Urmărirea penală în Noul Cod de procedură penală

Urmărirea penală este prima fază a procesului penal. În această etapă, organele de urmărire penală strâng probe pentru a descoperi existența unei infracțiuni. Urmărirea penală poate dura câteva luni. În România există dosare unde urmărirea penală durează și câțiva ani. Urmărirea penală este desfășurată în principiu de poliție, sub supravegherea procurorului. Procurorul emite actele cele mai importante cu privire la cauză, iar dacă pe parcursul urmăririi penale se iau măsuri restrictive de drepturi (control judiciar, arest la domiciliu, arestare preventivă), acestea sunt încuviințate de către judecători la solicitarea organelor de urmărire penală. 

După ce este finalizată urmărirea penală, inculpatul poate obține o soluție favorabilă de netrimitere în judecată (clasare sau renunțare la urmărirea penală) sau o soluție nefavorabilă (trimiterea în judecată). Dacă se dispune clasarea sau renunțarea la urmărire penală, inculpatul nu va judecat sau condamnat. Dacă se dispune trimiterea în judecată, inculpatul va fi, cu anumite excepții, judecat, instanța putând pronunța achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau condamnarea.

Cuprins: 

1. Începerea urmăririi penale

1.1. Sesizarea prin plângere penală

1.2. Sesizarea prin plângere prealabilă

1.3. Sesizarea prin denunț

1.4. Urmărirea penală începută prin sesizare din oficiu

1.5. Actul prin care se dispune începerea urmăririi penale

2. Desfășurarea urmăririi penale

2.1. Punerea în mișcare a acțiunii penale

3. Terminarea urmăririi penale

3.1. Clasarea

3.2. Renunțarea la urmărirea penală

3.3. Trimiterea în judecată

4. Ce urmează după terminarea urmăririi penale?

5. Referințe



1. Începerea urmăririi penale 


Urmărirea penală poate începe doar dacă organul de urmărire penală este sesizat legal cu privire la săvârșirea unei fapte penale. Sesizarea organelor de urmărire penale poate fi realizată prin plângere, plângere prealabilă, denunț, actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege și sesizare din oficiu. Dacă actul se sesizare prevăzut de lege îndeplinește condițiile legale, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale prin ordonanță.

1.1. Sesizarea prin plângere penală

Atunci când unei persoane fizice i s-a produs o vătămare printr-o infracțiune, aceasta are dreptul să depună o plângere penală. Plângerea poate fi depusă chiar dacă persoana vătămată nu cunoaște identitatea celui ce a săvârșit infracțiunea. În această situație, urmărirea penală va începe in rem (cu privire la faptă), iar organele de urmărire penală sunt obligate să depună eforturi pentru a identifica făptuitorul sau făptuitorii. De asemenea, plângerea poate fi depusă chiar dacă persoana vătămată nu deține probe, organelor de urmărire penală revenindu-le sarcina de a strânge probele pentru identificarea infractorului și pentru stabilirea existenței infracțiunii. 

Plângerea trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele date:

  • Pentru persoane fizice: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute – art. 289 alin. (2) din Codul de procedură penală;
  • Pentru persoane juridice: denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convențional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute – art. 289 alin. (2) din Codul de procedură penal. 

Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Dacă plângerea este depusă în forma electronică, petiționarul trebuie să dețină o semnătură electronică certificată în conformitate cu Legea 455/2001 privind semnătura electronică. Plângerea este depusă în numele cei care nu au capacitate de exercițiu (copiii sub 14, incapabilii) de către reprezentanții legali (părinți, tutori etc). Persoanele care au capacitate de exercițiu restrânsă (minorii peste 14 ani) pot depune plângere penală cu încuviințarea reprezentanților legali (părinți).

Plângerea se poate depune la orice organ de urmărire penală (parchete, secții de poliție etc), plângerea urmând să fie trimisă pe cale administrativă organului competent ce va desfășura urmărirea penală.

1.2. Sesizarea prin plângere prealabilă

Există anumite infracțiuni de o gravitate mai redusă (de exemplu, infracțiunea de loviri sau alte violențe) unde, pentru tragerea la răspundere penală e făptuitorului, este nevoie de plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În situația acestor infracțiuni, urmărirea penală se desfășoară diferit deoarece acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare în absența plângerii prealabile. Infracțiunile pentru care este nevoie de plângere prealabilă sunt specificate în mod clar în Codul Penal, având un alineat special care prevede obligativitatea plângerii prealabile. Aceste infracțiuni sunt excepționale. În cazul acestor infracțiuni, plângerea prealabilă poate fi introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei. Dacă persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul legal a aflat despre săvârșirea faptei. Pentru infracțiunile ce prevăd obligativitatea plângerii penale, în situațiile în care nu se depune o plângere prealabilă sau plângerea prealabilă nu este depusă în termen, urmărirea penală nu poate continua, iar făptuitorul nu poate fi tras la răspundere penală.

 


1.3. Sesizarea prin denunț

Urmărirea penală poate începe și prin denunț. Denunțul înseamnă o încunoștințare cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Spre deosebire de plângere, denunțul poate fi făcut de orice persoană, chiar dacă nu este o victimă a unei infracțiuni. Însă, spre deosebire de plângere, denunțul poate fi făcut doar personal.

Dacă există suficiente probe cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și nu există o situație legală de împiedicare, procurorul dispune punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoană. Ca urmare a acestui act, suspectul devine inculpat. Odată pusă în mișcare acțiunea penală, situația persoanei acuzate se agravează deoarece ea poate fi, de exemplu, supusă măsurilor preventive și restrictive de drepturi și libertăți –controlul judiciar, arestul la domiciliu, arestarea preventivă. Înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale, singura măsură care poate fi luată în mod legal față de persoana acuzată este reținerea pe o durată de cel mult 24 de ore. După punerea în mișcare a acțiunii penale, împotriva inculpatului se pot lua, în anumite condiții și în funcție de gravitatea infracțiunii și periculozitate, și alte măsuri restrictive: controlul judiciar, arestul la domiciliu, arestarea preventivă.

1.4. Sesizarea din oficiu

Urmărirea penală poate începe și ca urmare a unei sesizări din oficiu a organelor de cercetare penală care află de săvârșirea unei fapte pe orice cale (știri, alte dosare de urmărire penală etc). Atunci când se sesizează din oficiu, pentru urmărirea penală, este obligatorie întocmirea unui proces-verbal.

1.5. Urmărirea penală – Actul prin care se dispune 

Urmărirea penală începe prin ordonanța a organului de urmărire penală care trebuie să cuprindă anumite mențiuni obligatorii de la art. 286 alin. (2) Codul de procedură penală. În lipsa acestor mențiuni, ordonanța este nelegală și poate fi desființată. Împotriva ordonanței de începere a urmăririi penale se poate depune plângere. Ordonanța de începere a urmăririi penale trebuie adusă la cunoștința suspectului.

2. Urmărirea penală – desfășurare 


Dacă actul se sesizare prevăzut de lege îndeplinește condițiile legale, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale prin ordonanță. Urmărirea penală impune organelor de urmărire penală să caute și să strângă informații cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și cu privire la identificarea participanților la actul infracțional. Aceste organe de urmărire penală sunt obligate să strângă probe nu doar în defavoarea făptuitorului, ci și în favoarea acestuia. Cu alte cuvinte, pe parcursul urmăririi penale, organele de urmărire penală sunt obligate să descopere adevărul. Pe parcursul urmăririi penale se desfășoară o serie de acte pentru descoperirea adevărului: audieri, expertize, cercetări la fața locului etc. Pe parcursul urmării penale, suspectul și inculpatul au o serie de drepturi, printre care dreptul de a nu da declarații, dreptul la informare asupra faptei pentru care este cercetat, dreptul de a consulta dosarul, dreptul a avea un avocat ales, dreptul de a propune probe, dreptul de a fi informat cu privire la prelucrarea datelor sale cu caracter personal, alte drepturi prevăzute de lege.  Avocatul inculpatului are mai multe drepturi, printre care dreptul de a participa la orice acte de urmărire penală (audieri, expertize), dreptul de a formula plângeri, cereri, memorii, excepții și obiecțiuni, să exercite dreptul procesuale ale inculpatului în numele acestuia. 

2.1. Punerea în mișcare a acțiunii penale 

Dacă există suficiente probe cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și nu există o situație legală de împiedicare, procurorul dispune punerea în mișcare a acțiunii penale. Ca urmare a acestui act, suspectul devine inculpat. Odată pusă în mișcare acțiunea penală, situația persoanei acuzate se agravează deoarece ea poate fi, de exemplu, supusă măsurilor preventive și restrictive de drepturi și libertăți – controlul judiciar, arestul la domiciliu, arestarea preventivă. Înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale, singura măsură care poate fi luată în mod legal față de persoana acuzată este reținerea pe o durată de cel mult 24 de ore. După punerea în mișcare a acțiunii penale, împotriva inculpatului se pot lua, în anumite condiții și în funcție de gravitatea infracțiunii și periculozitate, și alte măsuri restrictive: controlul judiciar, arestul la domiciliu, arestarea preventivă.

 


3. Terminarea urmăririi penale 


Urmărirea penală poate avea trei finalități: clasarea, renunțarea la urmărire penală și trimiterea în judecată. Aceste soluții pot fi dispuse doar dacă urmărirea penală este completă și s-au strâns legal probele necesare. Clasarea sau renunțarea la urmărire penală se realizează prin ordonanță, iar trimiterea în judecată se realizează prin rechizitoriu. 

3.1. Clasarea

Clasarea se dispune în două cazuri. Primul caz vizează situația în care actul de sesizare (plângere, denunț, proces-verbal etc) nu îndeplinește cerințele legale. De exemplu, un caz se va clasa atunci când legea cere obligativitatea plângerii prealabile, iar la dosar nu există o astfel de plângere sau plângerea a fost depusă peste termen. Alt exemplu ar fi acela în care plângerea sau denunțul nu cuprind toate elementele obligatorii (de exemplu, datele de identificare ale celor care au depus plângerea). Al doilea caz este intervenția unei situații de la art. 16 (1) din Codul de procedură penală care prevede că:

„Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale

(1)Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;

c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;

d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii”.

Ca urmare a clasării, persoana nu va fi trimisă în judecată și nu va fi condamnată.



3.2. Renunțarea la urmărirea penală 

Renunțarea la urmărirea penală este o altă situație benefică pentru inculpat. Dacă se dispune renunțarea la urmărire penală de către procuror, persoana nu va fi trimisă în judecată și nu va fi condamnată. Renunțarea la urmărire penală poate fi dispusă doar dacă urmărirea penală este completă și s-au strâns legal probele necesare. 

Renunțarea la urmărirea penală poate fi dispusă dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este de 7 ani și nu există interes public în urmărirea faptei. Art. 318 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede că interesul public se analizează în raport cu:

„a) conținutul faptei și împrejurările concrete de săvârșire a faptei;

b) modul și mijloacele de săvârșire a faptei;

c) scopul urmărit;

d) urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii;

e) eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei și la timpul scurs de la data săvârșirii acesteia;

f) atitudinea procesuală a persoanei vătămate;

g) existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii.

Soluția de renunțare la urmărire penală trebuie confirmată de judecătorul de cameră preliminară. Judecătorul un termen în instanță în vederea discutării legalității și temeiniciei ordonanței de renunțare la urmărire penală. Judecătorul poate menține soluția de renunțare la urmărire penală sau o poate desființa. Dacă menține soluția de renunțare, persoana nu va fi trimisă în judecată și nu va fi condamnată, iar urmărirea penală este finalizată.

3.3. Trimiterea în judecată

Procurorul poate dispune trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriu dacă din dosarul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal. 

4. Urmărirea penală este finalizată. Ce urmează după? 


Urmărirea penală este doar prima fază a unui proces penal. Dacă s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărire penală atunci urmărirea penală este finalizată, iar persoana nu va fi trimisă în judecată și nu va fi condamnată. În schimb, dacă s-a dispus trimiterea în judecată, persoana va fi judecată, instanța putând pronunța mai multe soluții, soluții de achitare sau de renunțare la aplicarea pedepsei, soluții de condamnare cu executare, suspendare sau soluții de amânare a aplicării pedepsei. Vom aborda faza de judecată a procesului penal prin intermediul unui alt articol.   

7. Urmărirea penală. Referinte 


Codul de procedură penală, art. 16, 83, 285-327. 

Legea nr. 363 din 28 decembrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu  caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date. 

 




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!