța dată, prezentăm dispozițiile legii civile în materie de rupere a logodnei și de restituire a darurilor, astfel:

  • Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria.
  • Clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă.
  • Ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

 

Te-ar putea interesa și:

 

În privința restituirii darurilor, conform art. 268 din Codul civil român, reflectăm următoarele:

  • În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite.
  • Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.

Obligaţia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici. 

În speța precizată anterior, părțile din proces au ajuns la o relație personală, cu precizarea că reclamantul își dorea să întemeieze o familie și să aibă un copil. Se remarcă faptul că pârâta a cunoscut dorințele reclamantului, speculându-le în acest sens și obținând un autoturism. După acest fapt, pârâta a acceptat cererea în căsătorie a reclamantului, iar ca ,,garanție” a cerut să primească un apartament pe numele său și o casă (ce urma să fie deținută atât de reclamant, cât și de către pârâtă). După ce reclamantul a îndeplinit toate aceste ,,cerințe”, pârâta a rupt logodna.

Pe de altă parte, pârâta a motivat că nu a avut intenția de a se căsători cu reclamantul și nici nu a încheiat o logodnă cu acesta, iar dispozițiile legii civile ar viza numai restituirea bunurilor primite de logodnici, nu darurile reciproce. În acest din urmă sens s-a conturat următoarea opinie: ,,pentru că legea nu distinge, putem interpreta că legiuitorul a avut în vedere atât darurile pe care şi le-au făcut logodnicii unul altuia, cât şi darurile primite de unul sau de către ambii logodnici de la terţi la momentul încheierii logodnei sau în considerarea căsătoriei proiectate”.

 


În cazul precizat anterior însă, instanța a luat act de tranzacția încheiată între părți, astfel că nu a mai fost necesară analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată în sensul obligării (sau nu a) pârâtei la restituirea bunurilor, fiind vorba despre un caz aparte, acela prin care părțile au consfințit înțelegerea lor prin intermediul unei tranzacții. Tranzacția este reglementată în materie civilă în cadrul art. 2267, fiind un contract prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. 

În materie civilă, dacă părțile continuau procedura contencioasă, exista dreptul reclamantului la recuperarea bunurilor și a ,,darurilor” făcute sau transmise pârâtei. Cu toate acestea, părțile au încheiat o tranzacție în cursul procesului, în acest caz instanța fiind nevoită să ia act de aceasta – în măsura în care părțile au convenit cu privire la toate aspectele speței date și la toate bunurile și sumele precizate.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!