Noțiunea de familie: căsătorie sau concubinaj?
Conform art. 258 din Codul civil al României, aflăm că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor. De asemenea, vom afla că familia are dreptul la ocrotire din partea societății, dar și din partea statului. Acesta din urmă este obligat să sprijine dezvoltarea și consolidarea familiei, atât prin măsuri economice, cât și prin măsuri sociale, în egală măsură cu sprijinirea încheierii căsătoriei. Codul civil definește și noțiunea de soți în cadrul alin. (4), ca fiind bărbatul și femeia uniți prin căsătorie.
Codul civil român se limitează la relațiile de familie, incluzând soțul și soția. Un aspect aparte este conturat însă prin deciziile Curții Constituționale a României, care asimilează relațiile ,,de facto” relațiilor de familie. Prin Decizia nr. 562/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 117 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat anumite aspecte cu privire la relațiile de familie: ,,pornind de la aceste premise în examinarea conținutului normativ al dispoziției procesual penale criticate în prezenta cauză, Curtea Constituțională constată că, aparent, orientarea legiuitorului român este în concordanță cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, anterior citată, potrivit căreia dreptul de a nu depune mărturie, ca excepție de la îndeplinirea unei obligații civice normale, poate fi supus unor condiționări și limitări în ceea ce privește definirea categoriilor de persoane cărora le este recunoscut”
Curtea Constituțională face referire la faptul că dispozițiile în materie procesual civilă reglementează cu mult mai aspru dreptul anumitor persoane de a refuza să dea declarație în calitate de martor în procesul penal. Cu privire la mărturie, conform art. 117 din Codul de procedură penală, au dreptul să refuze audierea ca martor anumite categorii de persoane:
- soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului sau inculpatului ;
- persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului
Față de prevederile enunțate, remarcă instanța constituțională, acestea ar reglementa doar dreptul anumitor persoane de a refuza să dea declarații în calitate de martor. Cu toate acestea, Curtea face trimitere la Olanda, care s-ar număra printre statele membre care au creat un privilegiu de refuz al audierii pentru anumite categorii de martori. Față de aceste aspecte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că acest lucru a fost realizat într-o manieră clară și accesibilă, prin delimitarea anumitor categorii de persoane. Instanța de la Strasbourg a subliniat chiar că dreptul de a nu depune mărturie constituie o excepție de la o datorie civică normală, de interes public, și de aceea un asemenea drept, când este recunoscut, poate fi supus unor condiții și formalități, iar categoriile de beneficiari trebuie clar delimitate.
Curtea Constituțională a României constată că art. 177 din Codul penal, definind noțiunea de „membru de familie“, stabilește în alin. (1) că „Prin membru de familie se înțelege: a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; b) soțul; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc”. În completare, precizările Curții sunt clare: ,,sensul dat de proiect noțiunii de membru de familie vine să absoarbă integral în conținutul său noțiunea de rude apropiate, dar cuprinde, în egală măsură, și persoanele care au stabilit legături asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, cu condiția conviețuirii, iar soluția este pe deplin justificată în condițiile numărului mare de cupluri care trăiesc astăzi în uniune liberă, neexistând niciun temei pentru a refuza acestora o protecție penală similară cu cea acordată cuplurilor căsătorite”
Curtea Constituțională a României a constatat că prin termenul de ,,membru de familie” se va înțelege nu numai soțul, ci și persoanele care au stabilit relații care se aseamănă celor dintre soți, în cazul în care aceste persoane conviețuiesc. În aceste condiții, Curtea constată că temeiul pentru reglementarea dreptului de refuz al audierii se află în sfera de protecție a relațiilor de familie.
În completare, Curtea a statuat următoarele: ,,deși Constituția nu definește noțiunea de „viață familială“, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că noțiunea de „viață de familie“, apărată prin art. 8 din Convenție, nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie și poate include alte relații de facto (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Van der Heijden împotriva Olandei, precitată). Cu alte cuvinte, există „viață de familie“ și în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, așa încât Curtea Constituțională constată că rațiunea reglementării dreptului de refuz al audierii subzistă și în cazul persoanelor care au relații asemănătoare acelora dintre soți ori au avut relații asemănătoare acelora dintre soți cu suspectul sau inculpatul, de vreme ce scopul substanțial al instituirii acestui drept îl reprezintă protecția „vieții de familie“, având o importanță majoră în societate, indiferent de existența unei înregistrări formale. Așa încât, câtă vreme principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, atunci, Curtea constată că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru care persoanele care au relații asemănătoare acelora dintre soți sau au avut relații asemănătoare acelora dintre soți cu suspectul sau inculpatul să fie excluse de la exercițiul dreptului de a refuza să dea declarații în calitate de martori în procesul penal”.