România, condamnată la CEDO pentru clasarea unui caz de hărțuire sexuală într-o gară CFR

În cauza C. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „CEDO” sau „Curtea”) a decis, cu unanimitate, că a existat o încălcare a Articolul 8 din Convenție (dreptul la respectarea vieții private). Cazul adus în fața CEDO a vizat anumite acuzații de hărțuire sexuală la locul de muncă. Reclamanta, o femeie de serviciu angajată într-o gară CFR, s-a plâns că managerul gării i-a făcut avansuri sexuale și că statul nu a soluționat cazul de hărțuire sexuală. Fără a se pronunța cu privire la vinovăția managerului cu privire la infracțiunea de hărțuire sexuală, Curtea a constat că ancheta organelor judiciare române a fost în mod semnificativ eronată, ceea ce a reprezentat o încălcare a obligațiilor statului în temeiul articolului 8 din Convenție.

Situația de fapt

Reclamanta, doamna C., este de naționalitate română și locuiește în Fibiș (România). Între anii 2014-2017, doamna C. a lucrat ca femeie de serviciu la Gara de Est Timișoara, la compania deținută de stat CFR Călători. În 2017, ea a depus o plângere penală împotriva managerului gării (C.P.), acuzându-l de faptul că, în repetate rânduri și pe o perioadă de 2 ani, a încercat să o forțeze să întrețină relații sexuale. Reclamanta a învederat că în urma refuzurilor sale, managerul C.P. a devenit abuziv verbal, refuzând să îi ofere materialele necesare pentru curățenie și apoi acuzând-o că nu și-a făcut treaba cum trebuie.

Înainte de a depune o plângere penală, ea îi spusese managerului ei din firma de curățenie despre comportamentul lui C.P., explicând că nu l-a raportat pe C.P. mai devreme pentru că îi era frică de el și pentru că de multe ori o batjocorea, spunând că nimeni nu o va crede, pentru că era doar o femeie de serviciu. Ulterior, ea, managerul ei și angajatul companiei feroviare care supraveghea contractul cu firma de curățenie, s-au întâlnit cu șeful pentru siguranța călătorilor de la sucursala regională Timișoara a companiei feroviare pentru a discuta despre comportamentul inadecvat al lui C.P. Cinci zile mai târziu, șeful siguranței pasagerilor a chemat-o pe ea, pe C.P., și pe angajatul care supraveghea contractul de curățenie în biroul său. La acea întâlnire, C.P. și-a cerut scuze.

Aceea a fost ultima zi de muncă a doamnei C. la Gara de Est Timișoara. Pe 1 Octombrie 2017, ea a fost forțată să își ia concediul anual de odihnă și, trei săptămâni mai târziu, a fost obligată să aleagă între a lucra la o altă gară sau a demisiona. Doamna C. a ales să demisioneze.

La data de 27 noiembrie 2017, organele de urmărire penală au început o anchetă cu privire la plângerea depusă de doamna C. privind fapta de hărțuire sexuală. Câțiva martori au confirmat că, deși nu l-au văzut niciodată personal pe C.P. făcând avansuri sexuale lui C., au văzut-o uneori supărată la locul de muncă și că, în cele din urmă, le-a spus că C.P. a hărțuit-o. Șeful departamentului pentru siguranța pasagerilor a declarat că nu a investigat în detaliu acuzațiile, deoarece acest lucru nu intra în sfera sa de competență profesională, dar că a încurajat-o să meargă la poliție dacă va considera că a fost comisă o infracțiune. El a explicat că, în cadrul ședinței din biroul său, C.P. și-a cerut scuze în termeni generali, fără a admite faptele invocate de reclamant. Se pare că firma feroviară nu a investigat mai departe problema hărțuirii sexuale.

Audiat de parchet, C.P. a susținut că a întreținut relații sexuale cu reclamanta o singură dată, în 2014, și că a evitat-o ulterior de teamă că soția sa va afla. El a mai spus că a început să o urmărească în 2016 și să o atingă necorespunzător.

Parchetul a decis să nu îl urmărească penal pe C.P. și să pună capăt cercetărilor, pe motiv că faptele săvârșite nu constituie o infracțiune prevăzută de lege. Decizia conținea o descriere completă a declarațiilor date de reclamant și de martori, care au fost citate între ghilimele. Procurorul-șef al aceluiași parchet a confirmat decizia fără a reevalua probele din dosar.

Ce a decis Curtea?

Curtea a observat că societatea feroviară era deținută de stat și reprezenta astfel o autoritate publică. Cu toate acestea, compania feroviară nu a făcut prea multe ca răspuns la acuzațiile de hărțuire sexuală ale unuia dintre angajații săi. În ciuda existenței unei politici interne care interzicea orice comportament care încalcă demnitatea unei persoane și încuraja raportarea unui astfel de comportament conducerii, șeful siguranței pasagerilor, care a fost informat cu privire la situație și a audiat părțile implicate, a refuzat să analizeze cazul lui C. și a sfătuit-o să meargă la poliție dacă consideră că este necesar. La fel de important, fără o avertizare prealabilă, a supus-o pe doamna C. unei confruntări cu C.P. în biroul său. În plus, nu a existat niciun semn că ar fi direcționat-o către altcineva din cadrul companiei care ar fi putut ajuta la soluționarea plângerii sale sau că el însuși ar fi adus problema în atenția persoanei (persoanelor) responsabile cu instrumentarea acestui tip de plângere. De fapt, se pare că nu a avut loc nicio anchetă internă. Într-un astfel de context, a fost imposibil pentru Curte să aprecieze dacă au fost instituite proceduri interne privind instrumentarea cazurilor de hărțuire sexuală.

Cu toate acestea, Curtea a reținut ca principalul obiectiv al plangerii doamnei C. a fost răspunsul dat de procurori și de instanțe la plângerea sa privind hărțuirea sexuală. Prin urmare, Curtea a examinat dacă, în cadrul procedurii penale privind acuzațiile, statul protejase în mod suficient dreptul doamnei C. la respectarea vieții sale private, în special a integrității sale personale.

Pentru a examina dacă statul român a protejat în mod adecvat dreptul doamnei C la respectarea vieții sale private, Curtea a observat că doamna C a depus o plângere penală pentru hărțuire sexuală împotriva lui C.P. Investigația a început prompt și organele judiciare au stabilit că C.P. s-a comportat în modul descris de doamna C. Cu toate acestea, organele judiciare au considerat că nu au fost întrunite elementele infracțiunii de hărțuire sexuală deoarece doamna C. nu fusese intimidată sau pusă într-o situație umilitoare, circumstanțe obligatorii pentru ca un comportament de hărțuire sexuală să fie infracțiune potrivit legii române (Codul Penal).

Oricum, Curtea a observat că organele judiciare nu au arătat de ce consideră că doamna C. nu ar fi fost intimidată sau pusă într-o situația umilitoare. Parchetul s-a limitat la descrierea probele și nu a încercat să evalueze coerența și credibilitatea declarațiilor lui C. și nici să plaseze aceste declarații în context. De exemplu, nu au fost evaluate relațiile de putere și subordonare dintre doamna C. și C.P. și nu au fost luate în considerare nici amenințările lui C.P. împotriva doamnei C. Mai mult, organele judiciare nu au investigat dacă acțiunile lui C.P. au avut anumite consecințe psihologice asupra lui C sau nici dacă ar fi existat vreun motiv pentru ca C. să facă acuzații false la adresa lui C.P., lucru care a fost sugerat de către unii martori.

În plus, Curtea a constatat cu îngrijorare că decizia procuraturii a cuprins o relatare detaliată a insinuărilor făcute de C.P. în declarațiile sale despre viața privată a lui C. În aceeași ordine de idei, în cursul urmăririi penale, reclamantul a fost supusă unei confruntări cu șeful siguranței pasagerilor. Procurorul nu a oferit nicio explicație cu privire la necesitatea acestei confruntări și la impactul acesteia asupra reclamantei. În sfârșit, doamnă C. a fost obligată să părăsească locul său de muncă, iar acest element nu a fost luat în considerare la aprecierea de către autorități a plângerii sale.

Prin urmare, fără a-și exprima opinia cu privire la vinovăția C.P. privind săvârșirea infracțiunii de  hărțuire sexuală, Curtea a constatat că cercetarea cauzei doamnei C. s-a desfășurat cu deficiențe semnificative care constituie o încălcare a obligației statului în temeiul articolului 8 din Convenție.

Curtea a statuat că România trebuie să plătească reclamantei 7.500 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral.

 

**

Acest articol reprezintă o traducere neoficială și automatizată a comunicatului de presă de pe site-ul Curții. În caz de neconcordanță, versiunea în limba engleză va avea prioritate. Citește hotărârea integrală făcând click aici.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!